aug. 13, 2021 |
Am citit-o pentru că mi-a recomandat-o bunicul, dar să știți că nu mi-a plăcut deloc, pentru că mi s-a părut foarte plicsitoare (chiar dacă copiii aveau parte de multă acțiune). În plus, cartea a avut atât de multe cuvinte pe care nu le-am înțeles din limbajul marinăresc, încât am stat cu dicționarul lângă mine. Singurul lucru care mi-a plăcut a fost faptul că băieții erau calmi în orice situație (bine, doar unii dintre ei). A fost groaznic că acești copii aveau alcool pe navă și că în fiecare seară își puneau puțin în apa de băut.
Cel mai mult mi-a plăcut de Briant pentru că îi gestiona pe toți cei 20 de copii.
În carte este vorba despre 20 de copii care au străbătut oceanul Pacific fără niciun adult și pe vreme de furtună. În timpul furtunii au rămas fără vele și fără catarg. A intrat apa la bordul navei, adică acolo unde dormeau copiii (toți între 8 și 16 ani). Ei erau organizați în două tabere: copiii mici dormeau, iar cei mari conduceau nava. Au văzut pământ la o jumătate de milă și i-au aruncat valurile pe stânci când marea era în reflux . Ei trebuiau să aștepte să se linișteasca apele ca să poată sa meargă pe uscat.
Au pus la punct să debarce de pe navă și sa astepte sa scada apa, ca Briant să se îmbarce pe iolă și să privească printre stânci, să vadă cum pot ajunge la uscat. Au debarcat pe insulă, au văzut o broasca țestoasă pe care au prins-o și apoi au făcut-o supă. Acolo, pe mal, s-au hotărât ce să facă. Au trecut la făcut inventarul lucrurilor care le-au mai rămas în iolă și pe navă. Nava era bine înțepenită pe stânci și, dacă venea fluxul, nu o lua valul, așa că copiii s-au hotărât să doarmă pe navă. Pe marginea apei era o pădure. Au căutat un loc să-și facă adăpost de noapte, peste un râu care tăia insula. Au construit o plută și au traversat râul până la locul unde se mutau. Acolo au găsit oasele unui naufragiat francez. Au găsit o intrare în stânca de calcar și si-au facut tabără în peșteră, doar că locul era prea stramt și s-au apucat sa sape în stânc, să o mărească. La un moment dat, a dispărut câinele, dar l-au găsit într-o peșteră care era mare și largă. S-au mutat cu toții acolo, ajutați de un struț pe care l-au pus la cărat cu căruciorul lucrurile ce trebuiau scoase din navă. S-au apucat și să organizeze o școală: copiii mici nu puteau fi lipsiți de învățat . Masa și-o asigurau din vânătoare. Briant se mai certa cu Wilcox. O barcă de pirați a ajuns pe insulă și a debarcat o femeie. Aceasta le-a arătat un pom de pâine, care i-a ajutat foarte mult la îmbunătățirea alimentației. În cele din urmă, prin zonă a trecut o navă, căreia au reușit să-i atragă atenția cu semnale de fum și i-a văzut, i-a îmbarcat și i-a dus acasă după doi ani.
aug. 13, 2021 |
Claire North, „Atingerea”, editura Paladin, anul 2018, traducător: Ioana Tudor.
Dacă există o carte pe care nu îmi doresc să o recitesc vreodată, aceea este „Atingerea”, de Claire North. Cred că este singura carte care mi-a displăcut în asemenea fel încât să îi fac o recenzie nu tocmai măgulitoare. Răspund, astfel, la provocarea lansată pe Facebook de a scrie despre o carte care nu ne-a făcut plăcere să o citim.
Totul a început normal. Nu am avut o problemă cu stilul de scriere al autoarei, care era destul de bun. Dar nu m-am putut conecta cu personajele. „Atingerea” e o carte SF/Fantasy și eu îndrăgesc aceste genuri. Dar ceva s-a rupt pe parcursul romanului. Poate nici povestea, nici felul în care a fost structurată actiunea nu m-au impresionat. Pur și simplu, simțeam că nu mă îmbogățește cu nimic.
Subiectul cărții ne poartă spre o realitate alternativă, în care fantomele fură trupurile celor vii. Le iau identitatea, viața, tot ceea ce îi reprezintă pe oameni. Și pot să sară într-un alt corp oricând doresc.
Cartea aceasta nu mi-a pătruns la suflet. Pur și simplu, mi-a lăsat un gust amar.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
aug. 13, 2021 |
Ferma animalelor: o poveste / George Orwell; trad. din lb. engleză de Ona Frantz.-Ed. a 2-a. – Iași: Polirom, 2018
Astăzi am decis să vorbesc despre o altă carte clasică: „Ferma animalelor” de George Orwell.
Orwell este cunoscut pentru operele sale în care critică regimul comunist și „Ferma animalelor” face parte din această categorie.
Animalele de la fermă s-au săturat de stăpânii care nu le tratează așa cum trebuie. Decid să se întoarcă împotriva oamenilor, să îi alunge și să preia controlul fermei. Lucrurile merg bine la început. Regulile sunt simple: “Toate animalele sunt egale”. Curând, însă, porcii preiau controlul și unele animale devin mai „egale decât altele”.
Carte aceasta mi-a plăcut foarte mult. Am înțeles cu adevărat mesajul operei abia după ce am învățat la școală despre comunism și am putut face legătura dintre personaje și persoane din viața reală. Făcând aceste legături, realizezi că uneori realitatea se oglindește în ficțiune și viceversa. Porcul Napoleon este Stalin. Restul animalelor sunt poporul.
Toate animalele sunt egale. Niciun animal nu bea alcool. Niciun animal nu poartă haine. Niciun animal nu își ucide semenii. Dar, porcii nu mai sunt demult doar animale, ei sunt liderii, așa că regulile sunt valabile pentru toate animalele, dar nu și pentru porci.
Cred că scena mea preferată din carte este scena finală. Porcii organizează o petrecere pentru oameni, deși luptaseră împotriva lor. Animalele din fermă se uită pe geam și realizează că nu pot face diferența dintre porc și om și că au devenit una și aceeași ființă. Scena aceasta însumează întreg mesajul operei, așa că nu este de mirare că mi-a rămas înfiptă în memorie.
„Ferma animalelor” de George Orwell este o carte care ar trebui introdusă în programa școlară. Pe lângă faptul că este un bun auxiliar pentru orele de istorie, mesajul este unul foarte important. Dacă nu învățăm din greșelile istoriei, le repetăm.
Apăsați aici pentru a vedea un videoclip în care prezint cartea.
Recenzie de Oproiu Emilia Teodora, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Drăguțești
aug. 13, 2021 |
aug. 13, 2021 |
„Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele.”
Mă gândesc cu amuzament că toată acțiunea cărții începe de la o idee fantezistă pe care Seniorul, un porc de la fermă, le-o induce suratelor sale animaliere: anume ideea unei revoluții împotriva dominației umane, considerate abuzive. Astfel, după moartea bătrânului Senior, cei noi discipoli ai lui, Napoleon și Bulgăre de Nea, îi duc planul la îndeplinire, strunind restul animalelor să îl sperie și să îl gonească pe proprietarul fermei. Fericite că au scăpat de domnul Jones, animalele sărbătoresc fără să se gândească prea mult cum vor supraviețui fără intervenția umană și îi desemnează lideri pe cei doi porci. Însă doi conducători înseamnă două minți cu idei diferite, iar cel care va câștiga conflictele va fi cel mai viclean. Așa ajunge Bulgăre de Nea să fie acuzat pe nedrept că ar complota cu oamenii, fiind alungat de la fermă în favoarea meschinului Napoleon. Iar din momentul în care Napoleon ajunge la conducere, o serie de evenimente nefortuite se adună ca un mare bulgăre de nea, conducând la pierderea treptată a libertății animalelor. Astfel, cele șapte reguli de aur care sunt stabilite la începutul domniei celor doi porci încep să fie încălcate rând pe rând tocmai de cel ce le-a fixat. Sabotarea lor se face insidios și perfid, prin modificare și nu prin eradicare. De pildă, porunca „Niciun animal să doarmă în pat” a devenit „Niciun animal să nu doarmă în pat cu așternuturi”. Încălcarea primelor șase porunci a fost trecută cu vederea de către animale, însă când ultima și cea mai importantă a fost nerespectată, cea privind garantarea egalității dintre ei, a devenit clar faptul că echitatea este doar o iluzie, imposibil de menținut. Nu e neliniștitor cât de mult seamănă lumea animalelor cu cea a oamenilor?
Am încercat să nu citesc această carte ca pe o parabolă a regimurilor totalitare, așa cum știu că a fost receptat textul lui Orwell, ci ca pe o parabolă mai amplă a condiției umane în general, supuse unor pericole din afară sau din însăși natura ei.
Sunt curioasă dacă și voi ați găsi aceleași echivalente ale tipologiilor de oameni printre gâște, oi, cai, porci și… pisici.
Trempe Andrada, clasa a 8-a, Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, Oradea
aug. 13, 2021 |
Liviu Rebreanu, „Răscoala”, editura Adevărul, anul 2010.
Liviu Rebreanu este autorul meu român preferat. Niciodată nu m-a dezamăgit, iar romanul „Răscoala” este una dintre cărțile care merită recitite și despicate de-a fir a păr.
Rebreanu schițează perfect anul 1907, când a avut loc răscoala țăranilor români împotriva arendașilor. În urma unei foamete aprige, țăranii doresc emancipare și condiții mai bune de trai. Dar boierii și arendașii nu sunt de aceeași părere. Furia și teama clocotește în toată țara.
În acest context îl regăsim pe Titu Herdelea, personaj introdus de Rebreanu în „Ion”, explorat pe larg în „Răscoala”, care ajunge în România, după ce părăsește Ardealul aflat sub ocupația Austro-Ungară. Titu este talentat la scris și dorește să devină gazetar, iar niște prieteni sus-puși îi îndeplinesc dorința. Prin intermediul acestora îl cunoaște pe Grigore Iuga, proprietar de pământ, mai îngăduitor cu țăranii aflați pe moșia lui, dar care nu le poate îmbunătăți situația din cauza tatălui său, Miron Iuga, un boier conservator. Grigore este căsătorit cu Nadina, o femeie care se iubește pe sine și este dezinteresată de soarta celor din jur. Pe moșia acestora trăiesc țărani ce au caractere și preocupări diferite. Între aceștia se evidențiază Petre Petre, un tânăr care este sătul de nedreptate și de indiferență. Astfel, el devine vocea răsculaților.
Rebreanu reușește să creioneze tipologii diverse și ne introduce într-o lume în care dreptatea este relativă, iar adevărul este văzut din perspectivă proprie. Romanul „Răscoala” este o lecție de viață. Cu stilul său de scriere inconfundabil, Rebreanu ne prezintă întâmplări dramatice, al căror deznodământ nu putea să fie altfel decât însângerat.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente