Ești și tu un iubitor al Epocii Victoriene? Te atrage misterul rezolvării unei crime terifiante? Atunci, am cartea perfectă pentru tine! Am descoperit „Câinele din Baskerville” de Sir Arthur Conan Doyle acum 2 ani, în timpul unei vizite la un anticariat din Deva și știut imediat că am găsit cartea perfectă pentru nopțile de vară sub cerul liber.

Deși sunt un adevărat inițiat în misteriosul univers literar al Epocii Victoriene, puține povești mi-au dat fiori precum Câinele din Baskerville. Această capodoperă a lui Sir Arthur Conan Doyle nu este doar un simplu roman polițist, ci o aventură gotică presărată cu umbre, legende străvechi și o tensiune care pândește din fiecare pagină.

Totul începe cu o moarte misterioasă pe domeniul moșiei Baskerville, un ținut mlăștinos, învăluit în ceață și superstiții sumbre. Se spune că un câine infernal, născut din blestemul unui strămoș decăzut, bântuie aceste meleaguri și revendică vieți nevinovate. Dar oare e doar o legendă transmisă în șoaptă de localnici, sau ceva cu adevărat monstruos pândește în întuneric?

În fața acestei enigme se ridică faimosul detectiv Sherlock Holmes, însoțit de loialul său prieten, doctorul Watson. Împreună pătrund într-un joc periculos în care fiecare indiciu e o piesă dintr-un puzzle mortal. Dar atenție: nimic nu este ceea ce pare, iar răspunsurile se ascund în cele mai neașteptate colțuri.

Lectura te prinde imediat și nu îți mai dă drumul. E imposibil să nu simți frigul mlaștinii, să nu tresari la pașii din noapte sau să nu simți că cineva — sau ceva — veghează din umbră. Câinele din Baskerville e genul de carte care te obligă să citești cu sufletul la gură, să îți ții respirația la fiecare pagină și să te întrebi până la final: Este adevărul mai înfricoșător decât legenda?

Tirănescu Tudor-Andrei, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, clasa a IX-a A, cercul de lectură ÎN-SEMNĂRI.

5 2 votes
Voturi
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x