Ultima amintire este o carte ce ne prezintă pe de o parte, pe Sarah în încercarea de a fi pe placul celorlalți,

iar pe de altă parte, dorința lui Kelly de a rămâne puternic.

De ce suntem tentați să ne ascundem adevăratele sentimente în spatele unui zâmbet?

Când a fost ultima dată când ai vorbit cu membrii familiei?

Cât de sinceri crezi că sunt cei din jurul tău?

Cine crezi că este persoana care te va salva când viața ta este în joc?

Iată câteva întrebări la care am găsit răspunsuri citind „Ultima amintire” .

Această carte te ține în suspans până în ultimul moment

Cartea este narată de două personaje, acestea fiind: Kelly: o fată de paisprezece ani, care dorește să dea impresia ca este o persoană dura, nu are nevoie de nimeni în preajmă și reușește să țină pasul cu schimbările.

O altă naratoare este Sarah, o femeie în vârstă de douăzeci și opt de ani, care încearcă să fie placul tuturor, fiind invidiată deoarece este prea veselă în public, dar adevăratele ei sentimente fiind ascunse în spatele unui zâmbet care pare a fi deranjant pentru mulți.

Povestea lui Sarah este una complicată, nu vorbise cu mama sau sora ei de ceva timp, trăise într-o relație violentă cu soțul ei, dar ea încearcă să mascheze acest mare defect al lui.

În urma uni accident, Sarah intră într-o comă, toate amintirile fiindu-i șterse – nu știe cum a ajuns în aceasta situație. E capabila doar să gândească și să audă. Viața îi este pusă în pericol de un necunoscut care apare misterios și de propria ei mamă, deoarece mama ei considera ca fiica ei nu își va mai reveni și avea alte activități pe care ea le considera mult mai importante.

Incapabilă să vorbească sau să se miște, Sarah este nevoită să facă o legătură între toate informațiile pe care le primea zilnic, iar totul este important pentru a-și salva în primul rând propria viață.

Kelly este o adolescentă căruia îi plac schimbările, înainte de a o cunoaște pe Sarah era un copil problemă atât în școală, cât și în afara ei; a încercat să țină piept vieții grele din propria școală încercând ea însăși să fie o dură, o rebelă, în ciuda faptului că această strategie nu o ajuta. Asta până când Sarah i-a arătat o nouă metodă de a ieși din mediul bătăușilor: aceea de a deveni invizibilă, neobservată.

Ambele, Kelly și Sarah, ajung să fie una ajutorul celeilalte. În ce a constat acest ajutor, cum a ajuns Sarah în comă și cum reușește să se recupereze, vă las pe voi să descoperiți… Atenție, nimic și nimeni nu este ceea ce pare!

O poveste unde nimic nu este ceea ce pare și locul unde oamenii pot ascunde adevărate drame în spatele unui zâmbet radiant.