„Greenglas House” de Kate Milford
Cine a auzit de răni de abandon să ridice mâna! Hei, știu că știi, ridică mâna că e bine pentru sănătate. Dacă nu știi nu-i nimic, e recomandat să înveți ceva nou, o dată pe zi, în fiecare zi. Îți dau definiția de pe scurt, că s-ar putea să te plictisești altfel. Rănile de abandon reprezintă o durere profundă, emoțională (auci) care apare atunci când ești respins sau abandonat (bravo, ai ghicit) de o figură importantă din viața ta (aka parinții, bunicii, de cine/ce vrea suflețelul tău să se atașeze când ești mic). Pe și mai scurt, e nașpa. „Greenglas house” de Kate Milford fix despre asta vorbește, într-un mod în care o poți gestiona și înțelege. Și evident, cu niște mistere demne de un tâlhar adevărat ( trebuie să citești ca să te prinzi 😉 ). „Greeenglas house” este despre un băiat adoptat care încearcă să își găsească locul în lume și să rezolve misterele hanului parinților lui (care sunt, puncte bonus pentru asta, foarte înțelegători, răbdători și își iubesc mult copilul, spre deosebire de alte cărti unde părinții îs nașpa). Milford pune în cuvinte perfect tot cea ce simte persoajul principal (Milo), menținând în același timp și idea că este încă un copil, nu trebuie să le aibă pe toate rezolvate.
Toți ne-am simțit la un moment dat ca un Milo. Însă, dintrodată, de crăciun apar în viața lui două lucruri de care nu știa că avea nevoie: Meddy, fiica cea mică a bucătăresei cumsecade, gata să își împărtășească înțelepciunea și jocul Poteci Lăturalnice. Meddy (preferata mea) este o reprezentare a prietenului perfect atunci când ai răni de abandon ( cuvântul zilei). Este acolo pentru Milo și, în același timp, îl învață că poate să se bazeze pe propria persoană și că el și Negret (vă explic mai tarziu) sunt tot ce are nevoie pentru a fi în siguranță. Cât despre Poteci Lăturalnice, nu vă zic prea multe pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a descâlcii singuri firul poveștii. Ce îmi permit să vă șușotesc este că e cel mai mișto joc pe care îl cunosc. Știți D&D? Este un joc asemănător doar că jucat tradițional de copiii din Nagspeake ( orașul unde se află Greenglas House). Pentru neștiutorii de dungeons and dragons (D&D), ambele sunt niște jocuri unde fiecare jucător își construiește câte un personaj după un manual și se distrează cu acel personaj pe tot parcursul jocului. Cool,nu?
Unde rămăsesem? Ah,da, Negret! Negret, poate ați ghicit deja (dacă da, vă datorez o înghețată), este personajul ales de către Milo în Poteci Lăturalice 2.0. De ce 2.0? Pentru că Meddy schimbă un pic regulile jocului și atât îmi dau voie să divulg legat de asta. Negret reprezintă la cât se poate de propriu alter egoul lui Milo sau, cel puțin, așa crede el. Este tot ce cineva care nu știe unde să se pună pe tabla de joc și-ar dori, dar (și acest dar e foarte important) creat într-un mod inteligent. Kate Milford nu a inventat un alter ego care să fie superficial sau care să nu fi avut aceleași provocări, ci a recreat personajul lui Milo doar că în alt punct din viața lui. După ce a depășit (îmi place mie să le spun, poate ca să îmi păstrez tinerețea) provocările tinereții și când a dobândit unele calități pe care nu le credea posibilie, cum ar fi curajul sau abilitate de a rămâne calm și de a-și controla emoțile, nu invers. Despre asta e, de fapt, vorba în ,,Greenglas House” de Kate Milford, cum ne vindecăm, conștient sau nu, ca să ne putem bucura de misterele vieții, chiar dacă uneori aceleași mistere ne vor și răni. Cu tot dragul vă recomand această lectură și o ciocolată caldă complementară (părinții lui Milo fac cea mai bună ciocolată caldă).