Cum drumul de la mare spre casă este foarte lung, iar eu trebuie să scriu o prezentare a cărții Micul prinț, m-am gândit să o fac altfel, adică să redau atât impresiile mele de lectură, cât și pe cele ale adulților cu care călătoresc: mama tata și nașul meu.
Iată ce a ieșit:
Luca: Îmi amintesc că, la 4 ani, am descoperit o ediție Pop up în bibliotecă și m-au impresionat baobabii, mișcarea soarelui și a lunii, precum și dedicația scrisă de o fostă elevă de ale mamei.
Când am știut să citesc, am preferat o variantă mai puțin spectaculoasă, ca să nu mă distragă desenele autorului. Mi-a rămas în minte apropierea dintre om și animal, relația dintre copil și vulpe. Mi-a părut rău că vulpea era dominată de gândul. că toți oamenii o vor vâna. De asemenea, m-au impresionat cuvintele ei: Orice prieten trebuie îmblânzit.
Mai mult, prin intermediul cărții, am cunoscut diferite tipuri de oameni, fiecare având câte o poveste ce merita ascultată. În acest sens, preferatul meu rămâne lampagiul, căci, deși ar fi disprețuit de toți, este singurul care nu este ridicol.
Cartea are și puncte slabe. M-a deranjat faptul că nu există prea multă acțiune, că totul este repetitiv. Micul prinț călătorește, întâlnește câte un personaj, vorbește cu el și atât.
Nota pe care o ofer cărții este 9 50 din această cauză.
Cosmin: Recomandată, de obicei, de părinți, așa-zis, sofisticați, deși copiii nu înțeleg mai nimic din ea, cartea definește un tip de literatură și implicit de lectură foarte clișeistic. Totul e parabolă, alegorie, semnificație, adâncă. Micul prinț poate fi citită cu rost de adulți, însă copiilor le imprimă o imagine falsă asupra realității, creându-le impresia că ficțiunea înseamnă rupere, completă de realitate, de viața banală, pentru a trăi esențe ultime până la tristul nimic.
Nota acordată la categoria Carte pentru adulți: 7
Nota acordată la categoria Carte pentru copii: 2
Nicolae Berindeiu: Nu am citit această carte, dar am răsfoit-o și nu m-a impresionat. Nu are viață, fiind plină de fandoseli: o floare cu tot felul de pretenții, vulpea, care ține lecții, Micul prinț care nu suportă autoritatea adulților, deci este o carte specifică timpului nostru.
Mi-e și frică să spun altceva mai rău despre această carte, ca să nu sară toate profesoarele de română în cap. Nu pot da notă, n-ar fi cinstit, dar pot oferi o bibliografie alternativă.
- 1. Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift
- Robinson Crusoe, Daniel Defoe
- Marile speranțe, Charles Dickens
- Căpitan la 15 ani sau Copiii căpitanului Grant, Jules Verne
- Cei trei muschetari, Alexandre Dumas
Emilia: Îmi place Micul prinț pentru că e singur, pentru că suferă din dragoste, pentru că a dat de o floare simandicoasă care îi testează sentimentele, pentru că alege să călătorească în loc să o pună la punct, adică se eschivează, este nonconflictual, dar o și închide sub un clopot de sticlă, pretinzând că o protejează, adică e departe de idealul cu care am fi tentați să-l asimilăm.
Dincolo de aforismele care apar peste tot, de la postere, la câini, Micul prinț nu judecă oamenii. De aceea, cel mai savuros dialog din întreaga operă, rămâne, în opinia mea,, cel cu bețivul. Nu am întâlnit niciunde o definiție a dependenței mai bine conturată decât aici, cu toată monstruozitatea pe care o presupune.
Apoi, cu cât înaintez în vârstă sunt tot mai conștientă de faptul că: Oamenii mari nu înțeleg niciodată nimic singuri. Și este obositor pentru copii să le tot dea explicații.
Nota pe care o dau este 10.
Luca Borza, Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
Înțelege-i, Luca, pe oamenii mari care au uitat că au fost copii. Și pe cei care, dacă în carte te deranjau că vorbesc prea mult, acum au uitat de tot să vorbească. Dacă nu cu ceilalți, atunci măcar cu eu înșiși.