dec. 19, 2019 |
Volumul, pe tema copilăriei, mi-a plăcut deoarece este foarte frumos scris și foarte liniștitor. Dar mi s-a părut foarte greu de citit, pentru că firul narațiunii se pierde uneori în limbajul descriptiv. În ansamblu, a fost memorabilă, căci mi-a trezit dorul de vacanță, de Medeleni, de tandrețe, de a umbla pe străzi fără să-mi pese. Mi-a plăcut îndeosebi o frază: „și ulița, și bunicul erau bunicii unui râs de copil” (mi se pare că se desprinde ideea că bunicul și ulița, ambii l-au învățat pe băiat să fie fericit).
În povestirea „Bunicii”, ni se înfățișează o zi și o noapte din viața nepotului alături de bunica. El scria poezii, în timp ce bunici jucau cărți, iar bunica servea cafeluță și dulceață, aprindeau candela, apoi toți adormeau liniștiți. Următoarea, „Ulița copilăriei”, ne prezintă întâi satul, apoi toate ulițele lui și, la urmă, pe cea mai tăcută, de la marginea satului.
Ulița l-a așteptat pe nou-născutul familiei (fratele mai mic al povestitorului) și i-a fost loc de joacă toată copilăria sa. Ulița îl aducea din cer pe Moș Crăciun, ea îi găzduia jocurile cu ceilalți copii, după ce au mers la școală, și tot ea a fost cea care se îngrijorase pentru el când a plecat la război.
După război, povestitorul a revenit la casa părintească și a găsit acolo o nouă uliță, pe care râdeau alți copii…
„Vacanța cea mare” este o poveste de dragoste (prima a lui Dinu, 15 ani, pentru Ioana, pe care o cunoaște din întâmplare în livada moșiei, unde se aflau peste vară). S-au îndrăgostit, ținând-o tot într-o tandrețe, continuă, pentru tot restul verii. Tandrețea era uneori umbrită de clipe lungi de așteptare și de nedumerire. Dar, din păcate, Ioana (care avea 22 de ani) era deja căsătorită și „cuplul” imaginar a trebuit să se despartă. Dinu a plecat și el înapoi la școală, cu gândul tot la Ioana. Sper, pentru el, că și-a găsit altă prietenă.
„Cel din urmă basm” începe tot cu un episod din copilărie, în care Nuni și Suzica (surori) se joacă cu păpușile. Câțiva ani mai târziu, Sonia, verișoara lor, vine la Medeleni pentru a se recupera după tifos (boală gravă).
Ștefănel (fratele fetelor) a crescut și se gândește nostalgic cu Sonia (când era mic, era gelos că toată lumea o plăcea și că mama îi dăduse fetei camera lui; mai târziu, își amintește o întâmplare din livadă, când Sonia încerca, cu duioșie, să-l împace cu Nuni).
Întorcându-se din crâng, Sonia trece pe lângă Ștefănel, care călărea. Îl invită să ia ceaiul împreună, dar băiatul refuză, deoarece voia să se strecoare în liniștea nopții în livadă, ca să petreacă puțin timp cu prietenul lui, Zarzărul.
Sonia îl văzu în zori, întorcându-se din livadă și se întrebă pe unde umblase. Seara, după ce adormiră toți, Ștefănel plecă din nou la o întâlnire cu prietenul său, Zarzărul, dar, din păcate, începu o ploaie puternică. Sonia îl chemă să intre pe geam în camera ei și apoi îi potoli plânsul.
Ștefănel începu să își dea seama cât de dragă îi este Sonia și se întreba dacă nu cumva o iubea. Eu cred că și Sonia simțea la fel, pentru că, atunci când a citit o scrisoare de la mama ei, în care o întreba ce își dorește Ștefănel de Pași, aceasta se înroși. De aceea, ia decizia să plece acasă.
Întorcându-se de la târg, el o zărește pe Sonia în tren și rămâne doar cu amintirea parfumului ei de levănțică. Era vremea să se întoarcă la școală…
dec. 19, 2019 |
Mi-a plăcut povestea și mi s-a părut memorabil cum Dorothy i-a ajutat pe toți. E o poveste curajoasă, foarte fantezistă, despre o fetiță care trezește respectul tuturor.
Când o tornadă o duce pe Dorothy departe de casă, în locurile misterioase unde ajunge, întâlnește ființe bizare și o Vrăjitoare din Est. Ca să ajungă din nou acasă, trebuie să îl găsească pe Vrăjitorul din Oz, spre care duce o potecă pavată cu piatră galbenă.
Pe drum, Dorothy întâlnește diverse personaje neobișnuite, care doresc și ele să ajungă la Vrăjitorul din Oz ca să le împlinească dorința cea mai fierbinte a sufletului lor: Sperie-ciori (voia minte), un leu fricos (voia curaj) și un om de tinichea (voia o inimă).
Împreună, au parcurs un drum al prieteniei, dar și plin de peripeții, în cursul căruia o înving pre Vrăjitoarea din Nord, care stătea în calea dorințelor lor și ajung la Vrăjitorul din Oz, bun, înțelept și generos, care oferă fiecăruia (bineînțeles după ce își susține cauza), ceea ce și-a dorit Sperie-ciori capătă creier și se deșteaptă, Leul cel fricos devine curajos, Omului de tinichea îi bate o inimă în piept, iar Dorothy ajunge acasă.
dec. 19, 2019 |
Memorabila pasăre măiastră… Mie mi-a plăcut pentru că a fost o aventură care mi-a dat toate emoțiile peste cap. Îmi place, pentru că, atunci când crezi că totul s-a terminat, de fapt descoperi că nu e așa și că mai urmează un capitol, și încă unul, și încă… până la sfîrșit.
În această carte este vorba despre Vlad, care este izgonit din București din cauza nașterii fraților săi. Așa ajunge într-un sat de poală de pădure din Ardeal, la bunici, unde nu exista electricitate și locul desenelor animate era luat de șezătoare, la care nea Vasile povestea copiilor despre făpturi minunate precum Iele, Zmei, Căpcâni, Sânziene și Uriași care se aflau pe Celălalt Tărâm.
Într-o seară, Vlad, venind de la șezătoare, s-a întâlnit cu Iona, singurul strigoi rămas. Băiatul l-a văzut pe strigoi ca ființă umană tocmai pentru că nu era încercat, adică nu credea în toate superstițiile din sat. Iona nu înțelegea de ce Vlad nu se teme, dar și-a dat seama că acesta trebuie să fie Cărăușul (anume omul are s-o ia de la Ursitoare pe Andilandi, Pasărea Măiastră).
Odată cu venirea pe lume a fraților săi, Vlad a ajuns la Ursitoare. Ele i-au spus că pasărea trebuie dusă la Sânziene și i-au oferit un Cal Năzdrăvan. Pe drum, Vlad întâlnește o falsă Sânziană, Blajini și Zmei (și chiar a fost declarat „zmeu”, numai pentru pasăre). După ce i-au închis pe Aram (căpetenia zmeilor) și pe Ruja (una dintre Doamne), Vlad a reușit să plece mai departe, dar numai ca să ajungă prizonierul Căpcânilor. A reușit să scape oferind Canei (regina căpcânilor) mărul în care erau închiși Aram și Ruja.
Pe drum spre Pădurea Fiarelor, unde îi așteptau toate Doamnele și Balaurul Nar, ei au fost luați de Uriași. Uriașii s-au născut tot din oameni, dar au crescut foarte mult.
Ei se înțelegeau foarte bine, chiar au stat împreună în Ajun de Crăciun. Apoi, vizitatorii și-au văzut de drum.
În pădure, Cărăușul este testat de Sfânta Vineri dacă este bun la suflet, rugându-l, dacă poate, să o tragă cu sanie până în vârful dealului. L-a răsplătit pentru fapta bună cu un cufăr cu o comoară (băiatul, ca toți eroii, alege cel mai mic cufăr, în care era, de fapt, naiul fermecat!).
Doamnele, prefăcute în lupi, îi atacă: mai întâi calul, apoi și pe Vlad, care scoase naiul și începu să cânte. Toate animalele, inclusiv calul și pasărea măiastră, adormiră. Vlad, neputând să trezească bidiviul, luă pasărea și plecă mai departe.
Ajuns într-un luminiș, Nar coborî în fața lui Vlad, invitându-l în spinarea lui, pentru a merge la ceremonia de facere a unui Balaur. El i-a spus apoi lui Vlad să coboare în văgăuna unde se afla Școala Solomonarilor (care ar fi vrut să îl păstreze pe băiat, dar acesta a plecat, în cele din urmă).
Afară, îl așteptau Sânzienele. Acestea îl ajută să ajungă din nou în lumea obișnuită unde, când își povestește peripețiile, îi sunt luate drept năstrușnicii. Dar Vlad se bucură acum să își regăsească familia pe care era supărat, crezându-se abandonat la bunici.
dec. 19, 2019 |
Era o dată o fetiță pe nume Lizuca. Îi murise mama, dar tatăl ei era foarte atașat de ea și o iubea mult. Toate acestea s-au schimbat când tatăl Lizucăi s-a recăsătorit. Mama vitregă nu o iubea pe copilă, deoarece, crescută fiind de bunicii ei de dincolo de dumbravă, fetița i se părea cam prost-crescută. Acesta era și motivul pentru care decise că Lizuca nu își va mai vizita bunicii niciodată. Servitoarele se purtau urât cu fetița. Lizuca nu avea pe nimeni… Singurul prieten pe care îl avea era un prieten necuvântător, Patrocle, cățelușul ei.
Într-o zi, o servitoare a certat-o și a bătut-o rău pe fata care, nemaiputând îndura, a fugit de acasă împreună cu Patrocle.
Intrând în dumbravă, Lizuca și-a amintit să presare o dâră de cenușă pe drumul pe care-l parcurge, spre a nu se rătăci, tocmai datorită poveștilor care i se spuneau seara, la culcare, de către bunica ei.
Venind noaptea, și Patrocle (care a mirosit urmele unui animal) îndreptându-se spre o scorbură, Lizuca l-a urmat, s-a culcușit în scorbură și a adormit, știind că o va păzi câinele. Dar scorbura era vrăjită. În visul ei, fetița văzu dumbrava parcă prinsă sub vraja unei zâne bune, cu multe animale și alte zâne ce îi înconjurau.
De dimineață, porniră din nou la drum și au ajuns, în sfârșit, sănătoși și întregi, la bunici.
dec. 18, 2019 |
O carte celebră, cu o poveste captivantă, un roman de dragoste pe fundalul gri al războiului. Privit ca temă secundară, războiul este personificat într-un vânt, care, așa cum sugerează și titlul, spulberă viețile personajelor, distrugându-le valorile și credințele, dar aducând totodată suflul unui nou început. Războiul de Secesiune este fundalul pe care autoarea proiectează destinele personajelor, surprinzând chintesența romanului: modul în care personajele înfruntă realitatea, adeptându-se la vicisitudinile acesteia.
”Pe aripile vântului” este poate singurul roman care prezintă războiul, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, ca pe un element pozitiv, sudiștii, în ignoranța lor, privindu-l la început ca pe o victorie sigură și o modalitate de a arăta supremația modului lor de viață în comparație cu cel al yankeilor. Cuprinși de un entuziasm inexplicabil, bărbații manifestă nerăbdarea de a participa la război și certitudinea, generată de aroganța specifică Sudului, că în mai puțin de o lună se vor întoarce la casele lor glorioși. Vocea rațiunii este reprezentată de Rhett Butler, un om cu o reputație îndoielnică, dar realist, sceptic și, cel mai important, cunoscător al resurselor yankeilor, incomparabile cu ale confederaților, care afirmă, pe un ton neutru, că sudiștii nu au nicio șansă în fața oponenților lor. Vorbele lui sunt inițial luate în râs, respinse și aspru criticate, dar, pe măsură ce trupele yankeilor înaintează, speranțele sudiștior se spulberă una câte una, aceștia realizând că șansele victoriei se diminuează, iar înfrângerile se succed una după alta. Se instaurează haosul, iar sudiștii sunt obligați, în pofida voinței lor, să-și abandoneze modul de viață, valorile și principiile și să se adapteze schimbărilor.
Tema războiului constituie pentru autoare un prilej de a surprinde capacitatea oamenilor de a se adapta la noi schimbări, totul pentru a supraviețui. Când totul se dărâmă în jurul ei, Scarlett își dă seama că perioada de glorie a Sudului a apus. Stârnind dezaprobarea celor din jur, aceasta își ia viața în propriile ei mâini, făcând orice este necesar pentru a supraviețui. Supraviețuirea devine prioritară, iar principiile și moralitatea sunt doar obstacole în calea obținerii siguranței și stabilității financiare râvnite de Scarlett. Căsătorii din interes, trădarea propriei sale surori, minciuni rostite cu nevinovăție în glas-toate acestea sunt permise în dragoste și în război. Războiul modelează caracterele, cei puternici devenind mai puternici, iar cei slabi- victime ale progresului pe care nu-l pot accepta. Dintr-o tânără răsfățată și capricioasă, Scarlett devine o femeie independentă, puternică, insensibilă, ce simte că are datoria de a-i proteja și de a-i mobiliza pe cei din jurul ei. Zidul impenetrabil pe care aceasta și-l ridică este incapabil să facă însă față iubirii pe care aceasta o simte față de Rhett, legătura dintre ei fiind bazată pe similaritatea caracterelor lor. Relația lor de iubire a fost una pasională, dinamică, alimentată de verva războiului, care a evoluat în timp, dar nu a fost recunoscută de niciunul dintre ei, până în momentul când a fost prea târziu. În timp ce războiul o determină pe Scarlett să își lepede rând pe rând principiile cu care a fost crescută, ajungând în final să trădeze singurele persoane care i-au fost alături, Rhett pare să dobândească brusc un puternic simț patriotic, care îl determină să se înroleze în armată și să lupte pentru Cauză, de dragul fiicei sale Bonnie Blue, numită după steagul confederaților.
Nu toți reușesc însă să facă față războiului atât de bine precum Scarlett. Sudiștii refuză să-și abandoneze modul de viață și resping orice contact cu yankeii, preferând să trăiască printre fantasmele trecutului, printre ruinele societății lor distruse.
Nu numai Scharlett și Rhett suferă schimbări din cauza războiului. Putem afirma că războiul se desfășoară pe două planuri- pe front și în sufletele oamenilor, sudiștii dedicându-se în totalitate Cauzei. Melanie Hamilton devine sufletul sociețății, coordonând toate actele de binefacere: balurile caritabile, donarea obiectelor de preț (podoabe, bijuterii, mătăsuri, aur și argint) în scopul sprijinirii armatei, înființarea spitalelor mobile, colectarea alimentelor pentru soldații care mureau de foame.
Războiul a însemnat moarte, suferință și durere, a despărțit familii, a distrus orașe și a lăsat în urmă haos. Cu toate acestea, nu a avut numai consecințe negative ; războiul a contribuit la producerea unei revoluții industriale, ajungându-se în final la un progres ce nu ar fi fost posibil pe o cale pașnică. A urmat epoca de reconstrucție, fiecare personaj luându-și viața de la capăt și învățând să trăiască cu pierderile suferite.
Romanul ”Pe aripile vântului” surprinde tema războiului din perspectiva subiectivă a sudiștilor, accentul nefiind pus pe evenimentele istorice în sine, ci pe felul în care acestea le-au influențat viețile oamenilor.
Theodora Bărbuță, clasa a IX-a
Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
dec. 18, 2019 |
Romanul ,,Dama cu camelii” de Alexandre Dumas fiul prezintă povestea de dragoste dintre Armand Duval şi Marguerite Gautier. Inspirată din realitate, povestea descrie relaţia dintre autor şi curtezana Marie Duplessis. Acțiunea are loc la Paris, în anul 1847. Naratorul se întâlneşte cu Armand Duval în casa unei femei decedate, el fiind acolo pentru licitația bunurilor ei. Intrând în vorbă cu el, află că bărbatul era de fapt fostul iubit al decedatei. Naratorul îl invită în casa lui pentru a auzi toată povestea lui. Cei doi erau îndrăgostiți, la început curtezana nu îl plăcea, dar după ce tânărul venea la ea să vadă cum se mai simte pentru că era bolnavă, a început să îl iubească. Au decis să se mute de la oraş la sat pentru a trăi o viață liniştită şi, deşi ea putea trăi o viață luxuriantă alături de alt bărbat, a ales să rămână cu singura ei iubire adevărată, Armand. Fericirea nu a mai durat mult deoarece, după un timp, tatăl ei află de relația lor şi îi interzice să se mai întâlnească cu el. După despărțirea bruscă, Armand se răzbună pe ea luându-şi o altă amantă, dar află prin nişte scrisori de ce s-a despărțit de el şi că ea a murit de tuberculoză. Marguerite îşi asumă tot ce a făcut şi este conştientă de toate consecinţele care puteau apărea, fiind o persoană foarte puternică. Ea ne învață că, deşi viața pe care ne-o alegem are un curs firesc, dacă schimbăm ceva, ne va fi foarte greu sau chiar imposibil să o mai aducem la forma inițială.
Paula Frunză, clasa a X-a
Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți 
Comentarii recente