Meg Waite Clayton, „Ultimul tren spre Londra”, anul 2020, editura Litera, traducător: Mihaela Magdalena Dumitru.
Mereu am fost pasionată de istorie și de tot ceea ce ține de trecut. Astfel, am ajuns să descopăr romanul „Ultimul tren spre Londra”, scris de Meg Waite Clayton. Și mi-aș fi dorit să fi continuat la nesfârșit.
Nu e o simplă carte. E o lecție de istorie și, totodată, de viață. Încă de la primele pagini ești prins în poveste și ceea ce m-a surprins este că rămâi cu gândul în anul 1938 mult timp după ce termini romanul. Autoarea are un stil de scriere care te face să citești fără oprire. Personajele sunt bine conturate, reprezentând felurite tipuri de oameni, de la idealist până la nazist.
Acțiunea se desfășoară, în paralel, la Viena, Amsterdam și Londra. Anul 1938 aduce cu sine pericolul unui iminent război, iar Truus Wijsmuller face tot posibilul să treacă ilegal copii evrei în afara Reichului german. Așa „Tanti Truus” ajunge la Viena, unde duce o întreagă luptă cu autoritățile germane, conduse de Adolf Eichmann, un om fără scrupule, care își dorește doar să avanseze în grad.
Tot acum cunoaștem familia Neuman, evrei care dețin o fabrică de ciocolată, pasionați de artă și care cred că legea și bunătatea umană va învinge barbaria naziștilor. Viața lui Stephan Neuman, un adolescent de 17 ani, ce își dorește să devină dramaturg, se năruie sub ochii lui. După ce tatăl este arestat, iar bunurile le sunt luate, nu mai are nicio speranță. Încearcă doar să îi țină în viață pe fratele de cinci ani, Walter, și pe mama suferindă. Dar naziștii sunt pe urmele lui. Iar cea mai bună prietenă a lui, Žofie-Helene, un geniu în matematică, se află într-o situație similară, deși este catolică: părinții ei sunt jurnaliști care se opun regimului hitlerist. Cei doi prieteni încearcă să găsească o cale de scăpare. Singura lor șansă este să prindă trenul spre Londra, pentru care se zbate olandeza Truus și care poate însemna salvarea a sute de copii evrei.
Nu știam prea multe despre Kindertransport, deoarece nu este un subiect prea cunoscut. Mereu am fost interesată de perioada celor două Războaie Mondiale și am încercat să aflu cât mai multe. Toate detaliile din această carte m-au făcut să izbucnesc în lacrimi. Este un roman special, care poate fi citit la orice vârstă.
Evelyn Urucu, Colegiul Național „Traian”, Drobeta Turnu Severin.
Comentarii recente