aug. 14, 2021 |
Iată o carte cu subiect istoric, ale cărei cuvinte-cheie ar putea fi: samurai, onoare, război, clanuri, regi, cronică de război, tactici de lupta, armură.
Mie mi-a plăcut de Yoshitsune pentru că nu s-a lăsat baltă niciodată și mereu a vrut să lupte. Era viteaz si foarte nebun în bătălii și făcea ceea ce alți samurai nu ar fi făcut vreodată. Era primul care pornea la luptă și care alegea cele mai periculoase metode de a lupta pentru că tot timpul dorea să câștige. Personajul lupta după anumite tactici și avea prieteni medii diferite, chiar unii erau tâlhari sau hoți. Cel mai bun lucru pe care îl făcea înainte de luptă era să ceară părerea tuturor soldaților lui despre ideea pe care urma să o pună în practică, iar acest lucru nu era des întâlnit pe vremea aceea. Pentru ceilalți comandanți de trupe nu însemna nimic dacă soldații lor își pierdeau viața, dar Yoshitsune era diferit.
Nu mi-a plăcut că autoarea povestește uneori despre niște metode de luptă foarte în amănunt și devine plictisitor să citești. Dacă aș fi fost eu în locul autoarei, aș schimba complet capitolul 11 și le-aș prezenta ca pe o întâmplare și nu ca pe un articol de istorie. O poveste ar fi fost mai ușor de citit.
M-a distrat numele tuturor personajelor din carte. La fiecare pagină le citeam diferit. Nu am citit tot glosarul de cuvinte japoneze, dar mai încolo mi-ar plăcea sa învăț limba japoneză și să merg să vizitez Japonia.
Nu am crezut că oamenii au fost atât de săraci vreodată și de violenți în anii 1200. Asta mi s-a părut groaznic, că niște copii de 12 ani plecau în război și că trebuiau să poarte arcuri atât de grele, chiar mai mari decât ei.
Povestea lui Yoshitsune a început de când acesta era mic. Tatăl lui, care era un samurai, s-a împotrivit familiei regale: a organizat un atac ca să îl fure pe rege. Clanul Taira care a luptat de partea regelui a câștigat lupta, iar tatăl lui Yoshitsune a fost omorât. Șeful clanului Taira a ordonat ca toată familia lui Yoshitsune să fie omorâtă, însă câțiva dintre copiii mai mici din clanul Minamoto au scăpat cu viață. Șeful clanului Taira s-a căsătorit ulterior cu mama lui Yoshitsune și a fost de acord că Yoshitsune poate să plece, pentru că era doar un copil mic și nu avea cum să le facă rău.
În carte nu se povestește mult despre copilăria lui Yoshitsune, dar este probabil ca acesta să își fi petrecut câțiva ani în casa clanului Taira din Kyoto. Când a crescut, Yoshitsune a fost dus într-un lăcaș religios budist, protector al războinicilor. Când a împlinit 15 ani, Yoshitsune a fost luat din templu de un negustor care trecuse pe acolo și așa a reușit să evadeze. Tânărul a găsit adapost departe de Kyoto, în ținutul unui samurai Hiraizumi care l-a învățat să mânuiască armele și să călărească. Așa a ajuns să învețe tacticile de luptă ale samurailor, dar era mult în urma celor de vârsta lui, pentru că aceștia începeau pregătirea de soldat de la vârsta de 7 ani.
În perioada în care Yoshitsune a stat la Hiraizumi, clanul Taira a devenit foarte puternic și chiar aveau pretenție la tron, însă fratele lui Yoshitsune a început lupta împotriva clanului Taira. Yoritomo era deștept și așa a câștigat mulți samurai de partea lui, prin faptul că le oferea poziții și terenuri pe viață, nu doar pentru perioada cât îl slujeau. Yoritomo avea nevoie de oameni de încredere, așa că i-a chemat în ajutor pe frații lui vitregi, Yoshitsune si Noriyori. Aceștia i-au devenit generalii care i-au condus armatele la victorie împotriva clanului Taira. Cele mai bune victorii au fost aduse de Yoshitsune, iar acest lucru cred că l-a speriat pe Yoritomo care, pentru o perioadă, l-a ținut departe de el și nu i-a oferit niciun teritoriu și nici nu l-a făcut guvernator peste un teritoriu. Yoshitsune a locuit o vreme în Kyoto, unde a fost consilier al regelui care renunțase la tron. Însă peste câțiva ani a avut nevoie de el și l-a trimis iar în luptă. Acesta a cucerit, pentru Yoritomo, orașul Kyoto și insulele Shikoku și Yashima. Aici Yoshitsune a luptat nebuneste, a plecat cu bărcile pe furtună și și-a făcut dușman pe unul dintre apropiații lui Yoritomo. În luptele care au urmat pentru distrugerea clanului Taira, Yoshitune s-a luptat cu Noritsune, nepotul lui Kiyomori. Kiyomori murise deja. Într-o luptă pe ape, Noritsune s-a sinucis pentru că a văzut că nu poate să câștige lupta și pentru că și-a dat seama că o sa moară, așa că a preferat să se sinucidă și așa a omorât și câțiva dintre soldații clanului Minamoto. Victoria lui Yoshitune și nimicirea clanului Taira l-a făcut pe fratele lui Yoritomo cel mai puternic samurai din Japonia.
Între timp, în Kyoto a fost numit un alt împărat, în vârstă de 5 ani, și care era un nepot al regelui care a renunțat la tron, dar prin asta au încălcat tradiția regală, pentru că l-au uns rege fără însemnele imperiale care erau mai importante decât persoana regelui. Mulți dintre samuraii clanului Minamoto s-au simtit invidioși pe Yoshitsune, așa că au început să comploteze împotriva lui, ca să îl distrugă. Dar despre cum un complot poate răsturna chiar și situația celui mai cunoscut și mai puternic samurai din Japonia și despre cum se sfârșesc lucrurile va trebui să citiți și singuri, pentru că, dacă vă povestesc, vă stric plăcerea întâlnirii cu o carte care nu seamănă cu nimic din ce am mai văzut sau auzit.
Aș recomanda-o pentru că este o foarte mare lecție de istorie și are și hărți care să te facă să îți imaginezi locul, pentru că este interesant să vezi cum traiesc oamenii diferiți de tine și pentru că este interesant să vezi, în general, cum trăiau oamenii din vremea aia, în Japonia. E o carte războinică: „Arcurile trase erau ca niște semiluni la pieptul războinicilor; săbiile strălucitoare de un metru, care le atârnau la șold semănau cu niște țurțuri ’’, cu o poveste impresionantă.
aug. 14, 2021 |
Tema cărții este greu de stabilit, dar cred că povestea este despre puterea unei femei, despre supraviețuirea pe cont propriu.
Câteva cuvinte-cheie care să vă convingă să citiți ar fi: moarte, dor, familie, trib, animale, putere.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că această carte ne arată cum se poate descurca o femeie și fără un bărbat lângă ea, chiar dacă acest lucru aduce cu sine și încălcarea unor interdicții ce ar ține de religia ei. Totuși, povestea este plasată într-o lume tribală, primitivă, altfel decât aceea în care trăim noi și în care mama și tata împart atât munca și efortul, cât și încercarea de a avea grijă de noi și de a ne oferi tot ce este necesar pentru a crește mari.
Povestea este inspirată din realitate, dar este destul de adaptată, bănuiesc pentru a o face mai ușor de primit de cititori. În centrul ei este Karana, o fată care locuiește într-un trib de oameni albi pe Insula delfinilor. Într-o zi, tatăl ei este ucis de către Aleuti și tot tribul este nevoit să plece, însă Karana se întoarce pe insulă, pe ascuns, deoarece frățiorul ei nu se urcase în barca cu care ar fi trebuit să părăsească insula respectivă.
Însă când s-au întors cei doi la mal, nu au mai văzut nici urmă din tribul lor, au trebuit să constate că au fost lăsați în urmă, părăsiți din neatenție și, astfel, au fost nevoiți să rămână acolo, în vechiul lor sat.
Și să încerce să își ducă viața cum pot, cum se pricep. Dar viața are adesea surprize crude: cu toate că fata se consolase cu a fi părăsită pe insulă, gândindu-se că măcar își are fratele aproape, că l-a salvat, la scurt timp fratele Karanei este ucis de o haită de câini sălbatici.
Astfel, Karana se trezește complet singură pe insulă, fără nicio ființă umană cu care să poată vorbi, fără nicio posibilitate de companie. Fata ia o decizie grea, arzând întregul sat părăsit și mutându-se pe o stâncă, unde este ferită de orice fel de pericol. Cu timpul, fata reușește să își facă un adapost, se împrietenește cu vidrele, apoi cu șeful haitei lor, apoi cu un stol de păsări, însă lipsa contactului cu oamenii este foarte dureroasă: în sinea ei, ea tot așteaptă să se întoarcă pe insulă cineva sau să mai treacă pe-acolo o corabie, să vină un trib de oameni albi, să o salveze.
De abia după o perioadă de 18 ani a venit un trib de oameni albi după ea, (nici nu era al ei), însă nu a putut comunica cu aceștia, deoarece niciunul dintre ei nu vorbea limba băștinașă a Karanei, ea rămăsese ultima vorbitoare, iar limba vorbită de navigatori ea nu o putea stăpâni…
Mai degrabă o carte tristă, un fals sfârșit fericit, însă o carte care te învață ce înseamnă să fii puternică. O recomand cu tot dragul!
aug. 14, 2021 |
Solomonari, întuneric, lumină, bine, rău, prietenie ar fi câteva dintre cuvintele-cheie ale romanului, iar o întorsătură de frază memorabilă – „Să mor io, ce curaj!’’ (bine, și tot ceea ce a spus cioroiul Onceagain, care a fost un personaj secundar foarte amuzant).
E o carte care mi-a plăcut. Mi-a plăcut că Ionuț nu s-a lăsat niciodată înfrânt, chiar dacă i-a fost de multe ori frică. Personajul meu favorit este totuși Onceagain pentru că a avut un umor prost, dar care te face sa râzi continuu. Ce mi s-a părut ciudat a fost că în toată cartea au apărut idei împrumutate din basme și alte romane SF.
În povestea aceasta, intrăm într-o lume bizar împărțită. Unii trăiau în colonii, într-o lume cumva dincolo de timp. Copiii din colonii trebuiau ca până la 16 ani să se gândească la un vis și la 16 ani se antrenau. La 18 ani mergeau la niște înțelepți să dovedească faptul că meritau să li se împlinească visul acela. Dacă își dovedeau visul, înțelepții îi duceau să își continue pregătirea și dacă nu, îi duceau în pădurea întunecată. În pădurea întunecată erau tot felul de bestii. Ionuț visa să învețe la o mare școală. El era nepotul Solomonarului Ilie și făcea parte din Comunitatea Românească. Nu toți au fost de acord că Ionuț se ridica la înălțimea Solomonarului Ilie, chiar dacă acesta l-a învățat să se lupte, pentru că Ionuț nu voia să facă rău niciunei ființe, chiar dacă era rea.
Amoralul Fotie s-a dus în colonia lui Ionuț și l-a luat să își îndeplinească visul. În Pădurea Întunecată, Amoralul Fotie l-a lăsat pe Ionuț singur și i-a făcut cadou o agrafă de păr confecționată din cel mai puternic material de pe pământ și i-a spus că atunci cand va vrea sa își facă sabie sa topească agrafa și să pună picăturile în oțelul sabiei ca să o facă arma cea mai puternică. Tot în pădurea întunecată Ionuț i-a cunoscut pe piticii de foc: Găicuță, Năsturel si Moț și pe Isidora. Isidora voia să meargă la casa vrajitoarei Malaverba și cu ajutorul piticilor să o ucidă pentru că nu voia să îl salveze pe căpitanul Teodor care făcuse un legământ cu vrăjitoarea ca să îi devină slugă împreună cu soldații lui.
În drumul spre casa vrajitoarei, cei patru se opreau la hanurile din parcele și povesteau tot felul de istorisiri și multă lume se aduna să îi asculte. Tot așa l-au întâlnit și pe balaurul Zo Y care căzuse într-o capcană a oamenilor. Ionuț l-a salvat, la fel cum o să salveze și niște licurici care erau prizonieri in casa Malaverbei.
Tot în drum spre casa Malaverbei au cules și niște flori care să îi ajute să își schimbe înfățișarea când vor ajunge acolo.
Când au ajuns la casa Malaverbei, aceștia nu au reușit să o păcălească si i-a luat prizonieri pe Ionut, Isidora, Năsturel si Găicuță. Moț căzuse într-un mormânt. Au reușit să scape, iar Ionuț l-a salvat si pe Moț. Dar imediat au fost prinși de iele, iar una dintre ele l-a mușcat de drag pe Ionut de umăr și apoi le-au dat drumul (dar Ionuț nu își va mai aminti de asta, ci va crede că doar a visat întâlnirea cu ielele). Băiatul s-a despărțit de cei trei pitici și de Isidora și a plecat să îi întâlnească pe căpitanul cetății și cei 12 oșteni care se duceau să se predea vrăjitoarei; a reușit sa facă un schimb cu ei și a luat asupra lui obligația de a deveni sluga vrăjitoarei. Vrăjitoarea a spus că îl va tortura și că îi va scoate inima și că-l va face să o omoare pe Isidora. Când a vrut să îi scoată inima, a văzut semnul mușcăturii ielei și a înțeles că nu are voie să îi facă nimic, așa că a încercat să-l dea în târg la schimb pentru solomonarul Ilie. Totuși, la târg, fiindca a fost lacomă, Zo Y a reușit să îl cumpere pe Ionuț pentru 5 solzi care îi apărau inima. Ajuns în cuibul lui Zo Y, Ionut nu a fost bine primit de toți cei care locuiau cu el, pentru că ei considerau că Ionuț nu merită ca Zo Y să își dea viața pentru el (solzii îi apărau inima și acum, când nu îi mai avea, putea să fie ucis cu ușurință). Ionut însă și-a dat seama că agrafa Amiralului Fotie îl poate ajuta și așa că, împreună cu fierarii, a făcut 5 solzi pentru balaur care l-au protejat pe acesta când a început războiul de atacul vrăjitoarelor Malaverba și Malafacta.
Întunericul înainta, așa ca a început războiul. În timpul războiului au murit câțiva dintre oștenii căpitanului Teodor, însă lupta a fost câștigată de bunătatea lui Ionuț, care, cu ajutorul licuricilor, al balaurului Zo Y și al piticilor de foc, a îndepărtat întunericul. El spunea tot timpul că întunericul este de fapt lipsa luminii, iar răul este lipsa bunătății și îi încuraja pe toți să fie buni și să nu se teamă.
După ce au câștigat războiul și au învins răul, Ionuț a plecat în lume ca să învețe și să devină înțelept ca bunicul lui.
aug. 14, 2021 |
Traducator: Iulia Arsintescu
Categoria literatură universală
Colecția Smart Blue de la Editura Arthur, anul 2020
„Crenshaw”, de Katherine Applegate, este o carte pe care eu cred că trebuie să o citească orice copil, dar mai ales acel copil care e mereu nemulțumit de tot ce întâmplă în jurul lui.
Personajul principal este Jackson, un băiat în clasa a V-a, care locuiește cu mama, tata și o surioară mai mică. Deoarece părinții lui aveau probleme financiare grave, când Jackson avea 7 ani sunt nevoiți să plece din casa în care locuiau și să trăiască timp de paisprezece săptămâni într-un microbuz. Atunci apare pentru prima dată în viața băiatului un prieten imaginar, un motan pe care Jackson îl numește Crenshaw și care-i va fi alături în această perioadă. Părinții băiatului reușesc să iasă din acest impas financiar și se mută într-un apartament în care vor locui pană când Jackson ajunge în clasa a V-a. Nu o duceau grozav, însă copiii pot frecventa o școală, își fac prieteni și duc cât de cât o viață normală. Odată cu dispariția problemelor financiare dispare și Crenshaw. Spre surprinderea lui Jackson, apare din nou într-o seară, exact când băiatul își dă seama, din discuțiile părinților lui, că sunt șanse foarte mari să ajungă din nou pe drumuri.
Atât vă pot spune, pe scurt, despre „acțiunea” din această carte, care este mult mai mult. Am trăit, alături de Jackson, toate felurile de emoții pe care le poate avea un băiat de clasa a cincea: dezamăgire, atunci când renunță la lucrurile lui dragi pentru a locui într-o mașină: tristețe, atunci când își privește tatăl bolnav, care se vede nevoit să cânte în intersecții pentru a face rost de bani de mâncare; bucurie, când reușesc să părăsească microbuzul pentru a locui într-un apartament; duioșie, de fiecare dată când Jackson își proteja surioara mai mică; compasiune, pentru mama lui care încerca din răsputeri să își convingă soțul să ceară ajutor pentru a ieși din această situație iar acesta, din nu știu ce demnitate (nu am înțeles-o!!), nu accepta niciodată.
Despre Jackson trebuie să știți că este un băiețel care dorea să devină om de știință. Era preocupat de fapte și de acțiuni care pot fi demonstrate. Cu o astfel de fire, vă puteți imagina și voi cam cât de greu i-a fost să accepte (el – pentru el – că are un prieten imaginar!). A studiat chiar și statistici despre copiii care aveau astfel de prieteni, la ce vârstă apar ei, când dispar, deoarece cred că îi venea greu să accepte că el este unul dintre acei copii din statistici. Am învățat de la Jackson că în orice lucru, oricât de neplăcut ar fi el, poți găsi și ceva bun. Știu că acesta e optimismul, dar am fost cucerit de trăirile lui, de întrebările pe care și le punea (fără a avea vreun răspuns la ele).
Consider că motanul Crenshaw a fost umărul pe care Jackson și-a pus capul atunci când i-a fost greu și ca orice prieten care „la nevoie se cunoaște” a apărut din nou atunci când Jackson a avut nevoie de el.
aug. 14, 2021 |
Editura Youngart 2019
colecția Lectura 14 ani+
Ilustrații de Bilyana Velikova
Povestiri de pe Calea Moșilor
de Adina Popescu
Odată cu începutul lunii septembrie a început și Școala Solomonarilor. O perioadă importantă pentru mine, deoarece mi-am dorit foarte mult să ajung acolo. O voce blândă și primitoare îmi răsună în căști. Adina Popescu intră în „meeting”. Ne salută și ne urează un călduros „Bun venit!” Așa am ajuns să o cunosc pe Adina Popescu și una din cărțile ei, „O istorie secretă a țării vampirilor”. Felul ei de a scrie m-a atras încă din primele rânduri, așa că iată-mă azi citind o altă carte de a ei, „Povestiri de pe Calea Moșilor”, 24 de povestiri ale generației X, din timpul regimului comunist și nu numai. Toate acestea văzute prin ochii unui copil, mai apoi adolescent.
Fiind o nativă digitală, cu tehnologia la îndemână oricând, mi-ar plăcea să trăiesc și eu măcar o zi din acele vremuri. Din cele 24 de povestiri pot spune, fără dar și poate, că povestirile mele preferate sunt „Barbu Marilena” (o întâmplare din care cu siguranță poți învăța multe, cum ar fi faptul că nu e bine să judeci un om după înfățișare, cum nu e bine să judeci nici o carte după copertă) și „Cum am devenit poetă” (o istorisire în care m-am regăsit chiar în personajul principal, am trăit mari emoții la publicarea unei povestiri proprii într-o revistă). Trebuie să amintesc povestirea „Mărgărit la ora de geografie”, amuzantă, dar și înspăimântătoare. Deși profesoara mi se pare drastică și puțin înfricoșătoare, mi-aș dori să asist la o oră a acesteia. Acum vă întreb pe voi: ce ați face dacă ați avea o profesoară dură și de temut, având atâta tehnologie la îndemână?
Dacă sunteți curioși să aflați ce au făcut copiii școlii Sf. Silvestru, va trebui să citiți cartea.
Dacă sunteți pasionați de istoria secolului trecut, vreți să aflați cum au trăit părinții noștri, ce făceau atâta timp fără tehnologie, cum era la școală pe vremea lor, cum se jucau sau cum se legau prieteniile, cu siguranță această carte este pentru voi.
aug. 14, 2021 |
https://www.facebook.com/mariana.stoica.121/videos/1213458385747434
Editura Arthur 2014
Ilustrații realizate de Chris Riddell
CORALINE
de Neil Gaiman
Ați ghicit, desigur, numele personajul principal este Coraline, numele unei fete dar vă avertizez, această carte nu este potrivită tuturor vârstelor, nu e indicat a o citi noaptea, asta datorită suspansului straniu-fantasy cu idee de thriller, exact ceea ce m-a captivat pe mine.
Coraline James, o fată ca oricare alta, s-a mutat de curând împreună cu familia într-o casă în care… nu locuiau singuri! Asta va descoperi fata cu un curaj nemaipomenit, mai ales pentru că ea era o exploratoare neînfricată.
Cum se întâmplă deseori, Coraline nu primea foarte multă atenție de la părinții ei. Nouă copiilor nu ni se pare corect, părinții au datoira să își facă timp pentru copii… Așa că fata a explorat noua casă și a găsit o ușă încuiată. Mama a deschis-o și au dat de un perete de cărămidă! dar asta doar pentru că era și mama ei în casă. Vecinele, domnișoarele Spink și Forcible, i-au citit în ceai și i-au spus că este în pericol, dându-i o piatră găurită și câteva sfaturi. Coraline a făcut exact pe dos: a deschis singură ușa, dar nu a găsit același perete, așa că a trecut în ceea ce credea că este alt apartament. A crezut însă că s-a întors înapoi în apartamentul ei, căci toate păreau la fel, dar se afla într-o altă lume, în care mama avea ochii din nasturi negri. Părinții din lumea cu ochi de nasturi erau mult mai atenți cu ea, a fost tentată să rămână, dar Coraline nu a vrut și ea astfel de ochi. Și s-a întors în lumea ei, a trebuit să revină în lumea ochilor de nasturi, și-a salvat adevărații părinți și sufletele multor copii și a reușit să o omoare pe cealaltă mamă din cealaltă lume.
Ce ziceți, ați vrea să treceți prin astfel de aventuri, într-o lume paralelă? Ce ați fi făcut dacă ați fi fost în locul lui Coraline? V-ați fi salvat părinții sau ați fi rămas în lumea aceea?
Comentarii recente