sept. 18, 2021 |
Marcel Proust, „Swann”, editura Adevărul, anul 2010, traducător: Irina Mavrodin.
Cu ocazia Zilei Literației, am ales cea mai bună lectură din această vară: opera lui Marcel Proust, autor consacrat, unul dintre cei mai talentați scriitori ai secolului XX. „În căutarea timpului pierdut” i-a adus recunoaștere mondială, pe bună dreptate. Iar „Swann”, prima parte din această serie de romane, reprezintă copilăria tânărului Marcel. Și este, de asemenea, cartea mea preferată din vara aceasta.
Ador faptul că facem cunoștință cu temerile si pasiunile copilului Marcel. Descoperim Combray-ul, întâlnim membrii familiei. Sentimentele micului Proust m-au făcut să lacrimez: totul este atât de viu și de autentic în mintea lui! Iubirea pentru părinți, dorința de afecțiune și interesul în persoana domnului Swann m-au făcut să mă regăsesc în roman.
Și ceea ce mai impresionează e faptul că romanul nu prezintă doar copilăria prin ochii unui mai bătrân și mai înțelept Proust, ci și povestea de viață a domnului Swann. O existență plină de plăceri, de distracții și o aventură nevinovată duc la consecințe dezastruase: dragostea imposibilă din cauza rangului social inferior. Astfel, am fost părtașă la încercările lui Swann de a se debarasa de acest sentiment de „rău augur”, care îți întunecă mintea. Am trăit alături de el chinurile dragostei și l-am putut înțelege pe deplin.
Pe de altă parte, vedem iubirea inocentă a micului Proust pentru fiica domnului Swann. Am observat cât de diferită este de pasiunea înflăcărată a tatălui fetei. Descrierea ei și detaliile menționate m-au făcut să îndrăgesc și mai mult cartea și să resimt fiorii primei iubiri copilărești.
„Swann” a fost, din toate punctele de vedere, cea mai bună lectură din vara aceasta. Am iubit cartea și nu m-am rezumat doar la o citi. Am încercat să îmi perfecționez stilul de scriere, „furând” tehnici din romanul lui Proust. Recomand această carte oricui, este o lectură obligatorie, care îți încălzește inima și te uimește, deopotrivă.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
sept. 18, 2021 |
Deodată în adâncul pădurii. O poveste
de Amos Oz
Scrisă de Amos Oz, cel mai important prozator și eseist israelian, cartea apare în anul 2005 și este publicată în România de editura Humanitas Fiction în anul 2017.
“Deodată în adâncul pădurii” este o poveste scurtă, dar frumoasă din care învățăm despre simplitate și despre respectul pe care îl datorăm vieții, despre toleranță, excludere și rolul colectivului, despre singurătate, curaj, dorința de cunoaștere și, mai ales, despre importanța comunicării.
Maya și Mati sunt doi copii care trăiesc într-un sat blestemat în care, cu mult timp în urmă, s-a întâmplat un eveniment ciudat: toate vietățile au dispărut!
Toți locuitorii se tem de venirea pe timpul nopții a duhului muntelui, Nehi. Nimeni nu se aventurează afară după lăsarea întunericului și nici în pădurea din apropiere, sălașul duhului și locul unde acesta se pare că a ademenit toate animalele.
Maia și Maty, cărora misterul le-a stârnit curiozitatea, refuză ignoranța și aleg plini de curaj să dezlege misterul și urmându-și intuiția se aventurează adânc în pădure în ciuda interdicției.
Fiind vorba de copii, depinde de fiecare cititor să-și imagineze sfârșitul care rămâne un mister. Oare reușesc cei doi copii să dezlege misterul, să afle cauza și modul în care animalele au dispărut din sat?
(Sebastian Caminschi, clasa a VII-a, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” Sibiu)
sept. 18, 2021 |
Dragi copii cărora le încredințăm viitorul,
Astăzi e despre o carte publicată mai demult, dar care atrage, fascinează, intrigă, scandalizează.
Încă îmi răsună în urechi întrebarea dnei Monica Onojescu care m-a obligat să mă întorc la text: răspunsul meu presupune o nouă lectură, dar dintr-o altă perspectivă, o provocare ce m-a atras de la început, dar cuvântul dezorientat a avut nevoie de timp pentru a se așeza ascultător pe hârtie.
Într-adevăr, există multe opțiuni pentru voi de a petrece timpul, dar când unul de-al vostru spune că a simțit cum i s-au înmuiat genunchii, descoperind curgerea poveștii, distopia aceasta devine, cu siguranță, o alternativă la plictiseală, la lâncezeală, prin jocul lui ”ce-ar fi dacă?”
Să ne prindem, așadar, în acest dans al ideilor. Toți am simțit efectele fricii că cineva ne-ar pune într-un fel sau altul pe liber dacă l-am supăra prin cuvânt sau prin faptă. Aici pusul pe liber e tot o formă de pedeapsă, dar resimțită ca o ”copleșitoare expresie a eșecului, ” care anulează chiar și posibilitatea de a o folosi într-o conversație banală, iar efectul pare aneantizarea. Neobișnuit pentru noi care ne exprimăm liber, care iubim diversitatea și care exersăm toleranța.
Personajele caută cuvântul potrivit în existența lor lineară, urmând ascultătoare ritualul uniformizării atât în viața familială, cât și în cea socială. Frica reprimă cuvinte, gesturi, emoții. Deși par să discute, nu dispare suspiciunea de minciună și, inevitabil, apare dorința de a evada.
Lumea e altfel aranjată, în centru se află Ceremonia Doișpearilor, relațiile s-au metamorfozat, au dispărut războaiele. Pare perfect și totuși, nu cred că e. Citind, conștientizăm avantajele (cu toții ne dorim mai mult timp petrecut în familie sau am vrea să facem acțivități de voluntariat pentru a alege corect meseria potrivită), dar mai ales minusurile ne înspăimântă (devine dureroasă lipsa de memorie).
Inevitabil, apar întrebări. Cum ar fi dacă bucuria Crăciunului și cea a vieții alături de bunici s-ar spulbera? Așa va arăta piața muncii în viitor? Cum ar fi dacă altcineva ar alege în locul nostru o meserie care să ni se potrivească? Care dintre realitățile din viața noastră actuală vor dispărea în timp? Ce ar fi ca animalele să fie doar de pluș? Ce formă ar lua o lume care respectă strict regulile? Cum ar fi dacă pentru buna funcționare a lumii am înghiți zilnic câte o pastilă? Cum am reacționa dacă am fi în locul lui Jonas, dar în locul tatălui lui Jonas? Am avea aceleași valori/ aceleași sentimente? Dar, mai ales, cum ar fi viața noastră fără iubire?
Cartea vă oferă răspunsuri și, în același timp, rămâne deschisă interpretărilor. Lumea lui Jonas e departe de a fi cea mai bună, dar cu siguranță, vă va atrage pentru a afla câte ceva despre felul în care trăiesc și se salvează personajele.
Curaj : ”Dezamăgirile sunt foarte rare… ” Nu trebuie să vă faceți griji!
Prof. Nicoleta Mitu,
Școala Gimnazială ”Grigore Hagiu”- Tg Bujor,
coord Clubului de lectură ”Liber la literă…!”
sept. 18, 2021 |
Prințesă sub acoperire de Connie Glynn
Cartea Prințesă sub acoperire este primul volunm din Cronicile Rosewood, fiind o poveste fermecătoare despre prietenie, devotament și curajul de a fi tu însuți într-o lume în care prințesele nu sunt ce par a fi, iar magia basmului se regăsește acolo unde te aștepți mai puțin.
Pentru prima dată de când am început să am o pasiune pentru lecturi, am fost atât de fascinată de această carte încât am pierdut de-a dreptul șirul timpului, parcă aș fi simțit pe pielea mea toate întâmplările prin care trec personajele. Atunci când deschideam cartea, treceam printr-un portal magic din care cu greu puteam ieși.
Mi-au plăcut nespus de mult detaliile din descrieri, acestea fiind foarte atrăgătoare. Nu m-am putut decide care dintre personajele principale îmi place mai mult, cu toate că cele două sunt total diferite: Lottie-o fată manierată, liniștită, cu ochii albaștri, părul buclat și blond; Ellie-o fată vulcanică, cu o privire arzătoare, ochi negri, părul scurt și negru ca abanosul.
Totul începe atunci când prințesa Eleanor Prudence Wolfson, singura moștenitoare a regelui Alexander Wolfson și prima în linia de succesiune a tronului Mradovei își dorește să aibă o viață normală, fără obligații regale, în timp ce Lottie, o fată normală și visătoare, ar da orice să fie o prințesp adevărată.
Cele două se întâlnesc la Rosewood Hall, una dintre cele mai prestigioase școli din Anglia, iar schimbul de identități pare amenințător de palpitant. Jamie, cel mai bun prieten al lui Ellie și partizanul ei, este mereu alături de fete, protejându-le și scoțându-le din situații inexplicabile.
Pe tot parcursul întâmplărilor cei trei încearcă să rezole misterul Leviathanului, dar cei pe care îi considerau prieteni se dovedesc a fi de fapt complicii clanului.
Cartea Prințesă sub acoperire este o carte plină de mistere care merită deslușite.
Tamaș Patricia, clasa a VII-a, Șc. Gm. Nr. 11, Oradea
sept. 18, 2021 |
TRIUMFUL INIMII, Iertarea într-o lume neiertătoare
De Megan Feldman Bettencourt
Trasucere: Raluca Nicolae, Laura Sîrbu
Ed. Niculescu, 2016, București
Așa cum se întâmplă de obicei, în vacanță citim și ce nu am apucat … în tumultul orelor din programul școlar, cărți care așteaptă pe un raft sau pe noptieră, să vină un moment prielnic și pentru ele. Asta nu le scade din importanța lor pentru viața noastră, dar, întotdeauna există niște priorități!
Mai ales o astfel de carte care deși amânată, pentru a fi terminată, pare mai actuală ca oricând; tema iertării și a relaționărilor sociale, în aceste momente, de după/ din timpul / pandemiei, a devenit un subiect problematic pentru umanitate. Psihologic, ne-am confruntat cu aceste carențe detrminate de izolarea impusă. Prin experiențe de viață relevante, cartea oferă nu neapărat rețete de iertare, ci deschide nivele de abordare, posibilități pe care am putea să le explorăm, dacă le observăm. Căi interesante de comunicare, ne pot salva, pot conduce la schimbarea unor relații interumane. Recunoașterea și îndreptarea greșelilor, reprezintă adeseori o punte de încercare; cu multă răbdare, ambiție și perseverență, bunătatea din adâncul inimilor noastre, iese triumfătoare. Se pot depăși toate barierele – de dragul dialogului și al cooperării.
O invitație la lectură, o călătorie prin povești emoționante de viață, care demonstrează puterea compasiunii, a iertării, uneori privită și ca un dar divin.
Prof. Sanda Checicheiș
sept. 18, 2021 |
Octavian Paler, „Deșertul pentru totdeauna”, anul 2012, editura Polirom.
Pentru scrisoarea de drum lung, am ales un roman care este, preponderent, o introspecție. Filosofia m-a pasionat mereu și, de aceea, am savurat fiecare cuvânt din „Deșertul pentru totdeauna”, scris de Octavian Paler.
Autorul nu creează o simplă carte. Scrie o viață întreagă, țesută din cuvinte care trăiesc. Am putut să intru în mintea lui Paler, să îi înțeleg temerile din copilărie, adolescență și bătrânețe. Mi-am dat seama că fricile nu se schimbă într-un mod fundamental. Iar bucuriile sunt la fel de încântătoare la orice vârstă. Paler „exploatează” potențialul naturii umane, dând exemple din experiența proprie. Astfel, ne transpune în satul copilăriei sale, în Făgăraș, și face, mai apoi, o tranziție bruscă la viața din București. Dar acest lucru nu este întâmplător, deoarece sentimentele copilului Paler sunt la fel de confuze.
În paralel, avem povestea orașului Asybaris și a locuitorilor săi. Ei au o semnificație aparte și sunt, de fapt, fragmente ale personalității lui Paler. Viața lor este încărcată de greutăți, iar bucuria și-o găsesc în filosofie și discuții despre sensul existenței.
Am iubit totul la această carte autobiografică. Este mai mult decât un roman pe care îl citești și îl uiți după un anumit timp. Nu te părăsește niciodată și te face să trăiești tot ce este scris la o intensitate posibilă doar cărților inedite.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente