,,Dacă Diavolul a mai făcut ceva pe lumea asta înafară de bani, atunci a făcut ninsoarea care se abate peste munți”
Islanda, la sfârșit de secol XIX. Izolați aproape complet de restul lumii, islandezii se dovedesc a fi mai rezistenți ca nimeni alții la condițiile extreme care, în fiecare dintre iernile aproape veșnice, iau viața a milioane de pescari și călători. Acest cadru tăcut, poate chiar deprimant, stă la baza ,,Trilogiei fiordurilor”, seria care i-a adus faimă internațională lui Jon Kalman Stefansson. Născut în Reykjavik, în 1963, autorul s-a remarcat prin scrierile sale de factură psihologică și filozofică, în care sunt preluate elemente din Saga vikingă și transpuse în cheie modernistă. Volumul ,,Tristețea îngerilor” este a doua parte a trilogiei. În decursul carierei sale literare, Jon Kalman Stefansson a fost distins cu Premiul Librarilor Islandezi (2017) și nominalizat de patru ori la Premiul Literar Islandez.
După pierderea celui mai bun prieten, răpus de viscolul polar, băiatul, protagonistul fără nume al cărții, luptă cu stafiile trecutului afundându-se în lectură. Cu toate acestea, la sfârșitul unei ierni violente care nu cutează să facă loc anotimpului cald, eroul cărții este forțat să îl acompanieze pe poștașul Jens prin pustiul străpuns de zăpezi al Scandinaviei. Aflat la limita între copilărie și maturitate, băiatul duce o călătorie primejdioasă de descoperire a sinelui, în care caracterul îi este testat de natura nemiloasă a Islandei.
,,Tristețea îngerilor” este un roman despre traume și speranță pierdută, scris, totuși, într-un ton sensibil, care așterne peste răceala tipică literaturii nordice un strat de emoție. Pe măsură ce se a finalul drumului lor se apropie, Jens și băiatul învață să se accepte unul pe altul și dezvoltă o prietenie din necesitate, cu un soi aparte de profunzime, concretizată în clipele de cumpănă, când viața le este în pericol. Pe lângă parcursul personajelor principale, cititorii au ocazia de a se familiariza cu modul de trai din trecut al comunitățiilor din Europa de Nord, o zonă puțin explorată în beletristica de masă. Mi s-a părut inedit felul în care autorul reușește să dea celor mai simpli oameni povești profunde, pe care le-am trăit intens cu fiecare pagină citită, fie că a fost vorba de amărăciune, moarte, sau inocența naivă a copiilor protejați încă de frigul mistuitor (cel propriu-zis, sau unul metaforic, dat de neajunsurile unei vieți în singurătate, în așteptarea primăverii).
Totodată, titlul volumului este o metaforă pentru zăpada care înconjoară lumea îngustă a personajelor, un fel de constantă în viața islandezilor din acele vremuri și un element des întâlnit ca motiv literar la scriitorii din această țară. Am ales să citesc și să scriu depsre acest roman datorită pasiunii pentru cultura islandeză, care impresionează tocmai prin simplitatea ei. Literatura scandinavă dă, în opinia mea, șansa publicului cititor să descopere semnificații adânci în cele mai banale imagini ale vieții cotidiene.
În final, aș recomanda volumul ,,Tristețea îngerior” (sau, de ce nu, toată trilogia) oricui dorește o o lectură provocatoare, dar care dă senzația de liniște interioară și poate de nostalgie după iernile înzăpezite de altădată. Cei suficient de curioși să descopere cartea vor găsi un bildungsroman extrem de reușit, în care eroul se descoperă pe sine înconjurat de tristețea iernii eterne.
Diana Dindeal, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Avram Iancu, Cluj-Napoca