POEMUL UNEI GENERAȚII

POEMUL UNEI GENERAȚII

POEMUL UNEI GENERAȚII

Cercul Verde la Literă, Liceul Tehnolgic Silvic dr. NicolaeRucăreanu, Brașov
Elevi: Briana Bărbulescu, Delia Ghiță, Elina Domoș, Robert Ciobanu, Alexandro Ștefănică
Coordonator. Nicoleta Mitu

De Ziua poeziei, 21.03.2025, am răspuns la provocările de pe grupul Lecturiadei 2025, participând la scrierea unui poem colectiv al generației.  provocările de pe grupul lecturiadei, Membrii cercului, elevi în clasa a XI-a, au intrat în joc, completând începuturile de vers care li s-au transmis pe grup pe o foaie albă, transformat de noi într-un prezi care ne reprezintă. Ne-am bucurat când am descoperit o parte dintre versurile noastre în poemul comun ai căror autori au fost sute de adolescenți din toată țara.

https://prezi.com/view/uPJSKZN8ELfmeSwlBnWj/

TÂRGUL DE IDENTITĂȚI – PERSONAJE LITERARE

TÂRGUL DE IDENTITĂȚI – PERSONAJE LITERARE

TÂRGUL DE IDENTITĂȚI – PERSONAJE LITERARE

Cercul de lectură: În-Semnări, Colegiul Economic Emanuil Gojdu, Hunedoara
Elevi organizatori: Ovidiu Toader Bondoc,Larisa Maria Gîdei, Tudor Andrei Tirănescu
prof. coordonator: Mariana Stoica

Argument: Motivarea proiectului pornește de la nevoia de identitate, a șaptea dintre cele zece nevoi umane enunțate de Solomon Marcus, despre care spunea că le implică si pe celelalte nouă: „Aici se află o provocarea majoră, dramatică, și o șansă de a da vieții noastre o motivație superioară. […] În perioada trecerii de la copilărie la adolescență ar trebui să înceapă conștientizarea nevoii de construire a unei identități mai bogate decât aceea cu care ne-a înzestrat natura.” Ne-am propus să-i facem pe elevi să valorifice „critic, selectiv” caracterizările de personaje (tip de compuneri incluse în programa școlară) din cărțile citite în cadrul cercului de lectură sau independent, conștientizând valorile pe care le apreciază și modelele demne de urmat pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru cetăţenia activă şi incluziunea socială. Prin „probele” pe care le vor trece vor ajunge mai buni, mai conștienți, mai responsabili. Prin NEXT LEVEL, vrem să aflăm cum au devenit, ce identități literare au acum model foști cerchiști, acum liceeni, studenți sau absolvenți de facultate.

Descarcă PDF – TÂRGUL DE IDENTITĂȚI

CU PERSONAJELE LA TÂRGUL DE CARTE

CU PERSONAJELE LA TÂRGUL DE CARTE

CU PERSONAJELE LA TÂRGUL DE CARTE

Clubul de lectură IMAGO, Liceul Tehnologic General Ioan Culcer, Tg-Jiu
Elevi: Alexandra-Valentina Spătaru
Coordonator: prof. Diaconița Cristina-Liliana

Proiectul educațional „Cu personajele la târgul de carte” vine ca un răspuns inovator la nevoia de identitate, oferind o abordare ludică, interactivă și interdisciplinară a literaturii, menită să redea lecturii tinerilor calitatea de experiență vie, actuală și formativă.

Demersul își propune să transforme lectura într-un act de comunicare autentic, în care elevii nu sunt doar consumatori pasivi, ci creatori și promotori culturali. Ideea centrală a proiectului constă în organizarea unui târg de carte tematic, în cadrul căruia elevii își asumă rolul unor personaje literare cunoscute din literatura română, care recomandă cărți contemporane pentru adolescenți. Astfel, elevii intră în pielea personajelor și, prin replici, standuri tematice și provocări literare, promovează titluri relevante, actuale, care tratează teme de interes pentru liceeni.

Proiectul are și o importantă componentă interdisciplinară, întrucât valorifică conținuturi din limba și literatura română, arte vizuale (prin amenajarea standurilor), educație media și digitală (prin promovare în social media), istorie (prin contextualizarea personajelor) și chiar educație antreprenorială (prin jocul de rol legat de vânzare, marketing și relația cu publicul). Astfel, elevii înțeleg literatura ca parte dintr-un ecosistem educațional mai larg, în care disciplinele se sprijină reciproc pentru a construi învățarea semnificativă.

Link de vizualizare:

https://www.canva.com/design/DAGqvGEiWkM/Ia-PdSvaEl192CqDLzGC8g/watch?fbclid=IwY2xjawMBDoRleHRuA2FlbQIxMQABHlmmRe6vjRpeolkRVmATg9AYp_XhLousthlVXa7heTjbmaD_FX4OJ1cdrmNd_aem_O89KzO1gukqmhAJEPMdfbQ

Descarcă PDF – CU PERSONAJELE LA TÂRGUL DE CARTE

JOACA DE-A POEZIA

JOACA DE-A POEZIA

JOACA DE-A POEZIA

Colegiul Național Pedagogic Ștefan cel Mare, Bacău
Elevii clasei a X-a B, profil pedagogic, specializarea: învățători-educatori
Coordonator: Ana-Maria Bondăreț

Tema: Proiectul cuprinde activitățile elevilor clasei a X-a B, desfășurate în luna martie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Poeziei. Totodată, inspirația a venit pe calea Lecturiadei elevilor, competiție inițiată de comunitatea ANPRO. A doua provocare a concursului: 21 martie, Ziua Poeziei.

Contextul: Proiectul stimulează cooperarea, dar și motivația de a surprinde prin produse inedite și valoroase, promovând poezia ca mijloc de exprimare a identității personale și culturale. Poezia are capacitatea de a „atinge” inima omului pentru a-l emoționa și a-l face să se deschidă către ceilalți.

Scop: consolidarea competențelor-cheie și a competențelor transversale la elevi, prin activități inter și transdisciplinare.

SCRISORI CĂTRE AUTORI

SCRISORI CĂTRE AUTORI

SCRISORI CĂTRE AUTORI

Clubul Ex Libris, Liceul Tehnologic Electrotimiș, Timișoara
Elevi: membrii clubului Ex Libris
Coordonator: Garofița Docolin

Scrierea de cărți poștale, mesaje, scrisori adresate autorilor contemporani sau personajelor create de aceștia este o metodă de a reflecta la textele citite și discutate în clasă. Activitatea vizează două-trei competențe deodată: elevii învață să scrie și să redacteze corect mesaje despre textul literar, despre personaj și caracteristicele acestuia identificând modele, valori morale și trăsături de caracter și, în același timp, sunt atenți să respecte destinatarul și convențiile specifice corespondenței/convențiile textului nonliterar, precum și elementele formale implicate de scrisoarea sau de cartea poștală. Nu în ultimul rând, ar fi de remarcat aspectul estetic al scrisorilor.

https://drive.google.com/file/d/1oaoQq9Fd7Ve1xr4W0F0cajTtXzMzW_Su/view

TÂRGUL DE CARTE REINVENTAT

TÂRGUL DE CARTE REINVENTAT

TÂRGUL DE CARTE REINVENTAT

Cercul Călători prin Galaxia Lecturii, Școala Gimnazială nr. 11, Oradea
Elevi: membrii cercului
Coordonator: Sanda Checicheiș

Am preluat ideea activității propuse pentru sărbătorirea Zilei lecturii în cadrul comunității Lecturiadei, considerând-o drept o ofertantă. Noi ne-am gândit la un târg al schimbului de impresii despre cărți. Pentru că în fiecare an avem noi pasageri în nava noastră galactică, am început să îi implicăm și pe novici în realizarea de conținut digital. Am creat o adresă de gmail, pentru a avea un drive comun pentru încărcarea materialelo și elevii au trimis recenziile realizate la cartea preferată, am creat linkuri pentru fiecare material, am creat un cod QR și am lucrat în echipă la crearea unei cărți digitale. Am stabilit data evenimentului, 6 iunie, ca o activitate conexă la alte activități din școală, prin care am marcat Ziua Școlii. Am realizat afișul evenimentului, am adaptat locul în care urma să se desfășoare târgul – un spațiu mai încăpător, amenajat pentru astfel de evenimente. La târg, au participat mai mulți elevi care au putut scana codurile QR cu telefonul luând contact rapid cu o scurtă prezentare a cărții. Dacă informația e la un click distanță, să o folosim în avantajul nostru! Am creat o cărticică digitală în Book Creator, în care am așezat coduri QR, ale cărei pagini rămân deschise pentru următoarele recenzii.

link:

https://www.facebook.com/100003401354551/videos/pcb.24773989172200980/1058995392837334?locale=ro_RO

 

Descarca PDF – Călători prin Galaxia Lecturii