Eu am ales cartea “Winston. Un motan în misiune secreta”, deoarece îmi părea interesant că animalele pot să vorbească. Autorul cărții este Frauke Scheunemann. Acesta a mai scris și “Winston. Agentul cu lăbuţe moi”, “Winston. Pe urmele spărgătorilor casei de bani”, „Winston. Un motan sub acoperire”, ”Winston. La vânătoare de fantome”, “Winston. Misterul sardinei otrăvite”.
Cartea citită de mine a fost publicată în 2021, la editura Booklet fiction, București. A fost tradusă din germană în română de Adela Motoc. Are 27 de capitole cum ar fi: “Prolog – sau de ce în unele zile ar fi mai bine să nici nu te dai jos din pat”, “Exista lucruri imposibile. Sau nu…?”, “Primele încercări detectivistice. De ce nu se poate trăi și fără matematică” sau “Un experiment. Și-un legământ: cei mai buni prieteni, pe vecie!”.
În carte apare povestea unui motan. Iată cum se descrie acesta: “Dacă aş putea vorbi, fireşte că m-aş prezenta doamnei după toate regulile politeţii. Şi i-aş povesti că mă numesc Winston Churchill, dar că toată lumea îmi spune simplu Winston. Că locuiesc de ceva vreme la profesorul Werner Hagedorn, pe aristocratica stradă 106a din Hamburg […] Şi că sunt un veritabil motan de casă, iar asta înseamna că nu ies niciodată rău.” Motanul are o viaţă perfectă până se schimbă menajera casei, Olga. Noua menajeră se mută în casă împreună cu fiica ei, Kira. Ce relaţie crezi că va fi între motanul Winston şi Kira? La cine crezi că se referă citatul: „Noi doi suntem cei mai buni prieteni pe vecie”? Un motiv bun ca să citeşti cartea! O recomand pentru lectură tuturor copiilor, mai ales dacă au ca animal de companie o pisică şi de multe ori se întreabă ce gândeşte şi de ce reacţionează aşa. Eu aș recomanda această carte şi elevilor de gimnaziu, de 10-12 ani. E interesantă şi pentru fete, căci personajul feminin, Kira, are 12 ani şi atunci se produc numeroase redescoperiri. Am reţinut aşa ceva: “De fapt, eu nu ştiu prea multe despre ce înseamnă într-adevăr să fii om, cu atât mai puţin fată. Credeam că e mai simplu”. Prima dată, când am văzut seria, m-am gândit la pisicile aristocrate, cum am urmărit atâtea serii animate de la Walt Disney şi cărţi ilustrate din ediţii de colecţie Disney. Dar cartea pe care o recomand e mai matură. Lectura ei a fost plăcută, iar la sfârşit am înţeles mai bine cum e într-o prietenie dintre om şi animal, cum e să fii în pielea unei pisici. Am dat dreptate personajului: “Aşa se întâmplă întotdeauna, eşti mai deştept după ce totul s-a încheiat.”.
Maria-Irina Rusu, clasa a V-a, Colegiul Naţional “Avram Iancu” Ştei, judeţul Bihor
Comentarii recente