Istoria, așa cum o știm din manuale, merge apăsat, cu pași mari, și vorbește grav.
Dar în Mică istorie a unui secol mare, coordonată de Monica Onojescu, istoria își schimbă aspectul. Își pune pantofi mici, de copil, și începe să alerge prin ulițe, să râdă, să plângă, să întrebe „de ce?”.
Cartea Mică istorie a unui secol mare, antologie de texte apărută în 2018, la Editura Arthur, despre care s-au publicat și câteva recenzii în mediul virtual și nu numai, este recomandată spre lectură elevilor în primul rând și deopotrivă adulților.
Coordonatoarea proiectului Lecturiada elevilor 2018 – Un secol de Istorie și istorii, doamna prof. Monica Onojescu a scris și gândit în detaliu secțiunile concursului din cadrul acestui proiect reușind să coaguleze în jurul ideilor și să inspire prin proiect autori contemporani, profesori și elevi. Istoria personală a fiecărui autor a devenit un bun pretext pentru ancorarea în evenimentele istorice memorabile precum: Revoluția din 1989, Marea Unire de la 1 decembrie 1918 sau refugiul.
În paginile acestea, Marea Unire are miros de pâine caldă și zgomot de clopote.
Războiul e o cutie de pantofi plină cu fotografii, iar comunismul – o fereastră aburită prin care visele caută aer și vor să evadeze negreșit spre lumină dintr-un real cenușiu, apăsător, dureros, insuportabil. Copiii din carte – Emil, Măriuca, Irina, – nu știu că trăiesc „momente istorice”. Ei știu doar că trebuie să fugă, să aștepte, să spere, să scrie, să colecționeze, să trăiască, să iubească.
Ilustrațiile nu sunt simple desene. Sunt amprente – mâini de copii talentați care ating pagina și o fac vie. Sunt culori ce spun „Am fost acolo, sigur c-am fost, ia uită-te mai bine, nu mă vezi?”, chiar dacă „acolo” e o poveste din alt timp.
Citind, înțelegi că istoria nu e doar o colecție de date. Este o țesătură de trăiri interioare, de gânduri și idei, gesturi, mirosuri, culori, emoții. Și că marile evenimente se sprijină pe umeri mici, uneori fragili.
Cartea te învață că fiecare copil din trecut a purtat în buzunar o fărâmă din prezentul actual, al nostru.
Senzația stranie din final este că istoria nu s-a terminat. Ea continuă în prezent și în suflet mereu și mereu, iar și iar. Că și tu, azi, scrii o pagină – poate tot „mică” –, dar care într-o zi va aparține „secolului mare” al cuiva.
Un volum care nu se citește cu ochii, ci cu inima. O lecție de empatie, o punte între generații, o dovadă că marile povești încap în palmele copiilor.
În Mică istorie a unui secol mare, istoria nu se învață – se trăiește, „pe viu“, cu sufletul în palmele copiilor. Unii o învață idee cu idee, alții o memorează, pentru unii e o poveste palpitantă, pentru alții este o colecție de timbre. Noi o purtăm în buzunarul din dreptul inimii. Recomand călduros această carte și copiilor și celor mari.
Hosu Andrada, clasa a VIII-a
Liceul Tehnologic Electrotimis
Profesor coord. Docolin Garofița Sorina