aug. 16, 2020 |
În cadrul cercului de lectură Cartea de marți a cărei membră sunt, prin toamnă doamna profesoară a pornit de la textul „Un sfat prietenesc” de Dan Lungu pentru a ne determina să creăm propriu nostru text după ce în prealabil ne-a explicat câteva aspecte legate de conceperea unui text narativ. Mi-a plăcut atunci stilul scriitorului român de care nu mai auzisem și mi am propus să l citesc când timpul îmi va permite. Și cum în aceasta vară am reușit m am gândit să împărtășesc impresiile mele despre Băieți de gașcă de Dan Lungu. Este o mică culegere de numai 11 povești independente, atunci când copiii stăteau singuri acasă și inventau jocuri și prieteni precum fetița din prima poveste care vorbește cu prietenul ei, Șopron (de la Șotron) în timp ce se află singură acasă și face tot felul de năzbâtii specifice copilăriei sau surprinde cu umor negru „metamorfozele României. contemporane” ca în majoritatea narațiunilor. Dintre cele unsprezece narațiuni, două îmi plac cel mai mult: a treia Dacă legea gravitaţiei s ar vota – care prezintă o prietenie, mai adevărată în copilărie ce devine o simulare mai târziu. Încurajați de mamele lor care le povestesc detalii despre viaţa celuilalt, cei doi bărbați reuşesc să păstreze o legătură indirectă. Ceea ce se întâmplă în viaţa de adult a fiecăruia este o ironie a destinului căci rolurile lor din copilărie sunt inversate „proscrisul” devine „popularul” şi viceversa. Finalul povestii ilustrează o demonstraţie a principiului : „totul se plăteşte în viaţă”. Și cea care dă titlul volumului, care redă limbajul argotic al adolescenților, cu care ne identificam mai mult sau mai puțin fiindcă fie facem parte dintr-un grup fie tânjim după unul, termenul de gaşcă există în memoria oricărui adolescent. M au amuzat teribil isprăvile lui Fasolă, Paganel, Văru, Bastârcă sau Stupidul a căror cuvânt de ordine era „dixtractia” și vă invit și pe voi să citiți următorul fragment poate vă convingeți sa citiți cartea: „Faină gașcă am avut în liceu! Distracție și gagicareală. Numai asta ne bazâia în bambilușcă. Până și la cozi stăteam de distracție, făceam bâșcăi cu băieții din cartier, agățam tot felul de pupăză cu vrăjeli de ocazie, râdeam de tot și de toate. Să fiu al naibii, de la o bucată așa ni se excita glanda râsului, ca un deget dacă ne arătai, hăhăiam ca tampițeii, de ziceau babele că suntem descântați. Când mai erau si faze haioase, era prăpăd. Și-acu îmi aduc aminte de o cuconetă ințepată, care se împingea la coadă la zahăr la mama focului, dădea de sub paltonul ei de blană de miel coate în stânga și în dreapta, ca ultimul prăpădit. La coadă știți bine, te durea-n pix că ăla-i intelectual sau trage la șaibă, că are căciulă de nutrie sau bască slinoasă, nu există politețuri. Toți erau egali. Așa că și cucoana noastră se împingea cu nădejde. Cum era mai bine hrănită decât alții la vânzarea primului pachet cu cristale magice, când coada.Bianca Andreea Miruna Damian, clasa a 10-a, Colegiul Economic „ Virgil Madgearu”, (mai mult…)
aug. 16, 2020 |
„De ce iubim femeile, Mircea Cărtărescu
„Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbați, nici altceva. Pentru că din ele-am ieșit și-n ele ne-ntoarcem, și mintea noastră se rotește mereu și mereu, numai în jurul lor” așa își începe pledoaria Mircea Cărtărescu în elogiul adus feminității prin 20 de povestiri.
Dacă cineva nu cunoaște sau nu are suficiente motive pentru a iubi femeia autorul contemporan ne oferă numeroase motive pentru a o face, indiferent de tipologia ei: fie că e o femeie misterioasă cu un aer superior, sau una îndrăzneață. Fiecare dintre cele douăzeci de povesti dezvolta tema iubirii și ne prezintă fațete diferite ale urmașelor Evei.
Această carte reușește să te cutremure și trezește sentimente vii făcând să treci prin multe stări. Ori este o poveste de iubire ceea ce te pune cu siguranță în suspans, ori este descrierea unei relații de puțină durată care te face să te simți puțin ciudat. În opinia mea cartea este una foarte bună, interesantă, merită răsfoită și o recomand cu încredere. Capitolul, intitulat asemenea cărții este o concluzie ce mi-a plăcut foarte mult: „Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele, pentru că-şi ojează unghiile de la picioare, pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, pentru că au un fel de-a gandi care te scoate din minţi, pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru că iau viaţa în serios…” În încheiere, cum am mai spus aceasta carte îți dă atâtea motive pentru care să iubești, să respecți, să admiri o femeie, și să ai grijă de cea pe care o iubești. O recomand cu căldură! Bianca Andreea Miruna Damian, clasa a 10-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galați
aug. 14, 2020 |
Participarea mea la Lecturiada 2019 a fost un moment crucial pentru descoperirea aptitudinilor mele digitale și pentru rafinarea gustului meu literar. Tot la Lecturiada 2019 am aflat de Solomonari, Joimărițe și alte făpturi fascinante ale mitologiei românești. De atunci, sunt mult mai interesată de tot ce ține de tradiția noastră și, când mă aflu în preajma cărților, deschid cu multă curiozitate volume de autori români. Astfel, în momentul în care am găsit cuvântul „solomonar” pe o carte scrisă de Moni Stănilă („Războiul solomonarilor”), am știut că o să îmi placă nespus. Mai ales că eroul este Ionuț, un tânăr de vârsta mea, căruia i-a venit timpul să-și împlinească destinul. Bunicul său, Solomonarul Ilie, i-a hrănit de mic imaginația cu povești, care îi ghidează alegerile și îl ajută să supraviețuiască în Pădurea Întunecată, unde povestitorii sunt ridicați la rang de cinste. Cum a ajuns Ionuț un povestitor atât de apreciat, ne explică el însuși: „Ca să pot povesti, a trebuit să ascult. Și viața ne arată că înțelepciunea vine mai întâi din ascultare”.
Cartea m-a făcut să-i prețuiesc mai mult pe bunici, să mă bucur că i-am prins în viață și să fiu mai atentă la sfaturile lor. Cine știe, poate voi afla și eu, ca Ionuț, vreun sfat esențial, de care va depinde viitorul meu. Dar ce a deprins nepotul de la Solomonar? Că:
- „Răul nu are corp pe care să îl legi, nici nu există cum există binele sau apa.”
- „Răul, fiule, e lipsa binelui.”
- „Un om ajunge mai degrabă desăvârșit în rău, fiindcă răul corupe, ispitește, promite, dă ce nu e al lui.”
- „Nu trebuie să te târguiești niciodată cu răul.”
Astfel educat, băiatul dovedește că are coloană vertebrală, îl salvează pe balaurul Zo Y și își justifică fapta astfel: „Nu trebuie să judeci uitându-te la cei din fața ta, ci să alegi. Cineva e în primejdie, ajuți sau nu. Asta înseamnă pentru mine așa da și așa nu”.
Cartea vorbește și despre puterea altruismului. Când Ionuț ia asupra lui soarta cruntă a căpitanului Teodor și a celor doisprezece viteji ai Străjii Hotarului, păcăliți să devină slugile Vrăjitoarei Malaverba, nu ca act de bravură, ci ca sacrificiu asumat, el își manifestă credința în forța binelui și voința de a ajuta.
De-a dreptul savuros mi s-a părut și cioroiul Onceagain, care se exprimă foarte colorat, dar care are o inimă de aur, ceea ce ne arată că oamenii se pot ascunde uneori în spatele limbajului și că personaje atât de diferite pot să-și unească puterile pentru un scop comun. Astfel, acest basm autohton, cu sânziene, solomonari, pitici de foc și de pământ, vrăjitoare, vântoase, balauri și „însemnați de zâne”, fixează eterna confruntare dintre bine și rău și ne învață cum să învingem într-un război fără să luptăm.
Închei și eu seria recenziilor pentru admiterea la Lecturiada 2020 cu vorbele lui Ionuț, care mi se potrivesc mănușă „Am multe încă de învățat, dar mai întâi vreau să cunosc oamenii și lumea. Să înțeleg care sunt speranțele și necazurile lor”. Visul meu este ca următorul popas al acestui drum spre cunoaștere să fie Lecturiada 2020. Oare mi se va împlini? Andrada Trempe, clasa a 7-a, Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, Oradea
aug. 14, 2020 |
Jurnalul Annei Frank
O altă carte despre trăirile unei adolescente realizată chiar de ea este „Jurnalul Annei Frank”. Lucrarea a fost scrisă începând cu data de 12 iunie 1942 până pe 4 august 1944 , când Anne împreună cu ceilalți șapte locatari ai Anexei sunt arestați. Însemnările Annei Frank sunt realizate la persoana I, sub forma unor scrisori adresate unui personaj fictiv pe nume Kitty căreia îi destăinuie toate frustrările, bucuriile, sentimentele de simpatie sau antipatie resimțite de-a lungul celor doi ani de izolare. Ideea scrierii unui jurnal îi vine Annei când primește de ziua ei un caiet cartonat, dar și din dorința de a avea o prietenă, căreia să-i mărturisească „lucruri mai intime”.
Anne Frank trăiește o viață normală, merge la școală, citește petrece timp cu colegi, până când tatăl ei primește o citație de la SS și decide că trebuie să se ascundă. Pe 6 iulie 1942, familia Frank se instalează într-o ascunzătoare, aflată în clădirea de birouri a tatălui numită Anexa, în care nu după mult timp, i se alătură încă 4 locatari.Cei 8 locuitori ai anexei vor reuși să supraviețuiască datorită ajutorului prieteniilor neerlandezi ai lui Otto Frank. Deși la început fata descrie Anexa ca pe un „ascunziș ideal”„Chiar dacă este ingrasios și înclinat, nu vei găsi în tot Amsterdamul, ba poate chiar în toată Olanda ,un ascunziș mai confortabil amenajat”, ulterior când nevoia de libertate și de intimitate se accentuează, spațiul o nemulțumește, mai ales pentru că este „împinsă dintr-un loc într-altul” și împarte camera cu Dussel, un doctor dentist care se refugiază ulterior.
Ca orice adolescentă, Anne Frank trăiește sentimente contradictori, trece de la tristețe la bucurie, de la furie la extaz :„Îmi vine să explodez de furie,dar nu pot s-o arat ,aș vrea să bat din picior, să țip, s-o scutur pe mama bine de tot, să plâng și încă multe altele, din pricina vorbelor răutăcioase, a privirilor batjocoritoare, a învinuirilor care mă străpung în fiecare zi iar și iar,ca niște săgeți trase dintr-un arc bine încordat și care sunt greu de scos din corpul meu”, ca mai apoi să noteze „Kitty,nu pot să-ți descriu senzația care m-a străbătut în acele clipe.Am fost extrem de fericită”. Recunoaște că „am avut de furcă cu stările mele sufletești care m-au ținut (la modul figurat) cu capul sub apă și m-au făcut să văd lucrurile doar subiectiv”.
Jurnalul Annei Frank impresionează și astăzi, căci la fel ca mulți dintre tinerii de astăzi, Anne a aspirat să fie independentă și respectată pentru cine a fost, nu pentru ceea ce și-au dorit alții să fie. Reflecțiile Annei pe teme personale, sociale și politice au astăzi o relevanță la fel de importantă ca și în epoca Holocaustului. Bianca Andreea Miruna Damian, clasa a 10-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galați
aug. 14, 2020 |
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=232132991415823&id=100038573715863&sfnsn=mo
#Cartile_de_Top_ale_lui_Denis
#O_suta_de_rochii
#Pericol
Denis Teodorescu (clasa a VI-a B, C. N. ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea)
aug. 14, 2020 |
În „Vremea Vrăjitoarei Niciodată”, de Adina Rosetti, suntem introduși în mărețul Regat al Timpului, unde conducerea îi aparține lui Tempus Întâiul și copiilor lui: Ieri, Azi și Mâine. Însă, în Viitorul Îndepărtat, excentrica domnișoară Poimâine, nepoata conducătorului, se plictisește în turnul său. Când fusese doar o fetiță, aceasta a încercat să oprească timpul în loc, iar de aceea, unchiul său a exilat-o pe Insula cu Turn. Scăparea ei vine odată cu domnișoara Mâine, verișoara sa, care o invită la nunta ei. Având această oportunitate, Poimâine ajunge înapoi în Regatul Timpului și e hotărâtă să îl convingă pe Tempus să o primească înapoi acasă. Pe drum către Turnul cu Ceas, Poimâine îl întâlnește pe Vreodată, cel din cauza căruia fata a ajuns exilată. Domnișoara Poimâine încă e supărată pe el și nu îi dă prea multă importanță, însă nu are de unde ști că Vreodată joacă un rol atât de important în aventura ei. Fata ajunge într-un final la Tempus, care îi refuză cererea de a o lăsa să trăiască în regat, ceea ce o înfurie rău pe Poimâine. De supărare, aceasta fuge în neștire și ajunge în Mlaștina Vrăjitoarei Niciodată, locul de unde vor porni toate necazurile. Întâlnindu-se cu Poimâine și ascultându-i păsurile, Niciodată îi dă un praf magic cu care să poată să „înghețe” în timp persoanele peste care îl suflă. Domnișoara Poimâine este încântată de ideea că, datorită acestui praf, va putea să îl oprească pe unchiul său și să preia controlul asupra Regatului Timpului, însă lucrurile nu merg așa cum se aștepta…
Voi ce credeți că se va întâmpla? Va reuși fata să își împlineascã visurile? Va conduce Poimâine regatul după ideile sale nonconformiste? Îl va ierta ea pe Vreodată sau pe unchiul său? Trebuie să recunosc, sentința pe care Tempus i-a dat-o fetei a fost cam dură. Poimâine era pe atunci doar o fetiță răsfățată, care nu făcea diferența dintre bine și rău. Cât despre Tempus, nu pot să zic decât că și-a făcut-o cu mâna lui: adolescenții sunt complicați, iar dacă îi pedepsești, nu faci decât să îi înfurii mai tare. Însă domnișoara Poimâine ar fi putut să îl ierte, căci familia trebuie acceptată și iubită, aceasta fiind protecția sub aripa căreia ai crescut și care te iubește necondiționat. Tu l-ai ierta pe Tempus dacă ai fi Poimâine? AndradaTrempe , clasa a 7-a, Scoala Gimnazialã ,,Oltea Doamna”, Oradea
Comentarii recente