dec. 15, 2019 |
„Mie mi-a plăcut această carte foarte tare (spune Cezar, de 11 ani) și aș recomanda-o tuturor acelora care iubesc cărțile cu aventură și cu animale. O fetiță are drept prieten un condor! (ca să rimeze cu „Munții D-or” – mi-a plăcut mult întorsătura de frază). Cartea condorului este o carte despre iubire, în forma ei cea mai trainică: prietenia.
O fetiță, Serena, care are 13 ani, iubește condorii (și păsările, în general). Ea l-a salvat pe Isidor, cel mai bătrân locuitor al Grădinii Zoologice din Băneasa. Îl ascunde pe condor în camera ei, sub pat. Și pentru că nu știe altceva să facă, spre a-l ști în siguranță, fuge cu Isidor de-acasă la Sinaia și se ascund într-o vilă de vânzare. Ei petrec acolo câteva săptămâni. Isidor învață să zboare și chiar stă câteva zile singur.
În ultimele zile pe care le-au petrecut împreună, au observat că cineva a cumpărat vila și a început să împacheteze lucrurile vechi. Câteva zile mai târziu, părinții Serenei ajung acolo, iar Isidor își ia zborul spre munți. Peste șapte ani, Serena se întoarce la vilă, care a fost transformată între timp în pensiune. Fata nu a încetat, cu toate schimbările din viața ei, să se gândească la condorul salvat. Isidor e încă în sufletul ei.”
dec. 15, 2019 |
Elevă în clasa a V-a, Renatta a citit volumul ca un refugiu/răgaz între teze și propriile antrenamente de dans sportiv și spune de ce i-a plăcut.
„Povestea, împletire de aventură și de imaginație prezintă lumea ca pe o înșirare de scamatorii. Mi-au plăcut jocurile de limbaj pe care autorul le-a făcut, faptul că e proză rimată și sună jucăuș și mi-a mai plăcut și viziunea asupra copilăriei din acest volum care este pentru copii în aceeași măsură în care se adresează și adulților.
Autorul, Marin Sorescu, împreună cu Mirela și cu Radu, ne poartă într-o călătorie amuzantă în jurul lumii. Ei încep să deseneze pe asfalt, pentru a merge la Grădina Zoologică, la circ, la mare, la un meci de fotbal.
Apoi, vor merge la munte, de unde se vor îndrepta rapid către Delta Dunării. Următorul popas este în peșteri întunecate, în adâncul Pământului, unde nu ai vrea să ajungi niciodată. Ușor, ușor, se înalță cu baloanele într-o călătorie spre Lună. După aceea, călătoresc la Polul Nord, în lumea poveștilor împreună cu Zmeul, cu Făt-Frumos, cu calul fermecat, alături chiar și de balauri sau de niște gâște vrăjite.
În cele din urmă, vor să revină în lumea reală! Călătoria s-a încheiat frumos, autorul, Marin Sorescu, povestind, de fapt, prin fuga de acasă în imaginație trecerea de la copilărie la vârsta de adult. Cât suntem copii ne rămâne așadar fuga de acasă, în propria imaginație, fără să ne speriem părinții.”
dec. 15, 2019 |
Diana (11 ani) este pasionată de cărțile polițiste, mai precis de seria Sherlock Holmes.
„Romanul de aventură are câteva cuvinte-cheie evidente: podul, mesajul, râul, toate destinată să zbârlească perii celor pasionați de cartea de investigație. Mie îmi place seria pentru că, deși la începutul lecturii ți se pare imposibil cazul, la sfârșit ești surprins de cât de ușor era. Și îmi place limbajul scriitorului (e amuzant, uneori: „Pe legea mea, Holmes, uneori ești exasperant” e o frază ce mi-a rămas în minte).
Povestea începe de la faptul că, într-o zi, Sherlock Holmes primi o scrisoare ciudată, de la un prieten prin corespondență (Porlock). Acesta îi trimisese un mesaj încifrat, dar fără cheie (pentru că un cifru se trimite separat de mesaj) și nici nu apucă să i-l mai trimită. Totuși, cu măiestria obișnuită, Sherlock reușește să descifreze scrisoarea, aflând (deși prea târziu) că un anume Douglas din casa Manor urma să fie ucis.
Evident, detectivul se implică în rezolvarea ciudatului caz în care Moriarty, eternul său dușman, pare să își fi vârât coada. Conacul bizar pe care îl vizitează și un pod ce trebuie mereu ridicat/lăsat (casa fiind înconjurată de ape) sunt scena unei aparente crime, dar mortul, după cum descoperă Holmes, nu este Douglas, ci un dușman al acestuia, pe care Douglas îl ucise accidental. Tocmai de aceea încearcă să își acopere urmele, înscenând crima (propria moarte) și se ascunde în casă. Sherlock descoperă toate aceste fapte și are deci răgazul de a-l preveni pe Douglas că, potrivit scrisorii lui Porlock, e într-un mare pericol și trebuie să dispară.
Două luni mai târziu, primește în corespondență un scurt mesaj („Vai de mine, domnule Holmes, vai de mine!”) și o vizită a unui anume Cecil Barker care îl înștiințează că Douglas fusese împins peste bord și murise. Nimeni nu știa cine era autorul crimei, dar Sherlock Holmes bănuiește că ar fi Moriarty, dușmanul său de moarte. Romanul rămâne în suspans, pentru cei care abia așteaptă aventura următoare a lui Sherlock Holmes.”
dec. 15, 2019 |
Ariana este elevă în clasa a V-a și propune acest roman pe tema bunătății, pentru că se apropie Crăciunului.
Mi-au plăcut: 1) faptul că e o carte în ton cu Crăciunul; 2) câteva personaje (nu toate bune): spiritele și Scrooge și 3) unele întorsături de frază amuzante („Marley era mort ca un cui bătut în ușă”).
Mi-a plăcut cartea pentru că mereu mă ținea în suspans (deși mi-a displăcut faptul că editorul a pus niște poze mai înfricoșătoare pentru gustul meu, de exemplu, prima imagine este un om mort într-un sicriu…)
În poveste, știm, este vorba despre un domn pe nume Scrooge, care era morocănos și nu era niciodată fericit, nu avea niciodată zâmbetul pe buze. Partenerul său de afaceri, Marley, moare într-o bună zi, ceea ce pe Scrooge îl face mult mai morocănos (își chinuie, de pildă, funcționarul căruia nu îi dădea voie nici să aprindă focul în cămăruță, refuză să dea de pomană pentru oamenii străzii, refuză invitația propriului nepot la cina de Crăciun – desigur!).
Toate acestea cer intervenții disperate, așa că, într-o bună seară, în zgomotul ciudat al clopoțeilor, stafia înfricoșătoare a lui Marley îl vizitează, anunțându-l că, în cele trei nopți ce vor urma, va fi vizitat de trei spirite. Face astfel cunoștință cu Spiritul Crăciunului trecut care îl poartă în copilărie și îi amintește de sătucul în care s-a născut, de școala unde a învățat și de propria copilărie. Scrooge își înțelege singurătatea dureroasă. Spiritul Crăciunului prezent îl poartă, după aceea, prin întreaga Mare Britanie, ca Scrooge să vadă și să înțeleagă durerile celorlalți (de pildă, chiar doi copii, un băiețel și o fetiță schilodiți, copiii săraci, flămânzi, neajutorații societății). Neplăcuta călătorie îl face să înțeleagă că trebuie să dea din ce are și să se bucure de ceea ce are. Ultimul dintre spirite, al Crăciunurilor Viitoare, înaltă nălucă cu o glugă pe cap îi face cunoștință cu propria moarte, privită cu dispreț și răceală de ceilalți negustori, cu cimitirul și cu răceala veșnică a unei pietre de mormânt sub care ar urma să zacă. Din aceasta, personajul a înțeles că el trebuie să prețuiască timpul pe care îl mai are, astfel că, în dimineața de Crăciun dă liber angajaților și comandă cel mai mare curcan din oraș. Apoi, își ia prin surprindere nepotul și merge la cină. Au petrecut toată noaptea împreună. De atunci încolo, Scrooge s-a înțeles minunat cu copilul funcționarului și a înțeles că trebuie să își trăiască viața. Ceea ce ar trebui să facem și noi, făcând cât mai mult bine…
dec. 15, 2019 |

Șarpele de Mircea Eliade este o nuvelă de factură fantastică, apărută în anul 1937. Împărțită în 15 capitole de mici dimensiuni, aceasta abundă în motive și simboluri de natură mitologică, specifice și des întâlnite în scrierile autorului.
Cartea debutează cu o întâlnire familală la casa de vacanță a familiei Solomon, la mică depărtare de capitală. Aceasta are ca rol logodirea Dorinei, fiica soților Solomon, cu un bărbat pe nume Manuilă. Timid. Bărbatul nu-i oferă încredere Dorinei, fapt care duce la lipsa totală de interes a acesteia față de el. În drumul acestora spre mănăstirea unde aveau să-și petreacă următoarea noapte, înâlnesc un oarecare bărbat pe nume Sergiu Andronic, care pretindea că s-a pierdut de grupul său de prieteni și cerea să însoțească familia Solomon până la mănastire. Odată ajunși la arhondaric, Andronic îi invită la diferite jocuri care provoacă confuzie și chiar indignare în rândul unor rude ale Dorinei. În schimb, femeile frivole dezvoltă o afinitate deosebită față de acest personaj care întruchipează perfecțiunea masculină în deplinătatea ei – Andronic era un aviator (lucru care le fascina) inteligent, sportiv și chipeș. Chipul perfid al acestuia se dezvăluie odată cu invocarea unui șarpe prin vrăji rostite de acesta, tulburând psihicul personajelor.
Mircea Eliade apelează la diferite motive și simboluri specifice etnografiei și folclorului românesc. Cel mai pregnant este totodată acela care dă numele nuvelei, șarpele. Având diferite accepțiuni simbolice, printre cele mai importante enumerăm ispita cu substrat erotic, întruchiparea răului si păcatului. Tema nuvelei o reprezintă practica de ritualuri și vrăji magice. Simbolul păcatului primordial, deseori asociat cu intruchiparea Diavolului, animalul de apă reprezintă punctul în jurul căruia gravitează personajele, care par a fi într-o transă indusă de Andronic. Drept consecință, personajele, printre care îi enumeram pe Dorina, Liza si chiar Vladimir, au vise în care „vrăjitorul” reprezintă erosul absolut și paroxismul atracției sexuale.
Caracterul ludic și în același timp sumbru al lui Andronic, creează o atmosferă lugubră și conferă un cadru sinistru acțiunii – personaj care trece din lumea reală în lumea fantastică în care acesta îmblânzește reptilele prin vrăji, râsetul său artificial, întotdeauna lipsit de emoție si totodată puterea cu care întrupează antitetic ispita într-un lăcaș de cult pe fondul frivolității umane. Cu trimiteri biblice, finalul cărții este reprezentat de căsătoria neoficială a lui Andronic cu Dorina, într-un context idilic, pe malul lacului, la răsărit. Toate acestea în ciuda cedării ispitei șarpelui, simbolizând detașarea de moralitatea religioasă și îmbrățișarea dorinței reale, nu a celei impuse, false.
Mircea Vaida-Voievod afirma în 1968 că „[…]pe un motiv de magie populară se întemeiază romanul Șarpele. Mircea Eliade nu a extras ideea romanului său din simbolurile agnostice ale Asiei[…]el a aflat accepția sexuală a șarpelui chiar în folclorul românesc[…].” Considerată de însuși Eliade printre cele mai bune scrieri fantastice ale sale, dacă nu chiar cea mai bună, consider nuvela ca fiind un punct de referință în imaginarul fantastic, nu doar în literatura română cât și în cea universală. Totodată apreciez pasajele descriptive bine realizate cu referire la realitatea aparentă din lumea viselor în care trăiesc unele personaje, aflate sub hipnoză. După părerea mea, trecerea de la planul real la cel al visului fară un degradé vizibil transmite cititorului stările de confuzie și panică pe care le simt personajele. Toate acestea nu puteau fi realizate decât de un autor de calibrul lui Eliade.
Zach Christian
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
dec. 15, 2019 |

Fahrenheit 451 de Ray Bradbury este un roman de tip Science Fiction, care prezintă o lume distopică, o societate golită de orice repere valorice în care oamenii sunt supuși unei neîntrerupte spălări pe creier. Cetățenii acestei lumi distopice trăiesc într-o indiferență indusă de mass-media, iar cărţile sunt văzute ca o cauză de confuzie, nu există sentimente sau socializare, majoritatea populaţiei fiind închisă în casă, cu ochii în ecrane.
Cartea îl aduce în prim-plan pe Guy Montag, eroul romanului. Montag este pompier, dar nu în sensul pe care îl dăm noi astăzi cuvântului. Treaba lui este să dea foc cărţilor şi tuturor caselor unde se află ascunse acestea. Montag este la fel ca toți ceilalți și îi place meseria sa, fiind convins că dacă dă foc la cărți face un bine societății. Totul se schimbă în momentul în care o cunoaște pe Clarisse McClellan, o adolescentă diferită de oamenii din jurul lui, ale cărei idei îl fac să observe pentru prima dată viitorul distopic în care trăieşte și începe să își pună întrebări.
Momentul în care Clarisse dispare fără nicio explicație îl determină pe Montag să fure diferite cărți în timpul misiunilor sale și chiar să le citească. De-a lungul romanului sunt prezentate peripețiile prin care trece eroul, pericolele la care este expus, dar și schimbările sale de caracter și trăilile lui, de la descoperirea magiei cărților de la început, la teamă, disperare, în final găsind împăcarea și fericirea.
Precum Clarisse, Faber este un personaj cheie în transformarea lui Montag. El îl învaţă pe Montag valoarea cărţilor pe care le arde și spune că acestea sunt o încercare de a explica natura umană, şi există pentru a sublinia greşelile umanităţii: „Lucruri de care ai nevoie dumneata, Montag, sunt risipite în lume, dar singurul mod în care un om de rând poate vedea nouăzeci și nouă la sută din ele este să citească o carte”.
Faber îl îndeamnă pe Montag să își deschidă mintea, să facă ce este corect, chiar dacă asta ar însemna să lase totul în urmă și să se expună unor pericole: „ Salvează-te singur, iar dacă te îneci, măcar să mori știind că te îndreptai spre țărm”.
„Fahrenheit 451” este o poveste palpitantă, tulburătoare și redă perfect realitatea în care trăim, viitorul distopic prezentat fiind posibil, iar oamenii vor deveni la un moment dat dependenți de mass media, indiferenți, controlați de televiziune și rupți de realitate. „Cine a izbutit oare vreodată să se smulgă din ghearele ce-l împresoară pe om în clipa când dă drumul televizorului?”
Faur Alexandra
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente