apr. 29, 2020 |
„Trei luni pe calendar. Un an în mintea mea. :)”
Ilinca și Zoe, fetele în jurul cărora se învârte povestea, provin din lumi cultural nici că se poate mai diferite. Sunt fete cu nume parcă venit din altă epocă, la fel ca numele străzii. Parfumată, cu miros de primăvară, mi-a plăcut cum această carte oferă un fel de „awareness” când vine vorba de sinceritatea în familie și discriminarea (care din păcate încă mai există în România) față de persoanele de naționalitate romă. Din carte, îmi place că te aduce în lumea ei, să simți aceleași emoții ca Ilinca. Am îndrăgit-o pe Ilinca pentru curajul, onestitatea sa și pentru faptul că uneori încerca să fie un „părinte” pentru Zoe.
Zoe și Ilinca trăiesc în București cu bunicii lor, deoarece părinții lor au plecat la muncă în Franța. Totul e normal și calm pâna la trei luni după plecarea părinților. Ilinca se înscrie la un concurs cu colegul ei rom, Florin. Până într-o zi. Vorbeau pe skype ca în fiecare seară când Ilinca clachează: când află că nu vor fi împreună de Crăciun le spune părinților ei tot ce simte și închide laptopul. Timpul în care pierde legătura cu ei și-l petrece făcând fotografii cu locuri uimitoare, în unele fotografii chiar își „regăsea” părinții. Când reia legătura cu ei, își pierde cumpătul și le spune cum se simte, reproșându-le absența. Unsprezece zile nu îți mai vorbesc.Apoi, Ilinca află că mama ei va veni în vizită, dar au și o experiență foarte neplăcută: erau la cafenea împreună cu Florin, când un domn vine și își exprimă foarte urât și violent disprețul față de romi. Când discuta cu mama ei își exprimă iarăși emoțiile și se alege cu o palmă peste față (nu metaforic). Ceva timp trece și la serbarea de Crăciun Zoe se cam face de râs și Ilinca încearcă să fie mama sau tatăl ce le lipsește. Într-o zi, citește mesajele trimise de către mama ei bunicului său spunând că tatăl Ilincăi are cancer. Ilinca petrece cu familia lui Florin toată noapte și când se întoarce bunicul ei îi spune totul.
Apoi, tatăl Ilincăi face promisiunea de a trăi/de a comunica ”fără secrete” spunând că ei nu erau în Franța la muncă, ci la tratament. Cartea se termină cu Ilinca și Florin petrecându-și ziua în parc calmi.
apr. 29, 2020 |
Eu cred că această carte nu a fost întocmită doar pentru a arăta ce au făcut româncele. Această carte a fost făcută pentru a arăta că și femeile pot face lucruri minunate, uneori mai minunate ca bărbații.
O nesupusă care a crezut foarte mult în puterea femeilor și și-a dedicat viața pentru asta a fost Mihaela Miroiu. Aceasta a fost un exemplu pentru multe femei și a încurajat multe femei sa facă taman ce vor ele să se facă, indiferent dacă unii zic ca nu au dreptul, doar din cauza unui fapt care nu ține de ele. Cartea aceasta este despre femei, pentru că vrea să ne arate că ele pot face multe fapte frumoase. Dacă ar fi fost despre bărbați nimeni, nu ar fi la fel de surprins de faptele lor. Cartea aceasta le încurajează. Femeile din România au făcut mult mai multe decât mulți cred, au susținut soldații în război cum au putut {Principesa Ileana/ Vera Atkins (nu a luptat pentru România) etc..}, au stabilit recorduri mondiale în lumea sportului ( Nadia Comăneci, Simona Halep etc…) dar multe au suferit odată cu venirea comuniștilor (Partizanele de la Nucsoara etc…). Unele au fost obligate sa părăsească România, altele să stea în închisoare pentru ceva ce ar trebui respectat, unele au avut și sorți mai rele. Un alt lucru foarte important pe care l-au făcut femeile din România a fost acela de a nu renunța, de a fi mereu curioase și însetate de răspunsuri.
Moașele. Alt personaj fascinant pentru mine Acestea erau doctorii/ învățătoarele femeilor după ce naște un copil. De obicei erau cineva din familie, dar mai în vârstă. Învață mamele să hrănească copilul, să-l spele și să îl îmbrace. Erau practic un fel de medic pediatru. Acum versiunea cea mai aproape de ele sunt casnicele. Ele au totuși un medic pediatru, spre deosebire de femeile de atunci.
Diana Dragomir a fost o fată
foarte curioasă de la începutul vieții. Educatoarea îi spunea să tacă cu întrebările, dar ea nu s-a dat bătută niciodată. Diana își caută răspunsurile în cărți. Când a ajuns la facultate toți profesorii se bucurau că pune atâtea întrebări. Ea a devenit astronom si fiziciană. A descoperit o super-Terra.
Elena Pagu
este o nesupusă a sportului. Chiar dacă a început să alerge la 57 de ani (după pensionare), a fost premiată Femeia anului în sport în România (2017). Ea avea 92 de ani la momentul în care a fost scrisă cartea (acum cred că are 94). Cred ca este o nesupusă, deoarece mul
ți oameni tineri nici nu vor să audă de sport, dar ea are aproape 100 de ani și încă participă la competiții sportive.
Nadia Comăneci. A fost prima gimnastă care a reușit să ia doar 10. A uimit pe toată lumea cu talentul ei. Ea știa că i-au trebuit ore, luni, ani sa ajungă la perfecțiune. Doar ea știa cât de multe vânătăi a făcut cât de multe căzături a luat, doar pentru a „îmblânzi” paralelele. În discursurile ei vorbește despre cum nu-și imagina să ajungă acolo unde este, despre cum asta nu era ce își imaginase că se va întâmpla. Din păcate, când au ajuns comuniștii în România ea a trebuit sa plece. S-a refugiat în SUA unde și-a întâlnit soțul care și-a deschis o sală.
În concluzie nu doar bărbații pot rămâne în istorie.
apr. 29, 2020 |
Cronici de la IOANID:
Auggie-Doggie Pullman din „Minunea” (de R.J. Palacio) și lecția răbdării de care avem acum nevoie
Tuturor ne place ca în jurul nostru să fie bucurie, voie bună, calm, activități care sa aducă fericire, relaxare. Uneori nici nu realizăm ce înseamnă o plimbare cu prietenii în parc, pe bicicletă sau un joc cu mingea, un spectacol sau….
Situația actuală ne-a arătat cât de necesar este să apreciem lucrurile simple și firești, cât sunt de importante pentru viață.
M-am gândit la un personaj din cărțile citite de mine până acum care ar putea face față cel mai bine situației de autoizolare în care ne aflăm de un timp care pare foarte, foarte lung. Calitățile deosebite ale lui August, eroul din cartea Minunea de R. J. Palacio, sunt calitățile care ne ajută cel mai mult în această situație de excepție.
Am citit prima dată această carte când eram mai mic, dar multe, multe le-am înțeles mai târziu, când am recitit-o. De ce este exemplu pentru mine? De ce îl admir? Datorită curajului său, puterii de stăpânire, bunătății sale deosebite. Știe să fie ferm, dar și să renunțe, să construiască și să repare acolo unde vorbele și jignirile au distrus, știe să aline și șă mângaie, când el ar avea nevoie de ocrotire, își dorește corectitudine. Apreciază devotamentul, prietenia adevărată, dar renunță cu durere la cel care i-a înșelat așteptările. Este creativ, lipsit de egoism, drept, sincer, știe să aprecieze ceea ce primește.
Acest personaj te învață ce este răbdarea, bunătatea, înțelegerea, creativitatea, stăpânirea de sine, calități cu adevărat valoroase.
Este sigur că voi mai reciti această carte și totdeauna voi descoperi noi aspecte care mă vor uimi. O voi reciti de câte ori voi simți ca îmi scade forța, încrederea în mine, când mă voi simți frustrat, neînțeles, jignit. Și voi învinge greutățile, aparent foarte mari.
apr. 29, 2020 |
Despre Biblie și romanele lui Dostoievski,
În această perioadă de carantină, pentru că stau mult în casă, citesc destul de mult. Am terminat de citit Biblia Ortodoxă, pe care am început-o în urmă cu opt luni de zile și sunt mândră că am scos-o la capăt, 1412 pagini într-un timp relativ scurt, verset cu verset, parabolă cu parabolă, am traversat și Apocalipsa și-apoi am așezat-o frumos în raft.
Apoi am ales din bibliotecă un clasic rus reprezentativ, F.M Dostoievski, dintre ale cărui opere am citit deja două. Dar pentru că trebuie să numesc doar una, voi scrie despre Frații Karamazov, care are aproximativ 1300 de pagini, în două volume, că m-a impresionat foarte mult prin zbuciumul pe care-l trăiesc personajele, cum se străduiesc ele să împace viața socială cu cea bisericească. Autorul pare foarte apropiat de personajele sale, este ca un tată care suferă și se bucură alături de durerile sau reușitele copiilor săi. Întâmplările sunt scrise într-un stil limpede, armonios, unele fraze au un puternic impact emoțional. Am fost curioasă până la final cum se va descurca mezinul Aleoșa care a părăsit Mănăstirea, crezând că-și va găsi împlinirea într-o relație romantică cu ispititoarea Grușenka, la care aspirau de altfel încă doi membri ai familiei sale, deci era în competiție cu fratele său mai mare și chiar cu tatăl său, fiecare voind să cucerească pentru sine aceeași femeie. Aleoșa rămâne un om bun, care se roagă și face fapte bune: îl vizitează pe fratele său la închisoare, îl protejează pe Iliușa, un copil care este batjocorit de colegii de școală.
Eu, din această carte am învățat să fiu optimistă, să nu mă descurajez atunci când întâmpin diverse greutăți, ci să am încredere că cineva mereu ne poartă de grijă, iar dacă dovedim calități și facem fapte bune, vom găsi împlinirea, împăcarea, mulțumirea. Anastasia I., 14 ani, CN Emil Racoviță, Cluj
mart. 16, 2020 |
”Colind de Crăciun”, de Charles Dickens, este o poveste depre un om zgârcit și morocănos, pe nume Scrooge, descriind transformarea care s-a petrecut cu acesta, după ce, în ajunul Crăciunului, a primit vizita a trei duhuri și a unei fantome. Acestea îi arată, rând pe rând, cum a fost viața lui în trecut – un copil bun și înțelegător; cum este viața lui în prezent – nefericită, solitară, tristă, fără bucuria unei familii; cum va fi în viitor – uitat de lume. După ce duhurile i-au arătat toate aceste etape din viața sa, o fantomă îi spune că își va putea îndrepta viața. Totodată, îl sfătuiește să îi asculte sfatul, fiindcă altfel va rătăci necontenit până când va întâlni un suflet pe care să-l călăuzească pentru a face bine.
Mesajul pe care ni-l transmite acesată carte este acela că, dacă ne dorim din adâncul sufletului nostru și dacă ne străduim îndeajuns, ne putem schimba în bine. (Luca Anastase, clasa a V-a B, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)
mart. 16, 2020 |
Pe mine m-a impresionat cartea ”Zâmbește!” de Raina Telgemeier, pentru că este vorba de o fată care a luptat și a trecut prin multe, doar pentru a putea zâmbi din nou. M-au fascinat curajul și încrederea ei, care au ajutat-o să treacă prin toate momentele grele din viața ei.
Raina este o fată din clasa a VI-a care a avut un accident. După patru ani ea a reușit să-și revină și să zâmbească din nou. Eu cred că Raina este un exemplu pentru orice copil. Morala acestei povești ne arată că nu trebuie să ne pierdem speranța niciodată și că trebuie să luptăm până reușim. Nu îți pierde niciodată încrederea în tine! (Paula Ittu, clasa a V-a B, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, Sibiu)
Comentarii recente