Povesteste-mi ceva de Sharon Creech

Povesteşte-mi ceva – de Sharon CreechPovesteste-mi ceva - Sharon Creech.jpg

          În cartea “Povesteşte-mi ceva” este vorba despre o fetiţă pe nume Salamanca Tree Hiddle a cărei mamă a plecat în Lewstone. Tatăl ei se îndrăgosteşte de o femeie şi rămâne cu ea în timp ce Sal merge să îşi vadă mama. Sal nu o îndrăgea pe femeia aceea. La scurtă vreme Sal si bunicii ei au plecat catre Lewstone. Pe drum Sal le povesteşte bunicilor diverse întâmplări petrecute împreună cu buna ei prietenă, Phoebe Winterbottom, a cărei mamă a plecat în mod neașteptat de acasă, la fel ca și mama lui Sal. După un timp au făcut o oprire la râul Missouri, din pricina căldurii au început să se bălacească în apă cu picioarele. În timp ce se bălaceau, bunica a fost muscată de un şarpe de apă și a fost dusă la spital. Bunicul a rămas împreună cu ea in spital, dar nu a mai putut fi salvată şi a murit. În acest timp Sal şi-a continuat drumul cu maşina bunicului. În apropiere de Lewstone un şerif a oprit-o în trafic şi a luat-o cu el în maşină, iar maşina bunicului a fost condusă de asistenta şerifului. Acesta a dus-o pe Sal până la casa mamei, iar când a ajuns a vazut în faţa casei un mormânt pe care era scris numele mamei. Când Sal şi bunicul s-au întors acasă au îngropat-o pe bunica lângă un arţar.

Fetita careia nu-i placea numele sau de Elif Shafak

Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său – de Elif Shafakfetita-careia-nu-i-placea-numele-sau.jpg

          În cartea „Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său”, este vorba despre o fetiţă, pe nume Sakiz Sardunya, care nu prea avea prieteni, deoarece numele ei era ciudat. Într-o zi Sakiz a găsit un glob ciudat pe un raft cu cărţi din biblioteca şcolii. La ora de sport, a rugat profesorul daca poate să mearga la toaletă, dar de fapt ea a mers în clasă să se uite la globul gasit. Când l-a luat în mână 7 continente au început să lumineze, dar mai era unul care nu lumina. Într-o zi a mers la bunicii ei acasă. În apropiere de casa bunicilor fetiţa s-a întâlnit cu o fată, care i-a zis că are un frate mai ruşinos. A venit şi el, iar l-a un moment dat fata i-a spus că a uitat un glob într-o bibliotecă. Sakiz a fugit în casă şi a luat globul, fata a realizat că globul nu mai avea energie, aşa  că au decis sa meargă la cea mai apropiată biblioteca, deoarece globul se încărca cu ajutorul cărţilor. După ce globul s-a încărcat, au chemat doi cai fermecaţi bătând o dată din palme. Când erau deasupra destinaţiei au batut de două ori din palme şi în câteva secunde erau jos. În al optulea continent erau patru scări care duceau în patru dimensiuni diferite. Pentru a intra în fiecare dimensiune ei trebuiau să răspundă la o întrebare din orice materie şcolară.

Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, în lectura Iarinei Săceanu

 

În această carte este vorba despre Bruno, un băiețel naiv, de nouă ani, care nu dorește decât să-și facă prieteni și să înțeleagă lumea din jurul lui. El se mută împreună cu familia sa din Berlin în Auschwitz, deoarece tatăl său devine comandant. Noua casă, situată în mijlocul pustietății nu-l înveselește pe băiat. Îi era din ce în ce mai dor de fosta lui viață, de zilele când putea privi întregul oraș de la geamul camerei sale.

Povestea are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un singur lucru îl interesa și acela era lagărul îngrădit cu sârmă ghimpată, unde prizonierii purtau haine în dungi. Plictiseala și singurătatea îl ambiționează să se apropie de acesta.

Atunci îl cunoaște pe Shmuel, un băiat evreu care s-a născut în aceeași zi cu el. Timpul trece, iar între cei doi se dezvoltă o prietenie profundă. În fiecare zi Bruno îi aducea lui Shmuel mâncare și cei doi inventau împreună tot felul de jocuri care să-i distreze. Nimic nu era mai bine decât să ai pe cineva alături într-un mediu atât de anost. Cum ar fi o pată de culoare într-un tablou alb-negru.

Bruno află mai multe lucruri interesante depre noul său prieten. Shmuel a fost separat de către mama sa, iar el cu tatăl și fratele lui au fost repartizați într-un mic oraș posomorât, percheziționat de către soldați. Câteva săptămâni mai târziu, la cererea mamei lor, care este nemulțumită și îngrozită de ceea ce se întâmplă în lagăr, Bruno și sora sa sunt informați că se vor întoarce împreună cu aceasta la Berlin.

Cei doi prieteni însă plănuiesc să ajungă în orașul lui Shmuel. Pentru a trece neobservați, Bruno își pune și el o pijama în dungi, o șapcă și își lasă hainele de cealaltă parte a gardului. Câteva zile mai târziu, Bruno este dat dispărut, acesta fiind de fapt gazat de soldați odată cu prietenul său. Ultimele lui cuvinte au fost : „Shmuel, tu ai fost și vei fi cel mai bun prieten al meu!”

Pot zice că a fost una din cele mai emoționante sau triste cărți pe care le-am citit până acum și am plâns de multe ori citind-o. Această carte mi-a amintit de nopțile ploioase de vară târzii în care nu puteam să dorm, iar dacă ar trebui să compar lectura cu orice altceva, aș compara-o cu o plimbare în parc într-o zi înnorată.

Personajul meu favorit a fost Shmuel deoarece povestea sa mi s-a părut una cutremurătoare, iar acesta, din punctul meu de vedere, a fost un personaj bine conceput. Excluzând trecutul său trist, Shmuel este un băiat amuzant și de treabă. Nu se dă niciodată bătut, chiar și în cele mai complicate situații. El ne învață că viața poate fi și mizerabilă, dar nu trebuie să ne plângem.

Ce m-a impresionat cel mai mult a fost curajul lui Bruno de a se strecura dincolo de gard, pentru a fi cu prietenul său și dorința lui de a rămâne cu Smuel. Prietenia lor a fost cu greu destrămată, chiar și dacă nu a fost cunoscută de ceilalți.

Băiatul cu pijamale în dungi este o carte pentru copii, iar eu consider că nu a fost deloc greu de citit. Recomand cartea persoanelor cărora le place acest gen. Nota mea finală este 10.

Sper că o vei citi și tu. Baftă!

baiatul-in-pijamale-in-dungi-930x600.jpgSăceanu Iarina, CLASA a V-a, Clubul MIRADONIZ

Noaptea despărțirii de Jennifer A. Nielsen – recenzie de Mihnea Gâdici

SCHIMBĂRI. Sunt sigur că fiecăruia dintre voi  i s-a spus măcar o dată că acestea fac parte, inevitabil, din viața noastră. Asta este perfect adevărat. Atât noi ne schimbăm, cât și mediul nostru înconjurător. Unii oameni se schimbă fie din proprie inițiativă, fie de dragul celorlalți, fie din pricina împrejurimilor, fie așa,  pur și simplu. Gerta Lowe a fost o excepție. Unele schimbări sunt neînsemnate, altele au un impact considerabil.  Zidul Berlinului este clar în cea de-a doua categorie.  El a despărțit Republica Democrată Germană de Berlinul Occidental. Problema cu care se confrunta RDG-ul era migrația în număr mare a populației: “Guvernul nostru închisese granițele cu ani buni în urmă, sperând că va opri șuvoiul de oameni care pleca către luminile mai strălucite din Vest. Dar întotdeauna se găseau căi de scăpare, iar eforturile de a-i ține înăuntru nu făcuseră decât să-i întărâte pe oameni. Chiar ieri plecase încă o familie de la noi din bloc, dispărând fără să sufle nimănui o vorbă. Același lucru se petrecea în toată Germania de Est, mai ales aici, la oraș.”

13 AUGUST 1961. Duminica Sârmei Ghimpate.  De la prima oră a dimineții, Gerta, unul din frații ei mai mari și  mama, ca alte familii de pe aceeași stradă, au ieșit în fața blocului lor, uitându-se împietriți la primul semn evident că lucrurile nu mai puteau merge decât în mai rău, în ciuda promisiunilor Rusiei. Cei ca Herr Krause se așteptau la una ca asta de ani buni, drept pentru care el l-a sfătuit pe tovarășul său vechi de revoltă, Aldous, tatăl Gertei, cu două zile înainte de ridicarea cuștii, să meargă pentru puțin timp peste graniță să caute un apartament și un loc de muncă. Lui i s-a părut o idee bună, așa că a plecat chiar în acea noapte însoțit de băiatul său mai mic, Dominic, urmând să se întoarcă duminică, 13 august. Planurile le-au fost însă date peste cap de Zid.

Trecuseră patru ani de atunci. Gerta împlinise deja 12 ani și singura ei prietenă era Anna, colega ei de clasă. Anna, spre deosebire de ea, se ținea mereu departe de bucluc, încercând să o aducă la realitate înainte să dea de necaz. Numai că de fiecare dată eșua, căci Gerta era mereu ea însăși și nu se sfia să arate asta. Aldous Lowe era considerat de cei de la Ministerul pentru Securitatea Statului ca făcând parte din rezistență, copii lui rămași în urmă nefiind priviți cu ochi buni. Ambii știau că dacă nu făceau nimic în această privință un viitor sumbru îi aștepta.  De la un dans jucat greșit și un desen cu o clădire veche se plantează semințe de dovlecei ale libertății care nu aveau prea mult timp să crească.

Cartea ne arată că există ziduri pe care nu le vedem, dar care sunt mai rele decât cele propriu-zise, acestea rupând legături trainice între persoane, fiind mai greu de doborât și că ,pentru a-i vedea unui om adevărata față trebuie să te apropii suficient de mult de acesta.  Lectura este perfectă pentru micii filozofi cărora le place să-și pună întrebări ca mai apoi să sape după răspunsuri. Pentru ei sunt atât cuvintele înțelepte ale diverșilor oameni de stat, scriitori, activiști, filozofi, dramaturgi, cât și proverbele germane, care deschid capitolele.

Să începi e ușor, să continui e o artă – Proverb german;

Inteligența nu înseamnă să nu faci greșeli, ci să-ți dai seama cât mai repede cum să le îndrepți – Berlot Brecht, dramaturg german.

Ai pierdut lucruri, ai pierdut ceva; ți-ai pierdut onoarea, ai pierdut mult; dacă ți-ai pierdut curajul, însă, totul e pierdut. – Proverb german;

Tu îți ești singura graniță – aruncă-te peste ea! – Hafiz, poet persan, cca 1325-1389.

anexa 1.jpg

 

Stan Adelina-Sofia – Insula pierdutilor. Descendenții de Melissa de la Cruz

small_insula-pierdutilor-descendentii-melissa-.jpg

de Melissa de la Cruz

                                         Recenzie realizată de: Stan Adelina-Sofia

Cartea „Insula pierduților – Descendenții”, scrisă de Melissa de la Cruz, a apărut în anul 2015, la Editura Litera și are 336 de pagini.

În timpuri de demult, toți răufăcătorii au fost alungați din Auradon, pe o insulă pustie, unii chiar înviați din morți. Rămași fără puterile lor malefice, ticăloșii trăiesc acum uitați de toți și izolați.

Mal, fiica de temut a Maleficăi, Jay, fiul lui Jafar, Carlos, fiul Cruellei de Vil, şi Evie, fiica Reginei cea Rea, pornesc într-o călătorie pentru a găsi sceptrul, atunci când Carlos de Vil cu ajutorul maşinăriei sale face o gaură în cupola insulei, cea care blochează accesul magiei pe insulă.

Oare copiii celor mai malefici răufăcători vor reuşi să se schimbe, să devină BUNI?

Mi-au plăcut mult personajele, de asemenea şi punctele lor de vedere! Aceasta cred că a fost prima carte în care aflu perspectiva personajelor negative.

Cartea mi-a plăcut mult!

Stan Adelina-Sofia – O lume fără prinți de Soman Chainani

 

O lume fără prinți

de Soman Chainani
Recenzie realiscoala.jpgzată de Stan Adelina-Sofia

 

 

O lume fără prinți”, al doilea volum al seriei „Școala pentru Bine și Rău”, scrisă de Soman Chainani, a apărut la Editura Arthur, în anul 2020. Cartea face parte din colecția “Orange fantasy” și are 478 de pagini.

Două prietene, Aghata şi Sophie, cred că aventura lor s-a încheiat şi că îşi vor trăi împreună Fericirea până la Adânci Bătrâneți, însă pe Aghata o bântuie o dorință. Finalul fericit dintre ea și Tedros ar fi fost ceea ce și-ar fi dorit fata. Pe zi ce trece, aceast vis al Agathei devine din ce în ce mai puternic, până se împlineşte, iar ea şi Sophie ajung înapoi la Şcoala pentru Bine şi Rău. Între fete şi băieți a început războiul, când cele două prietene au fost trimise acasă.

Limitele dintre Bine şi Rău au fost distruse, acestea fiind neluate în seamă. Să își aleagă finalul cu Sophie, provocând un mare război sau să îl sărute pe Tedros și să o trimită înapoi acasă pe Sophie sunt cele două opțiuni pe care Agatha le are. Oare va face ea alegerea corectă? O va alege pe Sophie sau pe Tedros?

Această carte cuprinde atât secrete, aventură, cât și dramă și suspans.