Aș începe să scriu despre acest roman cu o frântură amuzantă:
Am citit rețeta. Iată ce scria: „ 1 livră de biftec, cu 1 pintă de bere amară o dată la șase ore. 1 plimbare de zece mile în fiecare dimineață. 1 pat la ora 11 fix în fiecare seară Și nu-ți împuia capul cu lucruri pe care nu le înțelegi.” (ultimul sfat mi se pare și cel mai amuzant, dar și cel mai „consolator” într-o zi grea).
Mi-a plăcut cartea deoarece a fost scrisă cu multă ironie englezească, care pe mine m-a amuzat și m-a motivat să citesc în continuare și să nu las cartea din mână. Mi-a mai plăcut că a istorisit despre anumite bătălii din locurile în care se opreau cu barca, și așa mi-a fost și mie mai ușor să înțeleg istoria Angliei și ce, când, unde, cum și de ce s-a întâmplat așa. Totuși, nu a istorisit într-un mod greoi, ci a povestit într-un mod incitant, cât să îți trezească interesul în ce s-a întâmplat, ca tu mai departe să poți căuta informații.
Cel mai mult mi-a plăcut de J. (Jerome K. Jerome) deoarece este un personaj amuzant și mi s-a părut că el echilibra grupul, chiar dacă cei trei prieteni se mai și certau.
Acest roman este despre trei prieteni (fără a pune la socoteală și câinele) care, după ce simt că au tot felul de boli și încep să fie un pic paranoici, primesc de la doctor sfatul de a se liniști și de a nu se mai gândi la ce nu pricep. Așa că cei trei prind curaj să plece într-o călătorie cu barca pe Tamisa timp de două săptămâni. Zis și făcut. După ce își împachetează toate lucrurile și își fac traseul, pleacă pe fluviu, din Londra până în Oxford.
Pe drum, aceștia experimentează lucruri noi ( „Oare să punem un șobolan de apă în tocănița irlandeză?”), mai au și accidente, dar ajung totuși la destinație. Pe drum, J., George, Harris, și uneori și Montmorency, ne istorisesc povești din trecutul lor, în care navigau cu alți prieteni, sau când mâncau împreună, la căldură, într-un bar din Londra, fără să îi ude ploaia pe fluviu. Ne mai povestesc despre personalități istorice și despre întâmplările pe care le-au trăit, de fiecare dată când treceau pe lângă satul sau orășelul în care evenimentul istoric avusese loc.
Într-un final, ajung la Oxford, unde stau două zile și apoi se întorc spre casă. Dar a doua zi după ce încep călătoria de întoarcere, plouă cu găleata. Așa că au convocat o întâlnire de navigatori, și au decis ca în loc să doarmă în ploaie și să se trezească paralizați, mai bine ar abandona barca și ar lua trenul către Londra.
Ajunși la Londra, cei patru merg la un restaurant franțuzesc la care au visat toată vacanță și își iau cina acolo, cu bucurie și sătui.
Două conexiuni pe care le-am făcut în timp ce citeam această carte au fost cu romanele „Aventurile lui Tom Sawyer” și „ Aventurile lui Huckleberry Finn”. Am făcut aceste legături deoarece toate trei romanele abordează ideea aventurii cu barca, dar dincolo de conexiuni, aș recomanda cartea aceasta oricărei persoane, indiferent de vârstă, deoarece este un roman interesant, care nu abordează o temă specifică, ci este un jurnal de călătorie amuzant, ce îi poate trezi oricărei persoane amintiri din propria viață sau gânduri pentru ce ar vrea să facă în viitor.
Comentarii recente