aug. 11, 2021 |
Romanul m-a marcat atât de mult, încât am ales să creez și un anime cu care să ilustrez una dintre imaginile mentale tipice din poveste, poate una dintre situațiile în care Luna ar spune „Dar, mătușă Xan, voiam numai să explic că…” (cred că recunoașteți genul ăsta de frază… apare mereu numai când dăm de „belele”, iar eu cam intru în încurcături și situații pe care trebuie să le tot explic în fața celor mari, fix ca Luna). Iată și povestea!
În fiecare an, un oraș pe nume Protectorat, sacrifică fix câte un bebeluș, dându-i-l vrăjitoarei Xan pentru a nu se răzbuna pe ei. Aceasta trăiește în pădurea de la marginea orașului și chiar nu este rea. De fapt, ea vrea să ducă copii în casele oamenilor iubitori care trăiesc în cealaltă parte a pădurii.
Xan este de fapt bună, dovadă fiind că pe drum ea îi hrănește pe copii cu lumina stelelor, pentru ca aceștia să reziste pe parcursul călătoriei. Într-o zi, Xan greșește și hrănește o fetiță cu lumina lunii, care are proprietăți magice și o face pe fetiță să aibă puteri magice.
Xan se hotărăște s-o adopte pe fetiță, dar aruncă asupra ei o vrajă pentru ca magia lunii să ne se manifeste până la vârsta de 13 ani. Ea îi dă numele de Lun
și o crește pe fetiță cu ajutorul unui dragon mic care trăiește în mlaștină. Din păcate, vraja pe care o aruncă asupra Lunei dezvoltă alte probleme, întunecând mintea fetei și făcând imposibil antrenamentul ei. Fata este aproape de vârsta de 13 ani, iar Xan se teme să nu moară și să nu reușească s-o învețe pe fată tot ceea ce trebuie. Ce se va alege de ea va trebui să descoperiți singuri (singure) și nu vreau să stric bucuria de a citi.
Mi-a plăcut cartea pentru că este acel tip de carte care chiar mă captivează și mă duce în lumea ei. Și pentru că nu a fost plictisitoare, ba chiar neobișnuită ca poveste. Una peste alta, e un roman pe care cu drag vi l-aș recomanda, este genul de carte pe care chiar vrei să îl recomanzi vreunei colege: siguri aveți și voi unele din acelea care sunt fete timide, dar, în același timp, ascund minți aventuroase… iar dacă vreo prietenă vrea să fie purtată în lumea aventuroasă a acestei cărți, cu vrăji, dragoni, monștri și blesteme, este genul de carte pe care sigur i l-ați împrumuta cu plăcere. O carte care ar aduce un prieten și discuții frumoase, la urmă!
aug. 11, 2021 |
Următoarele două cărţi pe care am să vi le prezint fac parte Dintr-o triologie, intitulată Cronicile Rosewood, scrisă de o autoare englezoaică, anume Connie Glynn. Prima carte, Prinţesă sub acoperire, este una dintre cărţile mele preferate, din care face parte şi continuarea ei, desigur.
În primul volum este vorba despre o adolescentă orfană, Lottie Pumpkin, o fată îndrăgostită de basme, care visa încă de când era mică să devină o prinţesă. După ani grei de învăţat şi multă muncă, fiind un elev model la şcoala ei, Lottie este admisă la prestigioasa şcoală Rosewood din Anglia. După ce lasă totul în orăşelul ei de provincie, familia (dacă i se poate spune aşa), prietenii, obiceiurile vechi, destinul le aduce pe Lottie şi pe Ellie Wolfson în aceeaşi cameră. Cele două erau una opusul celeilalte: Lottie era o fetiţă drăguţă, cu părul blond şi bucle aurii, deşteaptă şi bună, iar Ellie avea părul negru, tuns rebel, era rea şi obraznică; totuși, în ciuda acestor diferențe, au devenit, în timp, cele mai bune prietene. Şi astfel, Lottie află ca Ellie era, de fapt, prinţesa Maradovei. Cunoscându-i, într-un final, pe părinţii lui Ellie, cei doi o declară pe Lottie substitutul oficial al prinţesei Eleanor Wolfson. Trecând prin multe încercări în rolul său de substitut, regele şi regina îl trimit pe Jamie, partizanul prinţesei, să le protejeze pe ambele de pericole. Ca în majoritatea cărţilor, evident că există şi un „tip rău”, în cazul nostru este „mişcarea Leviathan”, care îi ademenea pe partizanii familiilor decente prin şantaj şi mită împotriva stăpânilor lor. Aici îi vom cunoaște pe Saskia San Martin, partizanul Anastaciei Alcroft LeBlanc, fiica ambasadorului Franţei. Crezând că Lottie era prinţesa adevarată, Saskia o răpeşte. Cu autorul lui Jamie, Lottie scapă şi îşi continuă viaţa ca substitut al lui Ellie.
Este adevărat că această carte are mai mare complexitate, şi în ceea ce privește conţinutul, dar şi ca număr de pagini. Chiar dacă ştiam asta, am ales această provocare şi am reuşit să o finalizez cu bine. Mesajul acestei cărţi este faptul că o prinţesă nu este una dacă are nume sau familie regală, ori că locuieşte în castele şi are rochii cu sclipici; de aici şi speţa pe care i-a spus-o mama lui Lottie înainte să moară: „Voi fi curajoasă, voi fi bună, voi fi de neoprit!”. O prinţesă adevărată are aceste calităţi.
Dacă doriţi să vedeţi cum ajunge Lottie dintr-o fată orfană într-o prinţesă minunată, delectaţi-vă cu această carte în momentele în care sunteţi descurajaţi. -Alexandra Lupaş, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.
aug. 11, 2021 |
Nu cred că mulți dintre voi ați citit „Ferbonia” și „Vertijia”. În clasa mea, am fost singura care s-a apucat de ele și nu mi-a părut deloc rău. Mai mult, în vacanța dintre semestre, am prins un Zoom cu autoarea la Cărturești, în care dialoga cu copiii despre cărți. Am iubit-o. Și mi-a plăcut mult și părul ei vopsit în culorile curcubeului. Cred că este o ființă complicată și frumoasă, așa, precum cărțil ei, pe care sper să le citiți cât mai mulți! 
aug. 11, 2021 |
Mi-a plăcut faptul că Adina a început să își amintească toate amintirile din copilăria ei și le-a scris în această carte. Acțiunea se petrece în mare parte pe strada pe care stă micuța Adina, Calea Moșilor. Ea ne povestește din punctul ei de vedere, încă de când era copil, despre viața și acțiunile petrecute ca elevă. Cartea are mai multe capitole/povestiri, dar acestea nu au legătură între ele, așa că le povestim separat, mai pe scurt, pe câteva dintre cele care, cred eu, ar putea să vă convingă să o citiți.
Calea Moșilor – În acest capitol ne povestește Adina despre cum o să se mute împreună cu părinții ei pe Calea Moșilor și era super fericită în timp ce vizita cu Anton viitoarea lor casă când strada era încă în construcții.
Unde au fugit șoimii patriei? – Din câte am înțeles din acest capitol a fost că Adina era la grădiniță și a fost aleasă să joace rolul Veronicăi în piesa școlii.
Bucur Obor – povestea asta o găsiți în Caietul elevului sau în manualul de a V-a! Știu că noi am citit apoi în clasă toată tărășenia… Bucur Obor este un magazin cu de toate care este în aproprierea casei Adinei. Atunci când a mers la școală pentru prima oara (clasa 1), a mers împreuna cu Anton și Doina să își ia uniformă și ghiozdan. Chiar s-a pierdut în imensul magazin și a trebuit sa strige o vânzătoare numele ei ca să vina mama ei să o „colecționeze”. În timp ce se mai plimbau pe acolo, a văzut niște păpuși de care s-a îndrăgostit. Erau lungi, cu păr frumos și machiaj strident. Le-a numit „Lunganele” pentru că aveau picioarele foarte lungi, și automat erau înalte. I-a arătat-o și Diei, prietena ei cea mai bună cu care stătea în bloc. Și-a cumpărat și Dia una și au început să se joace în fiecsre zi cu ele. Au decis ca Adina sa fie prințesa și Dia prințul. După un timp, Adina s-a dus din nou la magazin și acolo a văzut o altă lungană, care avea o față mult mai frumoasă ca cealaltă. Dia a fost geloasă pe ea si i-a furat capul după un timp de jucat cu ea. Adina a aflat de abia după o perioadă lungă de jucat cu Lungana ei cea veche. Din păcate, fetele nu s-au mai jucat cu păpușile din clasa a 4-a.
La moartea lui Bambi – „Cred că știam cu toții ca nu o să supraviețuiască foarte mult” (Doina, mama Adinei, a adus acasă un hamster. Vai, săracul. In primele lui zile, a venit să îl vadă Dia, și se jucau împreună, și au decis să îl lase liber prin cameră. Nu s-a mișcat primele 20 de secunde, dar după aceea, a fugit sub dulapul din cameră. Fetele au luat capătul măturii și l-au băgat după Bambi (hamsterul). Fără să știe, îl lovesc din greșeală. Cand ajung părinții acasă, îl găsesc pe Bambi care respira greu. Anton le-a luat pe fete altundeva, iar mama a avut grijă de micuța creatură. Următoarea zi era ca și nou, dar a murit după doi ani, de bătrînețe.)
Viermii de mătase – sau cum faci muncă inutilă… Copiii din clasa a3-a au avut o sarcină foarte importantă, mai exact să le aducă viermilor de mătase frunze proaspete de dud fără să cauzeze stricăciuni copacilor. Au fost împărțiți în grupe și s-au pornit să caute duzi pentru frunze. A găsit cu greu echipa Adinei pentru că mare parte din duzii pe care i-au văzut înainte erau deja ocupați de celelalte grupe. S-au dus la dudul de pe Calea Moșilor, din spatele blocului Adinei. Aveau timp până la ora 12 la prânz și era deja ora 11. Au reușit să ajungă la timp cu o sacoșă plină de frunze pentru viermii de mătase, dar le-a fost spus că nu mai au nevoie de ele pentru că deja se transformau.
Mărgărit la ora de geografie – asta ar fi numai bună ca să discutăm despre cum se făcea școală pe vremuri! Ciudată poveste! Mărgărit era un copil care a fost la școala Adinei cu câțiva ani în urmă. A fost exmatriculat deoarece era nebun. La propriu. Nu vorbea, murmura și râdea dacă îi arătai un deget -ceea ce fac și eu uneori- și umbla mereu în halat și șlapi. Într-o zi, urmau să fie ascultați copiii din clasa Adinei la ora de geografie. Mă rog, cei care nu aveau două note. În pauză, toată clasa repeta, pentru că profesoara era de groază. Dacă te bâlbâiai, 2. Dacă nu știai, 2. Era foarte aspră. Dar în timp ce toată lumea își spunea în gând orașele din aproprierea Carpaților, vine la ușă Mărgărit. Tot în halat și șlapi. Și ce îi veni în gând unui copil? Să îl bage sub catedră ca să o sperie pe profesoară.
Îl îndeasă acolo cu greu și se duce în bancă. Intră profesoara în clasă și deschide catalogul ca să asculte. Zice câțiva elevi și îi scoate la tablă. Se uită la un moment dat unul dintre ei în jos și îl vede pe Mărgărit că scoate un cap de sub catedră și începe să râdă. Se uită și profesoara în jos și începe să țipe. Ce este clar este că a venit la școală salvarea și poliția și l-au luat pe nebun și l-au dus de acolo.
Săpuneala – nu-i așa că ați trecut prin asta?! În fiecare an, băieții se pregătesc să înzăpezească fetele din clasa lor. Însă anul acesta fetele au avut un plan. Întâi au încercat să meargă pe la intrarea profesorilor, nu a mers. Le-au găsit băieții. Apoi au încercat prin intrarea secundară a elevilor, nu a mers. Le-au găsit. Apoi au încercat să iasă pe geamul de la parter, nu a mers. S-a blocat una dintre ele și le-au găsit. Ultima lor variantă ar fi fost să rămână la școală peste noapte, însă le găsește nea Paraschiv, îngrijitorul. Care se oferă să le ducă pe toate până la casele lor, că nimeni nu stătea departe. Iar băieții când l-au văzut cu mătura în mână, au renunțat la speranța de a le mai spăla cu zăpadă pe fete anul acela.
aug. 11, 2021 |
Cuvinte-cheie: năzăreală, Ferbonia, Campionatul de Năzăreli
Bun. Deja cred că am niște argumente ca să vă fac să ridicați măcar din sprâncene, dacă nu să citiți cartea. Ioana Nicolae scrie amuzant. Iată și o mostră: „Totuși, de unde își primea energia? Te pomenești că era fluxul de gaze din coloană!”
Mi-a plăcut mult cartea pentru că a fost simpatică și haioasă. Ce-i drept, limbajul a fost cam complex, dar după câteva capitole am început să înțeleg mai bine.
Ferbonia e o lume minunată, în care oricine ar vrea să trăiască. Ferbonienii sunt prietenoși, se ajută unii pe alții la nevoie, astfel încât alcătuiesc o societate extraordinară și pacifistă.
Acest loc este împărțit pe sectoare, cam ca în București. Locuitorii se pregătesc de mici pentru profesiile pe care le vor avea în viitor: dacă, de exemplu, se vor ocupa de întreținerea Ferboniei cu numeroasele ei țevi, sau vor fi profesori sau îi vor amuza pe ceilalți cu năzărelile lor, trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă.
Și pentru cei care nu știu, o năzăreală este o poveste cu tâlc, inventată, pe care cel ce o năzărește o poate împărtăși și altora, astfel permițându-le accesul la acel univers fantastic, unde vor fi doar niște spectatori.
Personajul principal este Fil, un instalator al sectorului 5 pe care îl are în grijă. Și-ar dori să năzărească asemenea celorlalți, însă Profesorul Vises îl consideră cel mai lipsit de talent ferbonian, fapt ce-l cam jignește, ba chiar întristează.
El are un prieten de nădejde,animalul său de companie, Piper, pe care l-a descoperit când el și prietena sa Luvia au reparat o defecțiune la niște țevi, cu ceva timp în urmă.
În apropierea Campionatului de Năzăreli, o competiție cu numeroase talente, se anunță o veste devastatoare. Pirpiriul Crax a fost așa-zis ,,răpit” de o țeavă monstruoasă. Luvia este, la rândul ei, rănită de acea țeavă și ajunge în comă la spital.
La aflarea acestei vești teribile, Fil dorește să descopere cine este capul răutăților. Acesta trece prin multe aventuri. Înfruntă primejdii și face orice e posibil pentru a-i salva viața Luviei și, cel mai important, întreaga iubită Ferbonie.
aug. 11, 2021 |
Mi-a plăcut foarte mult cartea deoarece m-a ținut cu sufletul la gură, iar, de fiecare dată când se termina un capitol mă întrebam: oare ce se v-a întâmpla în continuare?
Cartea prezintă o poveste interesantă, emoționantă, și palpitantă a doi prieteni buni, un condor pe nume Isidor și o fetiță de 13 ani, pe nume Serena. Totul începe într-o seară. Serena stătea la masă, când deodată auzi la știri că cel mai bătrân animal de la zoo, un cimpanzeu, pe nume Thor, murise. Acum, cel mai în vârstă locatar de la zoo era un frumos condor. Când au auzit știrea, părinții împreună cu fetița, stabiliseră că în weekend vor merge să facă o vizită la zoo. În weekend Serena și părinții ei își făcură apariția la grădina zoologică. Serena era pasionată de fotografie, așa că, aparatul foto nu putea lipsi. Cât mergeau pe alei, aceasta luă o sumedenie de fotografii.
La un moment dat, cei 3 ajunseseră la cușca bufniței polare. Aceasta se numea Matilda, era albă ca zăpada și, într-adevăr, aceasta era foarte frumoasă. În timp ce toată lumea se îmbulzea să vadă frumoasa bufniță, Serena decise să o ia un pic mai în față. Lângă cușca bufniței era cușca Condorului. Când îl văzu, Serena l-a admirat, l-a fotografiat, iar apoi și-a continuat vizita alături de părinții ei.
Seara, acasă, Serena se uita la pozele pe care le făcuse în cursul zilei la zoo. Foarte puține erau reușite, iar când a ajuns la poza cu Condorul constată ceva: acesta nu se vedea. Se vedeau doar gratiile și ceva blurat de cealaltă parte a lor. Serena s-a gândit și știa deja ce era de făcut….Așa că își făcu un plan.
Trece un timp, iar Serena voia cu disperare să își pună planul în practică. Într-o zi, profitând că părinții erau plecați, fetița și-a luat câteva unelte și porni spre grădina zoologică. L-a scos pe Isidor din cușcă, însă, ceva se întâmplă altfel decât a plănuit; acesta nu putea să zboare. Serena nu se gândise la asta. Crezuse că Isidor va zbura imediat ce va fi eliberat iar ea se va duce acasă, liniștită, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu a avut ce să facă, așa că îl luă cu ea. Timp de o săptămână l-a ascuns în camera ei. A încercat să-l ajute să zboare, l-a hrănit și s-a documentat foarte mult despre condor.
După multe căutări, documentări și frămâtări i-a venit ideea de a pleca… În timp ce ai ei împachetau pentru o vacanță la mare, ea nu hainele, ci pe Isidor îl vârî în valiză; lasă un bilet părinților în care le spunea să nu se îngrijoreze, că a plecat pentru puțin timp, că este în siguranță și că se va întoarce cât de repede posibil. Fetița a plecat la Sianaia cu speranța că va reuși să îl învețe pe Isidor să zboare.
Cei doi au ajuns cu bine la munte. Serena s-a gândit că ar putea sta câteva zile într-o casă mai izoloată, lângă padure. Cu putin noroc, au găsit o casă foarte retrasă, nelocuită, care era de vânzare. Au intrat, iar Serena nu era îngrijorată, deoarece știa că nimeni nu îi va găsi.
Serena și Isidor au petrecut câteva zile în casă, până când, într-o zi, aceasta se hotărăște să-l scoată pe Isidor la o plimbare. S-au simțit grozav, s-au relaxat, iar la întoarcere în timp ce mergeau liniștiți, Isidor începu să alerge și dintr-o dată își luă zborul. Serena crezu că se va întoarce, dar nu a fost așa. Acesta zbură până în depărtare, iar Serena îl pierdu. Fetița l-a căutat mult pe Isidor. Era foarte tristă.
Aflându-se la castelul Peleș ea a făcut multe poze, ca de obicei. Când ajunse acasă și se uită pe fotografii, observă că pe un turn era așezată o pasare mare. Era Isidor! Serena se întoarse în grabă la castel și îl găsi pe Isidor. L-a luat și au plecat împreaună la casa abandonată.
A doua zi, în timp ce se pregăteau pentru o plimbare lungă și frumoasă, s-a auzit zgomotul unor mașini care se opriseră lângă scară. Serena s-a uitat pe geam și i-a văzut pe părinții ei care erau împreună cu doi polițiști. Fata știa ce era de făcut, la fel și Isidor. Cei doi s-au îmbrățișat, și-au luat rămas bun, apoi, Isidor își luă zborul. Serena s-a revăzut cu părinții care erau panicați dar și fericiți că au găsit-o.
După mulți ani, mai exact 7 ani, Serena câștigă un concurs de fotografie, împreună cu niște colegi ai ei. Premiul era un sejur de relaxare la o pensiune inaugurată recent în Sinaia. Spre surprinderea fetei, pensiunea era chiar casa abandonată, în care ea și dragul ei prieten Isidor își petrecuseră cea mai frumoasă vară din viață. Foarte puține lucruri erau schimbate, iar Serena se simțea de parcă retrăia momentele minunate alături de Isidor. Era sigură că Isidor se afla pe undeva pe acolo, ascuns în podul vreunei vile, spunând oricui dorește să-l vadă o poveste despre prietenie, libertate și visuri. Își dorea să-l mai revadă și era sigură că se va întâmpla.
Comentarii recente