vorbeste-codul-secret-al-anilor-de-liceu_1_fullsize.jpg

Vorbește!
de Laurie Halse Anderson

Nu de puține ori auzim din media că un elev a devenit victima unei agresiuni din partea altui elev. Din păcate, fenomenul de bulling a devenit o problemă contemporană tot mai des întâlnită în mediul școlar, iar un studiu realizat de fundația „Salvați Copiii” România arată că unul din patru copii a fost umilit în fața colegilor. Cum ne comportăm în fața unui astfel de comportament agresiv? Răspundem cu aceeași monedă, ne închidem în sine sau căutăm ajutor? Cartea „Vorbește!” de Laurie Halse Anderson încearcă prin povestea Melindei, o tânără aflată în clasa a noua să ne ofere un model de comportament al unei persoane agresate. Melinda este adolescenta în care m-am regăsit cumva, fiind boboc ca și mine, și trăind uneori sentimentul ignoranței. Ca și Melinda, am trăit sentimentul dezamăgirii și am observat că bobocii sunt de cele mai multe ori ignorați, că unii intră în bucluc, că alții se ceartă cu profesorii, cu părinții sau cu alți elevi.
Am descoperit prin această carte că tinerii își caută refugiul într-o activitate care le place sau oră de clasă, cum devine pentru tânăra noastră ora de artă, singura la care se simțea în largul ei și în care profesorul o încurajează să își exprime sentimentele. În opinia mea, o scenă semnificativă ar fi când Melinda realizează un eseu la istorie despre femeile care s-au luptat pentru drepturile lor acum câteva sute de ani în urmă. Tema ei a fost așa de bună, încât profesorul i-a cerut să o prezinte în fața clasei următoarea zi. Melinda a pregătit o prezentare altfel: a ales să nu vorbească deloc și chiar scriind pe tablă că alege să păstreze tăcerea. Profesorul ei nu i-a dat o notă prea bună. Supărată, se plânge unui coleg că a fost nedreptățită, în condițiile în care eseul era foarte bun. Colegul ei o susține, dar îi spune că și-a meritat nota totuși, femeile acelea îndurând închisoarea și alte pedepse tocmai pentru că nu au vrut să tacă și au luptat în continuare să obțină ceea ce vroiau și a sfătuit-o pe Melinda să le urmeze exemplul.
Vorbește! este o poveste simplă și chiar prin această simplitate, Laurie Halse Anderson încercă să demonstreze că oricine poate ajunge în situația Melindei, iar esențial este să comunicăm despre ce ne supără, grijile fiind doar în capul nostru. Autoarea dorește, de asemenea, să atragă atenția asupra abuzurilor de tot felul care sunt foarte frecvente, în special în rândul minorilor și asupra depresiei adolescentine, mulți adolescenți confruntându-se cu ea, dar de cele mai multe ori trece neobservată. Esențial este să îi ascultam și sprijinim înainte să fie prea târziu.Bianca Andreea Miruna Damian, clasa a 10-a, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galați