”Bronz și Floarea Soarelui” de Cao Wenxuan (Andreea Teleșpan, a VI-a)
„Vânătorii de fantome și spiritele de foc” de Cornelia Funke, în lectura Mayei Cernat (Liceul Internațional IOANID)
O singură problemă are cartea: că nu a fost mai lungă, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult, atât pentru întâmplările amuzante, cât și pentru numele de personaje ciudate, hazlii.
Ar trebui să spun de la început că există o întreagă serie cu „Vânătorii de fantome” aparținând scriitoarei și desenatoarei germane care a scris și „Lumea de cerneală”.
În „Vânătorii de fantome și spiritele de foc”, la început, ni se prezintă unii dintre cei mai buni vânători de fantome: erau trei, Hedwig Chimion, cu o lungă experiență în spate, Tom Tomsky și Hugo, fantoma mediu sinistră (da, au clasificare fantomele. Pe cele mediu sinistre le vom prescurta FMS), formând o echipă sub numele „Chimion&Co.” Într-o zi de toamnă, Chimion&Co primește de la Alwin Țanțoș (patronul unui hotel de pe plajă), înștiințarea că are probleme cu niște spirite. Hedwig și Tom, cu FMS ascuns în rucsac cu interdicția de a-l părăsi (Hugo fusese pedepsit pentru niște șotii) pleacă într-o misiune pe care ei o credeau de rutină.
Când stau de vorbă la fața locului cu patronul, află că problema etajului trei era mult mai serioasă: de câteva zile nimeni nu putea urca la acesta și nici oaspeții nu coborau, nici măcar la micul dejun. Urcând la etaj, echipa găsește un adevărat dezastru… fantomatic: toți musafirii fuseseră transformați în spirite, numerele de pe uși se topiseră, iar un incendiu părea să fi lăsat multă cenușă în urmă. Nici măcar Hugo FMS nu mai putea depista urma vreunui turist bun de speriat; tot ce găsește e un îngrijitor înfricoșat, închis într-o debara, pe care se străduiește să îl ducă în siguranță la parter, în ciuda încercărilor unei Fafii de a-i omorî (aceasta este una dintre cele mai periculoase cinci tipuri de fantome, producătoare de spirite de foc și vinovata pentru dezastrul de la etajul trei).
Echipa este nevoită să apeleze la ajutorul unui anume domn Pirpiriu, care știe totul despre fafii și le poate trimite informațiile cu care echipa avea să o pună pe fugă. Dar vă dați seama ce rămâne în urmă după un asemenea dezastru: numai cenușă, pereți arși, camere distruse, mobilă făcută praf, holuri mizerabile, încât directorul, deși a scăpat de fantomă, era îngrozitor de trist. Tot Hedwig vine și de această dată cu soluția, propunând directorului să înscrie hotelul într-un… circuit turistic de groază. Chiar mai mult, Hugo fantoma se angajează drept chelner, iar doamna Chimion și Tom primesc dreptul de ședere gratuită pe viață în hotel.
A fost o carte tare hazlie. Ceva asemănător nu am mai văzut, dar cred că o pot pune alături de Familia Addams și Hotel Transylvania (filmele, 1 și 2), cu toate că niciuna dintre recomandările acestea nu o întrec ca umor (cred că acesta este și motivul pentru care mi-a plăcut foarte mult).
Aș recomanda-o ca lectură oricărui coleg de generație, deoarece este încă potrivită pentru vârsta noastră, iar mulți dintre ei, dacă nu toți, adoră acest gen de carte (mai ales ca pregătire, toamna, pentru atmosfera de Halloween).
”Șirul pierdut al timpului”, Paige Britt (Anisia Oncioiu, a VI-a)
”Fetița căreia nu-i plăcea numele său”, Elif Shafak (Șerban Galea, a VI-a)
„Inimă de cerneală” de Cornelia Funke în lectura lui Luca-Andrei Bălan Constantinescu (Liceul Internațional IOANID)
Acesta este volumul I din seria de romane „Lumea de cerneală”, o carte închinată cuvintelor și puterii acestora. Cum ar fi dacă prin lectură ai putea trezi la viață, aduce în lumea ta sau omorî o ființă, un om?… M-a pus pe gânduri, iar episodul cel mai greu de uitat, pentru mine, a fost acela când Capricorn este omorât de o umbră cu ajutorul unui pasaj citit cu voce tare. Mi-a plăcut această carte în care numeroase personaje țes relații complexe, un roman „fantasy” care îmi amintește cumva de serialul „A Series of Unfortunate Events”, deoarece povestea este la fel de tristă și de încărcată pe alocri și răul din poveste se aseamănă cu Capricorn.
Într-o noapte, în fața casei lui Meggie, fiica unui legător de cărți (Mo), apare Deget-de-praf, o cunoștință cel puțin bizară a tatălui ei, care îl va pune pe Mo pe drumuri. Spionându-i, fata află că un răufăcător, Capricorn, asemuit chiar cu diavolul, pătrunsese în lumea lor. Fata, tatăl ei și jongleurul cu foc pleacă toți trei spre o mătușă, Elinor, căreia Mo dorește să îi încredințeze o carte aparent banal legată, „Inimă de cerneală”, pe care Capricorn o dorește însă intens.
În timp ce Meggie urmărește încântată un spectacol de jonglerii cu foc ținut de Deget-de-praf, alături de jderul său, Furișu, tatăl fetei e răpit de oamenii lui Capricorn, prilej pentru ca jonglerul să îi dezvăluie fetei o parte din ițele unei grozave povești secrete. Tatăl lui Meggie se pare că era nu doar un pătimaș cititor, ci și un extraordinar cititor cu voce tare, ale cărui inflexiuni puteau trezi la viață personajele din alte cărți care, astfel, erau transportate în lumea cititorului. Așa pătrunsese personajul negativ al cărții pe care doreau să o ascundă, Capricorn, în lumea reală, și tot așa Deget-de-praf și jderul său Furișu. Dar puterea de a scoate ființe și obiecte din cărți se plătește cu prețul unei vieți de pe pământ (nu mureau, dar se trezeau personaje în carte, ceea ce s-a întâmplat și cu mama lui Meggie, când fata avea nici doi ani). Bineînțeles, Capricorn își dorește cartea pentru a face ca, prin lectură, să fie aduși în lumea modernă și acoliții lui, de aceea caută să captureze toate exemplarele tipărite și, pe deasupra, pe Mo care are talentul de a le trezi la viață (un talent greu de controlat totuși, veți vedea citind de ce…). Tot citind fusese scos din carte și Basta, aghiotantul lui Capricorn, la fel de crud, iar apoi, într-o lectură de probă ordonată de Capricorn, dintr-un pasaj întâmplător al celor 1001 de nopți, un tânăr, Farid, care va deveni ucenicul lui Deget-de-praf. Între timp, Deget-de-praf, Elinor și Meggie încearcă să îl salveze pe Mo din mâinile lui Capricorn și reușesc să fugă din satul în care erau ținuți captivi. Mo știe însă că scăpare nu are, de aceea încearcă să îl găsească pe Fenoglio, autorul cărții, care se va dovedi fascinat și de îndemânarea de cititor a lui Mo, și de personajele pe care el însuși le-a creat (nu la fel de fericit de întâlnire este Deget-de-praf, care în cartea scrisă de Fenoglio ar fi trebuit să moară de mâna lui Basta!).
Basta reușește să le dea de urmă și îi răpește și amenință cu moartea: doar Fenoglio nu se teme, pentru că el credea că, dacă îl omorau, ar fi murit și personajele, fiindcă el le-a născocit. De aceea, sunt din nou întemnițați de Capricorn, prilej ca să aflăm două lucruri extrem de importante: mama lui Meggie trăiește și a fost readusă în lumea ei reală, dar e lipsită de voce, iar Meggie a moștenit talentul de cititor cu voce tare al tatălui ei. De acest lucru vrea să profite Capricorn, ca să atragă „un prieten” din carte (ultimul exemplar rămas!), pe nume Umbra, un nemilos ucigaș care transformă pe oricine în cenușă. Meggie descoperă că poate returna citind personaje în carte, ceea ce îl determină pe Fenoglio să încerce să scrie o pagină de poveste, să modifice și să amplifice un mic fragment din „Inimă de cerneală”, sperând să se poată folosi de Umbra scoasă din carte pentru a-l omorî pe Capricorn. Mo reușește să scape din temnița lui Capricorn, dar nu va fugi din sat, pentru că vrea să își salveze fiica și, astfel, devine parte a unui complot. Capricorn, furios, încearcă să îi execute pe ceilalți, iar Mo și Farid incendiază casa acestuia, profitând de neatenția generală din timpul execuției. În acest timp, Meggie citește cu voce tare pasajul scris de Fenoglio și află că planul lor funcționează: Capricorn este omorât de Umbră care moare la rându-i, eliberând însă mulți oameni care vor deveni noii locuitori ai satului. Din păcate, Basta și mama lui Capricorn vor reuși să scape și se fac nevăzuți. Meggie, mama ei și Mo se duc să locuiască la Elinor, iar Deget-de-praf ia drumul rătăcitorilor, cu Farid alături.
„Povestea doctorului Dolittle” de Hugh Lofting, în lectura lui Ingrid Totir (Liceul Internațional IOANID)
Romanul acesta este o carte despre prietenie, aventură, animale și curaj, impresionant prin personajul principal, un doctor căruia nu îi păsa de bani, ci doar de binele animalelor. Mi-a plăcut grija doctorului pentru animale și grija față de cei apropiați, dar nu mi-a plăcut când doctorul a părăsit insula fără Cici, Polinezia și Crocodilul.
În carte este vorba despre un doctor care vorbește limba animalelor și care le îngrijește cu multă atenție. Acesta pornește spre Africa, în ajutorul unor maimuțe, iar călătoria este plină de peripeții, de aventuri în urma cărora dr.Dolitlle se întoarce în Balta Mocirloasă și devine bogat, atât în bani, cât și în prețioasele prietenii ale animalelor.
O dată ca niciodată, a trăit un doctor pe nume Dolitlle, dr.John Dolitlle; el era deștept și respectat în orășelul Balta Mocirloasă, unde locuia. Doctorul trata animalele bolnave sau rănite în căsuța lui de la marginea orașului unde locuia și sora lui, Sarah, care era mereu nemulțumită de prezența animalelor, dar care doctorului îi plăceau („Dar mie îmi plac mai mult animalele decât „oamenii de seamă”!”).
Doctorul își dă seama că înțelege limba animalelor și că toate vor să fie tratate de el. Doctorul începea să nu mai aibă prea mulți bani, însă atât el, cât și animalele sale aveau nevoie de mâncare.
Într-o zi, doctorul a primit un mesaj din Africa, de la maimuțele care sufereau de o boală și pleacă în Africa, cu barca prietenului său, marinarul. Pe drum, el întâmpină o furtună îngrozitoare și se lovește de țărmul Africii, stricând barca.
Doctorul și animelele sale sunt capturați de gărzile Regelui, dar Polinezia scapă și imită vocea doctorului, speriindu-l pe Rege și eliberându-i pe toți, dar, în timpul acesta totuși Regele își dă seama că era doar un papagal vocea care îl striga.
În cele din urmă, doctorul pleacă spre casă, dar Cici, Polinezia și crocodilul, animalul bizar pe care îl primise cadou rămân în Africa, adevărata lor casă. Drumul de întoarcere e plin de pericole: pirații berberi (pe care doctorul îi face agricultori), faptul că li se ia corabia, faptul că găsesc un băiețel care își căuta unchiul. Doctorul îl caută și el, alături de Jip, cu ajutorul marsuinilor și al vulturilor dar eșuează. Jip vrea să îl ajute și, folosindu-se de simțul excelent al mirosului, îl găsește într-o groapă, pe o stâncă. Unchiul orașului avea un oraș unde au petrecut o săptămână; după aceea, doctorul și-a luat rămas-bun și a plecat spre casă.
Cartea arată legătura dintre animale și om și faptul că, deși la prima vedere omul ajută animalele, de fapt, și oamenii au nevoie de ajutorul animalelor! Când te gândești la numele Dolittle, dacă îl împarți în două cuvinte englezești, îți iese „Do little = Fă puțin”!, dar, deși pare că doctorul face puțin, el face, de fapt, foarte mult!
Comentarii recente