dec. 22, 2020 |
Cartea „Charlie și Marele Ascensor de Sticlă” de Roald Dahl este o continuare a volumului „Charlie și Fabrica de Ciocolată”, ambele citite şi savurate de mine până la ultima pagină.
În această carte este descrisă aventura nemaipomenită, în spaţiu, a familiei lui Charlie, în marele ascensor de sticlă al domnului Willy Wonka. Aventura începe în momentul în care butonul de oprire al ascensorului nu este apăsat la timp, astfel că pasagerii ajung în spaţiul cosmic. De aici încep să curgă întâmplările captivante şi hazlii: plutirea persoanejelor asemenea unor baloane, vizitarea Hotelului Spaţial, întâlnirea cu Preşedintele SUA care i-a confundat cu nişte astronauţi dornici să îi distrugă hotelul spaţial, confruntarea cu viermii fioroşi, salvarea proprie, dar şi a astronauţilor Preşedintelui din mâinile creaturilor înfricoşătoare, şi întâlnirea cu diverse personaje haioase cu limbaj colorat.
După revenirea din spaţiu în noua lor casă, Fabrica de Ciocolată, Charlie şi familia lui au parte de noi peripeţii când Willy Wonka le prezintă vitamina WonkaVita ce întinereşte cu 20 de ani, iar bunicii iau câte 4 pastile şi devin bebeluşi. În final totul se termină cu bine, viaţa lor revine la normal, ba mai mult, Charlie şi familia lui au parte de o supriză din partea Preşedintelui SUA care îi invită la Casa Albă, în semn de recunoștință că i-au salvat astronauţii.
Recomand această carte tuturor celor stresați, supărați, plictisiţi sau singuri, pentru că este o carte ce aduce zâmbetul şi buna dispoziţie în viaţa cititorului. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, mai bine convingeţi-vă singuri!
Am citit mute cărţi de Roald Dahl, am început acum mulţi ani cu filmul Matilda, apoi am vrut să citesc cartea, după care am pus mâna tot pe câte o carte a autorului (James şi piersica uriaşă, Marele uriaş prietenos, George şi miraculosul său medicament, Vrăjitoarele etc) şi pot să spun că autorul nu a dat greş cu niciuna. Toate sunt amuzante, pline de peripeții, cu personaje hazlii, creative, şi aventuri inimaginabile, ceea ce face lectura plăcută. (Sebi Fărcașiu, clasa a VI-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)
dec. 22, 2020 |
O carte plină de mister și aventură, „Grădina Secretă“ de Frances Hodgson Brunett este un volum de care nu îl voi uita niciodată. M-a impresionat foarte mult această poveste, pe care am îndrăgit-o de la primele pagini. Această carte ilustrează copilăria și evoluția unei fete de zece ani, pe nume Mary Lennox, care trece prin diverse întâmplări care îi schimbă viața complet.
Alexia trăia în vila tatălui ei, în India, deși mama acesteia nu dorea s-o vadă pe Mary deloc, fiindcă era doar o fetiță antipatică, urâțică și nepăsătoare. Avea accese de furie când cineva nu-i făcea pe plac și nu ținea la nimeni. După izbucnirea holerei în rândul servitorilor mamei lui Mary, mulți au murit, iar alții au fugit, părăsind-o pe Mary singură în vilă. Mai târziu, a fost găsită de niște ofițeri, care mai apoi au trimis-o la Misselthwaite Manor, ca să trăiască împreună cu unchiul ei. Când ajunge la locuința acestuia, Mary o întâlnește pe Martha, o servitoare dintr-o familie numeroasă, ce locuia într-o casă simplă pe platou. Aceasta nu o tratează pe Mary ca pe o stăpână, ci o obișnuiește cu faptul că este o fetiță ca oricare altele, care se joacă și zâmbește cât e ziua de lungă. Martha îi povestește despre viața ei pe platou, despre frații ei și mai ales despre Dickon, unul dintre frații ei, care pur și simplu vrăjește animalele și plantele. Pe Mary au început să o inspire poveștile Marthei și, fiindcă servitoarea îi povestise și despre grădinile din Misselthwaite Manor, mai ales despre cea secretă, în care nu a mai intrat nimeni de zece ani, Mary a dorit să iasă afară să descopere grădinile. Aceasta cunoaște un grădinar antipatic și un măcăleandru, care îi arată unde a fost îngropată cheia grădinii secrete de către unchiul fetei. Mary avea să descopere de ce domnul Craven, unchiul ei, a ascuns grădina în care ea reușește să pătrundă, cu ajutorul măcăleandrului. Aici are multe de făcut, fiindcă grădina este cenușie și lipsită de viață, de aceea are nevoie de ajutorul lui Dickon, căruia îi va dezvălui secretul grădinii. Cei doi lucrează în grădină aproape zilnic, apetitul domnișoarei Mary crește pe zi ce trece, iar obrajii ei devin din ce în ce mai îmbujorați. Până când Mary aude un plânset în fiecare noapte pe holurile conacului, și, mânată de curiozitate, explorează camerele părăsite, până ajunge la sursa plânsetului. Descoperă un nou prieten neobișnuit, pe care îl ajută să depășească momentele dificile din viața lui, și pe care îl ajută, împreună cu Dickon, să-și întărească relația cu un membru al familiei acestuia. Alexia Ciobănuc , clasa a VI-a , Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu
dec. 22, 2020 |
Tocmai pentru că romanul Donnei Tartt a reprezentat o controversă în literatura contemporană și a dezlănțuit un val masiv de critici, dar și de aprecieri, nu am ezitat pentru o secundă să îl citesc. „Sticletele” a fost un fel de magnet literar pentru mine și m-am simțit intrigată de multitudinea de păreri contradictorii, dar și de numărul oarecum intimidant de pagini. Cu toate acestea, am putut devora literalmente povestea abia la începutul carantinei, când am reușit, după mult timp, să mă eliberez de orice fel de distragere și responsabilitate.
Celebra carte câștigătoare a premiului Pulitzer capturează în rândurile sale complexitatea impresionantă și nebănuită a vieții și a naturii umane, surprinsă de Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani care supraviețuiește ca prin minune unei explozii neașteptate într-un muzeu de artă, în care își pierde mama și devine, fără să își dorească, posesorul unui tablou celebru – „Sticletele”, al pictorului olandez Carel Fabritius.Pasajele în care Theo rememorează imaginea idealizată a mamei sale conturează intensitatea relației dintre cei doi, pe care doar Donna Tartt o putea reda atât de fidel prin cuvinte. Moartea acesteia reprezintă pentru Theo o linie despărțitoare, care îl separă cu brutalitate de cea mai iubită ființă, a cărei amintire îl va urma asemenea unui ecou pentru tot restul vieții.
Cum era posibil să-ți fie dor de cineva așa cum îmi era mie dor de mama? Tânjeam atâta după ea, încât aș fi vrut să mor: o nevoie fizică, materială, ca de aer sub apă.
Scena exploziei pune accentul pe descriere și evidențiază meticulozitatea cu care autoarea combină trivialitățile realității cu propriul univers fictiv. Imaginile vizuale create de aceasta sunt vibrante, chiar marcante și te poartă negreșit alături de Theo prin labirintul destinului său haotic. Deși are caracterul unui bildungsroman, cartea poate fi privită și ca un manifest împotriva superficialității, care ne reamintește să privim dintr-o altă perspectivă, să căutăm o semnificație în tot ce ne înconjoară și să valorificăm fiecare moment, fiecare senzație, fiecare obiect – oricât de insignifiant ar putea părea. Pe parcursul celor o mie de pagini, dragostea pentru artă și solemnitatea acesteia se unesc cu profunzimea aproape neinteligibilă a firii umane. Schimbările tumultoase de peisaj din viața lui Theo contribuie la devenirea acestuia, îl ajută să se regăsească pe sine, să înțeleagă și să accepte moartea, să-și confrunte demonii și să descopere grandoarea imortalității, prizonieră într-o lume efemeră.
Și chiar în clipa când murim, când ne ridicăm din materia organică și ne afundăm înapoi, ignobil, tot în ea, este o glorie și un privilegiu să iubim ceea ce Moartea nu poate atinge. Căci, dacă acest tablou a fost urmărit de dezastru și uitare de-a lungul timpului, la fel de statornic l-a urmat și iubirea. În măsura în care este nemuritor (și este), reprezint și eu o mică parte, ardentă și imutabilă, din această imortalitate. El există: și continuă să existe. Iar eu adaug propria mea iubire la istoria oamenilor care s-au îndrăgostit de lucrurile frumoase, care le-au scos din foc, au răscolit după ele când erau pierdute și au încercat să le salveze, chemând cu ardoare din rămășițele timpului către următoarea generație de iubitori ai frumosului și mai departe.
Trecerea timpului în „Sticletele” este naturală, autoarea insistând asupra momentelor definitorii pentru evoluția personajelor, acordând o atenție deosebită detaliilor care conturează caracterele și poveștile acestora. Ritmul narațiunii este firesc, pe alocuri lent, tocmai pentru a putea trăi și simți alături de personaje; pentru a le putea observa dezvoltarea în „timp real”, pentru a le analiza fiecare gând, trăire, emoție.
Revenind asupra tabloului, pictura lui Fabritius reprezintă un simbol pentru acest roman, portretizând o pasăre mică, emblemă a primăverii, fecundității și răbdării. Astfel, „Sticletele” Donnei Tartt ne vorbește despre puterea imaginilor în contemporaneitatea lipsită de profunzime, despre meditație, răbdare și prețuire; despre valori, iubire și pierdere.
Romanul acesta nu este doar o ficțiune, este o incursiune în lumea artei și a descoperirii de sine. Este cartea din care simți că faci parte, cartea care te cuprinde între paginile sale și care într-un final, te eliberează, dar nu fără a-și lăsa amprenta asupra ta. Cătălina-Teodora Bădoi, clasa a XI-a, Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul”, Caracal
dec. 22, 2020 |
“Încearcă să fii fericită. Nemernicii aceia nu vor suporta fericirea ta.”
Acum o săptămână am terminat cartea aceasta şi, chiar dacă la început eram puţin sceptică, până la final a ajuns să-mi placă foarte mult.Cartea tratează un subiect sensibil, anume bullying-ul – un fenomen din ce în ce mai des întâlnit şi pentru care, din păcate, nu se găsesc întotdeauna soluţii potrivite, la timp.La un an după atentatele din 11 septembrie 2001, Shirin este agresată atât verbal, cât şi fizic doar pentru că aparţine unei anumite rase, are o anumită religie şi poartă o anumită vestimentaţie. Se tot mută împreună cu familia ei dintr-un oraş în altul, în speranţa unui viitor mai bun, iar la un moment dat, Ocean James apare în viaţa ei şi totul se schimbă. Cei doi tineri provin din lumi total diferite, iar pentru Shirin a devenit aproape imposibil să creadă în sinceritatea altcuiva, să aibă din nou încredere în ceilalţi.Oare va reuşi Shirin să fie ea însăşi? De câtă iubire, bucurie şi speranţă este nevoie pentru ca, dincolo de suferinţă, să ne putem găsi un nou drum, să ne recăpătăm încrederea în oameni, în noi înşine? Tahereh Mafi încearcă să deschidă, în sufletul cititorului, o fereastră către răspunsul la aceste întrebări.Bianca Robitu, cls. a VI-a A, Scoala Gimnaziala „Carol I”, Calarasi)
dec. 22, 2020 |
” – Da, Radule, dar auzi, ce crezi că se întâmplă mâine cu noi, dacă plecăm fără să ne încasăm pedepsele.
– Nu știu, dar azi e azi. Iar azi sper că ai niște marmeladă pe acasă.”
Mie mi-a plăcut foarte mult acest volum de povestiri deoarece mi-a arătat și mie, unui copil care nu prea avea idee cum a fost viața, mai ales în vremea comunismului, cum e să trăiești o viață așa grea. Părinții îmi povestiseră câte puțin, dar nu îmi povestiseră despre mineriadă și despre cozile de ore în șir la care trebuia să stai. Deci mie mi-a plăcut cartea deoarece a pus totul pe masă și la vedere, pentru ca toată lumea să afle.
Nu am avut neapărat un personaj preferat fiind atâtea povești, dar mi-a plăcut foarte mult de Majestatea Sa, Regina Maria a României, deoarece într-una dintre povești i-a dăruit unei fetițe care nu avea foarte multe, acul ei de păr și alte lucruri prețioase, și atunci când fetița l-a vândut pentru hrană și medicamente, Regina Maria tot a reușit să regăsească acul și celelalte obiecte și să i le trimită înapoi, după o scrisoare în care i se explicase tot ce se întâmplase. Mie mi s-a părut un gest foarte frumos și inimos.
După cum probabil vă dați seama mai sus, această carte cuprinde povești din ultimul secol, care a început (conform acestei cărți) în anul 1918, atunci când a avut loc Marea Unire. Acest secol a continuat, cum vă puteți imagina, până în anul 2018: secolul, primul nostru secol de românitate.
Vă veți întâlni cu diferite povești din acel secol, despre tați care îți iau băieții la Marea Unire, despre copii care trăiesc în timpul Primului Război Mondial în Teatrul din Iași, cu foarte puțină mâncare, dar cu multă iubire din partea tatălui lor. Aceste povești duc până la băieți care își cumpără timbre, bărbați care iau parte la revoluția din anul 1989 și un grup de prieteni care asistă la Mineriada din 13-15 iunie 1990. De aici trecem din nou prin timp până la copiii de clasa a V-a care pleacă în excursie la București de Ziua Națională cu telefoanele în mână și învață cum s-a creat țara lor și de ce are loc Ziua Națională pe data de 1 decembrie.
Aceste povești te poartă în timpuri grele, dar care sunt mai frumoase și mai călduroase cu ajutorul prietenilor și părinților, care îți țin spatele când ai nevoie. Deși este vorba despre perioade grele, românii merg mai departe și reușesc într-un final să scape de toate greutățile și își țin țara în picioare și în ziua de astăzi!
Am făcut conexiuni cu pozele pe care bunicii mei mi le-au arătat din vremea comunistă, cu insignele lui tata de pionier și de UTC-ist, cu poze de la Revoluția din anul 1989, cu documentare din Primul Război Mondial și mai ales cu materia de clasa a IV-a de la istorie.
Idei comune găsite: oameni în orașe destul de închise („la minte”), cele două mari puteri din Primul Război Mondial, multe Dacii 1300 sau 1400, toate albastre sau roșii și o societate nouă, liberă în sfârșit în lume.
Eu aș recomanda această carte tuturor oamenilor. Cred că toată lumea ar trebui să o citească. Uitați de ce.
În primul rând, cred că toți oamenii care s-au născut după 1989 ar trebui să știe ce s-a întâmplat în țara lor înainte să se nască ei, deoarece este o întreagă poveste care merită citită, cu bune și cu rele. În plus, trebuie să vadă ce norocoși au fost să se nască după o perioadă așa grea.
În al doilea, cred că toți cei care au trăit chiar și în acele perioade mai grele, ar fi bine să citească această carte deoarece le arată cum era viața și în alte părți ale țării și cum se simțeau și ceilalți.
De aceea cred eu că toată lumea ar trebui să citească această carte. Pentru că îți dă putere și te ajută să îți dai seama mai ușor cât de norocos ești că ai trecut cu bine peste o perioadă grea și că trăiești într-o lume fără războaie sau astfel de lucruri rele. Noi suntem norocoși! Gândiți-vă la asta!
sept. 3, 2020 |
Fantoma Aniei, de Vera Brosgol
Ania este o tânără fată care a emigrat din Rusia în Statele Unite ale Americii, alături de mama și de fratele ei Sasha.
Ania se integrează greu în noua ei școală, iar în aceeași situație se află și Dima, un coleg de-al Aniei, care la rândul lui a emigrat din Rusia.
Într-o zi pe când era la școală, Ania alege să chiulească de la ore și să se retragă într-o pădurice, dar cade într-un puț abandonat. Adolescenta strigă după ajutor, dar nimeni nu era prin preajmă. Atunci, dintr-o dată, o fantomă apare în fața fetei. La început, Ania crede că are halucinații, dar fantoma îi spune că se află în acel puț de mai bine de nouăzeci de ani și îi explică că nu se poate îndepărta de scheletul ei.
La un moment dat un trecător aude strigătele de ajutor ale Aniei și o salvează din acel ciudat loc.
În următoarea zi Ania se afla în baia școlii, iar fantoma apare din nou. Aceasta îi spune că atunci când a fost salvată din puț Ania a pus din greșeală un os în rucsacul ei. Fata îi spune fantomei că imediat după ore o va duce înapoi în acel puț, până când, la un test important fantoma iese din rucsacul Aniei și o ajută cu răspunsurile corecte, uitându-se la ceilalți colegi.
Până la urmă, Ania o păstrează pe fantomă și o duce acasă, dar cu mare grijă, deoarece nimeni nu trebuia să afle despre existența ei. Ania află mai multe lucruri despre fantomă, de exemlu numele ei este Emily.
Acestea devin prietene, dar Emily profită de naivitatea Aniei și începe să-i controleze în permanență viața. Adolescenta bănuiește că este ceva în neregulă cu Emily. Se hotărăște să-i afle istoricul, dar într-un mod discret, așa că merge la o bibliotecă din oraș ca să afle imformațiile dorite. Acolo se întâlnește cu Dima, iar acesta o ajută să caute. Cei doi află că Emily a fost o criminală în serie. Tot ce știuse până acum Ania despre ea era o minciună!
Când ajunge acasă, fata are marea surpriză să vadă că fantoma putea să țină lucruri în mână, ceea ce era acum un adevărat peicol!
Emily începe să îi facă rău Aniei și familiei sale. Aceasta împrăștie mingiuțe pe scări, iar mama Aniei cade și își rupe piciorul. Acum cei doi frați rămân singuri acasă. Noaptea fantoma merge la Sasha în cameră și îl sperie. Ania îl calmează, după care găsește osul și fuge cu el înapoi lângă puțul în care a căzut și reușește să învingă fantoma pentru totdeauna.
Mi-a plăcut nespus de mult acest roman grafic! Cartea a fost atât de ușor de citit, încât am terminat-o într-o singură zi. În unele situații, întâmplările mi s-au părut atât de reale, încât mi-am dat seama câți copii se confruntă cu integrarea într-o nouă societate, sau cât de complexați sunt de felul cum arată sau cum se comportă.
Consider că din unele privințe este unul dintre cele mai realiste romane pe care le-am citit până acum! Patricia Tamaș cls a V-a, Șc. Gim. Nr. 11, Oradea
Comentarii recente