„Povestește-mi ceva!” de Sharon Creech, într-o propunere de prezentare multimodală de Ingrid Totir (Liceul Internațional IOANID)
„Viața lui Pi”, de Yann Martel, în lectura lui Matei Simion (Liceul Internațional IOANID)
Romanul Viaţa lui Pi începe foarte interesant, te ține captiv, aproape tot romanul, alături de un
personaj, fiind mai mult decât o simplă naraţiune despre supravieţuirea în condiţii extreme, despre incredibila forţă a unui tânăr de a supravieţui peste 200 de zile pe o barcă, alături de un tigru bengalez. Este o poveste foarte specială. La sfârșit realizezi că nimic nu e ceea ce pare, povestea lui Pi Patel capătand aspecte nebănuite şi complexe. Cartea este deosebită, mi-a plăcut foarte mult, o carte de aventuri, dar plină de simboluri, începând de la numele personajului principal până la ceea ce reprezintă numele si prezenţa unor animale în desfăşurarea acţiunii.
Înainte de a începe să citesc cartea , credeam că numele Pi vine de la constanta matematică cunoscută, fiind foarte surprins să aflu că numele venea de la Piscine, fiind botezat după piscina din Franţa, a bătrânului Adirubasamy, pe vremuri prieten de familie cu părinţii lui Pi.
Scriitorul Yann Martel, de origine canadiană, a finalizat acest roman, Viaţa lui Pi, în 2001.
Autorul prezintă ce l-a determinat să scrie această superbă carte. Fiind în vizită în India, la Pondicherry, Madras, întâlnește într-o cafenea un bătrân pe nume Adirubasamy, care îl convinge să asculte o poveste pe care o știa și care îl va face să creadă în Dumnezeu și îl îndeamnă să vorbească despre această poveste cu un anume domn Patel.
După acest moment, începe povestirea pe un alt plan, din perspectiva lui Patel, revenind uneori la povestirea inițială prin intermediul comentariilor autorului.
Povestea lui Pi începe cu prezentarea unor aspecte întunecate ale copilăriei sale, când era insultat și umilit de colegi din cauza numelui său (asemănării fonetice cu „pissing”). Din această cauză, din primul an de liceu, el se prezenta, simplu, Pi.
În carte, autorul a introdus nume stranii și pentru animalele care l-au însoțit pe Pi: tigrul de la grădina zoologică a tatălui său purta numele de Richard Parker, din cauza unei confuzii/greșeli făcute de un paznic beat, care îi trecuse acest nume în actele de predare.
Pi află de mic ce înseamnă cruzimea – tatăl lui, deţinătorul unei grădini zoologice în India, vrea să îl protejeze de pericolele prezentate de animale, aşa că îi oferă o lecţie crudă, lăsându-l în faţa spectacolului devorării unei capre de către o tigroaică.
Un episod pe care nu cred că l-am înțeles foarte bine, nu am reușit sa îl decodific, este despre trăirile religioase ale adolescentului Pi, care a trecut printr-o adevarată criză religioasă, sufletească, atras fiind de patru credinţe: hindusă, creştină, iudaică şi musulmană, reuşind să fie botezat, potrivit credinței creștine şi să primească şi un covoraş de rugăciune, conform islamului. Odată fratele său i-a spus în zeflemea că dacă se mai convertea la alte trei religii avea „toată viața liberă”.
Acest aspect este sugestiv pentru ideea că Pi a înțeles că este nevoie de mai multe perspective pentru a percepe cu adevărat lumea şi că nicio experienţă a spiritului nu trebuie înlăturată, pe principiul excluderii, că face parte dintr-un alt sistem.
La un moment, tatăl lui Pi ia decizia de a vinde grădina zoologică şi a se muta, cu toţii, în Canada. S-au îmbarcat pe un vapor si au pornit.
Când vaporul pe care se aflau se scufundă, viaţa lui Pi este pusă în mod real la încercare, crizele de identitate de până atunci pălind in fața grelelor încercări, a dificultăților de neimaginat ce au urmat.
Urmează o luptă incredibilă pentru supraviețuire. Faptele care urmează arată incredibila forță a unui tânăr de a supravieţui peste 200 de zile pe o barcă, alături de animale periculoase. În barcă, Pi se află alături de o hienă, o zebră, un urangutan şi de Richard Parker, un tigru bengalez. Hiena omoară zebra si urangutanul. Apoi aceasta este mâncată de către Richard Parker. Din acest moment, urmează o confruntare directă între Pi și tigru, de unu la unu, în care Pi trebuie să înveţe cum să se ferească de tigru şi, în acelaşi timp, să-l domine, misiune care este mai mereu la limita reuşitei. Eroul trăiește niște aventuri dramatice, scene de un realism dureros. Viaţa lui Pi devine un roman tragic şi, în acelaşi timp, încărcat cu un puternic mesaj despre forţa ce există în fiecare din noi, de a depăşi chiar şi situaţii inimaginabile.
Pentru fiecare pagina citită, totdeauna cu sufletul plin de emoții extreme, intuiam că Pi va reuși la finalul fiecărei confruntări, îmi era clar că el va supraviețui provocărilor de neimaginat, dar eram foarte curios în ceea ce priveşte modalităţile subtile pe care trebuie să le găsească permanent pentru a se împrieteni sau pentru a-i impune respect acestui animal salbatic, de temut. Spre finalul călătoriei sale, Pi ajunge pe o ciudată insulă. Este formată din alge și copaci, singurele animale de acolo fiind niște manguste. Pi și-a dat seama la timp că insula era carnivoră.
Partea treia a romanului creează o lumină spectaculoasă asupra întregii poveşti. Întâmplările prin care trece Pi încep să capete o interpretare nouă când acesta e interogat de doi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor din Japonia, deoarece vasul scufundat era japonez. Aceștia îi spun că povestea lui Pi nu e credibilă.
Atunci, Pi propune o nouă variantă a propriei lui povești: animalele de pe vas să fie înlocuite cu oameni: un marinar, un bucătar şi chiar propria lui mamă. Pi a codat aceste detalii prin imagini de animale, existând o corespondenţă între oamenii de pe barcă şi comportamentul animalelor alese de Pi., Richard Parker este dublul lui sălbatic, care se naşte odată cu condiţiile inumane în care trebuie să supravieţuiască prin orice metode, chiar recurgând la canibalism.
Considerând că prima treime a acestei cărți se desfășoară în India, gândul mi-a zburat spre „Cartea junglei”. Pe parcursul lecturii, am făcut conexiuni cu documentarele despre natură, în special cele în care realizatorii precum Steve Irwin și Steve Backshal își pun viața în pericol apropiindu-se excesiv de animalele sălbatice.
Romanul „Viața lui Pi”, acest minunat roman al lui Yann Martel este o poveste profundă, cititorul poate descoperi mai multe variante posibile, diferite sensuri, care se completează, nefiind doar un roman de aventuri inimaginabile, o poveste pe care nu am uita-o niciodată.
„Vlad Țepeș și Ordinul Dragonului” de Simona Antonescu, în lectura Arianei Vlad (Liceul Internațional IOANID)
Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. Cartea, a opta din seria „Istoria povestită copiilor”, îmbină istoria cu aventura, cu mitologia și cu un plan narativ al prezentului. Această colecție cred că s-ar potrivi persoanelor cărora nu le place istoria, dar le place să citească (cum sunt și eu). 
Ilinca și Călin sunt doi gemeni care au dat peste manuscrisul bunicului lor, în care erau trecute toate numele gemenilor din familie. Dar, dacă acesta este deschis în timpul zilei, tot ce se află pe el este șters. Când gemenii au găsit Manuscrisul, l-au deschis și, evident, toate numele gemenilor au fost șterse. Așa încep aventurile lor, în care au călătorit în trecut, ca să facă să reapară numele pe listă. Aceasta este cea de-a opta aventură, în cursul căreia ajung în vremea lui Vlad Țepeș, mai exact în ziua în care avea să se întâmple Atacul de Noapte.
În poveste, perechile de gemeni pot face schimb de epoci, astfel că, la începutul cărții este continuarea celei de-a șaptea cărți, în care Smaranda și Zamfir merg la școală în zilele noastre, fiind uimiți de realitățile moderne. După școală, copii au deschis Manuscrisul, așa cum i-a învățat Ilinca și au făcut schimb, astfel că primii doi se întorc în lumea lor, iar Ilinca și Călin pot pătrunde în altă epocă.
Aceștia au ajuns într-o cameră mică, plină de haine turcești. La un moment dat, au auzit gălăgie, iar din curiozitate s-au uitat de unde venea. Au dat la o parte o draperie și au văzut în fața lor o masă la care se afla și un tron. După ce au ascultat puțin, și-au dat seama că în fața lor se află Vodă Vlad Țepeș. Vlad îi ordona unui bătrân să scrie ceva, în timp ce el îi dicta. În debara, Ilinca începuse să probeze din haine, dar Călin a oprit-o spunându-i să fie atentă la ce vorbea domnitorul. Gândindu-se să se dea drept paji și încercând să păcălească vigilența celor din jur, gemenii pătrund, de fapt, în miezul unui complot, în cursul căruia ar fi trebuit ca spioni români, deghizați în straiele turcești, să intre în tabără, pe furiș, noaptea, spre a-l ucide pe sultan.
Spre fericirea copiilor, în încăperea cu hainele sunt doi paji, gemeni, la rândul lor, astfel încât pe Călin și Ilinca există cine să îi ia sub protecție și, mai mult, să le arate Turnul Chindiei, să le povestească despre viața lor, să le explice planurile domnitorului, ba chiar să se asigure că dorința copiilor călători în timp de a vedea pe viu întâmplările se va împlini.
Pe drum Dragomir și Nichifor, cei doi paji, s-au certat în legătură cu venirea sau nu a Cavalerilor Ordinului Dragonului. Vlad Dracul sau Vlad Dragonul a fost tatăl lui Vlad Țepeș și acesta era la un moment dat, pentru puțin timp Cavaler al Ordinului Dragonului (titlu pierdut atunci când a refuzat să se lupte cu otomanii, pentru că fiii lui erau ținuți prizonieri de către Imperiul Otoman).
Când au ajuns în locul unde otomanii își aveau corturile, spionii au intrat, turcii care stăteau de pază crezând că sunt de-ai lor. Voievodul a încercat să își pună în aplicare planul de a-l ucide pe sultan. După ce a crezut că a omorât sultanul, a ieșit, a dat de știre că sultanul este mort, în turcă, și că ucigașul este îmbrăcat în haine turcești. După ce turcii au început să se lupte unii cu ceilalți, și-au dat seama că nu sunt de fapt de-ai lor. Oamenii lui Vlad, cu tot cu Vlad au fugit, dar au fost înconjurați. Exact înainte să se lupte, nouă solomonari călare pe nouă balauri au venit de asupra pădurii, împreună cu solomonarul Genune. Turcii pleacă, iar Genune îi spune lui Vlad că povestea nu s-a terminat, că de fapt nu a omorât sultanul, a omorât altă persoană și că a încurcat corturile.
După aceasta, Ilinca și Călin au rostit descântecul și au revenit acasă, aventurile prin istorie urmând să continue cu altă pereche de gemeni.
„Ocolul Pământului în 80 de zile”, de Jules Verne, în lectura Sarei Guțu (Liceul Internațional IOANID)
Mi-a plăcut cartea, deoarece a fost legată de geografie și, de asemenea, a fost c
artea care m-a ținut cel mai mult în suspans, până acum. Personajul meu preferat a fost Passepartout (s-ar traduce „trece prin toate” și, de aici, pașaport), deoarece el salvează situația d
e foarte multe ori, însă mi-a plăcut mult și de Mr.Fogg (ceață, e destul de misterior), cu calmul lui autentic, care a fost foarte îndrăgit de mine.
Jean Passepartout a fost un personaj cât se poate de memorabil – cel
mai mult m-au impresionat curajul și îndemânarea lui, datorită cărora era, practic, bun la toate. Spun aceasta pentru că, înainte să îl cunoască pe mr.Fogg, a fost cântăreț ambulant, circar, profesor de gimnastică și
sergent de pompieri. Cred că de aici i se trage și numele sau poate că numele îl face să fie așa – „passepartout”.
Povestea începe liniștit, în Londra, pe Savile Row, unde locuia Phileas Fogg, care e atât de pretențios, încât își concediază valetul pentru că i-a încălzit apa cu două grade mai mult decât prefera el pentru baie, așa că ajunge să îl angajeze pe acest Passepartout, care îl va însoți din prima clipă de când, pentru că a pus pariu pe 20000 de lire la Clubul Reformat că poate ocoli pământul în 80 de zile, va pleca în jurul lumii. Și nu oricum, ci într-o mare grabă, necaracteristică lui Fogg. Passepartout, șocat, împachetează și nu va putea, în următoarele aproape trei luni, decât să asiste uluit la calculele dublate de încăpățânare și de calmul specific englez cu care, de fapt, fiecare dintre reperele călătoriei vor fi atinse. Pare că nimic nu poate dărâma calmul veșnic al lui Phileas Fogg, poate cu excepția iubirii, care este, în cele din urmă, adevăratul pariu câștigător.
,,Jurnalul Annei Frank” de Anne Frank, recenzie scrisă de Irina Răvdan, Școala Gimnazială Nr.28 Galați
Dragi cititori,
Astăzi vă voi prezenta recenzia unei cărți pe care sunt convinsă că nu o voi uita așa ușor precum o definiție inutilă la fizică, o formulă la matematică sau un alt roman, dar mult mai plictisitor și odios.
V-aș mai putea spune că această carte m-a marcat pe viață, însă, pentru unii ar putea suna neobișnuit de bizar, atâta timp cât nu și-au găsit romanul sufletesc, așa că voi merge pe cealaltă cale, una ,,mai pe înțelesul tuturor”.
Vă voi vorbi despre cartea ,,Jurnalul Annei Frank”, scris, bineînțeles, de Anne Frank, cea mai tânără scriitoare celebră din toate timpurile, încă de când au apărut primele specii de dinozauri, până în prezent.
Probabil că sunteți curioși să aflați de ce am ales tocmai acest roman care, dacă nu ați mai auzit vreodată de el, ceea ce ar părea patetic, ei bine, pentru că stilul adolescentei de a ne povesti tot ce se întâmplă în anexa în care se adăpostește alături de familia sa, o altă familie(Van Daan) și un dentist pe nume Kugler este unic, dar copilăresc, ceea ce ne atrage în special pe noi, tinerii cititori.
De asemenea, vorbind de profunzimea abordată de aceasta, și emoțiile trăite de sine pe parcursul întâmplărilor relatate sunt firești vârstei noastre precum unele precizate de Anne, și anume bucuria revendicării unui dar primit la propria aniversare, sentimentele prezente în timpul întâlnirii primei iubiri sau nesiguranța și spaima ce vin în același timp la pachet cu schimbările majore ce urmau să aibă loc.
Mai mult vă spun, pentru a vă trezi la viață dorința pătrunderii în magia acestei cărți realistice. Vă urez o lectură frumoasă, ușoară și moralizatoare!
Roshani Chokshi, Aru Shah și Sfârșitul Timpului”
Recenzia cărții ,,Aru Shah Și Sfârșitul Timpului”
Scrisă de Roshani Chokshi
În această carte este vorba despre o fată pe nume Aru care locuia împreună cu mama ei într-un muzeu. Fata mințea foarte des despre vacanțe la Paris sau șoferi personali , pentru a fi populară la școală. Într-o zi ,trei colegi decid să o prindă cu minciuna . Provocată de cei trei,Aru aprinde o lampă din muzeu . Lampă pe care, mama lui Aru nu o lăsa niciodata sa o aprindă sau macar să o atingă. Aprinzând lampa, Aru eliberează un demon care în orice moment poate provoca sfârșitul lumii. O sarcină destul de grea pentru Aru, o fetiță de doisprezece ani îmbrăcată în pijamale.
M-a atras foarte mult coperta cărții dar mai ales conținutul. După părerea mea e o carte cu care poți să plângi și să râzi și o recomand cu drag.
La finalul cărții se află un glosar despre mitologia Indiei în care sunt scrise informații despre diferite ființe cum ar fi Rama sau Frații Pandaya ,dar multe alte ființe din mitologia Indiei.
Dacă ar fi sa ofer cărții o recenzie de la 1 steluța la 5 cu siguranță ar fi maximul de steluțe 
Comentarii recente