,,Vara în care mama a avut ochii verzi” este primul roman al autoarei, o carte care impresionează atât prin subiectul abordat cât, mai ales prin felul în care este scrisă.
Ceea ce atrage atenția, în primul rând, este titlul, o generoasă cheie de lectură care, inevitabil, stârnește curiozitatea cititorilor tineri. Vara devine un anotimp în care culoarea ochilor mamei se schimbă, aceștia devenind tot mai verzi și acest fapt nu poate decât să provoace interesul cititorilor pentru această carte nouă în peisajul literar românesc.
În centrul cărții se află Aleksy, personajul-narator aflat în ipostaza unui pictor, matur, care la îndemnul psihiatrului rememorează voluntar, în scris, acea vacanță de vară pe care și-a petrecut-o cu mama sa într-un sătuc francez. Cartea începe brusc cu o stare de revoltă a personajului -narator care își manifestă direct ura și disprețul față de mama sa: ,, În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată.” Treptat, stările de furie, de ură și de încrâncenare ale copilului se schimbă pe măsură ce asistă neputincios la alterarea stării de sănătate a mamei. Într-o zi, ea își cheamă copilul în lanul de floarea-soarelui anunțându-l că e pe moarte:,, Am cancer, Aleksy, un cancer rău și turbat.”Privindu-și mama, copilul observă ,,zâmbetul ei de tulpini frânte. Verdele scurs din ochii ei.”
Viața celor doi, mamă și fiu, decurge aparent normal încercând să se bucure de micile surprize pe care le oferea viața în acel sătuc din Franța.
Planurile temporale alternează, personajul-narator matur mărturisindu-și îndoiala cu privire la rostul acestor amintiri însă ,,revine la caiet ca la un placebo.” Îi revin în minte stările confuze pe care le avea veghindu-și mama și temându-se ca ea să nu moară: ,,Problema era că nu mai puteam suporta atâta suferință. Și asta spuneam eu- un copil care crescuse toată viața fără dragoste.”
Moartea mamei are loc într-o după-amiază de septembrie, în grădină, copilul găsindu-și mama care ,,se legăna moartă în hamac ca o crisalidă cu început de fluture.”
Ultima frază a cărții transmite nostalgie și o ușoară doză de optimism: ,, Vara în care mama a avut ochii verzi nu s-a terminat niciodată.”
Cartea este plină de lirism culminând cu definițiile metaforice ale ochilor mamei strecurate, subtil, de-a lungul întregului roman și adunate în finalul cărții:
,,Ochii mamei erau o greșeală
Ochii mamei plângeau înăuntru
Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte
Ochii mamei erau poveștile mele nespuse
Ochii mamei erau muguri în așteptare.”
Gabriela Sermeșan, Colegiul Național ,,George Coșbuc”- Năsăud
Comentarii recente