Autorul volumului, Vasili Grossman, este una dintre figurile marcante ale rezistenței antitotalitare în fosta Uniune Sovietică. În scrierile sale, acesta evidențiază realitățile sociale și mai ales eroismul ostașilor ruși în cele două războaie mondiale.
Volumul de proză scurtă intitulat „Drumul” surprinde realități marcante atât din perioada interbelică, dar și din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe care nu le întâlnim în cărțile de istorie. Se pun în evidență nu fapte istorice, ci povești de viață. Toate frământările omului, toate nedumeririle și conflictele sale sufletești sunt surprinse într-o temă principală pe care autorul o tratează cu multă dedicație. Povestirile adunate în acest volum dezvăluie detalii mai puțin cunoscute ale vieții în Rusia Sovietică, arătând preocuparea autorului față de teroarea ce măcina umanitatea în acea vreme.
Cartea nu este deosebită datorită povestirilor istorice surprinse, ci pentru felul impresionant în care autorul scoate la iveală poveștile din spatele cortinei: inimi îndurerate, oameni fără speranță, moarte. Se evidențiază încercarea zbuciumată, dar zadarnică, a omului ce se zbate pentru viață, așteptând însă în final moartea ca pe o comoară. Întâmplările povestite se petrec între anii 1933-1966, timp în care „i-au luat omului pământurile, copiii, averea, banii, hrana, până și hainele de pe el, și nu a mai rămas decât sufletul, viața, pe care ar fi dat-o oricum cu bucurie, în schimbul unei liniști veșnice, depline”.
Povestirea „Iadul de la Treblinka” mi s-a părut a fi centrul de interes al cărții. Autorul descrie drumul parcurs de evrei spre lagărul morții, afirmând că iadul lui Dante ”este un joc gol, inocent al Satanei” în comparație cu iadul de la Treblinka:
”La început i-au luat omului libertatea, casa, patria și l-a dus în desișul unei păduri fără nume. Apoi, pe peronul gării, i-au luat lucrurile, scrisorile, fotografiile rudelor, după care pe platoul lagărului i-a luat mama, soția, copilul. Apoi omului gol i-au luat documentele și le-a aruncat în foc: omului i-a luat numele. L-a gonit într-un coridor lung cu tavan scund de piatră – i s-a luat cerul, vântul, stelele, soarele.”
Oameni gazați, arși de vii, ducând cadavrele fraților lor evrei sau privindu-și copiii și soțiile murind sub ochii lor, copii arzând în pântecele mamelor sub priviri străine, inumane, este tabloul unei lumi greu de imaginat. „Drumul” plin de patimi și suferințe, sânge și sudoare, mizerie și foame, frig și temeri avea ca destinație finală moartea. Viața omului nu mai era viață, era o prefață a morții.
Autorul provoacă cititorul la meditație pe tema vieții și a morții și îl motivează să trăiască mulțumit, cumpătat, fără să uite că viața pe care o duce e un dar neprețuit.
Ursescu Alina, clasa a X-a
C.N. ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți
Comentarii recente