aug. 13, 2021 |
Aldous Huxley, „Minunata lume nouă”, editura Polirom, anul 2011, traducători: Suzana Bantas, Andrei Bantas.
Am sentimente condradictorii cu privire la acest roman. „Minunata lume nouă”, scris de Aldous Huxley, este, fără îndoială, o capodoperă a literaturii: un SF veritabil, care ne prezintă o lume distopică. Dar anumite detalii m-au făcut să privesc uluită hârtia tipărită. În final, mi-a plăcut, deoarece am reușit să mă transpun în poveste, să văd partea plină a paharului, în ciuda finalului pesimist.
Suntem în anul 632 după Ford (sau anul 2540), iar viața nu mai este aceeași. Oamenii care nu au acceptat schimbarea se află în rezervații, iar restul lumii își continuă cursul. Idealul universal: distracția. Fiecare persoană aparține unei caste anume, a căror denumire e inspirată din alfabetul grecesc: de la Alfa (cei care sunt considerați vârfurile societății) până la Epsilon (al căror creier este modificat încât să aibă un IQ mic).
Într-o societate în care copiii sunt creați, nu mai există ideea de familie și drogul SOMA este consumat pentru a aduce uitarea în fața problemelor vieții, tânărul John este o excepție. În urma unei vizite a unui Alfa plus, Bernard, John este luat din rezervația în care se născuse și este adus în societatea actuală. Privit ca un animal de joacă, bărbatul caută liniștea, dar totul este în zadar.
Ceea ce m-a impresionat este că John nu renunță la valorile sale umane. Știe că ceva nu este în regulă și refuză să accepte compromisuri, să închidă ochii în fața unei societăți impersonale, unde conceptul de iubire este ridiculizat. „Minunata lume nouă” nu este un roman facil, chiar dacă stilul de scriere este modern și concis. Povestea și lumea descrisă de Huxley m-a înspăimântat și m-a fascinat, în același timp.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
aug. 13, 2021 |
Primo Levi, „Mai este oare acesta un om?”, editura ART, anul 2018, traducător: Doina Condrea Derer.
Romanul autobiografic al lui Primo Levi a fost o premieră pentru mine. Citisem multe cărți despre Holocaust, dar nu apucasem să intru în gândurile supraviețuitorilor și să conștientizez totul la un nivel atât de profund.
„Mai este oare acesta un om?” m-a uimit în toate modurile posibile. Primo Levi a reușit să creeze un roman viu, care este de-a dreptul tulburător. Totul începe încă din vagonul unde tânărul Levi este repartizat. Nu știe unde este dus, iar cele câteva zeci de suflete înghesuite în câțiva metri pătrați nu au nici cea mai vagă idee. După drumul chinuitor până la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Primo este etichetat ca fiind apt pentru muncă, ceea ce îl scăpă de o moarte rapidă prin gazare. Zbuciumul interior, durerea trupului, foamea ucigătoare, totul este prezentat cu măiestrie. Primo Levi încearcă să își valorifice talentele în domeniul chimiei în cadrul laboratorului din lagăr, lăsând în urmă munca fizică. Trecând prin epidemii și prin incertitudinea de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Levi supraviețuiește. Dar sufletul îi este distrus și calea spre recuperare este anevoioasă.
„Mai este oare acesta un om?” nu este doar un roman. E un strigăt de disperare, relatând evenimente tragice. Aceasta a fost prima mea întâlnire cu Primo Levi, care m-a făcut să îmi schimb percepția asupra lumii și a valorilor umane. Am realizat că omul este puternic, că poate trece prin încercări imposibile, dar, că, la final, cel mai important este să nu își piardă umanitatea.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
aug. 13, 2021 |
Ruta Sepetys, „O mare de lacrimi”, editura Epica, anul 2017, traducător: Gabriela Stoica.
„O mare de lacrimi” este, din punctul meu de vedere, cel mai emoționant roman al Rutei Sepetys. De fiecare dată când mă gândesc la el, simt cum mi se strânge inima. Ruta a reușit, încă o dată, să mă facă să plâng de emoție și de durere. Autoarea a creionat personaje ale căror defecte le fac să prindă viață printre paginile cărții. Acțiunea este alertă, dar cât se poate de tragică. Mai ales, este prezentat un fapt real, o pată neagră a istoriei.
Am auzit cu toții de „Titanic” și de drama din anul 1912. Ruta Sepetys ne duce, însă, în anul 1945, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul altei tragedii maritime, mai puțin cunoscute, dar care a luat 9000 de suflete. La 30 ianuarie 1945, vasul „Wilhelm Gustloff” ar fi trebuit să transporte refugiații din Prusia Răsăriteană (majoritatea lor era alcătuită din copii) în Germania. Dar nu a mai ajuns la destinație. A fost torpilat de trei ori (inițial, trebuia de patru, dar ultima torpilă a rămas, din fericire, blocată) de către un submarin rusesc. Au murit 5000 de copii cu vârste până în zece ani, pe lângă restul de 4000 de civili.
Pe fundalul acesta se întretaie viețile Joanei, Emiliei, lui Florian și lui Alfred, patru tineri care au trăit vremuri de coșmar. Joana este din Lituania și ascunde un secret sumbru. Emilia este o poloneză, care poartă în pântece un copil. Florian a pierdut totul și dorește doar răzbunare. Iar Alfred este prototipul arianului perfect, dar care e invizibil. Suntem purtați prin convoaiele de refugiați, prin teama de nedescris a oamenilor și prin nesiguranțele personajelor. Iar totul culminează cu torpilarea lui „Wilhelm Gustloff”.
Acest roman m-a făcut să simt o tristețe covârșitoare. Am râs si am plâns, deopotrivă. Ruta Sepetys m-a prins în poveste cu stilul ei de scriere și m-a determinat să termin cartea în câteva ore. Informațiile inedite, subiectele atinse, totul a însemnat o călătorie de neuitat.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente