„Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești”, așa cred că este acest volum ale cărui cuvinte-cheie ar fi creativitate, imaginație, joacă și cu care am făcut cunoștință la școală, pentru că ni s-a citit din el la începutul toamnei. Apoi nu am avut decât să mi-l cumpăr și să îl citesc, la rândul meu.

Povestitorul, împreună cu cei doi copii, Mirela și Radu, merg într-o călătorie amuzantă și interesantă în jurul lumii.

Prima data ei desenează pe asfalt cu creta, făcând linii kilometrice pe trotuarul străzii. În felul acesta, își croiesc drumuri pe care pot să plece unde vor ei sau, mai bine zis, unde vrea imaginația lor (și mai ales a povestitorului care vorbește cu copiii).

După aceea ei merg la grădina zoologică pentru a vedea animalele, la circ pentru a vedea clovni și acrobați, vor merge și la mare și la un meci de fotbal. Următoarea oprire este la munte, iar apoi vor pleca spre maiestuoasa Deltă a Dunării.

Apoi, și-au propus să viziteze peșterile întunecate pe care copiii le-au explorat cu entuziasm, dar și cu puțină teamă, teama care se strecura prin venele lor. În poveste, la un moment dat, ei ajung și pe lună, folosind baloane, de unde putem deduce clară că toată călătoria se petrece doar în imaginația lor. Și, mai mult, cu un plan bine pus la punct, ei au reușit sa ajungă inclusiv la Polul Nord, în lumea poveștilor, împreună cu Zmeul, Făt-Frumos, Calul Fermecat și balaurul.

Fantastica călătorie a personajelor lui Marin  Sorescu se încheie prin revenirea la viața reală. Așa a reușit autorul să prezinte, într-un mod foarte frumos, trecerea de la viața de copil la cea de adult!

“Unde fugim de acasă” este o carte care m-a ajutat să „văd” cu ușurință întâmplările și minunatele locuri vizitate de către Mirela și Radu, împreună cu povestitorul, despre care eu bănuiesc că ar fi însuși autorul cărții, Marin Sorescu.