aug. 19, 2021 |
Jurnalul Annei Frank : 12 iunie 1942-1 august 1944 / Anne Frank; versiune definitivă, ed. de Mirjam Pressler şi autorizată de Anne Frank Fonds; trad. din neerlandeză şi note de Gheorghe Nicolaescu. – Ed. a 3-a. Bucureşti: Humanitas, 2021
Doamna Monica Onojescu ne-a rugat să prezentăm ultima carte citită în acesată vacanță. La momentul actual, cartea aceasta este „Jurnalul Annei Frank”. Am citit-o din mai mult motive:
- Era în lista de lecturi obligatorii;
- Am considerat că va fi folositoare pentru Evaluarea Națională;
- Am vrut să aflu mai multe informații despre cel de-Al Doilea Război Mondial.
Mă așteptam să-mi placă, eram chiar sigură de asta. Și mare dreptate am avut! Anne Frank era cineva la vârsta ei. Eu nu aș fi putut scrie la fel ca ea. Nu aș fi putut fi la fel de curajoasă ca ea. Este un model, demn de admirat.
Pe parcursul cărții, observi cum i se dezvoltă talentul scriitoricesc. Dar, talentul se dezvoltă odată cu ea. Anne se maturizează. Nu mai este aceeași fată ca la început. Pe parcursul a doi ani, ea învață mai multe lecții decât unii oameni într-o viață întreagă.
Jurnalul ei este o experiență inedită, care îți va răspunde la multe întrebări, dar te va face să-ți pui altele. Când aveți timp și chef de o lectură bună, care să vă învețe ceva, citiți „Jurnalul Annei Frank”. Nu veți regreta.
P.S. Din cauza Lecturiadei, m-am apucat de „Copiii de pe Volga” de Guzel Iahina. Aveam această carte de ceva timp în bibliotecă. Eu am mai citit de la această autoare „Zuleiha deschide ochii”, dar presimt că aceasta îmi va plăcea mai mult.
Recenzie de Oproiu Emilia Teodora, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Drăguțești
aug. 15, 2021 |
I.L. Caragiale este scriitorul meu preferat. Știu că nu este un scriitor foarte comod pentru vârsta mea și am văzut câțiva adulți ridicând din sprâncene când spun cât de mult îmi place, dar așa este: are mult umor, schițele lui au adesea întorsături neașteptate. Cu ajutorul părinților care îmi mai explică uneori câte ceva despre lumea în care a trăit scriitorul și despre cum erau oamenii și care erau obiceiurile lor, l-am înțeles destul de bine și uneori îmi dau seama când critică lucruri pe care nu ar trebui să le vedem prea des: proastă creștere, obrăznicie, îndrăzneală la copii într-o vreme când nu era văzută cu ochi buni, multe pretenții.
aug. 15, 2021 |
Cartea aceasta a fost publicată în 1945, dar este foarte „tânără”, chiar și în zilele noastre.
Romanul prezintă aventurile prin care trece o fetiță pe nume Pippi, având pe umăr o maimuțică pe nume Musiu Nilsson; acești doi prieteni locuiau în Vila Villekulla.
Într-o zi, Pippi a întâlnit doi copii vecini, pe nume Annika și Tommy; ca să se împrietenească, Pippi i-a invitat acasă, la niște clătite, și, în timp ce mâncau, Annika și Tommy observă tot felul de obiecte găsite de Pippi.
Într-o dimineață, Pippi se hotărî să îi ducă pe Tommy și Annika să caute „chestii”. Pippi mereu găsea niște obiecte, spre deosebire de Annik ași Tommy, care nu găseau nimic. În timp ce căutau, văzu un băiețel, pe nume Vili, care era bătut de un bătăuș pe nume Bengt. Pippi, curajoasă, se apropie de Bengt, întrebându-l „Vreți să-l faceți pe Vili chiseliță?” Bengt, enervat, vru să o bată pe Pippi, dar aceasta îl ridică în aer și îl aruncă cu putere.
Într-o după-amiază, vin polițiștii pentru a o duce la orfelinat, dar Pippi face o leapșă cu ei, păcălindu-i, iar aceștia renunță și ea rămâne acasă.
Într-o zi, Pippi se hotărî să meargă la școală cu prietenii ei; acolo se comportă ca la ea acasă, în stilul ei NEOBIȘNUIT, iar învățătoarea e înțelegătoare! (îi spune că „Nu e supărată pe ea și că o așteaptă la școală când crește mai mare”).
Într-o altă zi, cei trei se cățăraseră într-un copac și găsiră o scorbură, pe care o numesc ascunzătoarea lor secretă.
În alta, Pippi organiză un picnic cu Tommy și Annika, în cursul acestuia au fost atacați de un taur și îl pierdură pe Musiu Nilsson, pe care, mai apoi, l-au găsit agățat într-un copac.
Copiii merg la circ, iar acolo Pippi este din nou în centrul atenției și face lucruri neobișnuite, dar care amuză publicul!
Stând în casă, într-o zi, observă cum intrară niște hoți care vor să-i fure aurul, dar Pippi îi legă, își luă banii înapoi și dansă, petrecu mult timp cu ei.
Cu altă ocazie,Pippi merge în vizită la Tommy și Annika, la „o cafea”, iar se comportă nepotrivit și, ca să își ceară iertare, povestește diverse lucruri despre bunica ei. Într-o după-amiază, la ceva timp, fetița iese la o plimbare cu calul ei; pe drum, observă că dintr-un bloc iese fum, iar doi băieți au rămas la mansardă, prinși în incendiu. La un moment dat, îi vine o IDEE: se urcă într-un copac și îi salvează!
Pippi își serbează ziua de naștere apoi, invitându-i pe Tommy și Annika, de la care primește cadou o cutiuță muzicală, dar face și ea cadouri copiilor și se distrează.
Un lucru ar trebui să ținem minte despre Pippi: „Cine poate să știe, când e vorba despre Pippi?” Fetița este imprevizibilă, iar cartea este despre: BUCURIE, VESELIE, GÂNDURI BUNE și să știi să fii copil!
aug. 15, 2021 |
Avem aici o carte care mie îmi amintește cumva de „Jurassic Park”, pentru că, la fel ca în film, personajele se trezesc în mijlocul aventurii în urma unei prăbușiri cu avionul în plină junglă.
Exact așa începe romanul: în cursul unui zbor cu avionul, care se anunță cât se poate de banal și de normal, pilotul constată că aeronava i-a scăpat de sub control și se prăbușește în mijlocul junglei. Oricât ar părea de imposibil, mai ales că în aeronavă erau multe persoane, patru pasageri (Fred, Lila, Con, Max) reușesc să scape cu viață, mai mult sau mai puțin teferi, mai mult sau mai puțin pregătiți să facă față la ceea ce urmează.
Ceea ce am omis să spun este că toți patru sunt copii și trebuie să reziste, să se descurce fără adulți în preajmă, într-o situație mai mult decât disperată.
Supraviețuirea în junglă este însă și mai grea decât prăbușirea așa că, vrând-nevrând, pentru că nu au încotro, cei patru devin prieteni și plănuiesc cum să supraviețuiască împreună.
Aceștia, încetul cu încetul, adaptează junglei și atmosferei de pericol continuu pe care o presupune aceasta și, după cum puteți bănui, vor începe să își organizeze existența, construind mai întâi un adăpost, învățând să pună capcane sau să vâneze, să observe ce plante și fructe pot culege ca hrană. Nu uităm că supraviețuitorii sunt copii, că e foarte greu să te descurci în junglă doar pe baza a ce a învățat pe la școală (dacă ai fost destul de atent la lecțiile din domeniul „științe”) și ce ai citit de prin cărțile de aventuri (dacă le-ai citit și pe acelea).
Și, ca lucrurile să ia o întorsătură neașteptată, într-o zi, îngroziți, copiii descoperă că nu sunt singuri… Împart sălbăticia cu cineva și acest lucru le provoacă o spaimă teribilă. Totuși, se va dovedi că „spaima vieții lor” este, de fapt, cel mai bun lucru care li se poate întâmpla: se întâlnesc așadar cu Exploratorul (o persoană misterioasă, care pare să nu aibă nici nume, nici trecut și nici nu vrea să împărtășească prea multe din viața lui cu copiii), care îi observa de ceva vreme în tăcere, cu discreție, dar care, fiind foarte iritat de prezența lor și de atmosfera tipică lumii lor de copii, hotărăște să li se arate și să îi scoată din junglă. Ceea ce se va și întâmpla: va avea grijă să îi ducă pe copii până la marginea civilizației, unde se va despărți de ei. Ceea ce nu vă povestesc, dar e lucrul cel mai frumos din carte, sunt discuțiile pe care Exploratorul le poartă cu ei, discuții care și pe mine m-au ajutat să îmi pun multe întrebări despre ce se întâmplă cu mine, cine sunt și ce vreau.
Iată și o frază scoasă din carte, pe care mi-ar plăcea să o folosesc ca argument să citiți: „Îmi place ideea că încă există lucruri pe care nu le știm. La școală e zi de zi aceeași poveste. Îmi place ideea că o să crezi în lucruri mărețe, nebunești, incredibile.”
aug. 15, 2021 |
Totul a început când Penelope s-a mutat într-un oraș nou și, bineînțeles, a trebuit să se mute și într-o școală nouă.
Când a intrat pentru prima dată pe poarta școlii „Gimnaziul Berrybrook”, s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple: i-au scăpat caietele și toate cărțile din brațe. Toți elevii erau pe acel hol, au început să o tachineze și să râdă de ea. Au tachinat-o și mai mult când James, tocilarul școlii, a ajutat-o să-și ridice cărțile; au început să facă glume pe seama celor doi. Penelope s-a înfuriat atât de tare, încât l-a împins pe James și a plecat.
După câteva săptămâni, Penelope și-a făcut niște prietene. Într-o zi, pe când cele trei prietene scriau, a intrat profesorul lor coordonator, domnul Ramirez, care i-a anunțat că urma să se țină Târgul Cluburilor Școlare. La acest târg se calificaseră două cluburi, cel de arte, la care lua parte și Penelope și cel de științe, la care participa James. Partea tristă pentru clubul de arte era că nu aveau stand de expunere, ca pedeapsă pentru faptul că în anii precedenți nu terminaseră niciodată lucrările la timp pentru a participa la târg.
Maribella Samson, care își dorea să coordoneze clubul de arte, a venit cu ideea de a face o bandă desenată pentru ziarul școlii. Desenele trebuiau să fie legate de viața de elev. Și terminate până într-o vineri, în trei săptămâni.
Poate vă gândiți că aceste două cluburi se înțeleg de minune, dar adevărul este că membrii lor se urăsc… Vorbesc urât unii cu alții, se îmbrâncesc și își fac farse proaste reciproc.
Următoarea zi, la prima oră, Penelope avea oră de științe. Fata stătuse până seara târziu pentru a termina un desen cu o sirenă și, bineînțeles, a uitat de diagrama pe care trebuia să o predea; abia în pauza dinaintea orei s-a apucat de ea. La începutul orei, a predat diagrama profesoarei și a dat și test. La finalul orei, profesoara, destul de înțelegătoare față de situația lui Penelope, a provocat-o pe fată la o discuție desre sirene: ce specie crede că ar reprezenta, în ce mediu trăiește, ce structură ar avea scheletul ei și, pentru că a observat că fetița era nesigură la biologie, i-a sugerat niște lecții suplimentare tocmai cu James, de la care nu își ceruse iertare pentru împinsul din prima zi. De aceea, Penelope nu era prea încântată de situație.
Peste câteva săptămâni, totuși, lucrurile aveau să se schimbe: primele vești bune despre banda desenată au venit, la biologie are doar zece și a găsit curajul de a-i cere scuze lui James. Însă cluburile lor erau în așa dispută, încât directorul a decis anularea târgului. În acea zi, pe când James era în vizită la ea, Penelope găsește ideea salvatoare pentru târg și de a doua zi aveau să o pună în aplicare: a face să colaboreze cele două cluburi la un proiect comun, un panou solar. Cei din clubul de științe aveau să îl construiască, iar cei din clubul de arte să îl decoreze. Și, pentru că ambele cluburi au acceptat ideea, directorul a redeschis târgul.
La final, copiii răutăcioși au devenit mai buni, iar cele două cluburi s-au împăcat. Asta este povestea acestui roman grafic care nu e doar frumos, ci are, la final, câteva pagini despre cum a ajuns autoarea desenatoare și câteva pagini cu sfaturi despre cum poți crea propria bandă desenată, dacă îți face plăcere.
aug. 15, 2021 |
Editura Arthur, 2020
Ilustrații de Kevin Cornell
Comentarii recente