Ove. Un personaj principal aparent lipsit de strălucirea unui erou, de vorbe înțelepte și de carismă. Acesta este un om care vorbește foarte puțin și, atunci când o face, mai mult „plesnește” decât vorbește. Întotdeauna morocănos și acuzator, pare că este nemulțumit de tot „și se așteaptă mereu ca întreaga lume să-l dezamăgească”. Pe de altă parte, Ove este un om de modă veche, neimpresionat de vremurile care cer ca tehnologia, robotica sau… alții să rezolve ce este de rezolvat. El încă trăiește, ca mentalitate, în timpurile în care „un bărbat este responsabil și poate repara un boiler dacă acest lucru este necesar”.
Povestea pe care o spune Frederik Backman este pe cât de simplă, pe atât de emoționantă. Fiind verosimilă, are exemple de acțiuni care se pot întâmpla în viața de zi cu zi a unui om, iar narațiunea îți merge direct la suflet.
Ove este prototipul omului simplu, dar cu o inimă de aur, pe care a învățat s-o ascundă foarte bine. La suprafață este „un tip care arată cu degetul spre cei ce nu-i convin de parcă ar fi niște hoți”, dar în adâncuri își iubește soția din toată ființa. Pe Sonja, care i-a schimbat viața atunci când a acceptat să se cunune cu morocănosul care este. A fost raza lui de soare. A fost greutatea care avea să-i balanseze viața dar, care l-a părăsit definitiv chiar în momentul în care Ove are în față anii bătrâneții. Însă este menirea unei alte femei, noua vecină de peste drum, să-l readucă la lumină. Parvaneh s-a mutat împreună cu familia vizavi de casa lui Ove și, deși nu știe, are misiunea de a readuce la viață o inimă de aur care a fost îngropată la doi metri sub pământ de ceva vreme.
Un bărbat pe nume Ove este o poveste motivatoare. Piesă cu piesă, trecutul lui Ove îi justifică, oarecum, atitudinea de respingere pe care o are față de lume. Sufletul bun al celui lovit de destin trebuie să vină „până la jumătatea drumului” în relația cu o comunitate în care inițial Ove nu crede, confundând-o cu destinul potrivnic. Aici este, de fapt, cheia succesului acestei povești. În loc să asambleze o perdea care să „ia ochii” de la conținut, Frederik Backman oferă publicului personajul care poate fi chiar vecinul de vizavi și care poate face scandal când trebuie să scoată pubela din curte în locul altora, dar la fel de bine se poate repezi să le stingă casa care a luat foc…
Neagotă Raul
Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad
Comentarii recente