Acesta este un roman despre prietenie și generozitate care mi-a plăcut pentru faptul că, pe parcursul aventurilor, Leo a învățat să nu mai fie/să nu se mai poarte ca un răsfățat. Pot spune că personajul a făcut cunoștință cu ce înseamnă generozitatea.
În poveste, toate drumurile se strâng în jurul unui băiat de 12 ani, pe nume Leo. Fiind pasionat de fotografie, acesta caută într-o revistă idei pentru noi cadre și subiecte de prins în fața camerei și, astfel, dă peste un articol despre niște… monștri (care trăiesc în gunoaiele de la marginea orașului și care, se pare, ar fi carnivori!). Leo pleacă în căutarea lumii gunoaielor, mințindu-și unchiul că nu pleacă decât într-o vizită la Tibi, prietenul său.
Pe drum, este jefuit de către gașca Praștie. Reușește totuși să își recupereze rucsacul, dar rămâne pentru ceva vreme fără telefon. Ajunge să descopere și localizarea gropii de gunoi. Și pentru el începe o serie de aventuri, dintre care una neobișnuită pentru vârsta lui este să lege prietenie cu două fete! (Daria și Mimina).
Lumea gunoaielor nu colcăie doar de mirosuri, ci și de… crimă, de monștri care sunt rezultatul unor mutații și al unor experimente… Băiatul are parte de o descoperire traumatizantă, care îl pune în pericol extrem (este rănit chiar!): cadavrul unui jurnalist, ceea ce pentru personaj, dar și pentru cititori sau pentru cei care văd filme de gen este semnalul că trebuie să încerce să scape cu orice preț și să găsească întăriri, ajutoare. Leo reușește să ajungă acasă, chiar dacă nu tocmai teafăr, dar mama lui Tibi va avea grijă de băiatul rănit.
Leo a reușit să afle ceva important: tocmai primarul a fost cel care a distrus echilibrul lumii, făcând tot felul de experimente cu „plante ce străluceau”. De fapt, secretele gunoaielor sunt legate de radioactivitate, de experimente, de crime. Leo le descoperă tocmai la timp, pentru că tatăl său ar fi intenționat să achiziționeze de la primărie terenul gropii de gunoi. Astfel însă, contractul este anulat chiar a doua zi, iar Leo se dovedește salvatorul situației.
Nu am mai întâlnit o carte asemănătoare, dar aș recomanda-o ca leac persoanelor care sunt deopotrivă cam lipsite de încredere în sine și un pic egoiste (cum sunt și eu și cum, poate, sunt mai mulți dintre noi, pentru că adesea suntem cam prea protejați de părinții noștri).
Comentarii recente