aug. 31, 2019 |
Cartea memoriei, scrisă de o autoare foarte tânără a cărei biografie are multe afinități cu a eroinei, a apărut în America în 2016. Un an mai târziu, în traducerea Iuliei Arsintescu, a fost publicată la Youngart. După numele editurii, bănuiți că este o carte pentru adolescenți. Într-adevăr așa este. Eroina se numește Samantha, i se spune acasă și de către prieteni Sammie, are 17 ani, trăiește împreună cu familia într-un orășel mic, e în ultima clasă de liceu, a aplicat la New York Universiity, a fost admisă și abia așteaptă să plece de acasă. Dar descoperă că suferă de o boală genetică foarte rară și e amenințată cu pierderea memoriei.
Până aici nu se întâmplă nimic spectaculos, ați citit astfel de cărți cu boli și despre boli. De pildă, Absolut tot a fost în vogă printre fete acum câțiva ani. Dar cartea Larei Avery nu are nimic melodramatic. E una dintre cele mai bune cărți despre adolescenți pe care le-am citit. Și nu numai pentru este bine scrisă și cu un personaj pe care îl simți de la început ca autentic.
Mărturisesc că pe mine m-a interesat și din motive, să le spunem, strict profesionale. Primul – multe dintre scrisorile trimise de voi pentru „Scrisori prin e-mail” se adresau unui eu din viitor. Mă întreb dacă ați citit cartea sau e o problemă proprie vârstei să te adresezi celuilalt eu, să zicem, cel de peste 10 ani.
Al doilea motiv – se întîmplă în Cartea memoriei ceva asemănător cu Jurnalul extim al lui Michel Tournier. Sammie cea de acum scrie celei din viitor, Sam ori Samantha, pentru ca să-și recupereze memoria. Se va cenzura de câte ori tinde să se lase copleșită de emoție (a terminat-o cu emoțiile în școala generală) și vrea să cuprindă în însemnările ei cât mai multă realitate de zi cu zi. Nu va fi un jurnal de însemnări intime zilnice, spune ea, ci un fișier care conține convorbiri pe chat, întâmplări, unele, mici si neînsemnate, altele, cu urmări grave, portrete de oameni din jurul ei pe care nu vrea să-i uite, biografii neoficiale, mesaje, transcrieri ale unor înregistrăr ș.a.m.d. (m.o.)
aug. 31, 2019 |
La Școala solomonarilor din anul acesta ne-am propus să ținem un jurnal extim/intim al celor cinci zile petrecute la Cluj.
Dacă toți știm ce înseamnă un jurnal (intim) − scriere autobiografică ce conține însemnări (evenimente, stări, trăiri intime) în ordine cronologică cu specificarea datei, probabil că mulți vor fi intrigati de ce anume înseamnă jurnal extim. Am preluat cuvântul din titlul unei cărți a lui Michel Tournier, apărută în Franța în 2002. În 2009, cartea în traducerea lui Radu Sergiu Ruba, a fost publicată la Editura Humanitas. Autorul, adoptând o atitudine polemică față de prea multe efuziuni sentimental și gâdilări ale propriului orgoliu din jurnalele intime, inventează cuvântul de „extim” pentru propriul jurnal:
„E mult de când am luat obiceiul de a consemna nu numai etapele și întâmplările călătoriei mele, ci și evenimentele mici și mari ale vieții de zi cu zi, starea vremii, prefacerile grădinii, vizitele pe care le primesc, loviturile dure și blânde ale destinului. Se poate vorbi fără îndoială de «jurnal», dar este contrariul unui «jurnal intim». Spre a-l defini am inventat cuvîntul «extim».” […]
Și mai departe iată ce spune Michel Tournier în primele pagini ale cărții sale:
„Indubitabil toate acestea n-ar merita publicate dacă peregrinările mele, examinările cerului, vizitele făcute sau primite de mine n-ar fi însoțite de urme scrise – notițe, glose și diverse întâmplări. Fapt este că obiectele, animalele și ceilalți oameni mi s-au părut întotdeauna mai interesante decât propria mea oglindă. Faimosul „Cunoaște-te pe tine însuți” a lui Socrate a fost întotdeauna pentru mine un imperativ lipsit de sens. Realitatea depășește infinit resursele imaginației mele și nu încetează să mă umple de uimire și de admirație.” (m.o.)
aug. 30, 2019 |
,, Percy Jackson și Hotul Fulgerului” de Rick Riordan
Percy Jackson este un copil de 12 ani cu deficit de atenție și dislexie, care pana nu este nevoit sa se confrunte cu un minotaur și să-și dea seama ca prietenul lui cel mai bun este pe jumătate țap, nu afla ca este, de fapt, un semizeu și ca tatăl sau este Poseidon, zeul mării. Când acesta ajunge în Tabara Semizeilor, Percy se simte în siguranță pana în momentul în care afla ca fulgerul lui Zeus a fost furat. Acesta împreună cu Anabeth (fiica Atenei) și Grover pornesc într-o aventura pentru a recăpăta fulgerul lui Zeus, și pentru a readuce pacea între zei. Pe parcursul volumului, cei trei aventurieri înfrunta nenumărați monștrii și creaturi mitologice pentru a ajunge, într-un final, în Infern unde sălășluiește Hades, acolo de unde Percy recăpăta fulgerul furat și se întoarce în Tabara
nevătămat.
Recomand carte tuturor celor dornici de o călătorie aventuroasa.
Raxana Jidveian, clasa a VII-a, Liceul Teoretic Elf
aug. 30, 2019 |
Timm Thaler sau râsul vândut
James Kruss (mai mult…)
aug. 27, 2019 |
,,Războiul care mi-a salvat viața”, scrisă de Kimbebrly Brubaker Bradley
Ada este o fetiță, care din naștere are un handicap la piciorul drept. Ea are un frate mai mic, de 9 ani, numit Jamie. Tatăl lor a murit când Ada avea șase ani. După ce acesta a decedat, viața ei a devenit mult mai dificilă. Mama sa nu o lăsa să iasa afara din casă, spunând că este o fata defectă, pe deasupra o si bătea, însă cu fratele său se comporta frumos, nu-l bătea și nu-l jignea.La vremea respectivă, se anunța începerea unui război si toți copiii trebuia sa fie educați . Ei au hotărât sa plece de la mama lor cât de curând posibil, chiar daca Ada nu se putea deplasa. Ea exersa mersul zilnic prin casă, deși durerea era insuportabilă. Sosind ziua plecării, fetița de 11 ani si fratele sau de 9 ani, s-au furișat in trenul care urma sa-i conduca spre o viață noua.
Ajunși la destinație fiecare copil era ales de către o familie care să-i îngrijească în timpul războiului, mai putin ei, deoarece erau neîngrijiti si nimeni nu accepta problema fetei la picior. Într-un final, au fost trimiși la o doamnă numită Susan Smith, care nu i-a acceptat cu ușurință. Aceasta ii îngrijea si ii hrănea, iar pe Ada a dus-o la un doctor ca sa ii rezolve problema cu piciorul. Medicul a spus ca problemea nu poate fi rezolvata fără acordul mamei. Susan i-a trimis mamei copiilor scrisori prin care sa-și dea acordul pentru operație, dar nu a primit niciodată un răspuns. Între timp, fetița a primit o pereche de cârje. Ada avea si un ponei pe care il călarea zilnic in ciuda handicapului pe care il avea.
Într-o zi, când a venit de la călărit a surprins-o pe Susan discutând cu o femeie. Când s-a apropiat, a văzut ca nu e nimeni alta decât mama sa, care venise sa îi ducă acasă, deoarece statul o punea sa plătească, pentu ca altă femeie are grija de copiii ei pe timpul războiului și nu era de-acord. Mama lor in drum spre casă i-a bătut si a țipat la ei. Aceasta le-a spus ca nu ii iubea. A doua zi, blocul in care stateau a luat foc. Fetița l-a luat pe fratele ei și au apucat sa iasa din bloc si sa se adăpostească într-un loc de unde i-a găsit Susan. Până la urma, au ajuns acasă la Susan. Aceștia au aflat ca peste casa lor a fost aruncata o bomba si mama lor a murit. Sfârșitul a fost unul fericit urmând ca peste două luni se terminase războiul.
Elena Cuc, clasa a VI-a, Liceul Teoretic Elf
aug. 27, 2019 |
,, Pictează vântul” scrisa de Pam Munoz Ryan.
Maya este o tânără fără părinți care locuiește cu bunica sa de la vârsta de cinci ani. Viata cu bunica nu este deloc ușoară. În casa acesteia toate sunt interzise :prietenii, distracția, pana și amintirile. Din nefericire, singurul lucru pe care îl mai știe Maya despre mama sa este ca aceasta indrăgea nespus caii. Viata acesteia sa schimba atunci când, după decesul neașteptat la bunicii, se decide ca fără sa locuiască cu familia mamei sale în Wyoming. Aceasta ia avionul și se întâlnește cu bunicul ei. Mătușa sa este o femeie blândă, dar totodată și aspră deoarece nu se lasă pana nu o învață pe Maya sa calareasca. Între timp, Maya se întâlnește cu Artemisia, o iapă neîmblanzita, călărit de mama ei în trecut. Într-o zi, mătușa Vi și verișorul mai mic al Mayei pleacă din tabăra, lăsând-o pe față singura. Aceasta, zarind-o pe Artemisia la mare depărtare se hotărăște sa o salveze. Iapă îi câștiga astfel încrederea Mayei, după ce aceasta o salvează de sub un trunchi căzut de copac. Din nefericire, după un cutremur, din cauza rănilor grave și lipsei de mâncare, cele doua abia reușesc sa se întoarcă în tabăra în viață. Maya este o fata bună la suflet și iubitoare, iar iubirea ei fata de animale o face sa realizeze cât de puternica e ea defapt. Mi-a plăcut tare mult cartea aceasta și o recomand tuturor celor aflați în căutarea unei cărți de aventură.
Jidveian Roxana, clasa a VII-a, Liceul Teoretic Elf
Comentarii recente