Burlacu Andrei, Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi”

Profesor coordonator: Violeta Daniela Nedelcu

Troia.png

Troia. O legendă. O istorisire ce pălește în comparație cu orice altă scriere antică și chiar modernă. 

Stephen Fry este autorul unei serii alcătuite din: Mythos (despre zei), Eroii (despre oameni și semizei) și „Troia”. În acest volum, cel de-al treilea, Fry nu se axează pe personaje, ci ne „vorbește” despre un eveniment care avea să schimbe mitologia greacă pentru totdeauna și așa cum chiar el spune în primele pagini ale cărții „Poeții trebuie să-i cânte povestea la nesfârșit, trecând-o de la o generație la alta, ca nu cumva, pierzând Troia, să ne pierdem pe noi înșine.”

Măreție, Faimă și Originalitate. Povestea Troiei este o poveste unică. Dar este unică în absolut orice mod la care ne putem gândi. Cunoaștem cu toții basmul clasic de la baza acestei opere literare. Troia. Ilium, cea mai măreață cetate ce a existat vreodată la malul Mării Egee, cea mai falnică cetate dintre toate polisurile grecești, a cărei lumină le umbrește pe toate celelalte la un loc. Și de ce nu, cea mai măreață cetate clădită pe suprafața Pământului. Din cauza mai multor factori, această cetate fără egal în istorie, avea să intre într-un război împotriva întregii lumi elene, urmând să fie ștearsă de pe fața Pământului în urma unui asediu îndelungat. Un aspect interesant este că această poveste, presupus scrisă de Homer, există de mai bine de 2000 de ani, și a fost un subiect de discuție de când a fost așternută pentru prima dată pe hârtie, până astăzi. Putem afirma că este, alături de cealaltă operă emblematică a grecului, Odiseea, una dintre cele mai longevive scrieri din istoria omenirii.

Adevăr și minciună. A existat Troia cu adevărat? 

Ne putem pune următoarea întrebare: De ce este atât de faimoasă, de cunoscută și de apreciată Iliada, scrierea inițială a acestei istorisiri? Cel mai probabil veți ajunge la aceeași concluzie la care am ajuns și eu: cu cât mergem mai departe și mai adânc în trecutul literaturii și al istoriei omenirii, observăm că scrierile sunt cu atât mai mult bazate pe fapte reale, dacă nu chiar le povestesc pe acestea din urmă. (Cu excepția scrierilor religioase, desigur). Bineînțeles că datorită apariției frecvente în poveste a unor personaje și aspecte din complexa mitologie greacă, care variază de la eroi, ale căror fapte întrec cu mult limita corpului omenesc, până la chiar mult slăviții zei ai Olimpului, suntem tentați să credem că legenda este una religioasă. Am avea dreptate, căci Iliada este un capitol important din mitologia greacă. Însă în cadrul poveștii apar și multe dintre polisurile grecești ale erei, precum Sparta și Atena, despre care avem documente istorice și suntem siguri că au existat. Desigur, precum marea majoritate a scrierilor mitologice grecești, aceasta conține atât elemente și evenimente istorice, cât și implicarea caracterelor mitologice, de multe ori acțiunile acestora având ca rezultat lumea așa cum o cunoaștem. Astfel, de multe ori ne este dificil să separăm mitul de realitate, și povestea de istorie, atunci când vine vorba de Grecia antică. Rămânem totuși cu întrebarea la care încă nu avem un răspuns clar: A existat vreodată Troia? A existat vreodată cetatea Ilium, orașul bogățiilor eterne? Arheologul Heinrich Schliemann pretinde că ar fi descoperit ruinele legendarului oraș, la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar adevărul rămâne încă necunoscut. Unii contestă chiar existența prea măritului Homer, despre a cărui viață nu cunoaștem prea multe, exceptând scrierea acestor opere în jurul secolului al VIII-lea î.Hr.

Războiul troian

Războiul Troian este o poveste puțin complicată deoarece trebuie să poți înțelege atât istoria Greciei antice, cât și foarte complexa mitologie greacă. Stephen Fry însă ne face un serviciu, reușind să ne conducă pe drumul de a înțelege ambele aspecte, explicând la tot pasul detaliile necesare pentru a ne introduce în atmosfera vremurilor. El ne amintește continuu despre anumite personaje și faptele lor spre a ne împiedica să le uităm, alături de constanta remarcă cu privire la faptul că povestea contează cel mai mult, încâlcitele linii genealogice nefiind atât de semnificative. Încă un aspect admirabil al muncii autorului englez la această carte este că prezintă povestea Troiei în întregime. Nu numai perioada Războiului Troian, precum Iliada, dar și toate evenimentele de la fondarea Troiei, până la distrugerea acesteia, precum și ceea ce se întâmpla în același timp în polisurile grecești și acțiunile ce au dus la îndelungatul asediu asupra cetății Ilium. Troia este un loc foarte important pentru mitologia greacă, chiar și fără legendarul război. Stephen Fry ne povestește că zidurile cetății au fost construite de doi dintre cei mai importanți zei, anume Apollo și Poseidon, dar și că lăcomia regilor Troiei a dus la distrugerea ei de către mari eroi precum Peleu, Telamon și chiar mărețul Heracle; toate acestea înainte de perioada mărețului conflict. 

Eroii

Însă marele Război Troian a oferit o oportunitate fără seamăn, adunând toți eroii și semizeii vremurilor la un loc. Măiestria cuvintelor lui Stephen Fry ne face să îndrăgim, într-o anumită măsură, toate personajele prezente în istorisire, pentru ca mai apoi să ne întristeze cu moartea acestora. Ahile, invincibilul luptător care nu avea rival printre troieni, dar ale cărui atacuri fulgerătoare erau mereu oprite de zidurile Troiei; Ulise, carismaticul strateg ale cărui vorbe mereu bine alese erau pe măsura abilităților sale de mânuire a sabiei; Ajax, războinicul, care, deși departe de a se pricepe la vorbe, poseda o neîntrecută vitejie; regele Agamemnon, care a comandat toate trupele grecilor și care, deși nu pe câmpul de luptă, dovedește constant că are o voință puternică de victorie, sunt numai câteva dintre numele elenilor cu care te poți identifica. Printre troieni, răsar personaje la fel de impunătoare, precum regele Priam, a cărui dorință de protejare a cetății sale este neîntrecută; frații Priam și Hector, singurii suficient de bravi încât să înfrunte dușmanul fără frică; dar și frumoasa Elena, a cărei prezența în Troia a declanșat întregul război.

Astfel, putem spune că deși Iliada, Războiul Troian, a fost scrisă de Homer, Povestea Troiei a fost scrisă de Stephen Fry. Războiul Troian este atât mitologie cât și istorie. Troia, este adevăr și minciună, mit și realitate, amuzament și sadism, însă oricum ar fi considerată, este o carte care merită a fi citită, înflăcărându-ne imaginația și oferindu-ne prilej de meditație.