Mi-a plăcut că, deși m-a rănit și aș fi vrut să-l schimb, finalul a fost neașteptat și, față de predicțiile mele de lectură, cu totul surprinzător. Îmi place să mă surprindă o carte, să simt că e vicleană și că mă păcălește, mă duce unde vrea ea. L-am îndrăgit pe Toby, pentru că își regreta faptele și își dădea seama cât de grav a fost războiul. Am simțit empatie pentru el pentru simplul fapt că și el simte vina foarte adânc și nu e ușor să trăiești cu sentimentul vinovăției.
Iată povestea: Annabelle e o fată de 12 ani, din Pennsylvania. Viața ei, destul de liniștită, se împarte între școală și treburile casnice. Ea are grijă de frații ei mai mici, James și Henry, care, cu siguranță, nu sunt cei mai cuminți copii. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată când Betty Glengarry se mută la școala Annabellei. Fata fusese trimisă aici de către părinți, cu speranța că își va îndrepta comportamentul. Dorind atenție, își face încă de la început o reputație nu prea bună. Îi domină pe cei mai slabi decât ea și îi agasează. Victima ei principală devine Annabelle. Crezând că fata este bogată, Betty îi cere tot felul de lucruri lui Annabelle, pe care aceasta nu i le poate oferi, dar “egoismul” îl pune pe James în pericol. Betty se împrietenește cu Andy Woodsberry. Împreună îi pun toate planurile în acțiune (cum ar fi aruncatul cu pietre către germani, dar nimerind, de fapt, o fată inocentă). O altă victimă perfectă este Toby, pe care Betty poate da vina cu ușurință. Toby, un fost luptător în primul război mondial, care se împrietenise cu Annabelle… Toby poartă vina faptelor sale din război și este clar traumatizat de ce a văzut. Principala lui preocupare e fototgrafia. Prietenia lor este interesantă: deși sunt mari diferențe între ei și pare că nu au nimic în comun, amândoi au ceva de învățat unul de la altul. Fiecare face tot ce îi stă în putere să îl ajute pe celălalt. După ceva timp, Betty trece la fapte. Ea și Andy plănuiesc cum să îl rănească pe James, răzbunaându-se pe Annabelle. Atunci, cei din familia fetei află despre tot ce se întâmpla chiar sub nasul lor. Șocati, se duc să vorbească cu familia Glengarry. Rapid, toate minciunile și lucrurile „băgate sub preș” ies la iveală, iar Betty alege să fugă de acasă, în loc să se confrunte cu răspunderea pentru propriile fapte. Am asemanat-o cu „Jurnalul lui Anne Frank” pentru că, oricât de diferite sunt cele două protagoniste, împart toate fricile legate de război, împart nevoia de a minți și incapacitatea de a-și exprima deschis emoțiile și de a dezvălui celorlalți mai multe despre ele însele.
Aș recomanda romanul tuturor, dar mai ales celor care au trecut printr-o situație de bullying bazată pe prejudecăți și celor care au depus mult efort pentru a ajuta și a salva pe cineva, dar în final nu au mai putut face nimic, pentru că „finalul fusese deja scris”.
Comentarii recente