Să nu vinzi înger păzitor
de Jutta Richter
„Să nu vinzi înger păzitor”, de Jutta Richter, a apărut în anul 2020 la editura Humanitas Junior. Am început să citesc cartea pe 16 noiembrie, în acest an, și nu am putut-o lăsa din mână timp de două zile.
Cartea prezintă povestea unui băiat de nouă ani, pe nume Nono, care pleacă într-o aventură spre mare alături de singurul său prieten, Corsaru, un băiat orfan. Aventura celor doi începe atunci când Nono îi vinde Reginei din Caracas îngerul lui păzitor, pentru a obține bani. În timpul călătoriei băiețelul se îmbolnăvește din ce în ce mai rău. Regina îl ajută, iar apoi îi îndeplinește Corsarului dorința de a-și deschide un chioșc cu băuturi răcoritoare la malul mării, unde îl vizitează și Nono.
În carte este vorba despre curaj, despre dorința celor doi de a fi liberi, fără griji, iar singurul loc unde se putea întâmpla acest lucru era la mare. La mare, unde se simte mirosul vântului și al soarelui, al peștelui și al algelor. La mare, unde rândunicile sunt pescăruși.
Mai este vorba și despre prietenie, atunci când oamenii se ajută la greu, așa cum și cei patru vagabonzi l-au ajutat pe Nono când era bolnav. Regina din Caracas cunoștea greutățile cu care se confruntau cei doi băieți deoarece demult fusese și ea săracă. Așa că aceasta a căutat un pretext sub care să îi ajute și i-a cumpărat lui Nono îngerul păzitor, singurul său lucru prețios.
Am trecut prin multe stări citind textul. La început am fost tristă, văzând ce greu se descurcau Corsaru și Nono, copii care făceau parte dintr-o categorie defavorizată. M-am temut pentru Nono atunci când s-a îmbolnăvit și nimeni nu îl putea ajuta. M-a cuprins mila față de băiețelul trădat de Corsarul care a fugit cu banii. Spre ușurarea mea a luat decizia corectă, să se întoarcă la amicul său. Povestea s-a terminat cu bine, ca majoritatea poveștilor pentru copii, de altfel. M-am întrebat însă, și o fac și acum, ce s-a întâmplat cu mama lui Nono, dar cred că totul va rămâne învăluit în mister. Toate poveștile au câte un mister nedezlegat, ceea ce le face să fie așa de captivante pentru cititori.
Mi-aș dori ca toți copiii să facă parte dintr-o familie iubitoare, să aibă parte numai de amintiri frumoase și de o copilărie magică. Din păcate, acest lucru nu este posibil. Fiecare are propriul său drum, pe care trebuie sa îl urmeze. Așa cum ne arată și cartea, cei doi prieteni au avut un început greu, dar un final cât se poate de fericit. Vă recomand din toată inima să citiți cartea, este o lectură emoționantă pentru toate vârstele, de la copii până la oameni mai în vârstă, tuturor sunt sigură că le-ar plăcea.
Oțet Ana-Maria, Clasa a V-a B, C.N. „Traian”
Comentarii recente