09 august 2024
Cluj-Napoca
Stimate domnule Aldous Huxley,
În romanul dumneavoastră, ,,Minunata lume nouă”, v-ați imaginat viitorul ca un timp în care omul, împins de globalizare şi prosperitate, devine o ființă superficială, care se complace în comoditate şi adoptă hedonismul ca mod de viață. Ei bine, în cartea pe care doresc să v-o recomand, personajele demonstrează că tocmai sacrificiul şi empatia, un sentiment care, din păcate este extrem de selectiv, constituie baza naturii raționale a umanității.
,,Trenul spre Samarkand” este al treilea roman al scriitoarei ruse contemporane Guzel Iahina, publicat în 2021 şi tradus în română în acelaşi an, la Editura Humanitas. Pentru cărțile sale inspirate din istoria Uniunii Sovietice, autoarea a fost distinsă cu Big Book Literary Prize.
În 1923, tânăra Uniune Sovietică trece prin clipe grele de criză economică şi socială. Războiul civil a lăsat mii de copii orfani, cu puține şanse de supraviețuire. În acest context sumbru, ofițerul Deev şi comisara Belaia primesc ordinul de a înființa şi a conduce un convoi feroviar menit să transporte 500 de suflete din regiunea Kazan în oraşul relativ prosper Samarkand, traversând Deşertul Uzbekistanului. Pus față în față cu lipsuri şi boală, Deev devine responsabil de cei 500 de copii, de care ajunge să se ataşeze. Îm plus, între tânărul lider şi o asistentă medicală ia naştere o profundă poveste de dragoste.
Am apreciat, pe lângă stilul narațiunii, comparabil cu al unei epopei, şi construcția personajelor, ale căror caractere se completează într-un mod ingenios. Deev reprezintă imaginea unui conducător care îi inspiră pe cei din jur, dar este incapabil de a-şi asuma anumite decizii dureroase. Pe de-altă parte, Belaia ascunde emoțiile sale şi vede sarcina sa ca pe un simplu ordin de îndeplinit, însă caracterul său este mult mai pragmatic. Mai mult, dialogurile în contradictoriu dintre cei doi protagonişti dinamizează povestea, atunci când nu există neapărat o acțiune interesantă.
Deşi mi-aş fi dorit ca acest roman să fi fost o distopie, cred că ceea ce reuşeşte cu adevărat să captiveze cititorii este chiar realitatea istorică terifiantă cu care sunt obligați să se confrunte. Cu siguranță, citind ,,Trenul spre Samarkand”, mi-am întărit convingerea că solidaritatea şi altruismul sunt cele care ne salvează din situații care par a nu avea finalitate, asemeni drumului de luni întregi prin pustiu. Sper ca recomandarea mea să constituie o lectură provocatoare şi un prilej de relfecție asupra unor asemănări dintre realitate şi o ficțiune pe alocuri absurdă!
Cu stimă,
Diana Dindeal
Clasa a IX-a ,
Liceul Teoretic Avram Iancu, Cluj-Napoca
Comentarii recente