aug. 11, 2021 |
Acesta este un roman despre prietenie și generozitate care mi-a plăcut pentru faptul că, pe parcursul aventurilor, Leo a învățat să nu mai fie/să nu se mai poarte ca un răsfățat. Pot spune că personajul a făcut cunoștință cu ce înseamnă generozitatea.
În poveste, toate drumurile se strâng în jurul unui băiat de 12 ani, pe nume Leo. Fiind pasionat de fotografie, acesta caută într-o revistă idei pentru noi cadre și subiecte de prins în fața camerei și, astfel, dă peste un articol despre niște… monștri (care trăiesc în gunoaiele de la marginea orașului și care, se pare, ar fi carnivori!). Leo pleacă în căutarea lumii gunoaielor, mințindu-și unchiul că nu pleacă decât într-o vizită la Tibi, prietenul său.
Pe drum, este jefuit de către gașca Praștie. Reușește totuși să își recupereze rucsacul, dar rămâne pentru ceva vreme fără telefon. Ajunge să descopere și localizarea gropii de gunoi. Și pentru el începe o serie de aventuri, dintre care una neobișnuită pentru vârsta lui este să lege prietenie cu două fete! (Daria și Mimina).
Lumea gunoaielor nu colcăie doar de mirosuri, ci și de… crimă, de monștri care sunt rezultatul unor mutații și al unor experimente… Băiatul are parte de o descoperire traumatizantă, care îl pune în pericol extrem (este rănit chiar!): cadavrul unui jurnalist, ceea ce pentru personaj, dar și pentru cititori sau pentru cei care văd filme de gen este semnalul că trebuie să încerce să scape cu orice preț și să găsească întăriri, ajutoare. Leo reușește să ajungă acasă, chiar dacă nu tocmai teafăr, dar mama lui Tibi va avea grijă de băiatul rănit.
Leo a reușit să afle ceva important: tocmai primarul a fost cel care a distrus echilibrul lumii, făcând tot felul de experimente cu „plante ce străluceau”. De fapt, secretele gunoaielor sunt legate de radioactivitate, de experimente, de crime. Leo le descoperă tocmai la timp, pentru că tatăl său ar fi intenționat să achiziționeze de la primărie terenul gropii de gunoi. Astfel însă, contractul este anulat chiar a doua zi, iar Leo se dovedește salvatorul situației.
Nu am mai întâlnit o carte asemănătoare, dar aș recomanda-o ca leac persoanelor care sunt deopotrivă cam lipsite de încredere în sine și un pic egoiste (cum sunt și eu și cum, poate, sunt mai mulți dintre noi, pentru că adesea suntem cam prea protejați de părinții noștri).
aug. 11, 2021 |
Bună ziua! Numele meu este Alexandra Lupaş, sunt elevă în clasa a şasea şi visez să-mi câştig un loc în cadrul concursului Lecturiada elevilor 2021, participând la proba Cărţi de top. Aşa că am decis să vă prezint zece cărţi din topul meu personal.
Prima carte – și cea mai recent citită – se numeşte Povestea fără sfârşit și este scrisă de Michael Ende. În această celebră ficțiune este vorba despre un băieţel, Bastian, care era grăsuţ, avea picioarele strâmbe, nu prea era puternic şi impunător, dar care avea să treacă printr-o aventură care avea să-i schimbe complet modul de a privi viaţa. Pe când era fugărit şi batjocorit de colegii lui, Bastian s-a ascuns într-un anticariat. Ajuns acolo, vrând, nevrând, băiatul fură o carte care i-a atras atenţia, intitulată „Povestea fără sfârşit”, exact precum titlul cărții noastre. Bastian se ascunde în podul şcolii şi se delectează cu ea până seara târziu, iar citind, se simte tot mai prins în poveste. În cartea lui era vorba despre un tărâm magic numit Fantazia, care era cât pe ce să dispară, deoarece conducătoarea acelui regat, Crăiasa Copilă, era bolnavă, pe pat de moarte. Transportat de Atreiu prin toate încercările sale pentru a o ajuta pe suverană în Marea sa Căutare, lui Bastian i se întâmplă lucruri bizare şi astfel află că el era Marele Salvator al Fantaziei. Lăsat la “conducere” de Crăiasa Copilă şi dăruindu-i-se AURYN sau Strălucirea, Bastian este cuprins de poveste şi devine astfel un personaj important,rămas în istoria tărâmului.
Cartea aceasta a fost inspiraţia mea pentru multe dintre compunerile personale şi a rămas ca o amintire ce mă călăuzește când scriu şi mă ajută mereu să îmi aduc aminte cât de important este să protejăm singurul şi ultimul praf magic care încă mai există, anume imaginaţia noastră. Pentru că, la urma urmei,Fantazia este imaginaţia tuturor şi ne îndeamnă să o folosim cât mai există. Foarte frumos spunea autorul faptul că pe spatele medalionului AURYN era trecută o inscripţie, anume „FĂ CEEA CE VREI”. Aceasta ne îndeamnă să ne urmăm propria voinţă, fiindcă uneori intuiția e cea care are dreptate şi ne îndrumă în alegerile corecte. Cred că personajul cu care mă identific este Fuhur, balaurul–noroc al lui Atreiu, deoarece acesta era mereu pozitiv şi întotdeauna vedea partea plină a paharului. Fuhur era o fiinţă drăgălaşă, având blana de un alb sur şi ochii rubinii, iar prietenia şi încrederea în propria persoană erau cele mai importante pentru el.
Dacă doriţi şi voi să vă cufundaţi în minunata lume a Fantaziei, puteţi citi această carte incredibilă şi vă garantez că nu vă veţi plictisi. – Alexandra Lupaş, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.
aug. 11, 2021 |
Tema cărții; O fetiță, Sakiz Sardunya, care era nemulțumită de semnificația numelui său, „mușcată curgătoare”, fiind mereu ironizată de catre cei din jur, dar extrem de curioasă si creativă, face cunoștință cu două personaje fantastice cu care participă la aventuri nebănuite pe un Tărâm Fermecat, care o ajută să se maturizeze.
Un cuvânt, o idee, un citat, o întorsătură de frază memorabile: „Cel mai important e ca fiecare om să facă tot ce-i stă în putință ca lucrurile să iasă bine. Și, în plus, nu trebuie să câștigi mereu. Omul are nevoie de învățat și atunci când pierde. Și dacă a învață este un câștig înseamnă ca omul câștigă și atunci când pierde.
Cartea a fost excelentă. Am îndrăgit personajul cărții din primele pagini: aveam aceleași preferințe: știinta și în mod deosebit animalele, aceleași gânduri, dorința de a crea tot felul de teorii pentru a explica lucruri fantastice, aceleași mâncăruri și culori preferate și același sport preferat, aceleasi frici și sentimente față de ironii de insucces, etc. Este fascinată de Japonia, ca și mine. Am urmărit acțiunea cu gândul că este posibil ca oricine să participle la astfel de aventuri deosebite.
O fetiță, Sakiz Sardunya, care credea că are cel mai ciudat nume din lume, „ Mușcată curgătoare”, era tare tristă, dorind chiar să și-l schimbe pentru a înceta glumele colegilor, care îi creaseră, în mod ironic, și o poezie. Era o mare iubitoare de animale, îi plăceau sportul, plimbările, cărțile, în special cele despre natură, Pamânt, stele, spațiul cosmic. A impresionat-o când a citit despre o teorie, conform căreia fiecare om de pe planetă/Pamânt ar avea un seamăn pe o altă planetă care ar face aceeași activitate, în același moment.
Mama fetiței este severă, nu admite comentarii inutile sau abateri de la regulile casei, cotidiene, folosind replica punct! Fetița adora să citească, punandu-și mereu întrebarea DE CE? Este foarte atentă la lecțile de știință, fiind nerăbdătoare să studieze atlasul, pentru a efectua călătorii imaginare, fascinând-o Orientul Indepărtat, adică Japonia.
Sakiz Sardunya este o fetiță foarte meticuloasă cu lecturile, gândurile, sentimentele ei, pe care și le notează într-un jurnal, pe care l-a numit Copacul Bătrân, (pentru că hârtia sa era dintr-un copac).
Într-o zi, este obligată să plece pentru o saptamână la bunici, pentru că tatăl avea o problemă de sanatate și trebuia să plece la spital, împreună cu mama sa. În bagaje și-a luat multe, multe cărți dragi ei, jurnalul personal, precum și un glob fermecat, pe care l-a găsit prăfuit, pe un raft în biblioteca școlii, glob care în prezența cărților devenea activ, începând să lumineze. Ea îl luase acasă, dar nu găsise încă momentul potrivit pentru a spune părinților. Verificase și acasă că acest glob avea proprietăți magice în preajma cărților. De aceea îl luase în această călatorie neprevazută, având emoții să nu i-l descopere mama, doamna Hayal.
Ajunsă la bunici, constată ca îi fusese pregatiă chiar camera mamei sale, cu postere vechi și ceasul cu cuc în care și-a ascuns globul magic.Dupa masa și discuții cu rudele și vecinii invitați de bunica, a urcat în camera pregatită, gasind-o încremenită , dar trezindu-se totul la o singură atingere, ca într-o poveste. A scos globul magic și a observat că acesta își pierduse superputerile pentru că, își explicase fata, în cameră erau doar lucruri vechi, nu erau cărți care să dea energia necesară globului .
Gândindu-se la acest aspect straniu, uitandu-se pe fereastră, printre crengile unui copac , fetița văzu doi ochi mari și roz ca ai unui iepuraș. Sakiz a făcut cunoștință cu Fata-Pictura și doi prieteni, Zeliș și Asutay, personaje fantastice, locuitori ai celui de-al optulea continent, care apreciază frumusețea numelui fetiței, și face trecerea din tărâmul real la cel fantastic, care înseamnă creativitate și imaginație. În tărâmul fantastic, atunci când un copil citește o carte și-i place mult sau când cineva citește o poveste și apare o idee nouă, pe al optulea continent înflorește o floare, ciripște o pasăre .
Prietenii fantastici, Zeliș și Asutay, arată că acum copiii nu mai citesc, nu mai au imaginație, se joacă mult la calculator! Globul magic functionează ca o busolă care se conectează cu brățara magică a celor două personaje fantastice. Înainte de a pleca în călătorie de poveste, Sakiz Sardunya duce globul într-o librărie din cartierul bunicilor, pentru ca acesta să se poata încărca cu energie suficientă pentru a reuși să funcționeze astfel ca o harta pentru ca cei doi să se întoarca în Alfabestan, pentru a salva al optulea continent. Globul transmite informații, până când la un moment dat semnalul devine extrem de slab și nu mai poate fi recepționat. Cei trei pornesc într-o lume de basm, întâi prin Pădurea Alternativelor. Au întâlnit stoluri de păsări, dar și un trandafir roșu, cu petalele însemnate cu litere ce au creat o vrăjitoare care le-a arătat patru drumuri, doar unul fiind cel corect, foarte scurt. Aveau de ales între Drumul Aerului, al Pământului, al Focului și al Apei.
Sakiz Sardunya înțelege că întotdeauna trebuie să aibă încredere în forțele proprii, dacă își dorește ca cei din jur să nu observe punctele ei vulnerabile. Aflându-se pe drumul Pamântului, trebuind să raspundă la niște întrebări-ghicitori ale unei zâne, pentru a trece un pod. Fetița realizează că zâna alege întrebări mai grele sau mai ușoare, în funcție de temerile lor. A înțeles cum se poate să-și învingă fiecare dintre aceste temeri, găsind remediul potrivit! Pe drumul Apei Sakiz Sardunya și-a notat un adevăr : dacă nu știi ce spune cineva, nu înseamnă ca acel cineva nu vorbește, ci că nu îl auzi! , Răspunzând somonului, dând dovadă de cunoștințe de fizică, acesta i-a îndemnat să nu se sperie de greu și să nu renunțe.Pe drumul Focului , răspunsul fetiței dat dragonului privind pirosfera-învelișul de sub scoarța terestră, al lui Zeliș despre Muntele Curcubeu, l-au mulțumit pe dragon, dar călătorii s-au întors în Pădurea Alternativelor , pentru a lua pe drumul aerului. Drumul Aerului părea liniștit. S-au întâlnit cu o pasăre numita UMAY. Au ajuns repede în ALFABESTAN, întâlnind mulți, mulți copii, care au început să scrie povești, poezii, benzi desenate, generând idei noi și totul revenind la viață.
S-a grăbit să se întoarcă la bunici, în lumea reală. Și-a întâlnit cunoștințele, s-a interesat de globul magic și a aflat că se afla pe mâini bune, care puteau descoperi țara legendelor. Dar bătrânul librar i-a făcut cadou un glob identic, doar mai vechi. Asa s-a încheiat această zi deosebit de frumoasă!
După o saptamână, în timp ce desena al optulea continent, au venit părinții fetiței, care trecuseră cu bine peste evenimentele neplăcute.La școală toți colegii, cu problemele lor multe, mai ușoare sau mai complicate, au întâmpinat-o cu mare bucurie și empatie.În acea săptămână, fetița a început o campanie pentru ocrotirea mediului!Am făcut conexiuni cu cărți SF, cărți de aventuri cum ar fi
Harry Potter, basme românești, creații populare în care imaginația și supranaturalul se întâlnesc aproape mereu.
De ce aș recomanda și altora să o citească și, mai ales, cui aș recomanda-o? Aș recomanda această carte oricărui copil, pentru a înțelege importanța cărților și a cititului, pentru a gândi liber, pentru a-și dezvolta imaginația și creativitatea.Le-aș spune, ceea ce voi face și eu, să recitească și cărțile care le-au plăcut pentru că le vom înțelege altfel, după sfatul bibliotecarei.
aug. 11, 2021 |
Mândrie și prejudecată / Jane Austen; trad. din lb. engleză: Florența Simion – București: Litera, 2019
În postarea de astăzi, am decis să vorbesc despre „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, una din cărțile mele preferate.
Acțiunea se desfășoară în perioada georgiană și urmărește povestea lui Elizabeth Bennet, fiica unei familii cu mulți copii. La un bal, aceasta îl întâlnește pe Domnul Darcy, un tânăr bogat, pe care îl consideră mândru și arogant. Pe parcursul cărții, Elizabeth ajunge să îl cunoască pe Darcy cu adevărat, dându-și seama de marea greșeală pe care a făcut-o atunci când i-a judecat caracterul.
Deși pare o simplă poveste de dragoste, romanul lui Austen este mult mai complex decât pare. Jane Austen critică societatea din perioada respectivă, luptând împotriva normelor sociale impuse asupra femeilor. Elizabeth Bennet este total diferită față de alte eroine din aceeași perioadă, fiind o fire independentă care nu se supune regulilor societății.
Pe mine cartea m-a vrăjit de la prima pagină. Am citit-o de două ori: o dată în română și o dată în engleză, iubind-o la fel de mult de fiecare dată. Îmi doream atât de mult (și încă îmi doresc) să trăiesc în acea perioadă, să merg la baluri, să port rochii elegante și să mă plimb în calești. Însă, nu doar asta mi-a plăcut la carte. Am iubit umorul autoarei, personajele și relația dintre Domnul Darcy și Elizabeth.
„Mândrie și prejudecată” este un roman clasic al literaturii, relevant chiar și după 208 ani. Este o carte care trebuie citită măcar o dată în viață.
Recenzie de Oproiu Emilia Teodora, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Drăguțești
aug. 11, 2021 |
John Kennedy Toole, „Conjurația imbecililor”, anul 2012, editura Polirom, traducător: Lidia Ionescu.
Romanul „Conjurația imbecililor”, scris de John Kennedy Toole, este, cu adevărat, ceva inedit. Chiar dacă este opera de debut a autorului, acesta a reușit să surprindă atât de bine esența umană, încât ai impresia că personajele prind viață.
Am citit această carte așteptându-mă să fie comică, dar, mai degrabă, este o dramă. Povestea lui Ignatius Reilly m-a surprins în toate modurile posibile. Este un bărbat de 30 de ani, inteligent, dar fără voință și cu o autosuficiență ieșită din comun. Mai exact, Ignatius este șomer, chiar dacă are facultate. Iar în New Orleans-ul anilor ’50 trebuie să te lupți pentru orice. Astfel, Ignatius lasă totul pe seama mamei sale, doamna Reilly, care este îngropată în datorii. Dar doamna Reilly îl obligă pe Ignatius să se angajeze, de aici pornind întâmplări care mai de care mai ciudate.
Colindăm barurile și cluburile din Cartierul Francez, casele bogaților, fabricile unde negrii muncesc în condiții inumane și închisorile insalubre. Facem cunoștință cu diferite personaje, ale căror defecte sunt ridiculizate: pierde-vară, negrul vagabond, bătrâna senilă, femeia alcoolică, soția nemulțumită și așa mai departe. Ceea ce m-a uimit este că întâlnim, predominant, tipologia parvenitului și a celui dornic de îmbogățire, care este prezentată într-un mod cât se poate de real.
„Conjurația imbecililor” este o altfel de carte. Nu este previzibilă, mereu te surprinde în cele mai neașteptate moduri. Am citit-o cu sufletul la gură, doream să aflu deznodământul. Aveam multe întrebări în minte: „Ignatius oare va înceta să se comporte ca un copil?”, „Doamna Reilly își va continua viața?”. Iar finalul mi-a răspuns, făcându-mă să mă încrunt și să râd, în același timp.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente