Ordinul cititorilor IOANID
Comunitatea de cititori ai Școlii Gimnaziale și a Liceului Internațional „IOANID” a început să călătorească printre lumi de carte cu mult înainte ca această pagină să ia naștere. Pentru „Lecturiada 2020. Istoria unui posibil viitor – Încă un pas” aceste file sunt o cale de a evoca „Nemaipomenitele călătorii cu BLOGOBALAURII ale UCENICILOR solomonari prin lumile CĂRȚILOR și dincolo de ele”. Balaurul (sau zmeul) nostru duce în lumi vesele, ale jocului și ale descoperirii, cu pași de începători.
„A venit vremea cronicarilor din „Ordinul Cititorilor IOANID” să se prezinte. Sunt în clasa a V-a, au în comun câte ceva cu Ordinul Phoenix (în amintirea căruia și-au ales numele): le plac poveștile, pălăriile vrăjitorești și baghetele fermecate. Au aflat că e magic cuvântul, dar că este o aventură să îl îmblânzească. Sunt cei mai mici gimnaziști ai școlii IOANID, niște povestași fără pereche, gata mereu să negocieze câte o listă de lecturi suplimentare și să își susțină cu voce tare preferințele.” (Consilierul de lectură, nr.2 (22)/2020)
Cum noi suntem și mici, și la început, și elevi într-o școală al cărei logo e tocmai zmeul, e evident că balaurul nostru, balaur de hârtie și cuvinte, era normal să fie un… zmeu. De aici și ideea că, pentru a călători pe aripi de hârtie, e nevoie să îmblânzim zmeul. Sau poate zmeiele… mai multe. Câte unul pentru fiecare proiect. Câte un pas în plus, câte un pic mai sus. A fost un lung zbor, nu știm dacă l-am îmblânzit și cât, dar ne-am străduit. Povestea acestui zbor este în cronologia de mai jos:
24-15 martie – luăm parte la primul nostru digiproiect: se lansează Lecturiada 2020, facem și noi primul pas cu „Mărțișoare-cărțișoare sub zodia inspirației feminine la IOANID”. Confecționăm mărțișoare, scriem scrisori, contemplăm imagini feminine – începem să citim din „Nesupusele”. (până la sfârșit de lună, în paralel cu evocarea unei povești de acasă. A nesupusei familiei. Cică studiem textul descriptiv, portretul. Facem portrete de femei. Ideea face vâlvă în grupul de Facebook „Lecturiada 2020” și e bine). 3 martie – sărbătorim Ziua Mondială a scriitorilor cu mărțișoare speciale. Noi le oferim, sunt simbolice: amintiri, recenzii, discuții despre cărți citite.
13 martie – primim un mărțișor special, în plină perioadă de recluziune: Luca P. e publicat la recomandările de carte din Consilierul de lectură 1/2020. A fost harnic cu Cărțile de top și este primul cronicar care izbândește aici.
15-20 martie – ne pregătim pentru Ziua Poeziei, care cade într-o sâmbătă, la 21 martie. Este un pariu cu noi înșine și o triplă premieră: ca activitate on-line, ca prezență a noastră la celebrare, ca atelier de scriere creativă. Aducem poezie, citim, discutăm. Ascultăm, la îndemnul grupului de Facebook Lecturiada, poezii în lectura Oanei Pellea și o urmărim într-un TEd Talk despre emoție și puterea ei. Înțelegem că poezia e emoție și scriem și noi un pic, cvintete, facem afișe, colorăm gânduri.
2 aprilie – sărbătorim ZICA 2020, sub sloganul celor de la CIR – „Foamea de cuvinte” și cu îndemnurile celor din „Lecturiada” în minte. De aceea, pentru al treilea digiproiect, facem carnaval în videoconferință cu personajele preferate, ne deghizăm, spunem povești. Vedeta noastră e Micul Prinț. Suntem impresionați de povestea autorului. Am văzut destul de limpede, cu sufletul.
23 aprilie – de Sfântul Gheorghe sărbătorim și Ziua Internațională a Cărții. Este al patrulea digieveniment/digiproiect și, de data asta, ne alăturăm pe Facebook și în Classroom celui mai mare cerc de lectură on-line. Matei H. face vâlvă pe YouTube și pe Lecturiada cu booktrailerul la „Singur pe lume”. Poveste frumos spusă, cu ajutorul familiei. Nici nu trebuie studio profesionist ca să faci un film bun. Matei S. e publicat pe site-ul școlii. Pe blog, îi apare o recenzie, cea la „Minunea”.
10 mai – primim fabuloasa veste că vom fi publicați. S-au adunat în Cărți de top suficiente titluri de la noi, încât să fim răsfățați cu un articol în Consilierul de lectură 2/2020. Ne simțim mândri nevoie mare. Luca P., cronicar consacrat, va fi din nou acolo, cu „Tatăl celuilalt copil”. I se alătură Matei S., care între timp a avut „Băiatul cu pijamale în dungi” postată pe grupul Lecturiadei, alături de cartea lui Lexi (Fabrica de păpuși). Ariana și Diana recenzează la două mâini „Nesupusele”, „Maya” se alătură și ea, iar Matei H. completează grupul cronicarilor, alături de Maria.
15 mai – se lansează Povestirile dintr-un rucsac sau Povestiri@GenZ, pentru ultima parte a călătoriei noastre. Răspund provocării Ariana, Cezar, Diana, Luca B, Luca M., dar și cei trei Matei, Rari, Sara și Vlad.
21-23 mai – facem din nou atelier de lectură video și de scriere creativă, în jurul filmulețului premiat „Cealaltă pereche”. Luca P. face din nou cele mai fine observații. Apar în comentariile „Consilierului de lectură” pe Facebook, la un moment dat. Polipoțiunile, vrăjile și mixturile à la IOANID ne ajută să răzbim spre finalul de semestru. Între timp, alt atelier de scriere creativă: Zânele IOANID. Spre bucuria noastră, e preluat de contul de Facebook Lecturiada 2020.
3-11 iunie – ca să nu ne ieșim din mână, Maya postează în Cărți de top: „Carol I” (A.Cioroianu, A.Radu), iar Cezar vine și el cu o video recenzie. Postată imediat pe Lecturiada 2020, face subiectul discuției despre orientarea lecturii. Suntem dați ca exemplu de bună practică de recapitulare… noi și scrisul nostru de povești. Unele ne ies mai bine, altele sunt clar de începători. Ne vom căli noi…
Comentarii recente