Adina Popescu, O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului (Claudia Teleșpan, a VI-a)
„Lupul jucător de poker”, de Irina Dobrescu, în lectura lui Luca Postîrnăceanu (Liceul Internațional IOANID)
Aceasta e o carte câștigătoare a Trofeului Arthur. Ideea cărții a fost interesantă, dar, în același timp, și foarte trăsnită. Mi-aș fi dorit ca această carte să fi fost mai lungă ca poveste și mai nuanțată ca detalii, dar am înțeles și că autoarea este cam în aceeași situație ca Ana Alfianu, adică a scos o carte în care este și scriitor și ilustrator și, astfel, începe o carieră de scriitor după ce s-a consacrat ca ilustrator de carte (de exemplu, „Povestea kendamei pierdute”, de Adina Rosetti ea a ilustrat-o. Și cartea aceasta este ilustrată tot de autoare!). Personajele cele mai îndrăgite de mine au fost Antonia și străbunica ei, deoarece i-au dat o învățătura de minte lupului să nu mai fure cuverturile făcute de cele două (ceea ce mi se pare o idee puțin neașteptată).
Mi s-a părut ironică alegerea numelui pentru Lup… îl cheamă „domnul Mielușeanu” (da! ce situație de fabulă, nu-i așa? e un lup în… haine… sau mai degrabă în nume de oaie, ceea ce te și derutează. Sau, mă rog, pe multe personaje din poveste le-a derutat).
Poate că nu v-ați gândit, dar acest lup are peste zece trofee, inclusiv premiul Nobel. Cum și pentru ce le-a primit…?! Mister total! Sau mai interesant…! Acest lup locuiește în cea mai mare clădire din tot Bucureștiul. Lupul este nevăzut, așa că se deghizează în cele mai neasteptate personaje (astfel că prezența lui pare să dea un nou sens expresiei „poker face” – știți la ce mă refer! Niciodată nu se arată cu adevărata identitate, niciodată nu iese la iveală decât pretinzând că e altcineva). Și, fără supărare, acesta este cel mai bun jucător de poker deoarece nu a pierdut niciodată.
Invincibilitatea durează la infinit? Nu,… ci până în momentul în care Antonia și așa-zisa străbunică a fetei îi distrug recordul, exilându-l în inima unei păduri, deoarece dorindu-șe prea mult cuverturile făcute de Antonia și de străbunica ei, cade, ca toți lacomii, în capcană… Lupul nu era sigur cum să le ceară, cum să își îndeplinească dorința, așa că a pregătit un plan de furt. Domnul Mielușeanu este deci demascat de Antonia, fiind obligat să joace un joc de poker, în care fata va pune întrebări pentru a i se afla istoria, destinul personal al protagonistului dubios. Și așa, lupul nostru a ajuns în această situție oribilă, demascat și luat în râs, pentru prima dată în viața lui. Aceasta a fost povestea „Lupului jucător de poker”.
Această carte ar putea semăna foarte mult cu “Scufița Roșie” deoarece Antonia, străbunica și domnul Mielușeanu îmi aduc aminte de basm și, mai mult, cele două trăiau într-o căsuță, în timp ce lupul cel rău le pândea pe la ușă. Cumva, faptul că domnul Mielușeanu a furat cuverturile Antoniei mi-a adus aminte că în basm lupul care le-a mâncat pe Scufiță și pe bunica sa îl aștepta pe vânător sub cuvertură, în pat… Cartea este amuzantă și foarte frumos ilustrată și tocmai de aceea aș recomanda-o cu drag și altor copii.
Adina Popescu, O istorie a Țării Vampirilor. Cartea fetiței vampir (Paul Țiplic, a VI-a)
„Istoria lui Răzvan”, de Horia Corcheș, în lectura lui Matei Hotăranu (Liceul Internațional IOANID)
Mie mi-a plăcut foarte mult această carte deoarece mi-a reîmprospătat cunoștințele despre istoria Țării Românești, a Transilvaniei și a Moldovei! Mai pe scurt, toată istoria învățată în clasa a IV-a! Îmi place faptul că acest roman arată mai degrabă ca un volum de povestiri este scris pe înțelesul copiilor și este cu întâmplări și dileme care sunt destul de „normale” și de comune la vârsta mea și a lui Răzvan.
Cel mai mult l-am îndrăgit pe Răzvan deoarece povestea întâmplările petrecute de el cu foarte mult entuziasm și asta chiar ajută într-o compoziție, mai ales când încerci să captezi atenția cuiva. Sincer, dacă aș fost autorul acestui volum de povestiri, cred că aș fi mai adăugat mai multe secvențe din viața de adult a lui Răzvan. Altfel, nu cred că aș fi schimbat nici un aspect al cărții, deoarece întâmplările sunt captivante, iar finalul este frumos și liniștitor.
În fiecare capitol (în afară de capitolele V, IX și XI), Răzvan ne prezintă o aventură în care călătorește în trecut. El descoperă la început caietul de istorie al bunicului său. El avea o înțepătură la deget din care îi curgea sânge. După o perioadă de timp își dă seama că atunci când dă cu degetul însângerat peste o anumită frază din caietul său, călătorește în timp în perioada peste care dă cu degetul în caiet. Iar în fiecare capitol ne povestește un călătorește și ce scop are pentru acea călătorie.
Pe lângă aceste călătorii, Răzvan ne povestește și cum merg lucrurile la el la școală. Cum sunt colegii, ce s-a mai întâmplat, cum face farse pe seama fetelor și multe altele. În plus, ne trece și prin planul lui de a o cuceri pe fata pe care o place, Cleo. Cam lucruri care i se pot întâmpla unui adolescent în devenire.
În cele trei capitole menționate mai sus, vedem cum este viața lui Răzvan ca adult și ce face, în ce domeniu lucrează, îi cunoaștem copiii, soția și plăcerea de a mai răsfoi caietul bunicului său. În jurul acestor întâmplări este scrisă cartea. Cred că este important și felul cum sunt intitulate capitolele, căci ordinea întâmplărilor nu reprezintă neapărat cronologia istoriei românești, iar vorbele „de duh” însoțitoare nu sunt doar memorabile, ci ajută să îți faci o idee despre subiectul capitolului sau poate despre imaginea personalității istorice cu care ai făcut cunoștință (de exemplu: Capitolul I: Mihai Viteazul – „ Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”; Capitolul II: Burebista – „ Vinul îl bei de bun și el te face nebun”; Capitolul III: Decebal – „Vai de hoțul care-i sărac și de săracul care-i hoț”; Capitolul IV: Ștefan cel Mare – „Mic la stat, mare la sfat”; Capitolul VI: Mircea cel Bătrân – „Mai bine o pace strâmbă, decât un război drept”; Capitolul VII: Basarab I și Neagoe Basarab – „Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea sa”; Capitolul VIII: Vlad Țepeș – „Sângele apă nu se face”; Capitolul X: Iancu de Hunedoara – „Toate-și au vremea lor”).
Cred că o conexiune pe care o pot face cu această carte este despre filmul „Back to the Future”. Ideea comună pe care au adaptat-o și scriitorul acestei cărți, dar și scenariștii acelui film este călătoria în timp. Eu le-aș recomanda această carte colegilor mei și oricărui copil-adolescent care ar vrea să învețe un pic mai mult despre istoria României deoarece această carte m-a ajutat să înțeleg mai bine istoria țării noastre, dar și să învăț lucruri pe care nu le știam până acum pe această temă. În plus, limbajul este glumeț și pune informațiile noi, care de obicei sunt greu de învățat, într-o perspectivă ușor de înțeles.
Adina Popescu, O istorie a Țării Vampirilor. Cartea fetiței vampir (Paul Țiplic, a VI-a)
Adina Popescu, Povestiri de pe Calea Moșilor (Sebastian Caminschi, a VI-a)
Cartea prezintă întâmplările din viața autoarei, petrecute începând cu grădinița și până la terminarea clasei a VIII-a, odată cu momentul în care s-a mutat împreună cu familia într-un apartament nou de pe Calea Moșilor. Din acel moment, șirul întâmplărilor, prezentate într-un mod foarte hazliu, face ca unii cititori să se regăsească în acea perioadă comunistă și a anilor ce au urmat imediat după aceea, arătând frustrările vremii percepute prin ochii unui copil.
Talentul de scriitoare al Adinei, se evidențiază atunci când relatează o întâmplare petrecută chiar la toaleta grădiniței, continuând cu o serie mai lungă de pățanii din perioada școlii, unde din postura de comandantă de detașament trebuia să fie foarte atentă la comportamentul ei și al colegilor săi.
A fost aproape să își piardă rolul de elev model din cauza unei neînțelegeri ce a avut loc în timpul excursiei cu clasa la Slănic Prahova, atunci când în timpul popasului făcut, ea a cheltuit toți banii pe care-i avea pe lucruri inutile, apoi, fiindu-i sete, a fost nevoită să facă schimb cu colega ei Popuțan Camelia pe niște bomboane cubaneze pentru o sticlă de Quick Cola “cu gust de ploșnițe”.
O altă întâmplare amuzantă a fost cea în care prezintă poezia ei despre pace, care a fost publicată în revista “Cutezătorii”, iar un coleg de clasă a început să facă glume pe seama “florii păcii”.
Am apreciat faptul că autoarea a ales să prezinte celelalte personaje cu nume și prenume, astfel încât cititorul să le poată asocia ușor cu trăsăturile lor. Cartea se prezintă sub forma unei serii de povestiri care aparent nu au legătură una cu cealaltă.
Deși, în general, sunt mai interesat de viitor decât de trecut, această carte a reușit să-mi trezească interesul de a afla cum a fost pe vremea lui „Ceașcă” și cum era la școală pe vremea părinților mei, care erau obiceiurile de familie și cele sociale din acea perioadă. Mi-a plăcut foarte mult și m-a amuzat prin întâmplările sale haioase și o recomand oricărei persoane care dorește să aibă o doză de râs, dar și celor nostalgici care vor să-și amintească de perioada respectivă.
Sebastian Caminschi, clasa a VI-a (Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)
Comentarii recente