Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini spune povestea unui loc, unui oras, unei familii. Acțiunea romanului se petrece în Afganistanul anilor ’70, pe vremea când această țară nu era zguduită de războaie.
În Kabulul agitat, îi regăsim pe Hassan- hazar, considerat ca făcând parte din populația săracă- și Amir –paștun, ‚;stăpânul’’ lui Hassan. Copilăria lui Amir este marcată de încercările acestuia de a intra în grațiile tatălui său, Baba. Baba este deseori rece cu el, nu dorește să îi citească poveștile și pare mai tot timpul dezamăgit de fiul său. Tot ce-și dorește Hassan este să fie iubit și apreciat de Amir, căci prietenia acestora se transformă în familie. Și cum își poate dovedi Hassan loialitatea și iubirea pe care i-o poartă fratelui său? Decide să-l ajute să câștige cea mai populară și aprigă competiție a Kabulului- vânătoarea de zmeie. Dar cine ar fi crezut că această vânătoare le va schimba viața amândurora? Amir câștigă competiția, și totodată admirația tatălui său. Dar toate lucrurile au un preț. Iar prețul acestui câștig este însuși Hassan.
Ura este un lucru care poate creează monștrii de neoprit. De acești monștrii se lovește Hassan. Pentru a câștiga vânătoarea, ultimul meu căzut trebuie să fie găsit. Cel care găsește zmeul este desemnat câștigător. Hassan găsește ultimul zmeu căzut și hotărăște să i-l ducă lui Amir. Dar, este prins de un grup de copiii care fac parte din familii care doresc exterminarea hazarilor. Hassan refuză predarea zmeului, deoarece știa cât de mult însemna pentru Amir câștigarea competiției. Drept urmare, Hassan este abuzat sexual. Amir vede toată întâmplarea, dar nu are curajul necesar pentru a interveni.
De la acest moment, lucrurile se schimbă între cei doi. Amir și Baba se refugiază în America, la sfârșitul anilor ’70, unde duc o viață modestă. Amir urmează o facultate, își găsește o soție și e gata să își întemeieze o familie. Dar un singur lucru nu îl lasă în pace. Hassan. Vinovăția care îl macină și evenimentele nefericite prin care trece îl aducc înapoi in Afganistan.
Kabulul anilor 2000. Un loc pe care nu-l recunoaște. Un loc lovit de războaie, atrocități și durere. Ceea ce era cândva un oraș normal, este acum o ruină. Amir face aici o descoperire care îi va marca viața. S-a întors pentru a se lupta cu vinovăția. Pe Hassan nu l-a putut salva în acea noapte. Dar mai are o șansă…
Vânătorii de zmeie este o poveste marcantă despre prietenie, familie și sacrificiu. Este despre vinovăție, răscumpărare și ură. Este despre curaj, iubire și loialitate. Este despre rușine și onestitate. Copiii crescuți în ură, vor deveni monștrii la maturitate. Hassan a pierdut lupta cu monștrii, chiar în noaptea vânătorii. Amir se întoarce pentru a lupta cu aceiași monștrii. Dar va câștiga această ultimă luptă?
Maier Andreea
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente