mart. 14, 2019 |
Tocmai am terminat de citit această carte. E un roman despre timpul crunt în care ne-a fost dat să trăim, despre pierderea rădăcinilor și o dureroasă interiorizare. Cu rafinament și spirit viu de observație, se vorbește despre limita dintre dezastru și șansă. E o soluție să plecăm dincolo? E mai bine să învățăm să trăim fericiți cu ce avem? Ca să vă răspundeți, vă îndemn să citiți. E o carte cu miez, scrisă de o autoare sensibilă, dar extrem de lucidă, cu o experiență de viață fantastică și cu studii literare solide care se regăsesc și în tehnicile de construcție textuală. E o carte despre noi cei de azi, despre dilemele și frământările noastre. Felicitări autoarei și lectură bogată, vouă, cititorilor! prof. Gabriela Medan
mart. 11, 2019 |
„Auschwitz nu-i omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența.”
Când cineva pronunță Auschwitz, gândul îmi zboară direct la miile de suflete inocente care și-au pierdut viața în acel lagăr care le-a furat libertatea.Un fior mă cuprinde pe șira spinării când îmi aduc aminte de viața pe care personajul principal din cartea ,,Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe o ducea în acel lagăr.
Cartea o are în prim plan pe Dita, o adolescentă de 14 ani care locuia în blocul 31 al lagărului.Aceasta iubea nespus de mult cărțile și dorea să le protejeze chiar dacă asta însemna că viața ei era în mare pericol.Fredy, supraveghetorul blocului 31 îi înmânează Ditei 8 cărți interzise care constituiau sursa de cunoaștere pentru sutele de copii din acel bloc.Aceasta acceptă propunerea lui Fredy și devine bibliotecara blocului 31.Odată cu acceptarea acestei funcții, Dita își asumă un risc enorm, întrucât trebuia să adune cărțile de la profesorii din bloc și să le ascundă la fiecare control al naziștilor.
Atunci când Fredy se mută din bloc, alături de câțiva alți profesori, Dita simte că viața ei devine din ce în ce mai complicată.Sentimenele de frică și de singurătate se amplifică odată cu moartea mamei sale care reprezenta pentru aceasta unul dintre cei mai importanți factori care-i făceau viața din lagăr mult mai ,,dulce”.
Ce mi-a plăcut în mod deosebit la această carte a fost modul autorului de a scrie.Acesta conturează atât de bine siluetele fiecărui personaj, încât ai crede că se află lângă tine, că fiecare personaj despre care citești a mai fost văzut de ochii tăi măcar o singură data.Este genul de carte pe care vrei să o ,,devorezi” în cel mai scurt timp, doar ca să-i afli cât mai repede finalul.Genul de carte care te ține cu sufletul la gură și care îți lasă un mare gol în stomac, făcându-te să realizezi că ești o persoană norocoasă care nu trebuie să-și ascundă pasiunile de restul lumii.Am învățat din această carte că trebuie să îmi prețuiesc libertatea și timpul libe-r pe care îl am și că trebuie să lupt pentru ceea ce îmi doresc.
mart. 10, 2019 |
Să spunem, așa, în general, că este o carte despre albastru… de fapt, este o carte despre asemănări și deosebiri, iarnă americană și vară pierdută în valuri, la Jaffa, pictură și somnul unui copil, pe o pânză, chei rătăcite pe un bulevard și găsite de altcineva, n-a mai fost nevoie să fie spartă ușa, cafenele, rude, oameni care nu cred în tine, dar de la care primești totuși binecuvântare:
„Capul îți cade pe spate, plutește printre bolțile înalte, printre valurile rotunde precum cerneala și de un violet roșcat, care se desfac și se desfășoară în toate nuanțele tale de albastru, albastrul râurilor, albastrul cerului, albastrul care ți se termina întotdeauna înaintea tuturor celorlalte culori.”
mart. 7, 2019 |
Dumnezeu a creat muzica și odată cu ea,a creat și pe cineva care să o poată conduce spre adevărata esență a divinității. Muzica blajină a instrumentului dragostei a putut fi îmblânzită doar de un maestru al imaginației. Acest maestru era un om simplu care din dorința de a trăi odată cu mișcările valurilor nu a putut părăsi vaporul niciodată. Un tânăr misterios și cu o aură de creator care, plimbându-se pe vapor, mișcă și sensul furtunii,a reușit să creeze ceva ce nimeni nu şi-a putut imagina că există. A creat muzică din muzica inimii sale, pierdută undeva în timp,dar nebună de a redescoperi adevărul crunt al misterului. Maestrul nostru în abstract, cântă nu doar cu mâinile,cântă cu tot trupul. Atunci când un tânăr neinițiat în tainele muzicii a pășit pe vapor,a fost imposibil să nu remarce un asemenea dar al universului,un fel de „Dumnezeu ” al muzicii jazz. Acest mic cadou de la Divinitate poartă și un nume demn de un adevărat maestru : Danny Boodmann T.D. Lemon Novecento. Tainele dansului se învârt în jurul unei blândeți deosebite și a unui destin imposibil de schimbat. Această carte surprinde perfect destinul unui om care se învârte doar în jurul unui viciu nebunesc. Pentru unii,muzica este doar un simplu ansamblu de sunete care destind atmosfera, dar pentru oamenii speciali care au descoperit adevărata realitate a viziunii,muzica poate reprezenta un miracol al auzului,un mixt de note și de portative care,adunate într-o sferă de inspirație spontană, asamblează perfect liniștea anxioasă, împreună cu liniștea obișnuită,absența și inexistența. Cartea „Novecento” de Alessandro Baricco este o carte cu un puternic impact emoțional pentru cunoscătorii și iubitorii de muzică,deoarece,aici,în acest univers al imaginației,muzica este un stil de viață și o obișnuință. Neprevăzutul apare abia la sfârșit când,din dorința de a-şi respecta menirea în aceasta lume,Novecento rămâne pe vapor. Prietenie,cunoaștere,mister, sunt doar unele dintre stările pe care le transmite această carte,pe cât de simplă, pe atât de complicată. Apare și iubirea,dar sub un aspect diferit față de ce își imaginează unii. Pentru pianistul nostru,dragostea lui cea mai mare era muzica și vaporul pe care a crescut. Odată așezat lângă clapele pianului,nimeni și nimic nu îl mai poate distrage. Este doar el și imaginația sa,care de fiecare dată îl poartă în locuri diferite.
Pe mine,această carte m-a emoționat până la lacrimi atunci când am aflat destinul crunt al pianistului care nu dorea să se despartă de locul unde s-a născut, unde a învățat să cânte la pian,unde a întâlnit atâtea mii de persoane și unde,din nefericire,avea să își petreacă toată viața.
El era” căpitanul” care se scufundă odată cu barca. Strânsa lui legătură cu acel vapor l-a împiedicat să îl părăsească chiar și pentru câteva secunde. Recomand cu mare încredere această carte care descrie perfect destinul neobișnuit al unui pianist îndrăgostit de muzica pe care o creează, care trăiește pentru a compune și, care,s-a născut pentru a fi celebru în propria sa lume. Nu faima l-a facut special ci muzica pe care o compunea indiferent dacă vaporul se afla în furtună sau aluneca lin pe oceane și mări îndepărtate. Poate a murit,poate a trăit, asta nu voi știi niciodată fiindcă la sfârșitul cărții, eu am coborât din vapor,direct în banala realitate,vibrată parcă de o emoție copleșitoare care mă făcea să-mi închipui ce gândea și ce simțea acest om când compunea.
Aurelia Someșan, clasa a X-a C , Colegiul Național „George Coşbuc” Năsăud
mart. 5, 2019 |
După ce Dumnezeu a făurit mantia cerului și o împodobise cu soare, lună și stele și pământul pe care îl populase cu verdeață și viețuitoare, creând o lume minunată, fără cusur, s-a gândit că trebuie să creeze și o ființă cu trup și suflet pentru a se bucura de frumusețile pe care le inovase doar prin puterea cuvântului Său. Astfel, ia naștere omul „din țărână”, care este dator să se bucure de frumusețile pământului, să trăiască și să mulțumească pentru cel mai prețios dar pe care îl primise: viața.
Dar, scurgerea clipelor îl făceau pe om să se întristeze tot mai tare, chiar dacă își ducea viața într-un paradis. Atunci, Dumnezeu spuse: „Omul nu poate să trăiască singur!” și o făurește pe Eva, din coasta lui Adam.
Într-adevăr, omul nu poate să trăiască singur, însă protagonistul romanului „O viață de om”, Andreas Egger mi-a dovedit contrariul. Dacă pentru noi, viața este un motiv de a zâmbi, pentru el a fost doar un abis pierdut în singurătate și suferință.
Viața este o aventură văzută prin ochii oamenilor simpli. Romanul ne prezintă o experiență de viață tulburătoare, care a reușit să îmi deschidă ochii spre adevăratul trai, adevăratul sens al vieții. Autorul Robert Seethaler, reușește să contureze în doar 164 de pagini, povestea impresionantă și sensibilă a lui Egger, care trebuie să facă față tuturor încercărilor căzute în viața sa, asemenea unor stropi mari și reci ai unei ploi târzii de toamnă.
Întreaga narațiune pendulează între existență și moarte, fericire și tristețe, prezent și amintire. Încă din primul capitol al romanului, protagonistul va cunoaște involuntar moartea, prin pierderea singurului său așa-zis prieten, Hannes Coarne, urmate de alte experiențe tragice care vor marca întreaga viață a lui Andreas. Cât despre prezent și amintire.. Egger își amintește cu precizie toate detaliile despre trecutul său, autorul romanului surprinzând prăpastia singurătății în care acesta este condamnat să sară, încă de la o vârstă fragedă. Când ajunge în valea în care își va petrece întreaga viață, Andreas era orfan de 4 ani. Micuțul nu avea o copilărie lipsită de griji, întrucât nu era deloc agreat de familia lui adoptivă, aceasta supunându-l la munci grele pentru întreținerea fermei. Își amintește, cât de cumplite erau serile în care tatăl său adoptiv îl lovea cu nuiaua de alun. Își aducea aminte și de bătrâna mamă a nevestei fermierului care îl privea blând și mângâietor, rostind: „Dumnezeu să te aibă în pază!”. Crescând, Andreas, ajunge să cunoască tainele iubirii, îndrăgostindu-se de Marie, încă din ziua în care aceasta, din întâmplare, îi atinsese mâna cu cuta cămășii, la birtul „La capra de aur”. Momentele petrecute cu Marie, în culmile munților, în cele mai liniștite văi, îl fac pe Egger să trăiască pentru prima dată sentimentul de fericire. Din nefericire, această perioadă nu durase mult, întrucât tânăra soție a lui Egger murise, fiind victima unei avalanșe necruțătoare. Protagonistul își sacrifică mâinile săpând după ea în zăpada înghețată timp de o noapte, încurajându-se mereu cu speranța că nu pățise nimic. Astfel, am învățat că dragostea se naște din lucrurile simple și necesită sacrificiu. Mult sacrificiu! Din momentul în care rămase iarăși singur, Egger trăia numai în tristețe, gândindu-se mereu la Marie.
Timpul se scurse, iar lumea modernă îngropa în amintire peisajul străvechi. Alăturându-se unui grup de muncitori care construiau teleferice, Andreas are oportunitatea de a vedea lumea cu alți ochi. După realizarea telefericelor, zona fremăta de turiști dornici să schieze pe crestele înzăpezite ale munților. Însă, Egger le invidia fericirea.
La mult timp după ce personajul se reîntoarce din Primul Război Mondial unde trăiește momente cumplite, se gândește să se transforme în ghid montan pentru turiștii dornici de aventură. Această oportunitate îl duce spre alte maluri, întrucât reușește să o cunoască pe Anna Holler, noua învățătoare din oraș, cea cu care se pierdea în plimbări și vorbe îndulcite de prăjiturile pe care ea i le aducea. Prin urmare, într-o zi, cei doi urcă în teleferic și se lasă cuprinși de vraja panoramei feerice a peisajului de iarnă. Însă Egger îi era fidel numai Mariei.
În final, Andreas Egger, frământat de viață, se hotărăște să își părăsească meseria de ghid și să se reîntoarcă la locurile copilăriei, sfârșindu-și traiul, contemplând fulgii de nea abia căzuți pe pământ.
Romanul „O viață de om” de Robert Seethaler reprezintă, în concepția mea, un „teleferic pictat în cuvinte”, descriind viața unui adevărat erou care reușește să depășească singurătatea prin intermediul momentelor banale sau pline de însemnătate pe care le-a trăit.
Lavinia Sîrb, clasa a X-a C, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud
mart. 4, 2019 |
Guillaume Musso este unul dintre cei mai populari și talentați scriitori contemporani. Cărțile sale : “Fata din Brooklyn”, “Mâine”, “Central Park “,“Un apartament la Paris” , și multe alte fac furori atât în numărul vânzărilor, cât și în cel al lecturilor . Acesta surprinde cititorii cu un fir narativ aparent spontan, dar în sine foarte bine gândit, reușind să cucerească cititorii.
“Mâine” este romanul pe care l-am citit cel mai curând și pot să spun că mi-a plăcut la nebunie! Autorul combină tristețea, dezechilibrul cu dragostea creând o poveste memorabilă cu un final pe măsură.
Acțiunea romanului orbitează în jurul lui Matthew Shapiro , profesor de filosofie și a Emmei Lovenstein care este somelier la un restaurant din New York.
Lovit din plin de moartea soției sale, Kate, Matthew își impune să trăiască doar pentru a fi alături de fetița lui de doar 4 ani, Emily, astfel găsindu-și liniștea sufletească. Această liniște se spulberă în momentul în care își cumpără un laptop, în care descoperă niște poze urmând să contacteze vechea proprietară pentru a i le înapoia. Emma, având o carieră reușită se confruntă cu instabilitatea ei emoțională care o împinge spre lucruri oribile, până în momentul în care este contactată de Matthew. Cei doi stabilesc să se întâlnească la un restaurant italienesc din Manhattan. Ajunși la același restaurant,în aceeași zi,la aceeași oră, dar totuși nu se întâlnesc. De ce? Pentru că ei făceau parte din timpuri diferite, în diferență de un an, iar singurul mod de comunicare între ei era laptopul.
Și, de aici stilul autorului, genialitatea sa iese în evidență, chiar în momentul în care începe să se joace cu mintea cititorului… Oare Matthew o va întâlni pe Emma? O va uita pe Kate? Toate acestea le veți afla doar dacă citiți aceasta carte și vă spun sincer că odată începută nu o să vă mai dezlipiți de ea.
Alexandra Măchițescu, Colegiul Național George Coșbuc Năsăud, clasa a 10 a P
Comentarii recente