„Viața ca o pradă”, Marin Preda, editura „Marin Preda”, anul 1993.
Ador să citesc scriitura lui Marin Preda, iar Viața ca o pradă mi-a reconfirmat aprecierea mea pentru autorii români. Revenirea mea spre Preda a început dintr-un imbold de moment. Am luat, pur și simplu, Viața ca o pradădin bibliotecă și m-am lăsat purtată de cuvinte în poveste.
Preda începe prin a-și prezenta copilăria, cu întâmplări tipice unui sat din Câmpia Română. Tânărul Preda are, încă de la început, aspirații înalte. A dorit să meargă la școală, să devină profesor, să fie recunoscut. Această dorință îl împinge spre meleaguri necunoscute, la școli din Transilvania și din București, fără a reveni în satul natal. Aceasta depărtare de rădăcini a avut, ca principal motiv, relația deficitară dintre Preda și tatăl său. Asemănarea dintre acesta din urmă și Ilie Moromete, personaj al romanului Moromeții, este ușor de sesizat, iar, spre finalul cărții, chiar Marin Preda recunoaște că reîntoarcerea în zilele copilăriei sale a reprezentat un punct de sprijin în opera acestuia.
Clarificând acest aspect, ne este mult mai ușor să înțelegem procesul de scriere descris în Viața ca o pradă. Marin Preda prezintă confruntarea din mintea unui scriitor, atunci când trebuie să creeze, dar inspirația nu îl găsește. Din cuvintele sale, realizăm că actul de a scrie este o artă, care trebuie tratată ca atare. Tocmai de aceea, Marin Preda reușește să poarte cititorul în prezent, în trecut și în viitor, prin toate sferele sociale și politice. Întâlnirile cu legionarii, cu comuniștii, cu simplii muncitori în fabrici sau cu oamenii de cultură bucureșteni își păstrează autenticitatea și actualitatea, în ciuda a mai bine de jumătate de secol care ne desparte de momentul scrierii romanului.
Astfel, nu putem să nu afirmăm că aceastăcarte este o capodoperă. Dacă ar fi să fac o comparație, am iubit Viața ca o pradă la fel de mult precum Delirul și Moromeții. Prezentând o societate fărâmițată, Marin Preda reușește să surprindă toate tipologiile umane și le plasează într-un cadru ce nouă, generației născute și crescute în democrație, ni se pare de neînchipuit, dar care este o realitate, încă, prezentă în lume.
Evelyn Marina Urucu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Traian”, Drobeta-Turnu Severin.
Comentarii recente