„Viața lui Pi”, de Yann Martel, în lectura lui Matei Simion (Liceul Internațional IOANID)

Romanul Viaţa lui Pi începe foarte interesant, te ține captiv, aproape tot romanul, alături de un personaj, fiind mai mult decât o simplă naraţiune despre supravieţuirea în condiţii extreme, despre incredibila forţă a unui tânăr de a supravieţui peste 200 de zile pe o barcă, alături de un tigru bengalez. Este o poveste foarte specială. La sfârșit realizezi că nimic nu e ceea ce pare, povestea lui Pi Patel capătand aspecte nebănuite şi complexe. Cartea este deosebită, mi-a plăcut foarte mult, o carte de aventuri, dar plină de simboluri, începând de la numele personajului principal până la ceea ce reprezintă numele si prezenţa unor animale în desfăşurarea acţiunii.

Înainte de a începe să citesc cartea , credeam că numele Pi vine de la constanta matematică cunoscută, fiind foarte surprins să aflu că numele venea de la Piscine, fiind botezat după piscina din Franţa,  a bătrânului Adirubasamy, pe vremuri prieten de familie cu părinţii lui Pi.

Scriitorul Yann Martel, de origine canadiană, a finalizat acest roman, Viaţa lui Pi, în 2001.

Autorul  prezintă  ce l-a determinat  să scrie această superbă carte. Fiind în vizită  în India, la Pondicherry, Madras, întâlnește într-o cafenea un bătrân pe nume Adirubasamy,  care îl  convinge să asculte o poveste pe care o știa și care  îl va face să creadă în Dumnezeu și îl îndeamnă să vorbească despre această poveste cu un anume domn Patel.

După acest moment, începe  povestirea  pe un alt plan, din perspectiva lui Patel, revenind uneori la povestirea inițială prin intermediul comentariilor autorului.

Povestea lui Pi începe cu prezentarea unor aspecte întunecate  ale copilăriei sale, când era insultat și umilit de colegi din cauza numelui său (asemănării fonetice cu „pissing”). Din această cauză, din primul an de liceu, el se prezenta, simplu, Pi.

În carte, autorul a introdus nume stranii și pentru animalele care l-au însoțit pe Pi: tigrul de la grădina zoologică a tatălui său purta numele de Richard Parker, din cauza unei confuzii/greșeli făcute de un paznic beat, care îi trecuse acest nume în actele de predare.

Pi află de mic ce înseamnă cruzimea – tatăl lui, deţinătorul unei grădini zoologice în India, vrea să îl protejeze de pericolele prezentate de animale, aşa că îi oferă o lecţie crudă, lăsându-l în faţa spectacolului devorării unei capre de către o tigroaică.

Un episod pe care nu cred că l-am înțeles foarte bine, nu am reușit sa îl decodific, este despre trăirile religioase ale adolescentului Pi, care a trecut printr-o  adevarată criză religioasă, sufletească, atras fiind  de patru credinţe: hindusă, creştină, iudaică şi musulmană, reuşind să fie botezat, potrivit credinței creștine şi să primească şi un covoraş de rugăciune, conform islamului. Odată fratele său i-a spus în zeflemea că dacă se mai convertea la alte trei religii avea „toată viața liberă”.

Acest aspect este sugestiv pentru ideea că Pi a înțeles că este nevoie de mai multe perspective pentru a percepe cu adevărat lumea şi că nicio experienţă a spiritului nu trebuie înlăturată, pe principiul  excluderii, că face parte dintr-un alt sistem.

La un moment, tatăl lui Pi  ia decizia de a vinde grădina zoologică şi a se muta, cu toţii, în Canada. S-au îmbarcat pe un vapor si au pornit.

Când vaporul pe care se aflau se scufundă, viaţa lui Pi este pusă în mod real la încercare, crizele de identitate de până atunci pălind in fața grelelor încercări, a dificultăților de neimaginat ce au urmat.

Urmează o luptă incredibilă pentru supraviețuire. Faptele care urmează arată incredibila forță a unui tânăr de a supravieţui peste 200 de zile pe o barcă, alături de animale periculoase. În barcă, Pi se află alături de o hienă, o zebră, un urangutan şi de Richard Parker, un tigru bengalez. Hiena omoară  zebra si urangutanul.  Apoi  aceasta este mâncată de către Richard Parker. Din acest moment, urmează o confruntare directă între Pi și tigru, de unu la unu, în care Pi trebuie să înveţe cum să se ferească de tigru şi, în acelaşi timp, să-l domine, misiune care este mai mereu la limita reuşitei. Eroul trăiește niște aventuri dramatice, scene de un realism dureros. Viaţa lui Pi devine un roman tragic şi, în acelaşi timp, încărcat cu un puternic mesaj despre forţa ce există în fiecare din noi, de a depăşi chiar şi situaţii inimaginabile.

Pentru fiecare pagina citită,  totdeauna cu sufletul plin de emoții extreme, intuiam că Pi va reuși  la finalul fiecărei confruntări, îmi era clar că el va supraviețui provocărilor de neimaginat,  dar eram foarte curios  în ceea ce priveşte modalităţile subtile pe care trebuie să le găsească permanent pentru a se împrieteni sau pentru a-i impune respect acestui animal salbatic, de temut. Spre finalul călătoriei sale, Pi ajunge pe o ciudată insulă. Este formată din alge și copaci, singurele animale de acolo fiind niște manguste. Pi și-a dat seama la timp că insula era carnivoră.

Partea treia a romanului creează  o lumină spectaculoasă asupra întregii poveşti. Întâmplările prin care trece Pi încep să capete o  interpretare nouă când acesta e interogat de doi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor din Japonia, deoarece  vasul scufundat era japonez. Aceștia  îi spun că povestea lui Pi nu e credibilă.

Atunci, Pi propune o nouă variantă a propriei lui povești: animalele de pe vas să fie înlocuite cu oameni: un marinar, un bucătar şi chiar propria lui mamă. Pi a codat aceste detalii prin imagini de animale, existând o corespondenţă între oamenii de pe barcă şi comportamentul animalelor alese de Pi.,  Richard Parker este dublul lui sălbatic, care se naşte odată cu condiţiile inumane în care trebuie să supravieţuiască prin orice metode, chiar recurgând la canibalism.

Considerând că prima treime a acestei cărți se desfășoară în India, gândul mi-a zburat spre „Cartea junglei”. Pe parcursul lecturii, am făcut conexiuni cu documentarele despre natură, în special cele în care realizatorii precum Steve Irwin și Steve Backshal își pun viața în pericol apropiindu-se excesiv de animalele sălbatice.

Romanul „Viața lui Pi”, acest minunat roman al lui Yann Martel este o poveste profundă, cititorul poate descoperi mai multe variante posibile, diferite sensuri, care se completează, nefiind doar un roman de aventuri inimaginabile,  o poveste pe care nu am  uita-o niciodată.