apr. 29, 2020 |
„Nu e ora aceea!” 😊
Mie mi-a plăcut foarte mult că această carte are un anumit mister, dar este scrisă astfel încât copii să o poată înțelege ușor. Este scrisă foarte amuzant și povestea are un fir logic foarte ușor de urmărit, ceea ce este un lucru foarte bun.
Această poveste este despre un grup de prieteni care rezolvau cazuri ca detectivi, iar de data asta aveau un caz despre un misterios graffitti făcut în școala lor de cineva pe marele perete alb de pe holul de lângă cancelarie.
Directorul i-a angajat ca să rezolve cazul până vineri săptămâna aceea deoarece peretele trebuia văruit în următorul weekend. Probabil că vă întrebați de ce trebuiau să mai rezolve cazul dacă peretele stătea pictat doar o săptămână? Ei bine, peretele ar fi fost acoperit, dar rușinea detectivilor că nu au putut rezolva cazul rămânea în istoria școlii lor, chiar în istoria carierei lor. Iar acest lucru ar fi fost destul de grav.
Așa că ei cei cinci detectivi s-au apucat de lucru de luni. Au stabilit inițial că desenul fusese făcut în ziua de duminică deoarece era singura zi din săptămână în care nu era aproape nimeni în școală. Pe zi ce trecea descopereau diferite indicii care îi duceau la cât mai mulți suspecți, dar îi inspectau pe fiecare în parte. S-au dus la magazinul cu spray-uri din oraș, au inspectat ultimii clienți ai acelui magazin. Apoi au mai creat diferite diversiuni pentru a mai putea inspecta alți suspecți (Gesicaflecer a intrat în sororitatea „Am suflet roz” pentru a mai putea inspecta suspectele din acel grup) și „au tras cât mai mulți oameni de limbă” pentru a putea afla cât mai multe informații despre caz.
Joi seara și-au dat seama că de fapt ei nu aveau nimic concret. Toți erau foarte plictisiți de atâta muncă, așa că au lăsat cazul deoparte pentru câteva ore și au jucat cele mai interesante jocuri pe care le știau și apoi s-au dus la culcare cu creierul odihnit și fericit.
Dimineața următoare șeful detectivilor era foarte derutat și îi era frică deoarece ei trebuiau să prezinte cazul în dimineața aceea la ora 10.00 și nu aveau nici un rezultat. Totuși, Gesicaflecer avea un plan foarte bun. Așa că au mers la școală, au intrat în camera în care se ținea conferința pentru cazul lor cu cât mai multă încredere și ceva minunat s-a întâmplat. Le-a venit totul în cap, s-au completat unul pe altul și așa au descoperit vinovatul. Sau erau mai mulți? Sincer, mai bine vă las pe dumneavoastră să descoperiți.
Ideea este că ei au rezolvat cazul, au primit răsplata pe care o voiau și i-au dat autoarei un bun motiv pentru a scrie încă o carte despre ei!
apr. 29, 2020 |
„Ai încredere în mine, domnișoară!”
Mi-a plăcut foarte mult cartea deoarece a fost foarte frumos cum Matilda, o fetiță de 5 ani, a putut să o ajute pe domnișoara Honey. o femeie independentă să își recapete cursul firesc al vieții. Matilda e foarte curajoasă, mai curajoasă decât adultul care are încredere în ea.
Am îndrăgit-o foarte mult pe domnișoara Honey, deoarece, oricât de supărată era, nu lăsa să se vadă și, mai ales, a avut mare încredere în Matilda.
Matilda era o fată mică dar isteață: ea începuse să vorbească de la vârsta de 1 an, iar la vârsta de 3 începu să citească ce găsea prin casă, poate tocmai deoarece părinții ei nu puteau suporta cărțile. Într-o zi Matilda avu curajul să îi ceară tatălui ei o carte, dar el se năpusti asupra ei și îi spuse că are televizor și că nu mai are nevoie de o carte. Matilda își făcu un plan să meargă în fiecare zi la bibliotecă după ce pleacă părinții ei de acasă. Acolo, termină toate cărțile pentru copii așa că se apucă în dată de cărțile pentru adulții. Ea stătea la bibliotecă să le citească dar, într-o zi domnișoara Phelps, bibliotecara, i-a spus că poate lua cărți acasă. Zis și făcut! Matilda luă deîndată cărțile să le citească liniștită la ea în cameră cu o ceașcă de ceai lângă ea. Când trebuiau să mănânce Matilda încă citea, dar tatăl ei nu era de acord, așa că îi rupse cartea. Matilda de atunci s-a gândit să se răzbune pe tatăl ei în diferite feluri. Prima oră a adus un papagal în casă de la prietenul ei Fred, a doua oră i-a lipit pălăria de capul lui cu superglue și în alte feluri. După ceva timp părinții Matildei au trimis-o la școală. Acolo, Matilda s-a a prins drag de domnișoara Honey, care era uimită la cât de deșteaptă este eleva. După acea oră se duse imediat în biroul directoarei și îi spuse că acea fetiță este prea deșteaptă pentru clasa întâi și că ar trebui să o mute în clasa a cincea. Directoarea Trunchbull o ținea pe a ei că Matilda este de fapt o nesuferită, cum i-a descris-o domnul care i-a vândut mașina, domnul Wormwood, tatăl ei. Domnișoara Honey o inivită la ea acasă. Ea locuia într-un orășel. Era o casă foarte mică și sărăcăcioasă. Acolo, Matilda a aflat că domnișora Honey era foarte săracă, că mătușa ei este Trunchbull, că tatăl ei a murit, la fel și mama ei. Matilda avea o forță cu care putea ridica sau împinge anumite obiecte. La școală în ora în care Trunchbull își face apariția în clasă, Matilda, cu puterea pe care o are, scrie pe tablă un mesaj care a făcut-o să leșine, dar după ce a leșinat, au dus-o la spital dar când i-au dat drumul Tribly a căutat prin casă, așa că s-a găsit testamentul de la tatăl lui Jeny, domnișoara Honey. Urmează marea răsturnare de situația care îi va schimba situația financiară a domnișoarei Honey și, pentru că oricum nu le pasă, când părinții fetiței decid să plece din oraș, învățătoarea îi întrebă dacă poate să adopte fetița. Ei aprobară și așa trăiră ele fericite împreună.
apr. 29, 2020 |
O carte extrem de tristă. M-a impresionat foarte mult deoarece a fost prima mea carte cu un final atât de trist. M-am atașat de eroii acestei cărți, dar am suferit mult pentru că au ajuns victime ale holocaustului.
Bruno, un băiat de 9 ani, care trăiește la Berlin, împreună cu tatăl, mama și sora lui sunt o familie ce își duc viața fără probleme. Tatăl este și managerul unui lagăr. Bruno are trei prieteni foarte buni colegi cu el, Karl, Daniel și Martin.
Într-o noapte, după vizita lui Fury, întreaga familie a fost obligată să se munte într-o casă neprietenoasă separată de lagăr, de un gard de sârmă ghimpată. În noua locuință singurătatea era foarte apăsătoare.
Când într-o zi, se plimba de-a lungul gardului, a observat un punct care deveni o Pată, care deveni un Strop, care deveni o Siluetă, care deveni un Băiat. Acesta era Shmuel, cel care va deveni prietenul lui cel mai bun. Prietenia dintre cei doi s-a legat foarte repede și firesc.
Discuțiile dintre micii prieteni se desfășurau în condiții speciale, numai lângă gardul lagărului, cei doi fiind separați de acesta. Într-o zi Shmuel decide să îi spună lui Bruno povestea vieții lui scurte. Îi spune despre casa lui la Cracovia, despre ceasul lui grozav ce a fost furat de soldați când l-au prins și deportat în lagăr și transportați cu un tren în condiții mizere.
Dar într-o zi, tatăl lui Shmuel dispare. Acesta îl roagă pe Bruno să îl ajute. Acesta știind că va fi ultima lor zi împreună decid ca Bruno să se deghizeze într-un evreu și să intre în lagăr. Aspectele prezentate în ultimele capitole sunt deosebit de triste. M-au impresionat enorm și-mi vor rămâne mult timp în memoria mea. Nu voi putea uita vreodată crimele făcute de naziști și suferințele inimaginabile ale victimele Holocaustului.
apr. 29, 2020 |
Apolodor. Așa cum probabil știți, Apolodor este un pinguin care cânta în cor, ca tenor. Începe să simtă tristețe și dor după frații lui din Labrador. Colegii corului vor să îl ajute să nu mai fie trist. Motanul Tiț, de exemplu, este foarte supărat din cauza că Apolodor este devastat, dar nu doar el a vrut să îl înveselească, tot corul a vrut să facă același lucru, pentru că așa fac apropiații, când ne văd triști, nefericiți. Fiecare participant a dăruit ceva în schimb pentru a-l înveseli, dar s-a dovedit că e în zadar. De aceea, pinguinul a plecat spre Labrador în căutarea Fraților săi, la sugestia Dirijorului. Așa ajunge Apolodor în cea mai mare aventură din viață lui. Zboară cu un avion și apoi ajunge chiar și la parașută, dar, în final, ajunge pierdut, fără resurse. Apoi a fost “salvat” de un marinar pe nume Meteor. Ajuns la o destinație la care era nevoit să coboare, a plecat mai departe. A fost nevoit să meargă țoață Alaska și afla că familia lui se afla altundeva. Călătorește până în deșert, lipsit de energie, căci nu e un mediu prea prielnic pinguinilor, și o cunoaște pe Cămila Suzi. Ea era a doua mamă a lui, metaforic vorbind. Aș putea spune că îl ia sub aripa ei protectoare, dacă ar avea aripi. Apolodor călătorește cu Suzi și firul aventurilor îl pune în situația în care ajunge să lucreze. Devine bogat de la o întâmplare în care găsește diamante valoroase, dar asta nu i-a adus fericirea. Ca de obicei, fericirea nu are legătură cu lucrurile, cu viața materială. Ajunge în multe locuri, în final chiar și în Statele Unite. Dă de un criminal periculos care împușcă oameni, dar Apolodor reușește să îl învingă, după ce a fost capturat. Ajunge la Saint Luis, purtând o armură. Acolo, Apolodor este crezut a fi un extraterestru. Ajunge să fie un fel de mascotă pe seama căreia se făceau bani, deoarece aveai de plătit pentru a te uita la el. Apoi a fost furat de un răufăcător cu un obiect zburător. Apoi a fost luat de Căpitanul Cyrus Smith, care îl voia mort pe pinguin (oare de ce ar dori cineva așa ceva? Unui pinguin nevinovat?), iar Apolodor evadează din posesia lui. Din fericire, a fost salvat. După salvare, este invitat în casa unui profesor. Pleacă apoi din cauza dorului de frații lui. Ajunge în final pe gheața unde se afla familia lui. Este invitat apoi în casă de familia lui. Dar nu trece mult timp că îi revine dorul de prietenii lui din cor. Se întoarce într-un final înapoi la prietenii lui și este primit cu căldură. Mi-a plăcut ca autorul la făcut pe Apolodor ambițios si că finalul a fost relativ fericit. Insă ce nu mi-a plăcut este partea in care Apolodor este împușcat. Dacă eram în locul autorului, aș schimba povestea radical, făcându-l pe Apolodor să se schimbe într-un alt animal pe parcursul drumului spre Frații lui (fizic vorbind), lăsând schimbarea sufletească a lui așa cum a gândit-o autorul.
apr. 29, 2020 |
Cartea Fetiței-Vampir” de Adina Popescu este al doilea volum al seriei ”O istorie secretă a Țării Vampirilor”, o serie aventuroasă și misterioasă, care readuce la viață personaje de mult uitate. Cartea ilustrează aventurile Todosiei, fiica Anei Bugiana, o fostă zână și autoare a unei cărți pe care nimeni nu o înțelege. Todosia și-a pierdut casa, iar mama ei a fost închisă în Închisoarea Muțeniei, ea rămânând doar cu un Pricolici rătăcit de propria poveste. În timp ce fata visează să ajungă zână la Mănăstirea Calu Gastru, iar corectorii (un fel de poliție) se află pe urmele Pricoliciului, o epidemie de Ciumă pune stăpânire peste capitala Țării Vampirilor, Cetatea de Scaune. Mai târziu, Todosia află că s-a înșelat în privința zânelor și că închisoarea în care se afla mama ei era pe Celălalt Tărâm. Astfel, Todosia pornește împreună cu Pricoliciul spre Tărâmul Celălalt, străbătând Ostroavele Albe, insulele de pe Apa Sâmbetei ale Blajinilor pe care zmeul Tase, cel care i-a răpit pe Ileana Cosânzeana și pe Pricolici, le-a distrus. Todosia ajunge de una singură la Muma Pădurii, pe care o păcălește ca să scape nevătămată din cazanul acesteia, și îl întâlnește pe conducătorul vampirilor, Sânge-Albastru, pe care îl ajută, iar acesta îi jură loialitate. Mai târziu, cei doi ajung la Iele, unde îi întâlnesc pe domnul Ar și pe Făt-Frumos, plecați în căutarea Ilenii. Cei cinci (Cu tot cu Cal-Năzdrăvan) pornesc prin Valea Plângerii pentru a ajunge pe Tărâmul Celălalt, care se dovedește a fi diferit de așteptările fanteziste și pline de culoare și magie ale Todosiei. Călătorii pornesc spre pustietate, sperând că vor găsi ceea ce caută fiecare. Chiar dacă aventura Todosiei nu s-a terminat, aceasta deja a descoperit o grămadă de lucruri despre familia sa, găsind un posibil tată și aflând adevărata identitate a mamei sale. Totodată, descoperă dorința de a-i ajuta pe cei în nevoie, află ce înseamnă iubirea și sacrificiile pe care aceasta le solicită, și observă viclenia ascunsă în trupuri frumoase și blândețea din trupurile neatrăgătoare. (Ciobănuc Alexia – a V-a; Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)
apr. 29, 2020 |
Primul volum al seriei ”O istorie secretă a Țării Vampirilor” ilustrează aventurile unui personaj care își caută povestea și căruia îi era frică să evadeze din cotidian. Acesta este chiar Pricoliciul, o făptură despre care se crede că ar aduce ghinion. Fiind în așteptarea Sfârșitului, ceea ce înseamnă că va dispărea nemaifiind povestit, Pricoliciul părăsește pădurea în care își ducea atât de confortabil viața monotonă, deoarece casa îi fusese distrusă de niște strigoi. În satul Sângerete îl întâlnește pe ”Călător”, un fel de inginer de povești, care asigură bunul mers al poveștilor de pretutindeni. De altfel, personajele se confruntă cu tot mai multe probleme și înșelătorii din cauza noilor forme de conducere implementate de oameni. Greuceanu, Pipăruș-Petru, Zmeul Tase, Urieșii, Împăratul Roșu și Împăratul Verde sunt astfel de personaje care își duc viața simplă în așteptarea Sfârșitului și a vremurilor mai bune. Cartea a aprins în mine o dorință uriașă de a redescoperi basmele vechi și personajele pe care acestea le ascund, și să le salvez de la crudul Sfârșit. (Ciobănuc Alexia – a V-a, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)
Comentarii recente