ian. 11, 2022 |
Harry Potter este o serie scrisă de J K. Rowling. Autoarea este cunoscută și pentru publicarea cărților Alb letal, Viermele de mătase, Chemarea cucului.
Pe parcursul celor șapte volume, Harry, un vrăjitor, încearcă să-l învingă pe Lord Voldemort, criminalul familiei sale și unul dintre cei mai răi practicanți de magie întunecată. Pentru a-și îndeplini țelul, băiatul merge la o școală de vrăjitori, unde învață arta magiei. Își face prieteni, iar împreună trec prin foarte multe aventuri incredibile.
Mi-au plăcut mult la această carte temele abordate – magia, familia, prietenia, curajul. Pot spune că încă de la primul capitol am simțit mirosul de mister care m-a determinat să continui să citesc. Am apreciat modul în care autoarea a elaborat povestea. Prima oară când citești îți dă impresia că va avea un anumit final, iar după aceea îți dai seama că nu ai avut dreptate. Te enervezi, la unele plângi sau în cazul cel mai rău te afunzi tot mai mult în complotul poveștii, așteptând cu nerăbdare să vezi care este legătura între toate lucrurile pe care le știi. Nu pot să nu punctez faptul că e scrisă foarte bine. J. K. Rowling te face foarte ușor să ții la personaje și la lumea creată de ea.
Singurele defecte pe care i le găsesc seriei sunt că dă dependență și că volumul cinci este destul de slăbuț.
Recomand Harry Potter oricărui om. Nu este niciodată prea târziu să o citești, să redevii copil. Merită citită măcar pentru volumele șase, șapte și unele dintre replicile absolut extraordinare ale personajelor.
ian. 11, 2022 |
Bruno are 9 ani și locuiește la Berlin, într-o casă cu cinci etaje, împreună cu familia sa. Existența băiatului este zguduită în momentul în care, din cauza avansării tatălui său, familia trebuie să părăsească Berlinul pentru a locui la Auschwitz, în proximitatea lagărului de concentrare. Contextul politic nu-i este explicat lui Bruno, toți din juru-i încercând să-l menajeze cu privire la atrocitățile locale, drept pentru care este lăsat să pronunțe în voie Out-With în loc de Auschwitz.
Deși nu înțelege de ce pe strada lor nu există copii și nici măcar alte case, de ce un profesor vine regulat să le predea lecții lui și surorii sale și motivul pentru care sute de bărbați îmbrăcați în pijamale cu dungi se întrezăresc de la fereastra dormitorului său, Bruno încearcă să se conformeze noilor rigori ale familiei. Viața lui anostă capătă sens când, plecat să exploreze împrejurimile, îl întâlnește pe Schmuel, un băiat evreu. Bruno rămâne consternat de paloarea și tristețea care umbresc chipul micului evreu, neînțelegând cum poate acesta să fie posomorât într-un loc plin de copii.
Deși gardul de sârmă îi împiedică să se joace, cei doi băieți ajung să petreacă zilnic timp împreună, discutând și clădind o prietenie autentică. Întovărășirea lor evidențiază o serie de antiteze dureroase. Egoismul nevinovat al lui Bruno iese în evidență când acesta i se lamentează lui Schmuel din cauza casei foarte mici în care locuia familia lui, o casă cu doar trei etaje. Băiatul se plânge că nu are prieteni și că este nevoit să învețe istorie și geografie, deși îi sunt pe plac literatura și artele. În contrast, suferința lui Schmuel, deținut în lagăr, este mai palpabilă și impune un simțământ al urgenței rezolvării ei. Cu toate acestea, Schmuel dă dovadă de empatie față de Bruno.
În pofida respectului pe care-l are față de părinți, Bruno simte că există multe lucruri în neregulă în familia sa: mama este tristă în permanență, iar tatăl este deosebit de secretos și foarte strict. Bruno observă diferențe fundamentale între ceea ce îi spune tatăl său despre evrei și ceea ce îi povestește Schmuel.
Treptat, fiul comandantului își uită cei mai buni prieteni din Berlin, exersează zilnic diverse forme ale generozității față de Schmuel și, mai apoi, face gestul suprem și ultim: îmbracă pijamaua în dungi și pășește alături de prietenul lui dincolo de gardul de sârmă ghimpată, într-o lume pe care și-o imaginase… altfel.
„Îmbracă haina care trebuie și te vei simți persoana care pretinzi că ești”, spune la un moment dat bunica lui Bruno.
ian. 11, 2022 |
Acțiunea se petrece în vara anului 1960, în orașul fictiv Castel Rock. După ce un băiețel
pe nume Ray Bower a plecat să culeagă mure și nu s-a mai întors, lumea credea că acesta a fost
ucis de tren, iar Gordie și cei trei prieteni ai săi, Chris, Teddy și Verni pleacă în căutarea
cadavrului cu scopul de a apărea pe prima pagină a ziarului local și de a dovedi familiilor lor
abuzive că nu depind de nimeni.
Personajul principal și vocea textului este Gordie LaChance, care povestește în detaliu
întâmplările petrecute în vara în care a înplinit doisprezece ani. El are o relație de indiferență față de familia lui care pare a nu îl accepta după decesul fratelui său, Denny.
Cel mai bun prieten al său, dar și un alt personaj important în nuvela este Chris
Chambers. El a crescut într-o familie de alcoolici și este adesea privit cu dispreț de către întreg
orașul doar pe baza acestor asocieri.
Alte două personaje importante sunt Teddy și Verni, ceilalți doi amici a lui Gordie. Deși
nu au o relație atât de de apropiată cu naratorul textului, aceștia vin cu ideea de a
cauta cadavrul după ce Verni a ascultat o conversație de-a fratelui său în care a pomenit locația posibilă.
Deși cartea pare a avea o temă întunecată, ca majoritatea operelor lui Stephen King,
aceasta pune în lumina puterea prieteniei, viața preadoleșcenților dintr-un oraș mic, uitat de
lume, efectele judecăților greșite și a zvonurilor asupra mentalității unui copil în creștere și, per
total, descoperirea propriei persoane, făcand cunoștință cu toate aceste emoții prin Gordie, un
adult ce își amintește, încercând să scrie o carte, gândurile sale de la vârsta de doisprezece ani,
întrucât își compara personalitatea și modul de a gândi cu cel de odinioară.
În opinia mea, cărțile lui Stephen King, având sau nu elemente supranaturale, își merită
popularitatea întrucât autorul are un mare impact asupra cititorului prin modul în care își descrie personajele și stările lor. Acesta, deși la o vârstă înaintată, își amintește cum se simte bucuria și frica în ochii unui copil, lucru ce mulți autori nu reușesc să facă. El își construiește povestea în jurul problemelor reale, care fiecare copil le-a întâmpinat în procesul de maturizare, într-un mod complex.
ian. 11, 2022 |
A citi cărți este îndeletnicirirea preferată a Matildei Wormwood, protagonista romanului Matilda de Roald Dahl. Ea a învățat singură să citească și să scrie. Înainte de a începe clasa întâi citise toate cărțile din biblioteca publică.
Ce este ciudat este faptul că Matilda are o familie care nu apreciază educația și dispretuiește eforturile fetiței de a ști cât mai mult. Tatăl este dealer de mașini second-hand și se îmbogățește vînzând mașini uzate la prețuri ridicate. Mama este ocupată cu filmele și emisiunile de la televizor. Iar fratele este copia fidelă a părinților.
Și atunci cum este posibil să crească Matilda într-o astfel de familie?
Matilda are trucurile ei care o ajută să se distreze într-o familie care o ignoră, cu excepția cazurilor când o ceartă. Ea crede că oamenii răi au nevoie să li se întâmple uneori ceva rău. Când este certată pe nedrept își păstrază simțul umorului și pune la cale șotii care le dau adulților bătăi de cap.
Atunci când este înscrisă la școală, domnișoara Honey, profesoara ei, observă că Matilda este deosebit de inteligentă și că înțelege lucrurile cu multă maturitate. Fetița se atașează de profesoară și constată că aceasta este foarte sărăcă: când era mică tatăl ei a murit în condiții suspecte și toată averea a ajuns în mâinile Agathei Trunchbull, o rudă prin alianță, acum directoarea școlii.
Dar Matilda nu poate accepta ca școala și profesoara ei să fie terorizate de monstruoasa Agatha Trunchbull. Puteri magice vin în ajutorul fetiței.
ian. 11, 2022 |
„Sfinxul Ghețarilor” este un roman de Jules Verne, care a apărut pentru prima dată în 1897. Ediția în limba română a romanului, care a ajuns la mine și pe care am răsfoit-o cu sufletul la gură, a fost cea a Editurii Tineretului, apărută la București în 1958. Romanul a apărut în Colecția Cutezătorii.
În această carte, Jules Verne își arată încă o dată admirația față de Edgar Poe, acțiunea bazându-se pe una dintre cărțile lui, și anume „Aventurile lui Gordon Pym”.
Povestea începe cu staționarea domnului Joerling, mineralog de origine americană și narator al romanului, în insulele Kerguelen. Când acesta ia prima goeletă care a ajuns la insule, Halbrane descoperă secretul căpitanului Len Guy. Naratorul se hotărăște să îl ajute pe căpitan și pe camarazii lui în aventura la care s-au decis să ia parte, stârnită de secretul căpitanului. Vă invit cu mult drag să descoperiți și voi în ce constă misterul și să porniți în aventura personajelor cărții.
Pe mine m-a fascinat modul în care Jules Verne a reușit așa de bine să îmbine ficțiunea cu realitatea, încât să te facă să crezi că lucrurile scrise chiar ar putea fi aievea. Cea mai interesantă parte mi se pare că este reprezentată de faptul că nici Jules Verne, nici Edgar Poe n-au vizitat vreodată insulele Kerguelen pe care totuși le-au descris impecabil.
Recenzie realizată de Diana Radu, elevă a Liceului Teoretic „Petru Maior”, Gherla
ian. 11, 2022 |
„Jocurile moștenirii” de Jennyfer Lynn Barnes, a apărut la Editura Storia Books în 2021, având o traducere realizată de Alina Marc Ciulacu. Romanul inclus în colecția Young Adult, mi-a plăcut mult și m-am gândit să vă ademenesc s-o citiți și voi.
Acțiunea o are în prim-plan pe Avery, o fată care duce o viață complicată. Mama sa a murit, tatăl ei este mereu absent, iar singura persoană care îi mai este alături este sora ei, pe nume Libby. Din punct de vedere financiar, nu stă prea bine, însă ea tot speră să primească o bursă pentru facultate.
Totul se schimbă atunci când un miliardar îi lasă ei toată averea lui. Fata trebuie să locuiască în Hawthorne House timp de un an, acolo unde îi întâlnește pe cei patru nepoți ai lui Tobias Hawthorne, cel care a lăsat în urma sa un mister uriaș. (De ce au ales-o pe Avery ?)
Așadar, cei patru nepoți, respectiv Jameson, Grayson, Xander și Nash, trebuie să intre în joc alături de Avery pentru a afla adevărul.
Continuarea o veți afla doar dacă veți citi cartea. Vă îndemn călduros să o faceți!
Recenzie realizată de Elisa Miron, elevă la Liceul Teoretic „Petru Maior”, Gherla
Comentarii recente