Noul volum de proză al lui Varujan Vosganian* se situează în limitele unui clasicism al viziunii omenescului și al reflecției asupra condiției umane. Nu întâmplător narațiunea intersectează mitul și surprinde redimensionarea acestuia, într-un context modern. Redescoperim sublima confruntare cu destinul, distribuită pe trepte ale înțelegerii și acceptării. În acest mod se constituie cartea, prin implicarea eroului, de la imperceptibil către violent, în propria dramă – sau tragedie.
Personajul primei povestiri este atins indirect de imperiosul dor al migrației, sub Crucea Sudului, de care se eliberează totuși – în mod paradoxal – prin chiar recenta pandemie, care-l obligă să revină pe meleagurile natale. În schimb mirajul captează o ființă din proximitate: vecina de la balcon, pe care nu a privit-o niciodată decât de la doi metri distanță. Fostul însoțitor de persoane vârstnice acceptă același rol pe lângă sora imobilizată în scaunul cu rotile, care interpretează emoționant la pian nocturnele lui Chopin. O altă povestire – ce propune în titlu reevaluarea expresiei de argou „Ia-mă, nene” – oferă unui copil orfan și unor părinți văduviți de unicul lor fiu ocazia de a reface legăturile pierdute și de a marca transferul afectiv între generații.
A treia povestire propune reevaluarea de destin, în cazul unei relații matrimoniale tulburate de incertitudini și interdicții, ce dobândește abia prin moartea femeii rezonanța cosmică a gestului simplu: acela de a planta un pom și de a elibera forța diminutivului refuzat (Cireșica), odată cu îngroparea la propriu a iluziei (scrisoarea fără răspuns, urmând a primi un răspuns), ce a subminat realitatea vieții de familie. Înțelegerea și iertarea, astfel, reorganizează lumea și o reiterează. Martiriul lui Sebastian își plasează eroul în contextul pandemiei cibernetice și corporatiste, care destructurează omul.
Prezența aproape palpabilă a Unchiului Turi – dintr-o altă povestire – ca măsură a nobleței de neam și a calității umane, configurează cele două ipostaze spre care tind bătrânul Vladimir, protectorul doamnei înstrăinate de propriile amintiri, și nepotul Demostene, capabil de orice aranjament dictat de mafia imobiliară. Confruntarea limitei este instaurată de Vladimir, prin proiectul de a comercializa minunatul colier, obiect ce revine totuși în memoria femeii și este repus în seria valorilor spirituale care trebuiau salvate. A șasea povestire creează partitura tragi-comică a unui ipohondru, pus în imposibilitatea de a-și procura banala mască, în vremea celei mai crunte tiranii pandemice.
Proza intitulată Tanti are dimensiuni nuvelistice și surprinde, în limitele date, manifestarea unei alte pandemii, aceea a traficului de droguri. În acest univers minat de amenințări (in)directe, iubirea transcende barierele vârstei, ale statutului social etc., chemând protecția divină care anulează – cel puțin aparent – fatalitatea destinului, detașându-i pe eroi din rețeaua de interacțiuni. Ultima povestire readuce protagoniștii în teatrul baladesc al Mioriței, salvându-i de pandemia eternă a războiului, a abuzului.
Comentarii recente