ian. 8, 2022 |
Pentru că formula romanului grafic atrage prin asocierea atractivă dintre imagine și cuvânt, Haiku siberian, de Jurga Vilé și Lina Itagaki poate fi o modalitate facilă de acces a celor mici la istorii personale și, implicit, la perioade și experiențe care nu trebuie uitate. Algis Mieli, un băiețel de 13 ani, povestește despre un moment zbuciumat, când Germania a invadat Polonia și Lituania a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Cei considerați dușmani ai poporului sovietic erau urcați în vagoane de vite și trimiși în Siberia. Aceeași soartă au Algis și familia sa. Viața băiatului se transformă brusc: se desparte de sat, de albine, de tatăl său, iar simpaticul gânsac Martino este ucis de un soldat.
Povestea nu ascunde nimic din cruzimea și asprimea experienței trăite de Algis, care se va întoarce cu „trenul orfanilor” alături de unii dintre cei cu care a plecat. El descrie lipsurile, cruzimea gratuită a soldaților sau colegilor ruși, suferințele, morțile, disperarea. Dar, în același timp, povestește despre dorința copiilor și a unor adulți de a descoperi poezia și bucuria, pe cât posibil, în viața de zi cu zi: să cânte împreună într-un cor, să trimită haiku-uri prizonierilor japonezi din tabăra vecină, să facă origami, să împletească șaluri. Dincolo de toate acestea, el păstrează memoria dragă a țării tale: merele sunt cheia memoriei, acele mere pe care tatăl lui i le dă într-o găleată („În Siberia nu cresc mere”), care atunci când sunt uscate devin alimente prețioase. Semințele sunt plantate în aceeași găleată și încolțesc ca speranța de a se întoarce. Și acea privire, a tatălui său: „El ne învață să fim atenți, să luăm aminte la micile minuni din viața de zi cu zi”, spune băiatul, care observă tot ce se întâmplă cu același spirit de observație.
Amintindu-și această perioadă din viața tatălui ei, Jurga Vilé oferă cititorilor o fereastră dintr-o pagină de istorie pe care cei mai mulți nu o cunosc.
Tutunaru Daniela, C.N.”Traian”, Clubul MIRADONIZ
ian. 8, 2022 |
Romanul „Catherine cea îndărătnică” este o poveste care descrie cu mult umor și un farmec extraordinar viața din Anglia Evului Mediu. Este un tablou al acestor vremuri când, în imaginația noastră, existau doar cavaleri, domnițe, bătălii victorioase, dueluri în numele dragostei și al onoarei.
Nu intră în imaginația noastră și existența aspectelor dureroase: boli, mizerii, mirosuri înfiorătoare, nedreptăți și cruzimi pe atunci păreau normale, dar de neînchipuit în zilele noastre. Cartea este o lectură foarte plăcută, fiind, în același timp, o lecție de istorie și de viață. Este o carte pentru toți cei care îndrăznesc să aibă vise. „Catherine cea îndărătnică” este primul roman pentru copii al autoarei Karen Cushman, premiată pentru acest roman în 1995.
Acțiunea romanului se petrece în Anglia medievală între anii 1290-1291. Catherine este fiica de 14 ani a unei doamne de viță nobilă și a unui cavaler de țară, fără prea multă avere, având doar 10 servitori, 70 de țărani și niciun menestrel. Locuiește cu familia într-un conac la țară, viața ei nefiind una de poveste.
Romanul este scris sub forma unui jurnal, Catherine povestindu-și activitățile cotidiene, pe parcursul unui an. Catherine trebuie să învețe să coasă, să toarcă, să brodeze și să cârpească, deoarece mama și doica ei vor să o educe, adică să o facă să devină o doamnă desăvârșită a acelor vremuri. Ea trebuie să știe să facă săpun din untură sau să încropească diverse remedii, din ingrediente de-a dreptul ciudate, precum murdăria de câine alb și găinaț de corb. În același timp, tatăl ei vrea s-o mărite cu orice preț, de preferat cu cineva bogat, pentru a-și mări averea. De aici încolo, pe la conac apar tot felul de pețitori, care mai de care mai urâți, mai neciopliți, mai inculți, care vor mâna domniței Catherine.
Aceasta reușește să-i alunge, ba înnegrindu-și dinții, ba dându-i foc privatei, Catherine este o fată isteață, care își dorește mai mult de la viață. Ea nu se supune normelor și regulilor rigide și aberante ale vremii.
Câteodată, Catherine reușește să se bucure de copilărie, alături de cei de vârsta ei, majoritatea țărani, cu care pare să se înțeleagă mai bine decât cu copiii de nobili.
La nunta prietenei ei, Aelis, apare un nou pețitor, mult mai perseverent decât ceilalți. În ciuda faptului că este lord și baron, „Barbă nețesălată”, este incult și nespălat. Catherine reușește să îl evite, până când reușește să salveze un urs dansator ce urma a fi vânat. Pentru a salva viața ursului, acceptă darul de cununie al lordului necioplit, urmând să căsătorească cu acesta. Catherine are o revelație, dându-și seama că nu poate trăi singură, dar nici lângă cineva în preajma căruia nu poate fi ea însăși. În urma unui eveniment, „Barbă nețesălată” este ucis, iar fiul acestuia, dorind să țină promisiunea tatălui său, o va lua pe Catherine de soție. Despre fiul celui ucis, Catherine nu știe prea multe, dar este încântată, deoarece este tânăr, curat și iubește învățătura. Pentru toate aceste calități, Catherine dispusă să îl iubească.
În opinia mea, un personaj memorabil al cărții este Perkin, păstorul de capre. Este înalt, cu un picior mai scurt decât celălalt, aceste trăsături fiind scoase la lumină de naratorul-personaj Catherine. Mai aflăm despre el că este inteligent, înțelept și că are simțul umorului. Inteligența este evidențiată de Catherine, aceasta spunând că, în același timp, este cea mai înțeleaptă și cea mai inteligentă persoană pe care o cunoscuse. Simțul umorului reiese indirect din anumite activități ale sale: înnobilarea câinilor, purtarea unei cruciade împotriva pisicilor și îmbrăcarea unei capre în straie omenești, apoi eliberând-o asupra unor oameni în biserică.
Catherine este un personaj atipic pentru perioada medievală, ea știe să scrie și să citească și își dorește să se educe și mai mult, se întreabă care este rostul ei pe lume. Aceste preocupări ale sale sunt nepotrivite pentru o fată de 14 ani care urma să devină o lady. Catherine vrea să facă tot ce fac și băieții. Observând acestea, mi-a venit în minte povestea Malalei, din „Eu sunt Malala”, care și ea, într-o societate mai mult decât ostilă, încearcă să militeze pentru emanciparea fetelor.
Aș recomanda această carte tuturor celor care doresc să afle detalii despre viața medievală, dar și celor care au vise și vor să își depășească limitele.
ian. 8, 2022 |
„Cartea Pricoliciului” este primul roman din trilogia „O istorie secretă a Țării Vampirilor” pentru care Adina Popescu a primit Trofeul Arthur. Am citit peste vară ambele volume. Poate vă întrebați de ce aș recomanda și altora să citească această carte și, mai ales, cui aș recomanda-o.
Aș recomanda cu căldură acest roman, fiind plin de umor, având o mulțime de analogii, unele foarte subtile, altele nu, cu personaje și situații din viața reală (cred că Inia Dinia e un fel de Gabriela Firea și, poate, în pielea lui Tase e orice camionagiu necioplit sau poate că președintele e un fel de Băsescu ori că Împăratul Verde ar putea fi cineva din familia regală, iar Ana Bugiana ar fi autoarea însăși). Sunt multe referințe la locuri ușor de recunoscut (cum e și Dealul Negru din preajma orașului Rm.Vâlcea, unde îmi aduc aminte că se oprea lumea, înainte de pandemie, să mănânce mititei la marginea drumului, îmi amintesc de asta din călătorii cu mașina făcute cu ai mei, prin zonă). Sunt prezentate multe personaje și amănunte din basmele românești, unele atât de vechi, încât aproape că au devenit povești uitate!
Nu poți rata o carte în care întâlnești strigoi șomeri și căpcăuni angajați la Salubritate, în care ai parte de zmei ce au devenit patroni sau șoferi, de corectori fanatici care au penițe înecate în cerneală roșie cu care pun X-uri peste personaje și povești.
Cum să nu recomand o carte în care castelele zmeiești sunt naționalizate, Făt-Frumos e dresor de cai, iar Scufița Roșie e internată la un sanatoriu de afecțiuni neuromagice, din cauza stresului provocat de întâlnirile cu Lupul?!
Personajul ales de mine pentru a vă convinge să citiți romanul este Zmeul Tase, pentru că este exponentul basmului comercial românesc. Zmeul Tase avea un castel pe tărâmul celălalt până când a fost confiscat de stat, era îndrăgostit de Ileana Cosânzeana și era într-o rivalitate eternă cu Făt Frumos. Tase este și Zmeu, și camionagiu, autoarea împletind astfel, în conturarea lui, elemente din folclorul străvechi cu elemente actuale. Personajul Tase mi-a amintit de personaje actuale, ridiculizate de noi toți, de tipul „țăranul de mall” sau „mârlanul de Dorobanți”, veșnic îndrăgostit „de micii lungi, scurți, de calitatea întâia, de calitatea a doua, la tigaie, la grătar, haiducești, vânătorești, ai casei, tradiționali” și bineînțeles de Cosânzene inculte.
Aș recomanda cartea colegilor, dar și bunicilor și chiar părinților și altor adulți care au simțul umorului și care doresc să se relaxeze.
ian. 6, 2022 |
Perfectă pentru clasele a VI-a – a VII-a, „Povestește-mi ceva” intră în galeria cărților cu „temă de reflecție”. De data aceasta, inevitabilul morții, ideea că atât viața, cât și moartea sunt neprevăzute și aduc cu sine imense surprize ar fi posibilele filoane ale reflecției. O carte din galeria tematică a lui „Val și cetatea sufletelor” (Ana Alfianu), însă nu din aceeași galerie discursivă. Cu Ana Alfianu ar avea în comun rolul instrumental – „Povestește-mi ceva!” ar putea fi adusă într-un cerc de discuții despre cum acceptăm plecarea, dispariția celor apropriați, cum ne obișnuim cu absența.
Povestea, deși pare pe alocuri amuzantă, este, de fapt, o călătorie tipic americană, de explorare a ținuturilor memorabile, dublată de o călătorie interioară memorabilă, de explorare a clipelor familiare, a amintirilor, a reacțiilor, o călătorie care ne poartă treptat, într-un ritm narativ atent gradat, până la înțelegerea propriilor reacții în fața marilor schimbări ale vieții.
Nu are pretenția de a face „psihologie și psihoterapie pe înțelesul copiilor” și, totuși, rezultatul este taman acesta – Salamanca Tree Hiddle (numele e o poveste în sine în roman!) povestește bunicii despre bizara prietenie cu Phoebe Winterbottom și despre dispariția mamei lui Phoebe de acasă, descoperind, la tot pasul poveștii similitudini cu propria situație, chei de „lectură și înțelegere” a propriei vieți pe care moartea mamei și mutarea într-un alt oraș au rescris-o din temelii.
Toate etapele înțelegerii și ale acceptării sunt aici, în povestea călătoriei transamericane, alături de multe alte evenimente neprevăzute. Foarte pretabilă ecranizării, un fel de „road-movie” narativ adolescentin, romanul lui Sharon Creech invită de la sine la ateliere de lectură dedicate marilor teme filosofice, la scară mică.
ian. 6, 2022 |
Mi s-a părut fascinanta ideea de a călători în altă lume intrând printr-o carte. Mi-a plăcut cum autorul interpretează fantezia omului și mai ales mi-au plăcut momentele în care Bastian intuiește că în povestea pe care o citește este 
vorba despre el; totuși nu-i vine sa creadă.
Bastian Balthazar Bux este un băiat de 10-11 ani căruia îi place să citească și să viseze. Bastian este grăsuț și timid și deseori devine victima glumelor proaste ale colegilor din clasă. Bastian nu are prieteni și este trist, deoarece mama lui a murit si nu se înțelege prea bine cu tatăl său. Într-o zi, urmărit de un grup de colegi din clasă, Bastian se ascunde în anticariatul de cărți a lui Carl-Conrad Koreander. Acolo vede o carte care îl intrigă, numită „Povestea fără sfârșit” și pe care o împrumută fără voia anticarului. Când ajunge la școală, Bastian descoperă că a întârziat, urcă în podul școlii și începe să citească. În carte se povestește despre tărâmul magic Fantazia, care este în pericol. O forță stranie numită “Nimic” atacă din toate părțile și distruge tot în calea sa. Odată ajuns în Fantazia, Bastian primește amuleta Auryn și, urmând instrucțiunile pe care le găsește pe spatele acesteia: „Fă ceea ce vrei”, el însuși trăiește numeroase aventuri. Bastian se trezește în pod și își dă seama că a lipsit doar o singură zi, dar este schimbat complet. El este mai încrezător si mai înțelept, a învățat mult despre dragoste și prietenie. Cartea magică a dispărut. Bastian se simte vinovat și se duce la anticariat ca să-și ceară scuze domnului Koreander. Deși la început anticarul neagă ca ar fi avut o astfel de carte, mai târziu admite că și el a fost odată în Fantazia. El îi dezvăluie lui Bastian secretul că Fantazia este diferită pentru fiecare persoană și că această carte, de fapt, nu-i aparține. Ea provine din Fantazia și chiar în acest moment poate altcineva o citește și poate tot întâlnește Crăiasa Copilă, doar că sub un alt nume. Din acest motiv, această poveste, ca orice altă poveste adevărată, este o poveste fără sfârșit…
Am foarte multe personaje favorite: Bastian, Atreyu, dragonul zburător si loial Falkor, dar cel mai memorabil și interesant mi se pare Leul Graograman pe care îl voi descrie în detaliu mai jos.
M-a impresionat Leul Graograman – stăpânul Goabului, deșertul culorilor. El este blestemat ca în fiecare zi să care după el deșertul. Oriunde s-ar duce, acesta arde orice urmă de viață și o transformă într-o vale plină de nisip colorat. Din acest motiv leul este foarte singur, pentru că acolo unde este el nu poate exista nicio ființă vie – de aceea este numit moartea multicoloră. Noaptea, Graograman împietrește, iar în locul deșertului creste Perelin – pădurea nopții. Bastian este singurul care se poate apropia de leu, deoarece este protejat de talismanul Auryn. Am fost dezamăgită să aflu ca Bastian nu își va tine promisiunea să se întoarcă la Graograman, să-i povestească de aventurile sale și să-i fie alături. Dacă eram în locul autorului scriam o continuare în care cei doi se reîntâlneau cumva.
În toate poveștile sale Michael Ende foloseste alegoria, multe metafore și simboluri. Am citit „Momo”, „Povestea fără sfârșit” și „Punci cu porunci” și pot spune că acest lucru este valabil pentru toate cărțile lui. Spre exemplu, tărâmul magic Fantazia – o metaforă pentru imaginația omului, cartea “Povestea fără sfârșit” – portal către altă lume; cititorul Bastian – devine povestitor și „autor al propriei povești”. În numele personajelor autorul folosește aliterație: Bastian Balthazar Bux, Karl Konrad Koreander, Crăiasa Copila.
Cartea „Poveste fără sfârșit” seamănă cu alte cărți pe care le am citit. Spre exemplu, în „Cronicile din Narnia” copiii trec printr-un dulap într-un alt tărâm magic unde devin, asemenea lui Bastian, salvatorii acelei lumi. La fel și Harry Potter, care salvează lumea vrăjitorilor, ajunge acolo printr-un portal din Gara Kings Cross. O alta asemănare cu Harry Potter este faptul ca mamele lor au murit, nu au prieteni în lumea reala și nu se simt bine acasă. Bastian este victima colegilor de școala, iar Harry a familiei adoptive. Aventurile din tărâmul magic le dau puteri cu care se întorc în lumea reală.
O recomand cu drag spre lectură, chiar v-aș îndemna să țineți minte o frază care mie mi s-a părut memorabilă: „Fă ceea ce vrei! Orice poveste adevărată este o poveste fără sfârșit!”.
ian. 6, 2022 |
Cristian Pătroi, cls.a IX-a B
,,Un motan pe nume Bob”, de James Bowen
#Club IMAGO-Liceul Tehnologic Nr.2, Tg-Jiu
,,James Bowen pune pe hârtie propria poveste de viață despre cum poți să reziști încercărilor dacă îți găsești acel punct de reper care să-ți deschidă calea înspre tine însuți.
Care ar fi, probabil vă întrebați, povestea legată de motan? După cum autorul însuși mărturisește într-un interviu, în momentul în care se afla într-un punct de cotitură a vieții sale, ieșit de la dezintoxicare după dependența de droguri, însoțit de chitara sa pe străzi, îl găsește întâmplător la parterul blocului pe motanul Bob, pe care îl ia să-l îngrijească.
Pe de altă parte, James Bowen, autorul relatează episoade despre viața sa tristă, fiind lipsit de prieteni, făcând parte dintr-o familie destrămată care nu l-a ajutat să se descopere ca adolescent, ca om și, care nu a știut să-i fie alături. Este interesant de citit cum, dacă ajungi al nimănui, pe străzi, nimeni nu crede în tine, nu-ți acordă nicio șansă, nu e interesat să-ți asculte povestea și să te ajute, ci, mai degrabă caută să vadă doar răul, să te judece, poți descoperi o cât de mică șansă să supraviețuiești. Oare îți vine în ajutor Dumnezeu? Oamenii ei înșiși te condamnă la singurătate.
Șansa unui asemenea om, cum e personajul- narator, rămâne deci motanul Bob, a cărui grijă îl responsabilizează, îl determină să devină un altul, să învețe cum să fie fericit, dacă nu a reușit alături de oameni, alături de un motan.
De altfel, subiectul acestei cărți a transformat-o într-un bestseller, deoarece am citit că a fost tradusă în 30 de limbi. Wow, ce reușită!!
Cu siguranță în colțul tău stai și te întrebi ce este atât de special la povestea dintre un om și un motan? Răspund eu: ce altceva decât puterea oamenilor de a supraviețui datorită iubirii , dacă înveți să ai încredere în tine, să te iubești pe tine ca om, dacă iubești cu grijă un animal, dacă-ți dai o șansă, atunci e imposibil să nu-ți deschizi propriul drum în viață.
O recomandare sinceră: mi-a plăcut pentru că este o carte care te învață cât de fericit poți să fii dacă știi să apreciezi fiecare moment pe care îl trăiești. „
Comentarii recente