Cărțile de Top ale lui Denis: „Raymie Nightingale”, de Kate DiCamillo

sept. 3, 2020 | 0 comentarii

(„Pentru neînfricatele mele… mulțumesc!”)

MENTALITATEA DESCHISĂ. Privește dincolo de tine. Institutul Arbinger

sept. 3, 2020 | 0 comentarii

MENTALITATEA DESCHISĂ. Privește dincolo de tine. Institutul Arbinger

Pentru că așa cum afirma de curând  Florin Bican, vacanța este un prilej tocmai bun de a citi cărțile pentru care nu ai avut timp, de pe raftul …. în așteptare, am luat și eu o carte care a așteptat cuminte din  7 martie; atunci am primit-o la Conferința Super Teach desfășurată la Oradea, cu patru zile înaintea declarării pandemiei, când absolut nimeni nu se gândea că se va spune … stop joc! și vom intra într-o etapă incertă, din toate punctele de vedere. Sigir că atunci am răsfoit-o, dar necesitatea imediat următoare atunci, era să găsesc o platformă educațională, în oceanul de oferte de pe net, modalități de lucru online …, un colac de salvare, altfel spus, pentru că simțeam că am fost abandonați undeva în larg, dar TREBUIA să ajungem cu bine la țărm!

,,Nu aștepta de la ceilalți” – p 119, este exact experiența prin care am trecut, prin care încă mai trecem, încercând să găsim soluții pentru educație, să le adaptăm elevilor noștri; maniera de lucru și de gândire deschisă propusă de autorii cărții se dovedește acum mai actuală ca oricând: fiecare dintre noi să ne deschidem spre ceilalți în activitatea noastră, să împărrtășim ideile și să lucrăm ÎMPREUNĂ.

,,Mobilizați-vă în jurul unui scop comun” – p 143, un alt principiu în care m-am regăsit; obținerea unui rezultat colectiv, motivează pe fiecare dintre cei implicați și nu  numai.

Pașii de urmat înspre formarea unei culturi a mentalității deschise, nu sunt dificili; ne aflăm chiar pe acest TRASEU. Vă invit să îi descoperiți și să constatați acest lucru! Prof. Sanda Checicheiș, Șc. Gim. N r. 11, Oradea

„Micul Print”, de Antoine de Saint-Exupery

aug. 31, 2020 | 0 comentarii

MICUL PRINT, de Antoine de Saint-Exupery (Recenzie)

     „Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.”

Povestea incepe in desertul Sahara, acolo unde naratorul-personaj, pilotul de avion, aterizeaza fortat din cauza unor probleme la motor. Dupa o noapte petrecuta in pustiul desertului, se trezeste langa el cu un omulet imbracat ca un print care ii cere sa-i deseneze o oaie. Surprizele se tin lant in legatura cu ciudata aparitie. Incet-incet, il descoase pe micul print si ii afla povestea.

Acesta venea de pe asteroidul B-612, descoperit in anul 1909 de un astronom turc. Pe acest asteroid mic pe care traia micul print cresteau tot felul de plante, dar el avea grija ca in fiecare zi sa scoata baobabii, altfel acestia i-ar fi ocupat intregul spatiu de pe asteroid. Tot pe asteroid avea si o floare pe o ingrijea, precum si trei vulcani din care doi erau activi. In ziua cand a plecat de pe asteroid, se spune ca s-ar fi folosit de niste pasari calatoare, a udat floarea si a curat hornurile celor trei vulcani, asa sa fie in siguranta.

Calatoria lui incepe pe o planeta pe care domnea un rege. Acest rege era trist pentru ca nu avea niciun supus. I-a propus micul print sa-i fie supus, i-a oferit chiar si functii importante, dar acesta le-a refuzat. Urmatoarea oprire a fost pe o planeta unde traia un om vanitos, adica mandru foc de el. Acestuia trebuia sa-i faci tot timpul complimente despre felul cum arata. A treia planeta, era planeta unde traia un om betiv. El bea pentru ca ii era rusine. Rusine ca era un betiv. Pe a patra planeta gasi un businessman. Acesta socotea toata ziua cate stele a cumparat, cati bani castiga pentru a avea sa mai cumpere alte stele. Pe urmatoarea planeta descoperi un lampagiu, planeta fiind si ea ciudata. Era mica si nu avea decat un felinar, iar lampagiul trebuia sa aprinda felinarul de cate ori se lasa seara, iar cand venea dimineata sa-l stinga. A sasea planeta era cea mai mare planeta pe care o vazuse. Aici locuia un geograf batran care i-a povestit despre planeta Pamant, urmatoarea oprire fiind chiar pe Pamant.

Tot acest periplu printre planete si oameni diferiti l-a nedumerit pe micul print spunandu-i naratorulu-personaj ca pentru el oamenii mari sunt de neinteles, ca se complica foarte mult cand ar putea face lucrurile sa fie extrem de simple. Atunci cand a aterizat pe Pamant s-a intalnit cu un sarpe, apoi a vazut muntii cei mari, dupa care a intalnit o gradina cu cinci mii de trandafiri la fel ca floarea pe care el o lasase acasa. Intalni apoi o vulpe care ii ceru sa o imblanzeasca si cu care se imprieteni. El ii explica vulpii ca degeaba exista o gradina cu cinci mii de trandafiri daca nu are cine sa o admire. Pentru el floarea pe care o lasase pe asteroid era cea mai frumoasa: “„Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

Urmatorul cu care se intalni pe Pamant era acarul. Dupa acesta urma intalnirea cu negutatorul. Povestirea intalnilor micului print a fost intrerupta de narrator, care ii explica faptul ca nu mai are apa de baut. Atunci printul il conduse prin desert pana la o fantana. Mare a fost mirarea acestuia cand descoperi o fantana in toata puterea cuvantului cu scripete, cu ciutura si cu funie, nu cum sunt in desert, adica niste gropi cu apa. Scotand apa din fantana, micul print ii explica ce melodie frumoasa canta fantana atunci cand scoti apa din ea.

A doua zi ii spuse ca trebuie sa plece. Se implinise un an de cand aterizase pe Pamant si calatoria lui se incheia aici. Dar i-a lasat un dar: atunci cand se va uita la stele, acestea vor rade pentru el cu acelasi ras ca al micului print. In urmatoarea zi micul print a disparut. Si, de atunci, de cate ori se uita la stele, naratorul-personaj auzea parca milioane de clopotei care radeau privind spre el.

De ce sa citim “Micul Print”? Pentru ca este minunata! Pentru ca, de fiecare data cand o (re)citesti, descoperi noi si noi intelesuri! Pentru ca, desi pare o carte pentru cei mici, o (re)citesc si cei mari cu aceeasi placere a lecturii! Pentru ca ne ofera lectii de viata despre Copilarie, despre Prietenie, despre (re)descoperirea eului nostru, despre zambet, despre… florile noastre, despre NOI: „Oamenii au dat uitării adevărul acesta. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.”

 Important este sa ne (re)gasim fiecare si, mai ales, sa ne pastram… floarea noastra: „Încep să înţeleg, zise micul prinţ: e undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…”

Micul Print m-a facut sa vad importanta lucrurilor marunte si ne-a aratat tuturor lumea noastra vazuta cu inima, nu cu ochii: “Limpede nu poti sa vezi decat cu inima. Ochii nu pot patrunde in miezul lucrurilor.”

„Spre văi de jad și sălbăție” (Veronica D. Niculescu), în lectura (in)fidelă a Deliei Maier

aug. 30, 2020 | 0 comentarii

Delicată prin poveste, deja cunoscută multora, premiată și răsfățată, cartea prin care Veronica D. Niculescu își face debutul ca romancieră, „Spre văi de jad și sălbăție” este povestea unui suflet excizat, disecat și analizat cu atâta discretă gingășie, încât… nici nu pare a sângera. Abia când închideam cartea, în urma ultimei pagini parcurse, m-a lovit sălbatic, la fel ca izul ierbii sub genunchii jupuiți ai omului care a căzut ori s-a împiedicat și a alunecat, amărăciunea poveștii. Deconstrucția circulară a iubirii mitice. A acelei Iubiri… la care visăm de mici, la care sperăm toată adolescența, care ne trădează, toată viața. Îmi vin în minte două asocieri-avertisment: Ileana Vulpescu („Dragostele ăle marii/Țin la drumuri ca tâlharii/Dragostele ăle mici/Priponite-s de uluci”) și Francesc Miralles („Iubire cu i mic”)… Tot romanul Veronicăi D. Niculescu este un răspuns la acest avertisment sau poate la gândul cu iz retoric al lui Iona (din piesa soresciană) cum că „ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul”. Triplul fir din care e toarsă povestea de iubire e aproape ucigaș… Subintitulat „Adevărata poveste a unei false prințese”, romanul funcționează ca o oglindă deformată, distorsionând atât visurile, cât și realitățile. Miranda/Mereu da Flor, protagonista, oscilează mereu între lumi: agape, philia și eros se întrețes fermecător și teribil de trist deopotrivă. Un prim fir, ca al unui basm versificat, proiectează iubirea în atemporalitate, acolo unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin”, într-un discurs ce-mi amintește de Nedelciu („Nora” sau „Balada zânei de la Bâlea-Lac”), ca un avertisment: nu ne este dat, în sensul ei pâmântesc, o astfel de experiență. Pentru a vorbi senin despre marea dragoste, e nevoie de un basm. De o poveste dulce, să cauterizeze răni, să liniștească valurile suferinței. În povestea delicată, iubirea din basm există. În lumea sălbatică a paradisului copilăriei Mirandei, nu există decât avertismente. Copila refuză aproape organic maturizarea: intuiește rănile, intuiește pierderea, intuiește compromisurile fără sfârșit ale existenței. Povestea propriilor părinți e un demn exemplu a cum se transformă totul în proza cea lungă a marii iubiri… „Mă rugam să nu cresc, fiindcă știam urâțenia marelui, intuiam o hidoșenie a vârstelor, mirosurile, durerile, bolile.” Universul copilăriei e microscopic: scara la care trebuie trăite evenimentele, încât să nu aducă suferințe, scara la care poți povesti cu delicatețe, încât să poți dezvălui, strat după strat, meandrele propriului suflet. Aveam, de multe ori, citind-o, senzația că m-am pierdut pe coclaurii interiori ai primei mele iubiri, ai primei mele suferințe din dragoste. Mă regăseam și înțelegeam unde duce scriitura, ca și cum mi s-ar fi oferit, în mod nesperat, un bilet de intrare către sufletul celei care scrie. Rareori mi-a fost dat să văd (și nu vorbesc doar despre subtilitatea stilistică, despre finețea detaliului și despre îndemânarea lingvistică) o frază atât de năucitoare în delicatețea cu care, iată, se dezvăluie, în poveste, pentru a se contopi cu ea, un scriitor. Greu de spus, mai ales dacă mă refer la a treia parte a poveștii, la maturizarea dureroasă, ca într-o deconstrucție de basm, ca într-un „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” modern, unde se termină personajul și de unde începe omul real. De obicei, vălul opac de ceață stă între carte și scriitor și le deconstruiesc cu relativă ușurință tertipurile, strategiile narative, nu mă pot abține (deformare profesională) de la a mă gândi la aspectele de ordin „poietic”. În cazul acestui roman, sunt atât de bine ascunse… la fel cum se ascunde albastrul sub aripile gaiței sau „marea/ meduzele când plimbă sub clopotele verzi”. Povestea are final deschis, pentru că e aproape palpabilă fluiditatea sufletească, pulsul suferinței e prea la suprafață… Mi s-a părut de o intimitate năucitoare, o asemenea carte-confesiune încifrată, încât aproape m-am sfiit să scriu despre  ea, ca și cum, punându-mi reacțiile pe hârtie, aș fi riscat un act de impietate față de scriitoarea care mi-a făcut, prin poveste, darul unei proze feminine de un rafinament senzitiv și stilistic desăvârșit

.

Desenul din covor de Henry James

aug. 29, 2020 | 0 comentarii

O altă carte pe care o recomand spre lectură colegilor mei cerchiști este „Desenul din covor” de Henry James, un autor al secolului al XIX-lea, fiindcă este o carte care te ține în suspans și nu vrei să o lași din mână până nu o termini. Și nu pentru că are o intrigă polițistă, ci pentru că îți ascute inteligența, pentru că te îndeamnă să cauți semnificațiile acestei narațiuni (căutând alte surse despre carte), pentru că alături de naratorul-personaj vrei să descoperi semnificația „desenului din covor”. Totul pleacă de la o recenzie a unui nou roman scris de Hugh Verek pe care protagonistul trebuie să o facă la rugămintea unui prieten. Astfel, naratorul este adus să-l întâlnească pe autorul a cărui admirator era de multă vreme pentru a discuta despre intențiile acestuia în realizarea operei. Povestindu-i despre modul cum își concepe textul, Verek îi spune la un moment dat naratorului: „…există o idee în scrierile mele fără de care n-aș fi mișcat un singur pai. Este cea mai bună și mai deplină intenție din toate, și aplicarea ei a fost, cred eu, un triumf al răbdării, al ingeniozității… Acest mic truc al meu se întinde de la o carte la alta, și tot restul joacă mai mult sau mai puțin pe suprafața lui. Ordinea, forma, textura cărților mele vor constitui poate într-o zi pentru inițiați o reprezentare completă a lui.”. Din afirmația lui Verek , naratorul află că ficțiunile sale sunt toate legate de o singură idee sau de o schemă pe care niciun critic nu a observat-o și că acest fapt este chiar secretul întregii sale opere.
După această întrevedere începe munca de cercetare a naratorului-personaj pentru a afla „planul superb” care a stat la baza operei sale. Reușește să-l descopere? Reușim noi, cititorii să descoperim adevăratele intențiile ale unui scriitor? Au legătură operele unui scriitor? Există un plan complex?
După părerea mea, „desenul din covor” reprezintă adevărata intenție a operei acestui scriitor care dezvăluie și definește în același timp, esența literaturii și rațiunea specială pentru care sunt scrise toate operele. Ne putem da seama și că realitatea este mai complicată decât reuşim noi să anticipăm prin capacităţile noastre de intuiţie şi speculaţie. La sfârșitul operei observăm un drum plin de emoții, mistere și dorințe neîmpărtășite. „Starea bietului om e aproape o consolare pentru mine; sunt momente când simt chiar că este o răzbunare”. Damian Bianca Andreea Miruna, clasa a 10- a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galați

”Ceainicul Fermecat și alte basme Japoneze” – antologie și traducere de Raluca Nicolae (Editura Polirom)

aug. 29, 2020 | 0 comentarii

Conținând 40 de basme despre cele mai importante virtuți ale omului, volumul ”Ceainicul Fermecat și alte basme Japoneze” m-a atras încă de când am citit întâia oară titlul și mica descriere de pe spatele cărții. Mi s-a părut foarte interesantă creativitatea japonezilor, nu toată lumea inventează broaște țestoase ce odată ajunse pe fundul mării se transformă în prințese frumoase. Majoritatea poveștilor ilustrează sub forma unor întâmplări motivul norocului schimbător, fiind vorba de o familie săracă care primește sprijin din partea unor ființe fantastice, precum animale vorbitoare sau bătrâni care îi vizitează în vise. Uneori există și o altă familie invidioasă pe cei ce-au primit binecuvântarea de a avea o viață mai bună, și care vor încerca să fure sau să folosească aceleași metode precum familia cu noroc, însă eșuează din cauza lăcomiei.

Aproape toate poveștile se bazează pe înțelepciunea bătrânilor, curajul și îndrăzneala tinerilor și milostenia celor săraci. Cel mai mult mi-a plăcut povestea ”Muntele Bătrânilor”, unde a fost demonstrată înțelepciunea oamenilor în vârstă și respectul pe care trebuie să o avem față de aceștia. Desigur, am întâlnit și Zei, precum Zeul Sărăciei, Zeul Norocului și Zeița Milei, în călătoria mea prin basmele nipone. Nu mă pot decide ce zei favorizez, pe cei din Olimp sau pe cei ai mitologiei nipone.  Ei bine, zeii sunt un subiect interesant, mă așteptam să găsesc asemenea făpturi în ”Ceainicul Fermecat și alte basme Japoneze”.

(Ciobănuc Alexia, clasa a V-a A, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)