Roman postbelic alcătuit din două volume, „Moromeții” își demonstrează valoarea de excepție prin focalizarea asupra satului românesc din Câmpia Dunării, fiind o monografie a satului tradițional românesc înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial.
Fiind o operă complexă, temele romanului sunt multiple, iar pe lângă cea rurală sunt abordate și
teme precum cea a familiei sau a crizei comunicării. Ilie Moromete, personaj principal în romanul „Moromeții”, reprezintă țăranul care trăiește într-o perioadă istorică în schimbare,
viața sa fiind influențată de modificările care apar în satul tradițional din acea perioadă.
Gospodăria Moromeţilor pare solidă şi grija lui Ilie Moromete este s-o menţină intactă.
E pentru prima dată când în literatura română ţăranul nu este stăpânit de ideea de a avea pământ, ca şansă a fericirii sale. Spre deosebire de țăranul imaginat de Liviu Rebreanu, acaparat de patima pentru pământ, personajul lui Marin Preda se distinge prin bucuria cu care admiră spectacolul vieții.
Ilie Moromete, considerat de critica literară „cel din urmă țăran”, se distinge, asemeni unui basorelif, din galeria celorlalte personaje ale literaturii române. Amestecul de inteligență, ironie și disimulare dezvăluie nu doar drama unui țăran aflat la răspantia drumurilor istoriei ci și a unui tată care nu știe unde a greșit în relația cu copiii săi.
Dublul vegetal al salcâmului ce va fi tăiat în celebra secvență, Ilie Moromete luptă din toate puterile cu timpul neîndurător.
Afirmația sa, „Domnule,… eu totdeauna am dus o viaţă independentă” reprezintă victoria personajului în lupta cu istoria.
Nu știu de ce nu apare numele meu la această recenzie. Aș fi vrut să existe posibilitatea de a edita ulterior materialul.