Nu vă voi povesti cartea, ca să nu distrug misterul. Voi încerca să rezum Capitolul V, în care se prezintă crima.
Detectivul Hercule Poirot este chemat să analizeze, împreună cu doctorul Constantin cadavrul lui Ratchett. Potrivit medicului, omul a fost ucis în intervalul 24:00-01:00, atunci când trenul a oprit în gara din Cover, nemaiputând pleca din cauza unor nămeți. De asemenea, amândoi constată că există 12 răni produse de un cuțit, unele mai adânci, altele superficiale, aplicate cu stânga și cu dreapta. De aici, se desprind două ipoteze: fie criminalul este ambidextru, fie există mai mulți criminali. În compartiment descoperă, apoi, o batistă cu inițiala H pe ea și un curățător de pipă. Analizând elementele, deduc că au de-a face cu un bărbat care fumează și are inițiala numelui H.
În buzunarul pijamalei victimei găsesc un ceas care s-a oprit la ora 01:15 și fereastra este deschisă, ca și cum criminalul ar fi dispărut în noapte. Nu sunt, însă, urme pe zăpadă, deci această pistă este abandonată. Criminalul este unul dintre cei doisprezece călători de la clasa I. Apoi, cei doi observă că acest compartimentul comunică cu cel al doamnei Hubbard. Din păcate, femeia pretinde că un bărbat necunoscut a năvălit peste ea, noaptea trecută și că a observat o femeie misterioasă în kimono roșu, traversând coridorul.
Cei doi anchetatori, găsesc un bilet ars pe care nu îl pot reconstitui, fiindcă nu se mai pot citi decât trei litere. Deci, detectivul decide începerea anchetei.
Puteți ghici cine este criminalul?
PS: Merită văzut și filmul, dar numai după ce ați citit cartea, că altfel se supără doamnele profesoare.
Luca Borza, Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
