aug. 12, 2021 |
Aș începe să scriu despre acest roman cu o frântură amuzantă:
Am citit rețeta. Iată ce scria: „ 1 livră de biftec, cu 1 pintă de bere amară o dată la șase ore. 1 plimbare de zece mile în fiecare dimineață. 1 pat la ora 11 fix în fiecare seară Și nu-ți împuia capul cu lucruri pe care nu le înțelegi.” (ultimul sfat mi se pare și cel mai amuzant, dar și cel mai „consolator” într-o zi grea).
Mi-a plăcut cartea deoarece a fost scrisă cu multă ironie englezească, care pe mine m-a amuzat și m-a motivat să citesc în continuare și să nu las cartea din mână. Mi-a mai plăcut că a istorisit despre anumite bătălii din locurile în care se opreau cu barca, și așa mi-a fost și mie mai ușor să înțeleg istoria Angliei și ce, când, unde, cum și de ce s-a întâmplat așa. Totuși, nu a istorisit într-un mod greoi, ci a povestit într-un mod incitant, cât să îți trezească interesul în ce s-a întâmplat, ca tu mai departe să poți căuta informații.
Cel mai mult mi-a plăcut de J. (Jerome K. Jerome) deoarece este un personaj amuzant și mi s-a părut că el echilibra grupul, chiar dacă cei trei prieteni se mai și certau.
Acest roman este despre trei prieteni (fără a pune la socoteală și câinele) care, după ce simt că au tot felul de boli și încep să fie un pic paranoici, primesc de la doctor sfatul de a se liniști și de a nu se mai gândi la ce nu pricep. Așa că cei trei prind curaj să plece într-o călătorie cu barca pe Tamisa timp de două săptămâni. Zis și făcut. După ce își împachetează toate lucrurile și își fac traseul, pleacă pe fluviu, din Londra până în Oxford.
Pe drum, aceștia experimentează lucruri noi ( „Oare să punem un șobolan de apă în tocănița irlandeză?”), mai au și accidente, dar ajung totuși la destinație. Pe drum, J., George, Harris, și uneori și Montmorency, ne istorisesc povești din trecutul lor, în care navigau cu alți prieteni, sau când mâncau împreună, la căldură, într-un bar din Londra, fără să îi ude ploaia pe fluviu. Ne mai povestesc despre personalități istorice și despre întâmplările pe care le-au trăit, de fiecare dată când treceau pe lângă satul sau orășelul în care evenimentul istoric avusese loc.
Într-un final, ajung la Oxford, unde stau două zile și apoi se întorc spre casă. Dar a doua zi după ce încep călătoria de întoarcere, plouă cu găleata. Așa că au convocat o întâlnire de navigatori, și au decis ca în loc să doarmă în ploaie și să se trezească paralizați, mai bine ar abandona barca și ar lua trenul către Londra.
Ajunși la Londra, cei patru merg la un restaurant franțuzesc la care au visat toată vacanță și își iau cina acolo, cu bucurie și sătui.
Două conexiuni pe care le-am făcut în timp ce citeam această carte au fost cu romanele „Aventurile lui Tom Sawyer” și „ Aventurile lui Huckleberry Finn”. Am făcut aceste legături deoarece toate trei romanele abordează ideea aventurii cu barca, dar dincolo de conexiuni, aș recomanda cartea aceasta oricărei persoane, indiferent de vârstă, deoarece este un roman interesant, care nu abordează o temă specifică, ci este un jurnal de călătorie amuzant, ce îi poate trezi oricărei persoane amintiri din propria viață sau gânduri pentru ce ar vrea să facă în viitor.
aug. 12, 2021 |
Iată un volum de bandă desenată sau, cum i se mai spune, roman grafic, un text multimodal care are ca temă viața alături de o soră. Nu e niciodată simplu, nu-i așa? Mie cartea mi-a plăcut foarte mult (fiind bandă desenată, mi-a plăcut de două ori mai mult, chiar! 🙂 e vorba și despre autoarea mea preferată, la acest tip de carte.)
De când era mică, Raina (cred că numele personajului nu este întâmplător și numele autoarei mele preferate, ci cred că scriitoarea vorbește despre experiențele ei…) și dorea nespus să aibă… o soră mai mică! Dar, odată ce a primit o surioară, nu prea i-a mai plăcut! Trebuia să împartă o cameră cu ea, trebuia să coloreze cu ea și, dacă se supăra, Amara plângea. Nici după ce crește ceva mai mare Amara cele două nu se înțeleg grozav.
Când s-au făcut mai mari și au primit, între timp, și un frățior, mama i-a dus pe toți într-o călătorie… cu mașina. Excursia ar fi trebuit să fie o adevărată aventură de familie, un moment prețios care să îi facă să se „conecteze” sufletește unii cu alții. Socoteala de acasă nu se potrivește însă cu aceea din târg. Pe drum, s-au oprit o seară să campeze, dar, în următoarea zi s-a stârnit o furtună care i-a obligat să renunțe la planurile de a dormi sub cerul liber și i-a pus în situația de a se caza, vrând-nevrând, s-au văzut nevoiți să doarmă într-o cabană. Destul de complicat, având în vedere că Raina și Amara oricum nu se înțelegeau grozav, iar fratele mai mic nu e altceva decât o pacoste pe cap!
Noaptea de la cabană se dovedește un semieșec (cam ca tot ce se întâmpla în familie, de la o vreme încoace, pentru că povestea lasă impresia că nici părinții celor două surori nu se înțeleg prea bine), iar a doua zi întreaga „echipă” trebuie să îți vadă mai departe de drum.
Destinația lor era, de fapt, casa unei rude, cu care au și petrecut ceva timp. E o întreagă poveste cum ajung copiii să facă rost de un șarpe și de ce le place atât de mult și cm animează acesta imaginația lor, dar timpul trece, vizita se încheie (spre ușurarea mamei care își dorește să se întoarcă în orașul lor) și, în cele din urmă, pornesc spre casă, fără a uita vreo clipă că, totuși, unul dintre bagajele lor este… un ȘAAARPE.
Când au luat șarpele în mașină, copiii nu au prevăzut că aceasta ar putea să le scape din terariu și că s-ar putea ascunde. Mai mult, s-a pitit bine sub un scaun. Pe drum, au ajuns în neplăcuta situație de a li se opri mașina, care va refuza să mai funcționeze. De aceea, mama e obligată să caute ajutor. Însă, la un moment dat, de sub un scaun se aude ceva… Era șarpele! Dar dacă vreți să aflați deznodământul situației va trebui să citiți și singuri (eu nu încerc decât să vă momesc să o faceți). Vă spun doar că se va termina, într-un fel sau altul, cu bine, că Amara se va dovedi ingenioasă și curajoasă, că Raina primește o lecție despre importanța familiei.
aug. 12, 2021 |
De data aceasta am ales să vă prezint o carte din colecţia smart blue, de la editura Arthur, şi anume Anotimpul Albinelor de Lindsay Eadgar. Nu este o carte uşoară, din punctul de vedere al conţinutului, dar a meritat efortul depus pentru a o înţelege.
Cartea prezintă povestea unei fete, pe nume Carolina, care este nevoită să-şi petreacă vara alături de familia ei în New Mexico, pentru a-l ajuta pe bunicul său, Serge, care suferă de demenţă.De-a lungul verii, Carolina ascultă poveştile din copilărie ale lui Serge, iar astfel află că acum mult, mult timp în urmă, pe când el era doar un copilaş, în mijlocul deşertului din New Mexico exista o oază, unde era un copac ce le dă celor loiali, care au grijă de el, darul nemuririi. În jurul acelui copac exista un lac de sticlă verde, cu o culoare atât de frumoasă, de un turcoaz sur şi albine care ţineau copacul în viaţă. Toate acestea au fost descoperite de el şi de bunica ei, a Carolinei, care murise de mult timp. Odată ce oamenii din sat au aflat de toate aceste daruri, au devenit lacomi şi au început să taie copacul, să-l folosească în călătoriile lor pentru a nu fi ucişi sau omorâţi; dar odată ce au distrus toate aceste binecuvântări, lacul a secat, iar albinele au plecat, deci şi copacul a dispărut cu ele. După ce amintiri de-ale bunicului se împletesc cu lucruri ce ar putea fi imaginare, Carolina trebuie să-şi dea seama singură ce e real şi ce nu e.
Această capodoperă scrisă de Lindsay Eadgar ne învaţă, prin povestea Carolinei şi a lui Serge, să aflăm cine şi ce ne face pe noi să ne simţim acasă. Eu cred că felul cum destinul îi aduce împreună pe Carolina şi pe Serge nu a fost întâmplător. Persoanele care ne fac pe noi să ne simţim în largul nostru sunt cele ce formează pentru noi cuvântul acasă. De aceea, eu cred că personajul care mi se cuvine este Carolina, exact ca ea, şi eu sunt dependentă să aflu finalul unei povești, indiferent cât ar dura găsirea acestuia. – Alexandra Lupaş, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea.
aug. 12, 2021 |
“Copilăria e atunci când ești fericit”/’Pe urmă îi împușcă pe toți…Ce e frumos, e frumos.”
Mi-a plăcut modul amuzant în care sunt povestite întâmplările. Cel mai mult mi-a plăcut Pericol (Eugen) pentru că am reușit să mă regăsesc în el și evoluția sa a fost uimitoare.
Eugen, sau mai bine zis, Pericol, ca orice băiat de 9-10 ani, e ocupat cu jocurile video și prietenii (știți povestea), dar cam cochetează cu școala. Crescut de maturul său frate mai mare, Pericol nu are cea mai bună atitudine, speriindu-i și uimindu-i pe alții chiar din primii ani de viață, chiar din primele săptămâni de grădiniță (de acolo și porecla). Nu prea se înțelege cu cei din jur, mai ales, adulții…. mai ales, mama lui .
Totuși, când protagonistul aude ceva de o tabără gratis la mare, renunță la obiceiurile lui și se hotărăște brusc să se înscrie la toate cursurile opționale posibile, la competiții sportive și să facă orie pentru a fi considerat suficient de bun pentru a i se oferit, drept recompensă, un loc în tabără. Evident, fiind vorba despre Pericol, nu se poate să nu intre în bucluc(uri).
Prima sa aventură are loc când Pericol se duce la McPraf, mai frumos zis, Nea Ilie (omul de serviciu, cel care face regulile la clubul de sport) și decide să îi facă un favor, să gonească golanii care fac mizerie pe scările clubului. Pericol își ia prietenul de la grădiniță, Sirenă (una dintre victimele lui Eugen), și ii explica planul. Problema e că planul necesita un cadavru, cam greu de găsit. După multe plimbări, ei decid sa meargă la casa lui Pejte (poreclit așa după comerțul pe care îl făcea tatăl său), unde sigur o sa găsească niște pești morți. Planul lui Pericol funcționează ceva timp. Totuși, golanii se întorc, iar de data asta îi așteaptă altfel de surpriză, neplanificată, un copil în costum de Darth Vader (frățiorul lui Sirenă) cu o alarmă asurzitoare în mână (de fapt, ceasul de bucătărie al mamei lui Eugen, „subtilizat” de fiu, cu toate că știe cât ține mama la acest suvenir american). Speriați, puștii fug, dar și Pericol are aceeași reacție. Abandonează alarma prețioasă pe terenul de sport și nu o mai găsește.
O altă peripeție care ne dovedește ce tacticos, strategic și ingenios e Pericol este cea de la capitolul 12. Eugen nu e prea încântat să afle că e în echipă sportivă cu 3 fete, niciuna sclipitoare. Prima idee care îi vine e să le enerveze, sperând ca o să îl dea afara din echipă. Are surpriza să fie atacat, de toate trei, în același timp. Împreună cu proful, Pericol decide că ar fi cel mai bine să aducă el alți trei participanți și și va forma propria echipă. .
Cum alarma-vacă (uitată pe teren) era un suvenir prețios pentru mama lui Pericol, acesta trebuie recuperat imediat. După câteva discuții, Violeta, sora lui Pejte, le face cinste lui Pericol, Sirenă și mini-sirena cu un happy meal. La masa de lângă se afla un bebeluș, sora lui, mai bine zis, barbie și alarma-vacă. Îndrumat de Pericol, Sirenă merge să discute cu sora bebelușului, numită Magda. Aproape că reușesc să fure vaca de la bebeluș, dar, fiind un gentleman, Sirenă o înapoiază Magdei.
O altă întâmplare memorabilă este cea din capitolul 11, în care Pericol încearcă să o scoată pe Violeta, sora lui Pejte, poreclită Cara, la un film, dar întâlnirea ia total o alta întorsătură (Eugen oricum voia să profite să o convingă să intre în echipa lui sportivă). Porumbeilor li se alătură Magda, Sirenă și fratele lui mai mic. Când intră în sală, află că locurile le-au fost ocupate de către niște copii mai mari. Aceștia încearcă să negocieze, până când îl vad pe fratele mai mare al lui Pericol, Vlad, alăturându-se grupului de “hoți-bully”, și renunță. Totuși, îi oferă o ocazie foarte bună de șantaj lui Eugen, când își dă seama că 1- Vlad chiulea și 2 – era însoțit de iubita lui… O sumedenie de complicații, dar și ajutor nesperat pentru proiectul de la clubul opțional de biologie se vor naște de aici.
Echipa lui Pericol, stelele de foc, ia premiul întâi și se alege și cu o mascotă, fratele mai mic al lui Sirenă, îmbrăcat cu un costum din folie de aluminiu.
Deși nu a avut rezultate uimitoare chiar la tot, Pericol a trecut printr-o schimbare majoră pe parcursul cărții și nu pot să spun că e un model de urmat, dar cu toții avem ceva de învățat de la el (nemaivorbind de cât este de amuzant și plin de răsturnări de situații firul poveștii! Romanul este o continuă rostogolire veselă, numai bună pentru zilele de vară).
aug. 12, 2021 |
„ Ziua în care începe povestea noastră nu a fost cu nimic mai neobișnuită decât o zi oarecare: […]. Și poate nu s-ar fi întâmplat nimic dacă niște fracții nu le-ar fi dat bătăi de cap… Foarte mari bătăi de cap, veți vedea.”
Mie mi-a plăcut această carte deoarece mi-a amintit de lucruri care mi-au plăcut acum câțiva ani (kendama) și mi-a mai plăcut deoarece am reușit să înțeleg toate referințele făcute în carte. Cred că personajul meu preferat este Zâna Maria (Zâna cea Bună) deoarece ea i-a salvat pe Ionuț și Diana atunci când aveau nevoie cel mai mult de ajutor și tot ea i-a îndemnat să salveze oamenii de pe alee și i-a ajutat în procesul de salvare a locuitorilor.
Această carte este despre un băiat (Ionuț) și o fată (Diana) care locuiesc în cartierul Ferentari. Lui Ionuț îi plăcea foarte mult să se joace cu kendama, pe când Diana era pasionată de dansuri. Cei doi erau colegi de clasă și trăiau pe aceeași stradă: Strada Trompetului.
Într-o după-amiază, pe când Ionuț și Diana trebuiau să își facă temele la matematică pentru ziua următoare, Ionuț se plictisi, își luă kendama și ieși afară pe stradă pentru a o striga pe Diana să iasă cu el afară. Și aceasta își făcea temele, dar până la urmă se lăsă învinsă și ieși cu Ionuț afară.
Pe când mergeau ei pe stradă, un băiat cu un hanorac negru cu un desen înfricoșător pe spate veni spre ei și începu să vorbească cu cei doi. Numele lui era Leo. Acesta îi văzu kendama lui Ionuț, făcu câteva scheme cu ea iar apoi i-o fură și fugi cu ea.
Ionuț vru să o recupereze, așa că începu să fugă după el împreună cu Diana. Totuși, îl pierdură după o cotitură, iar atunci când îl ajunseră din urmă, Leo nu se mai vedea deloc. În schimb, pe cer se vedea o pasăre neagră, ce ținea ceva, precum cea desenată pe hanoracul lui Leo.
Ionuț și Diana merseră puțin dezamăgiți la locul de joacă din cartier unde se întâlneau de obicei cu colegii de clasă după școală. Aceștia spuseră că și ei văzuseră pasărea și că aceasta zburase până peste Aleea Duhurilor, locul misterios în care nu bătea niciodată soarele și în care totul era gri. Acel loc era temut de toți copiii.
Luând toate aceste lucruri în considerare, Ionuț și Diana tot au intrat pe Aleea Duhurilor. Acolo au fost înconjurați de duhuri ciudate și înfricoșătoare. Dar au fost salvați de o zână bună, care le-a explicat că Leo era de fapt un vrăjitor care furase sufletele tuturor oamenilor de pe acea alee acum mult timp. Le-a mai explicat că acesta putea fi combătut de o gașcă de prieteni cu mult curaj. Așa că Ionuț și Diana s-au hotărât să salveze oamenii de pe Aleea Duhurilor împreună cu prietenii lor! Apoi plecară acasă, le spuseră prietenilor lor, aceștia fură de acord și hotărâră să plece la „ luptă” împotriva Vrăjitorului dimineața următoare.
A doua zi, grupul de prieteni plecă spre alee înfricoșătoare, fiecare cu un obiect special. Aceștia intrară pe Aleea Duhurilor și fiecare repară o clădire și îi ajută pe duhuri să își recapete sufletele. Singurul lucru rămas de făcut acum era ca Ionuț să îl învingă pe Leo, adică pe Vrăjitor, la o luptă de scheme cu kendama.
După o luptă grea, Ionuț câștigă competiția, Vrăjitorul fu izgonit din Ferentari și Aleea Duhurilor deveni cea mai frumoasă alee din cartier! Și așa, toată lumea trăi fericită până la adânci bătrâneți!
Eu am găsit o conexiune între această carte și toate celelalte basme cu balauri și prințese. M-am gândit că ideea de prințesă captivă era de fapt formată din locuitorii de pe Aleea Duhurilor, balaurul era Vrăjitorul/Leo, iar prințul curajos era de fapt gașca de prieteni care le-au salvat pe duhurile oamenilor capturați pe alee. De aceea, aș recomanda această carte oricărei persoane care vrea să citească un basm din zilele noastre deoarece această carte are acel tip de acțiune care se regăsește într-un basm vechi, doar că este „adusă la zi” în privința informațiilor și a „trendurilor” de astăzi. Ca un basm modern.
aug. 12, 2021 |
Comentarii recente